ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 03.05.2017

2ra-788/17 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
03.05.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
Acordul asupra clauzelor esenţiale ale contractului,
RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
2ra-788/17 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță –C. Guzun dosarul nr. 2ra-788/17

instanța de apel – N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

03 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, Valentina Clevadî

judecători Iuliana Oprea, Dumitru Mardari,

Oleg Sternioală, Galina Stratulat

examinând recursul declarat de către Smerecinschi Ghenadie,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Belotcaci Valeriu

împotriva lui Smerecinschi Ghenadie, cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016, prin care a

fost admis apelul declarat de Belotcaci Valeriu, casată hotărîrea Judecătoriei Râșcani

municipiul Chișinău din 06 aprilie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

acțiunea a fost admisă

constată:

La 17 septembrie 2015 Belotcaci Valeriu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Smerecinschi Ghenadii, cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 19 septembrie 2012 i-a împrumutat lui

Smerecinschi Ghenadie suma de 15000 lei. De nenumărate ori s-a adresat pârâtului

solicitînd restituirea împrumutului acordat, însă pînă în prezent acesta refuză să îl

restituie.

Susține reclamantul că Smerecinschi Ghenadii, cu rea-voință refuză și se

eschivează de la achitarea datoriei 15000 lei, ce se confirmă prin recipisa din 19

septembrie 2012.

Cere reclamantul încasarea de la Smerecinschi Ghenadie, a datoriei de 15000 lei,

precum și a cheltuielilor de judecată pentru taxa de stat achitată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Râșcani municipiul Chișinău din 06 aprilie 2016, a fost

respinsă acțiunea.

1

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016, a fost admis apelul

declarat de Belotcaci Valeriu, casată hotărîrea Judecătoriei Râșcani municipiul Chișinău

din 06 aprilie 2016, cu pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunea a fost admisă,

fiind dispusă încasarea de la Smerecinschi Ghenadie în beneficiul lui Belotcaci Valeriu

a sumei de 15 000 lei cu titlu de datorie și 2787,5 lei cheltuieli de judecată.

La 08 decembrie 2016 și 13 decembrie 2016 Smerecinschi Ghenadie a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a cerut admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe.

În motivarea recursului a indicat că, instanța de apel la adoptarea deciziei nu a

aplicat legea care trebuia aplicată, a interpretat eronat norma materială, care în

consecință a dus la soluționarea greșită a pricinii. Astfel, nu corespunde realității

concluzia instanței de apel precum că la 19 septembrie 2012 Smerecinschi Ghenadie a

luat cu împrumut de la Belotcaci Valeriu suma de 15 000 lei, întocmind în acest sens și

o recipisă.

Or, din actul enunțat rezultă achitarea reciprocă între părțile în litigiu și nicidecum

existenta unui contract de împrumut.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că, recurentul s-a conformat prevederilor legale

și a declarat recursul la 08 decembrie 2016, în termen.

În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea

participanților la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră

necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanței de apel și a menține hotărîrea

primei instanțe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanța, după ce judecă recursul,

este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să mențină

hotărîrea primei instanțe.

După cum s-a stabilit, la 17 septembrie 2015 Belotcaci Valeriu a depus cerere de

chemare în judecată împotriva lui Smerecinschi Ghenadie, cu privire la încasarea

datoriei în sumă de 15 000 lei.

Deoarece Smerecinschi Ghenadie a ignorat pretenția sa privind restituirea

împrumutului acordat, ultimul s-a adresat cu prezenta acțiune în instanța de judecată.

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție constată legalitatea soluției adoptate de prima instanță de respingere a acțiunii

din următoarele considerente.

Astfel, art. 9 alin. (1) Cod civil stabilește că persoanele fizice și juridice

participante la raporturile juridice civile trebuie să își exercite drepturile și să își execute

obligațiile cu bună-credință, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică și cu

bunele moravuri. Buna-credință se prezumă pînă la proba contrară.

În conformitate cu art. 512 Cod civil, în virtutea raportului obligațional, creditorul

este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestații, iar debitorul este ținut să

o execute. Prestația poate consta în a da, a face sau a nu face.

2

Conform art. 572 Cod Civil al Republicii Moldova, temeiul executării rezidă în

existența unei obligații. Obligația trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-

credință, la locul și în momentul stabilit.

Conform art. 118 alin. 1) Cod de procedură civilă, fiecare parte trebuie să

dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale

dacă legea nu dispune altfel.

Art. 867 alin. (1) expres stabilește că, prin contractul de împrumut o parte

(împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părți (împrumutatul) bani sau

alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri

de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.

În conformitate cu art. 207 alin. 2) Cod civil, cauza actului juridic se prezumă

până la proba contrară

Deci, conform normelor enunțate și reieșind din conținutul recipisei din 19

septembrie 2012, cauza urmărită la încheierea acestui act juridic, este una expresă: suma

de 15 000 lei a fost primită de către Smiricinschii Ghenadie de la Belotcaci Valeriu în

contul achitărilor reciproce.

Corespunzător, din conținutul înscrisului nu reiese însă scopul prevăzut de

prevederile art. 867 Cod civil, și anume-obligația de a da în proprietate împrumutatului

bani sau alte bunuri fungibile, și obligația corelativă a ultimului de a restitui aceeași

sumă de bani sau bunuri de același gen, calitate sau cantitate.

Colegiul atestă ca fiind eronate concluziile instanței de apel precum că actul

întocmit la 19 septembrie 2012 între Belotcaci Valeriu și Smerecinschi Ghenadie

generează drepturi și obligații corelative în seama ambelor părți.

Or, recipisa din 19 septembrie 2012 nu conține nici termenul și nici modul de

restituire a sumei de 15 000 lei de către Smircinschii Ghenadii, după cum prescriu

expres prevederile art. 871 alin. (1) Cod civil.

Potrivit alin. 4) al aceluiași articol, dacă în contractul de împrumut nu este stabilit

nici termenul de restituire, nici termenul de preaviz, împrumutul trebuie restituit în

decursul a 30 de zile de la data la care împrumutatul a primit cererea de restituire.

Art. 679 al. (2) Cod civil stabilește că sânt esențiale clauzele care sânt stabilite ca

atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din

părți, trebuie realizat un acord.

La caz însă se atestă faptul că careva notificări de restituire a sumei de 15 000 lei

lui Smercinschi Ghenadii nu au fost expediate din partea reclamantului, din care

considerente nu poate fi invocată la caz existența unui contract de împrumut.

Mai mult, din materialele cauzei rezultă că reclamantul a fost director la SRL

“Focaro Agro”, iar pârâtul era director al SRL „Semințe Agro”, între părți existând mai

multe datorii. Or, Belotcaci Valeriu a susținut existența unor obligații pecuniare ale SRL

“Focaro Agro” la care acesta ocupă funcția de administrator, față de SRL „Semințe

Agro”, în care funcția de administrator o ocupă Smircinschii Ghenadie.

Existența obligațiilor respective se constată, la fel și, prin contractul nr. 105 din

26 octombrie 2009 semnat de SRL “Semințe Agro” în calitate de întreprinzător și SRL

„Focaro Agro” în calitate de agent cu privire la prelucrarea, păstrarea și transportarea

3

semințelor de porumb (f.d.13), precum și prin Actul de verificare a decontărilor

reciproce dintre întreprinderi (f.d. 29, 32).

Conform scrisorii administratorului SRL “Semințe Agro”, Smerecinschi Ghenadii

anexate la materialele cauzei, ultimul recunoaște că, datoria SRL „Semințe Agro” față

de SRL „Focaro Agro” constituie suma de 851 904,20 lei (f.d.28).

Or, cauza urmărită la încheierea actului juridic din 19 septembrie 2012 este una

expresă, și anume suma de 15 000 lei a fost primită de către Smerecinschi Ghenadie

de la Belotcaci Valeriu în contul achitărilor reciproce.

În conexiunea celor relatate se atestă temeinicia recursului declarat și ilegalitatea

deciziei instanței de apel.

Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi

admis, cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei

instanțe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se admite recursul declarat de către Smerecinschi Ghenadii.

Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2016 și se menține

hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 06 aprilie 2016 în pricina civilă

la cererea de chemare în judecată înaintată de Belotcaci Valeriu împotriva lui

Smerecinschi Ghenadii, cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, Valentina Clevadî

Judecători Iuliana Oprea

Dumitru Mardari

Oleg Sternioală

Galina Stratulat

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-04-18
0,97
2rh-97/18 — încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată
dosarul nr. 2rh-97/18 prima instanță: Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău, jud: C. Guzun instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, jud: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru instanța de recurs, jud. V. Clevadî, Iu. Oprea, D. Mardari, O. Sternioa
CSJ 2017-01-18
0,94
2ra-75/17 — incasarea datoriei
prima instanţă: T. Mereuţă dosarul nr.2ra-75/17 (Judecătoria Hînceşti) instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Braşoveanu (Curtea de Apel Chişinău) Î N C H E I E R E 18 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2016-09-21
0,94
2r-789/16 — privind încasarea datoriei
de apel (f.d. 157). Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 08 iunie 2016 s-a respins recursul declarat de Ghenadie Rusu, din motivul că recurentul pînă la examinarea pricini
CSJ 2017-03-15
0,94
2rh-73/17 — încasarea datoriei
prima instanţă: T. Mereuţă dosarul nr.2rh-73/17 (Judecătoria Hînceşti) instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Braşoveanu (Curtea de Apel Chişinău) instanţa de recurs: S. Filincova, N. Craiu, Iu. Bejenaru Î N C H E I E R E 15 martie 2017 m
CSJ 2017-05-12
0,94
2ra-858/17 — încasarea datoriei
prima instanţă – N. Pasecinic dosarul nr. 2ra-858/17 instanţa de apel –N. Vascan, E. Fistican, V. Negru ÎNCHEIERE 12 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa
Sursă