2ra-921/17 — repararea prejudiciului material și compensarea cheltuielilor de judecată

dosarul nr. 2ra-921/17

prima instanță - (Judecătoria Fălești) I. Ghizdari

instanța de apel - (Curtea de Apel Bălți) S. Procopciuc, E. Grumeza, D. Pușca

ÎNCHEIERE

26 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Mihail Cucer,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ivan Vrabii împotriva

lui Mihail Cucer cu privire la repararea prejudiciului material și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 06 decembrie 2016, prin care a fost

admis apelul declarat de Ivan Vrabii, casată integral hotărârea Judecătoriei Fălești din 15

iunie 2016 și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost admisă integral,

c o n s t a t ă:

La 23 februarie 2016 Ivan Vrabii a depus cerere de chemare în judecată împotriva

lui Mihail Cucer, solicitând repararea prejudiciului material cauzat în rezultatul

neexecutării obligațiilor și încălcării dreptului de proprietate, compus din 19 351,15 lei

din dobânda achitată BC „ProCreditBank” SA și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, Mihail Cucer a fost partenerul său

de afaceri, iar în vara anului 2011 au convenit ca pârâtul să-i vândă baza de materiale

pentru construcții din or. Fălești, str. Mihai Eminescu, 65, la prețul de 15 000 euro.

Susține că, deoarece la acel moment nu dispunea de întreaga sumă, iar pârâtul

avea nevoie urgent de bani, s-au înțeles ca să-i transmită pârâtului un avans în mărime

de 5000 euro, iar restul sumei la data perfectării contractului.

Totodată, pârâtul urma timp de o lună să se ocupe de obținerea actelor

corespunzătoare de la Oficiul Cadastral Teritorial Fălești și celelalte instituții abilitate, în

scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Menționează reclamantul că, în scopul realizării dreptului de proprietate asupra

bazei de materiale pentru construcții din or. Fălești, str. Mihai Eminescu, 65, la 15 iulie

2011 a împrumutat de la BC „ProCreditBank” SA suma de 70 000 lei și în aceeași zi i-a

transmis lui Mihail Cucer suma de 81 000 lei, echivalentul a 5 000 euro, inclusiv banii

primiți de la bancă, drept avans pentru procurarea bunului.

Afirmă că ulterior pârâtul s-a eschivat de la executarea obligației privind

perfectarea actelor necesare și vânzarea bunului, invocând de fiecare dată diverse motive

neîntemeiate.

Mai mult ca atât, pârâtul a refuzat și restituirea sumei împrumutate, fapt care a

declanșat un litigiu judiciar privind restituirea acesteia, iar prin hotărîrea Judecătoriei

1

Fălești din 10 septembrie 2015 s-a admis acțiunea și s-a dispus încasarea din contul lui

Mihail Cucer în beneficiul lui Ivan Vrăbii a datoriei în sumă de 5 000 euro.

Astfel, invocă reclamantul că în cadrul raportului contractual privind vânzarea

bazei de materiale pentru construcții, cu transmiterea avansului în sumă de 81 000 lei, i-a

fost încălcat dreptul de proprietate și la realizarea bunului și a suportat cheltuieli

suplimentare pentru achitarea creditului la BC „ProCreditBank” SA, în perioada 15

august 2011 - 15 iulie 2013 achitând dobânda în sumă de 19 351,15 lei.

Prin urmare, consideră că aceste cheltuieli urmează a fi recuperate de la pârât,

deoarece au generat din tranzacția convenită cu el, care nu a avut loc, deoarece ultimul

nu și-a executat obligațiile.

Prin hotărîrea Judecătoriei Fălești din 15 iunie 2016 acțiunea s-a admis parțial.

S-a încasat de la Mihail Cucer în beneficiul lui Ivan Vrabii prejudiciul material de

1 068,76 lei.

În rest acțiunea s-a respins ca tardivă.

S-a încasat de la Mihail Cucer în beneficiul lui Ivan Vrabii cheltuielile de judecată

în sumă de 1 650 lei.

Ne fiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 16 iunie 2016 Ivan Vrabii a

declarat apel, solicitând casarea hotărârii Judecătoriei Fălești din 15 iunie 2016 în partea

respingerii acțiunii, cu emiterea unei noi hotărîri în partea dată prin care acțiunea să fie

admisă integral.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 06 decembrie 2016 s-a admis apelul declarat

de Ivan Vrabii.

S-a casat integral hotărârea Judecătoriei Fălești din 15 iunie 2016 și s-a emis o

nouă hotărâre prin care acțiunea s-a admis integral.

S-a încasat de la Mihail Cucer în beneficiul lui Ivan Vrabii 19 351,15 lei cu titlu

de prejudiciu material și cheltuielile de judecată în sumă de 4 992 lei.

La 07 martie 2017, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 101), Mihail Cucer a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, cu

casarea deciziei Curții de Apel Bălți din 06 decembrie 2016 și restituirea pricinii spre

rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului a exprimat dezacordul cu decizia instanței de apel,

invocând că pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată.

În acest sens, susține recurentul că în instanța de fond cauza a fost examinată în

absența sa, deoarece nu a fost citat potrivit modului prevăzut de lege.

Prin urmare, menționează că instanța i-a îngrădit dreptul la un proces echitabil

garantat de art. 6 § 1 a CEDO, fiind în imposibilitate de a prezenta obiecții și probe în

susținerea poziției sale.

La fel, consideră recurentul că hotărârea primei instanțe este și neîntemeiată în

fond, iar instanța de apel a casat hotărârea fără a studia circumstanțele esențiale ale

cauzei.

Mai menționează Mihail Cucer că, el nu este parte la contractul de credit și nu și-a

asumat careva obligații față de bancă, intimatul pe cont propriu a încheiat un contract de

credit, iar dobânda de întârziere nu poate fi pusă pe seama sa.

Totodată, reiterează că instanța de apel neîntemeiat a reținut că dobânda aferentă

contractului de credit constituie o prestație unitară, or, termenul de prescripție în

acțiunile despre achitările succesive începe să curgă din momentul în care fiecare plată

devine exigibilă.

2

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Având în vedere că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa

participanților la proces la 29 decembrie 2016, iar la materialele dosarului nu este

anexată dovada legală de recepționare a acesteia de către Mihail Cucer, în conformitate

cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul declarat la 07 martie 2017 se consideră

depus în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării

pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare

a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII

Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în

fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere

a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta

este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

3

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations

Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de

rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten împotriva

Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, §

31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Mihail

Cucer nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Mihail Cucer se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

4