3ra-594/17 — recunoasterea ilegalitatii refuzului, obligarea emiterii actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recunoasterea ilegalitatii refuzului, obligarea emiterii actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
3ra-594/17 — recunoasterea ilegalitatii refuzului, obligarea emiterii actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 3ra-594/17
Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun.Chișinău (jud. O. Parfeni)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, A. Panov, Vl. Brașoveanu)
ÎNCHEIERE
24 mai 2017 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru
Judecători Nicolae Craiu
Oleg Sternioală
examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Serviciul
Vamal al Republicii Moldova,
în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Lilia Ilieș
împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea
refuzului ca fiind ilegal și obligarea emiterii actului administrativ,
împotriva deciziei din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău,
c o n s t a t ă:
La 19 decembrie 2014, Lilia Ilieș, prin intermediul avocatului Serghei
Mocanu, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al
Republicii Moldova solicitând recunoașterea ca fiind ilegal refuzul Serviciului
Vamal al Republicii Moldova nr. I-569/14 din 20 noiembrie 2014 privind emiterea
actului administrativ referitor la scutirea Liliei Ilieș de la plata drepturilor de import
și de alte plăți stabilite de legislația vamală la introducerea pe teritoriul Republicii
Moldova a autoturismului de marca Land Rover, model Range Rover, anul
producerii 2011, VIN cod SALLMAMJ4CA361005, obligarea Serviciului Vamal al
Republicii Moldova de a emite actul administrativ privind scutirea Liliei Ilieș de la
plata drepturilor de import și de alte plăți stabilite de legislația vamală la
introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismului de marca Land
Rover, model Range Rover, anul producerii 2011, VIN cod
SALLMAMJ4CA361005.
În motivarea acțiunii s-a invocat că la încheierea misiunii diplomatice la
Strasbourg (Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul
Europei), conform art.20 al Legii cu privire la serviciul diplomatic nr.761 din 27
decembrie 2001, Lilia Ilieș a procurat pentru uz personal autoturismul de marca
Land Rover, model Range Rover, anul producerii 2011, vin cod
SALLMAMJ4CA361005.
Menționează că, prin cererea nr.I-569 din 13 noiembrie 2014, a solicitat
Serviciului Vamal al Republicii Moldova revendicarea drepturilor conform legii
naționale, în baza ordinului Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al
Republicii Moldova nr.261-p-88 din 01 aprilie 2014 „Referitor la rechemarea drei
Lilia Ilieș”, din motivul expirării termenului de aflare în misiune.
1
Afirmă că, prin răspunsul nr. I-569/14 din 20 noiembrie 2014, Serviciul
Vamal a refuzat în soluționarea pozitivă a cererii, din lipsa temeiului legal, deoarece
din actele prezentate la cerere nu se atestă faptul că deține în proprietate
autoturismului nominalizat.
Declară că, refuzul pârâtului este ilegal, deoarece actele anexate și anume
contractul de vânzare-cumpărare din 12 noiembrie 2014, declarația vamală
menționată și alte acte conexe confirmă identitatea cumpărătorului și anume că Lilia
Ilieș a intrat în posesia mijlocului de transport de marca Land Rover, model Range
Rover, anul producerii 2011, vin cod SALLMAMJ4CA361005, pentru uz personal.
Prin hotărârea din 29 iulie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău s-a
respins cererea de chemare în judecată depusă de Lilia Ilieș împotriva Serviciului
Vamal al Republicii Moldova cu privire la recunoașterea ilegală a refuzului nr. I-
569/14 din 20 noiembrie 2014 și obligarea emiterii actului administrativ privind
scutirea Liliei Ilieș de la plata drepturilor de import și de alte plăți stabilite de
legislația vamală la introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismului
de marca Land Rover, model Range Rover, anul producerii 2011, VIN cod
SALLMAMJ4CA361005.
Prin decizia din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul
depus de Lilia Ilieș și s-a casat integral hotărârea din 29 iulie 2015 a Judecătoriei
Buiucani, mun. Chișinău și s-a pronunțat o nouă hotărâre prin care s-a admis cererea
de chemare în judecată depusă de Lilia Ilieș și s-a recunoscut ca fiind ilegal refuzul
Serviciului Vamal al Republicii Moldova nr. I-569/14 din 20 noiembrie 2014 privind
emiterea actului administrativ referitor la scutirea Liliei Ilieș de la plata drepturilor
de import și de alte plăți stabilite de legislația vamală la introducerea pe teritoriul
Republicii Moldova a autoturismului de marca Land Rover, model Range Rover,
anul producerii 2011, VIN cod SALLMAMJ4CA361005; s-a obligat Serviciul
Vamal al Republicii Moldova să emită actul administrativ privind scutirea Liliei Ilieș
de la plata drepturilor de import și de alte plăți stabilite de legislația vamală la
introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismului de marca Land
Rover, model Range Rover, anul producerii 2011, VIN cod
SALLMAMJ4CA361005.
La 28 februarie 2017, Serviciul Vamal al Republicii Moldova, prin intermediul
Directorului General Vitalie Vrabie, a declarat recurs împotriva deciziei din 13
decembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia, cu menținerea
hotărârii din 29 iulie 2015 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău.
În susținerea recursului s-a invocat că normele de drept material au fost
încălcate și aplicate eronat, au fost apreciate arbitrar probele, iar la examinarea
cauzei în fond, instanța de apel nu a aplicat legea ce trebuia a fi aplicată.
Indică recurentul că, instanța de apel a interpretat eronat prevederile art.21 al
Legii cu privire la serviciul diplomatic nr.761 din 27 decembrie 2001și nu a aplicat
art.221 alin. (1) Cod civil.
Opinează că, instanța de apel eronat a conchis că sunt respectate cumulativ
toate cerințele imperative stabilite de legiuitor la importul mijlocului de transport cu
scutire totală de la plata drepturilor de import, deoarece nu au fost respectate două
cerințe și anume: mijlocul de transport nu este destinat uzului personal al intimatei
Lilia Ilieș și acest mijloc de transport nu a fost procurat până la finisarea misiunii
2
diplomatice sau consulare.
Reliefă că , instanța de apel nu a ținut cont de faptul că actul juridic încheiat
fără intenția de a produce efecte juridice (actele juridice fictive) este lovit de
nulitatea absolută, deoarece în cazul acestui act lipsește unul din elementele
definitorii ale actului juridic consfințit în art. 195 Cod civil, și anume intenția de a
da naștere, modifica sau stinge drepturi și obligații civile..
În opinia recurentului, interpretarea eronată a legislației, precum și
neaplicarea legii care urma a fi aplicată de către instanța de fond, a determinat
emiterea unei hotărâri nefondate și neîntemeiate.
În conformitate cu art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară
în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 13 decembrie 2016, iar
Serviciul Vamal al Republicii Moldova a declarat recurs la 28 februarie 2017.
Materialele pricinii atestă că decizia contestată a fost expediată părților la 22
decembrie 2016 (f.d.170), însă a fost recepționată de recurent la 02 ianuarie 2017,
conform ștampilei de intrare (f.d.177).
Astfel, instanța de recurs consideră că recursul declarat la 28 februarie 2017
de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova împotriva deciziei din 13 decembrie
2016 a Curții de Apel Chișinău, este în termen.
Examinând temeiurile recursului declarat de Serviciul Vamal al Republicii
Moldova, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele
considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau
aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate
la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în
care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul
în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța
judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs
se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile
prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Serviciul Vamal al Republicii
Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod
de procedură civilă.
Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul
recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea
esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie
temei de casare a deciziei recurate.
3
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are
caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,
verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura
admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se
încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul
normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură
civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele
de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,
suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului
instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate
interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă
că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant
regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,
din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor
de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în
jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu
se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,
întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva
sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza
Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie
1995, nr.26561/1995).
În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
considera inadmisibil recursul declarat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova.
În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,
completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție
d i s p u n e:
Se consideră inadmisibil recursul declarat de Serviciul Vamal al Republicii
Moldova împotriva deciziei din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru
Judecători Nicolae Craiu
Oleg Sternioală
4