2ra-889/17 — incasarea imprumutului si dobanzii de intarziere
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea imprumutului si dobanzii de intarziere
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilitatii recursului
2ra-889/17 — incasarea imprumutului si dobanzii de intarziere (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: G.Bivol dosarul nr.2ra-889/17 instanța de apel: Iu.Cimpoi, N.Simciuc, A.Gavrilița Î N C H E I E R E 12 mai 2017 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecător Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat, Dumitru Mardari examinând admisibilitatea recursului declarat de către Macari Dan, prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion, în pricina civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Iurcu Ion împotriva lui Macari Dan cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2016, prin care s-a respins apelul declarat de către Macari Dan, prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 02 martie 2016, c o n s t a t ă : La 02 octombrie 2014, Iurcu Ion s-a adresat Judecătoriei Orhei, cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Macari Dan, privind încasarea datoriei și dobânzii de întârziere. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în baza recipisei din 01 septembrie 2012, i-a acordat lui Macari Dan un împrumut în sumă de 10 000 euro, cu termenul de rambursare până la 01 septembrie 2013. Menționează Iurcu Ion că, pârâtul nu și-a onorat obligațiile, privind restituirea la timp și integral a împrumutului acordat, iar în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, s-a adresat pârâtului cu privire la restituirea împrumutului, însă până în prezent, ultimul a ignorat îndeplinirea solicitării.
Iurcu Ion și-a întemeiat prezenta acțiune în baza art. 572 alin. (2), 583 alin. (1), 602 alin. (1) și (2), 867 alin. (1), 871 alin. (1) Cod civil. 1 Totodată, reclamantul consideră că, pentru neexecutarea obligațiilor de către pârât, în temeiul art. 585 și 619 alin. (1) Cod civil este în drept să solicite, încasarea dobânzii de întârziere. Solicită reclamantul, încasarea de la Macari Dan a sumei de 10 000 euro cu titlu de datorie și a dobânzii de întârziere în sumă de 1 246,59 euro. Prin încheierea Judecătoriei Orhei din 28 octombrie 2014, pricina civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Iurcu Ion împotriva lui Macari Dan cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere, a fost strămutată spre judecare la Judecătoria Centru, mun.
Chișinău (f.d. 34). Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 02 martie 2016, acțiunea lui Iurcu Ion a fost admisă. S-a încasat de la Macari Dan în beneficiul lui Iurcu Ion datoria în sumă de 10 000 euro și dobânda de întârziere în sumă de 1 246 euro, ambele în lei moldovenești la cursul Băncii Naționale a Moldovei, la data executării hotărârii. S-a încasat de la Macari Dan taxa de stat în sumă de 7 338,55 lei. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Macari Dan prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion, a declarat apel. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 decembrie 2016 s-a respins apelul declarat de către Macari Dan, prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 02 martie 2016. La 31 ianuarie 2017, în termenul prevăzut de lege, Macari Dan prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii sau restituirea pricinii la rejudecare. Pledând pentru admiterea recursului în sensul declarat, a indicat că, instanțele de judecată au aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată și nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, interpretând și aplicând eronat normele de drept material. Totodată, recurentul a reiterat argumentele expuse în cererea de apel.
Suplimentar a menționat că, la întocmirea recipisei din 01 septembrie 2012 s-a aflat peste hotarele țării, fapt confirmat prin ștampilele aplicate în pașaport și nu este explicabilă posibilitatea efectuării împrumutului, or, din materialele pricinii se denotă că, intimatul împreună cu două persoane necunoscute, au aplicat față de el violență fizică, prin constrângere de a semna o astfel de recipisă, ceea ce se demonstrează și prin raportul de constatare medico-legală nr. 2971 din 25 iunie 2014. Urmare a acestor acțiuni, de către organul de urmărire penală al IP s.Rîșcani, mun.
Chișinău, a fost pornită urmărirea penală, în urma căruia, la 17 noiembrie 2014, dânsul a fost recunoscut în calitate de parte vătămată și civilă în procesul penal nr. 20140203012. Așadar, luând în considerare prevederile art. 216 alin. (1), 217 alin. (1) și (3), 229 alin. (1) și 220 alin. (2) Codul civil, actul juridic menționat este nul, iar nulitatea 2 absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut și actual, or, instanța de judecată în temeiul art. 217 alin. (1) Cod civil o invocă din oficiu. Evidențiază recurentul că, la emiterea hotărârilor contestate, instanțele de judecată inferioare nu au respectat prevederile art. 239 și 241 alin. (5) CPC.
Verificând legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către Macari Dan prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Macari Dan prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion, este declarativ și nu se 3 încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Completul a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume, lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Instanța de recurs reține că, argumentele invocate de către Macari Dan în cererea de recurs prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion, poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Completul reiterează și faptul că, conform articolului 13 din Convenția Europeană, recursul trebuie să fie unul ,,efectiv”, atât în practică, cât și în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretențiile care pot fi considerate ca fiind „serioase și legitime” conform Convenției (a se vedea Mitropolia Basarabiei și alții vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieșind din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Macari Dan prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de către Macari Dan prin intermediul reprezentantului, avocatul Stegărescu Ion, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecător Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.