2rac-168/17 — încasarea remunerației
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea remuneraţiei
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2rac-168/17 — încasarea remunerației (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță, Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău dosarul nr. 2rac-168/2017 judecător: L. Pruteanu instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău judecători: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu Î N C H E I E R E 03 mai 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, Valentina Clevadî judecători Dumitru Mardari, Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova împotriva Întreprinderea de Stat „Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu” cu privire la încasarea remunerației compensatorii care decurge din dreptul de autor, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2016, prin care s-a respins apelul declarat de Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova cu menținerea hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chișinău din 22 ianuarie 2016, c o n s t a t ă : La 19 noiembrie 2013, Asociația „Drepturi de Autor si Conexe” din RM a depus în instanță cererea de chemare în judecată împotriva ÎS „Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu” cu privire la încasarea remunerației compensatorii care decurge din dreptul de autor. În motivarea cererii a indicat, că în perioada ianuarie 2009 - mai 2013, ÎS „Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu” a valorificat prin interpretarea publică spectacole, protejate de dreptul de autor și anume: Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, Bărbierul din Sevilla, Romeo și Julieta, Maria Cantemir - ultima dragoste a lui Petru cel Mare, Rigoletto, Turandot, Don Giovani, Norma, Aida, Nabucco, Traviata, Don Quijote, Paiațe.
Menționează că, coautorii spectacolelor menționate au împuternicit Asociația „Drepturi de Autor si Conexe” din RM să le gestioneze drepturile de autor, căreia îi aparține dreptul exclusiv să efectueze, să permită sau să interzică valorificarea operei, inclusiv prin interpretare publică, cu încasarea remunerației de autor. Relatează că, la 20 noiembrie 2012 între Asociația „Drepturi de Autor si Conexe” din RM și ÎS „Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu” a fost încheiat un acord privind reglementarea achitării remunerației de autor titularilor de drepturi ale căror spectacole au fost valorificate începând cu luna martie 2009. Conform pct. 2.2., 2.3.,2.4.
ale acordului încheiat, pârâtul s-a obligat să achite la contul Asociația „Drepturi de Autor si Conexe” din RM remunerația de 1 autor în sumă totală de 585 869,31 lei pentru perioada martie 2009 - decembrie 2013. Întrucât nu și-a onorat în termenii stabiliți obligațiunea de plată a sumei de 585 869,31 lei, s-a solicitat încasarea din contul pârâtului a sumei de 2 047 769,25 lei cu titlu de remunerație de autor. Ulterior, în suma pretinsă fiind inclusă și suma de 12 386,08 lei, pentru lunile ianuarie - februarie 2009. Totodată, Asociația „Drepturi de Autor si Conexe” din RM concretizându-și pretențiile, a solicitat reducerea pretenției inițiale cu 24 075,00 lei, care reprezintă remunerația inițial revendicată în numele autorului Mihai Timofti, căruia pârâtul, pentru montarea operei „Văduva Veselă”, i-a achitat remunerația direct.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 22 ianuarie 2016, cererea de chemare în judecată depusă de Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM împotriva ÎS „Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu” cu privire la încasarea remunerației compensatorii, care decurge din drepturi de autor în sumă de 2 036 080,33, în partea solicitării compensației, calculată pe perioada de timp până la data de 18 noiembrie 2010 s-a respins ca fiind tardivă. În rest, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
La 18 august 2016 a fost emisă o hotărâre suplimentară, prin care s-a hotărât: cererea de chemare în judecată, înaintată de Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM împotriva ÎS „Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu” cu privire la încasarea remunerației compensatorii care decurge din dreptul de autor în sumă de 2 036 080,33 lei, în partea solicitării compensației în sumă de 519 082,95 lei, calculată pe perioada de timp până la data de 18 noiembrie 2010 - se respinge ca fiind tardivă. În rest, acțiunea privind încasarea compensației în sumă de 1 516 997,38 lei se respinge ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 22 februarie 2016, Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă acțiunea reclamantului.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2016 s-a respins apelul declarat de Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 22 ianuarie 2016. La 23 decembrie 2016 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa participanților la proces copia deciziei, conform scrisorii de însoțire (f.d. 165, Vol. II). La 03 martie 2017, Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri privind admiterea acțiunii. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
2 Astfel, prin prisma dispoziției citate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat la 03 martie 2017, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2016, în termen, în cazul în care la materialele cauzei nu se regăsește dovada recepționării de către părți a copiei deciziei. Recurenta Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM, în motivarea recursului a indicat că instanța de apel la adoptarea deciziei contestate a interpretat eronat legea, a aplicat o lege care nu trebuia aplicată și a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Totodată a indicat și asupra aprecierii arbitrare a probelor, fapt ce a dus la soluționarea greșită a pricinii, invocând că instanța de apel nu a dat apreciere argumentelor sale, luând la bază doar argumentele intimatului.
În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. La 20 martie 2017, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa ÎS „Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu” cererea de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Până la examinarea pricinii, ÎS „Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu” nu a depus referință la cererea de recurs declarată, prin care să-și exprime opinia referitor la recursul declarat.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor și verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. 3 Completul Colegiului menționează că Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.
În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenței CEDO că „... art. 6 § 1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului care sunt similare argumentelor invocate în instanța de apel, au fost verificate minuțios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din RM, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de Asociația „Drepturi de Autor și Conexe” din Republica Moldova, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Valentina Clevadî judecători Dumitru Mardari Galina Stratulat 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.