Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 29.03.2017
respins

2rc-233/17 — Introducerea in procesul de insolvabilitate in calitate de intervenienti accesorii

HOTĂRÂRE
29.03.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Introducerea in procesul de insolvabilitate in calitate de intervenienti accesorii
Temei legal
Participanţii la procesul de insolvabilitate. Reprezentarea debitorului în procedura de insolvabilitate
Citează această cauză
2rc-233/17 — Introducerea in procesul de insolvabilitate in calitate de intervenienti accesorii (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: I. Cimpoi dosarul nr. 2rc-233/17 D E C I Z I E 29 martie 2017 mun.

Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva examinând recursul declarat de către Mordehay Dana, reprezentată de avocatul Guțu Zinaida și Șugaeva Svetlana, în pricina civilă la cererea introductivă a Întreprinderii Mixte „Ghelecek” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2017 prin care a fost respinsă cererea asociaților Întreprinderii Mixte „Ghelecek” Societate cu Răspundere Limitată, Mordehay Dana și Șugaeva Svetlana cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenienți accesorii, c o n s t a t ă: La 15 aprilie 2014, ÎM „Ghelecek” SRL a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de sine.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 aprilie 2014 cererea introductivă a fost admisă spre examinare fiind intentat procesul de insolvabilitate față de ÎM „Ghelecek” SRL și numit în calitate de administrator provizoriu al debitorului, ÎI „Marcel Lungu”, deținător al certificatului de instruire nr. 19355 din 08 iulie 2011. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 19 iunie 2014 a fost constatată insolvabilitatea și intentat procesul de insolvabilitate față de ÎM „Ghelecek” SRL, fiind suspendată activitatea organelor de conducere ale debitorului și desemnat în calitate de administrator al insolvabilității ÎI „Marcel Lungu”, deținător al certificatului de instruire nr. 19355 din 08 iulie 2011. Prin încheierea Curții de apel Chișinău din 08 iunie 2016 s-a dispus trecerea ÎM „Ghelecek” SRL la procedura de faliment și distribuirea produsului obținut cu dizolvarea debitorului fiind autorizat lichidatorul Lungu Marcel să înceapă procedura de valorificare și lichidare a masei debitare.

La 24 ianuarie 2017, Mordehay Dana, reprezentată de avocatul Guțu Zinaida și Șugaeva Svetlana au depus o cerere în instanța de insolvabilitate cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenienți accesorii a asociaților ÎM „Ghelecek” SRL. În motivarea cererii au invocat că sunt asociați ai ÎM „Ghelecek” SRL și dețin 40 și respectiv 5 % din capitalul social al debitorului, iar dizolvarea debitorului, valorificarea și lichidarea masei debitoare va afecta iminent și în cel mai direct mod drepturile dânselor ca asociați față de patrimoniul debitorului. În drept își întemeiază cerințele în baza art. art. 55, 86, 96 din Codul civil, art. art. 43, din Legea privind societățile pe acțiuni nr. 135 din 14 iunie 2007, art. 6 din Legea insolvabilității și art. art. 65, 67, 185 din Codul de procedură civilă.

Solicită Mordehay Dana, reprezentată de avocatul Guțu Zinaida și Șugaeva Svetlana, atragerea în proces în calitate de intervenienți accesorii a asociaților ÎM „Ghelecek” SRL. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2017, cererea înaintată de asociații ÎM „Ghelecek” SRL, Mordehay Dana, reprezentată de avocatul Guțu Zinaida și Șugaeva Svetlana cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenienți accesorii a fost respinsă ca neîntemeiată. La 14 februarie 2017, Mordehay Dana, reprezentată de avocatul Guțu Zinaida și Șugaeva Svetlana au declarat recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi încheieri prin care cererea cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenienți accesorii a asociaților ÎM „Ghelecek” SRL să fie admisă.

În motivarea recursului au invocat dezacordul cu încheierea contestată menționând că instanța de insolvabilitate prin respingerea cererii privind intervenirea în procesul de faliment al ÎM „Ghelecek” SRL a încălcat art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil… de către o instanță independentă și imparțială instituită prin lege… asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil…, și a admis o ingerință în dreptul lor de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale care statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Iar, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Astfel, instanța de recurs consideră că recurentele s-au conformat prevederilor legale și au declarat recursul la 14 februarie 2017, în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

După cum denotă din actele cauzei prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 19 iunie 2014 a fost constatată insolvabilitatea și intentat procesul de insolvabilitate față de ÎM „Ghelecek” SRL, fiind suspendată activitatea organelor de conducere ale debitorului și desemnat în calitate de administrator al insolvabilității ÎI „Marcel Lungu”, deținător al certificatului de instruire nr. 19355 din 08 iulie 2011 (f.d. 13- 15). Ulterior, prin încheierea Curții de apel Chișinău din 08 iunie 2016 s-a dispus trecerea ÎM „Ghelecek” SRL la procedura de faliment și distribuirea produsului obținut cu dizolvarea debitorului, fiind autorizat lichidatorul Lungu Marcel să înceapă procedura de valorificare și lichidare a masei debitare (f.d.

7-12). Este cert, și faptul că 24 ianuarie 2017, asociații ÎM „Ghelecek” SRL, Mordehay Dana, reprezentată de avocatul Guțu Zinaida și Șugaeva Svetlana au depus o cerere în instanța de insolvabilitate cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenienți accesorii, invocând că sunt asociați ai ÎM „Ghelecek” SRL în proces de insolvabilitate iar dizolvarea debitorului, valorificarea și lichidarea masei debitoare le va afecta iminent și în cel mai direct mod drepturile ca asociați față de patrimoniul debitorului (f. d 74-75).

Iar, prin încheierea Curtea de apel Chișinău din 31 ianuarie 2017,cererea depusă Mordehay Dana și Șugaeva Svetlava cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenienți accesorii a asociaților ÎM „Chelecek” SRL în proces de insolvabilitate a fost respinsă (f. d. 77). Verificând legalitatea și temeinicia încheierii menționate în raport cu argumentele formulate în recurs și materialele cauzei, coroborat cu normele de drept material și procedural aplicabile speței date, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 31 ianuarie 2017, justificat a respins cererea depusă de asociații ÎM „Ghelecek” SRL, Mordehay Dana și Șugaeva Svetlana cu privire la atragerea în calitate de intervenienți accesorii pe cauza civilă privind derularea procesului de insolvabilitate față de ÎM „Ghelecek” SRL.

În susținerea opiniei enunțate instanța de recurs relevă că, în conformitate cu art. 356 CPC, cererea de declararea a insolvabilității se judecă de instanță conform normelor generale din prezentul cod cu excepțiile și completările stabilite de legislație. Conform art. 67 alin. (1) persoana interesată într-un proces pornit între alte persoane poate interveni în el alături de reclamant sau de pârât până la închiderea dezbaterilor judiciare în prima instanță dacă hotărârea pronunțată ar putea să influențeze drepturile sau obligațiile lui față de una din părți. Totodată, după cum a fost deja menționat în conformitate cu art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi.

Potrivit art. 4 alin. (1) din aceeași Lege, participanți la procesul de insolvabilitate sunt: administratorul provizoriu, administratorul insolvabilității, lichidatorul, creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, debitorul sau, după caz, reprezentantul debitorului, alte organe și persoane stabilite în prezenta lege. Iar, conform art. 88 alin. (1) și (2) din Legea menționată, după intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului va desemna pe cheltuiala lor un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele debitorului și ale acționarilor/asociaților acestora și pentru a participa la procedură din contul debitorului.

Dacă nu este desemnat un astfel de reprezentant în termen de 10 zile lucrătoare din data publicării hotărârii privind intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, instanța de insolvabilitate desemnează un reprezentant al debitorului din rândul persoanelor specificate la art.247. Colegiul reține că din esența normelor de drept enunțate este de înțeles că participanții procesului de insolvabilitate sunt provizoriu, administratorul insolvabilității, lichidatorul, creditorii, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, debitorul sau, după caz, reprezentantul debitorului, alte organe și persoane stabilite în prezenta lege, iar interesele acționarilor/asociaților debitorului în cadrul derulării procesului de insolvabilitate a societății sunt reprezentate de un reprezentat desemnat de adunarea generală a acționarilor/asociaților.

Sub aspectul dat la caz prezintă relevanță prevederile art. 6 alin. (3) al Legii privind actele legislative care indică că actul legislativ special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor categorii de raporturi sociale sau subiecte strict determinate prin derogare de la regula generală. În caz de divergență între o normă a actului legislativ general și o normă a actului legislativ special cu aceeași forță juridică, se aplică norma actului legislativ special. Prin urmare, raportând aceste prevederi la împrejurările cauzei, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că asociații ÎM „Ghelecek” SRL, Mordehay Dana și Șugaeva Svetlava nu pot fi admiși în calitate de intervenienți accesorii în cadrul derulării procesului de insolvabilitate față de ÎM „Ghelecek” SRL.

Aceasta deoarece, cum corect în acest sens a constat și instanța de insolvabilitate, procedura de insolvabilitate este o procedură specifică și se desfășoară în conformitate cu Legea insolvabilității, care nu identifică intervenienții accesorii sau principali în calitatea procesului de insolvabilitate și nu prevede atragerea în proces a asociaților în calitate intervenienți. Or, Mordehay Dana și Șugaeva Svetlana fiind asociați ai debitorului ÎM „Ghelecek” SRL participă în cadrul derulării procesului de insolvabilitate al întreprinderii prin prisma prevederilor art. 88 din Legea insolvabilității, ce reglementează aspecte ce țin de reprezentarea debitorului în procedura de insolvabilitate.

Ca urmare, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de insolvabilitate întemeiat a respins cererea înaintată de asociații ÎM „Ghelecek SRL, Mordehay Dana și Șugaeva Svetlana cu privire la atragerea în proces în calitate de intervenienți. Sub acest aspect, argumente invocate în recurs, nu pot fi reținute, deoarece nu indică la ilegalitatea încheierii recurate, mai mult că sunt similare celor invocate în cadrul examinării cauzei în prima instanță, cărora le-a fost dată o apreciere în corespundere cu prevederile legale.

Pentru considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurente sunt neîntemeiate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2017. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC RM, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Mordehay Dana, reprezentată de avocatul Guțu Zinaida și Șugaeva Svetlana.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 31 ianuarie 2017, prin care a fost respinsă cererea asociaților Întreprinderii Mixte „Ghelecek” Societate cu Răspundere Limitată, Mordehay Dana și Șugaeva Svetlana cu privire la atragerea în calitate de intervenienți accesorii, în pricina civilă la cererea introductivă a Întreprinderii Mixte „Ghelecek” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate față de sine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Druță Tamara Chișca-Doneva

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-09-07
0,98
2rc-704/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
dosarul nr. 2rc-704/16 prima instanţă: Curtea de Apel Chișinău judecător: Iu. Cimpoi D E C I Z I E 07 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşed
CSJ 2017-12-27
0,95
2rc-885/17 — transmiterea în posesie spre valorificare a bunurilor grevate cu garantii în scopul stingerii creantelor garantate
insolvabilitate faţă de Întreprinderea Mixtă „Ghelecek” Societatea cu Răspunderea Limitată şi desemnat în calitate de administrator al insolvabilității Întreprinderea Individuală „Marcel Lungu”. 1 Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din
CSJ 2017-10-25
0,94
2rhc-100/17 — intentarea procedurii de insolvabilitate.
Prima instanţă, Curtea de Apel Chișinău: I. Muruianu Dosarul nr. 2rhc-100/17 Instanța de recurs, Curtea Supremă de Justiție: Iu. Sîrcu, T. Chișca-Doneva, G. Stratulat, I. Druță, D. Mardari Î N C H E I E R E 25 octombrie 2017 mun. Chişinău C
CSJ 2017-07-05
0,94
2rc-339/17 — Intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rc-339/17 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău Judecător: Eugeniu Clim D E C I Z I E 05 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componența: Președint
CSJ 2018-05-16
0,94
2rhc-46/18 — transmiterea în posesie a bunurilor grevate în scopul stingerii creanțelor
dosarul nr. 2rhc-46/18 prima instanţă: Curtea de apel Chişinău Judecător: I. Cimpoi Instanţa de recurs: Curtea Supremă de Justiţie Judecători: T. Vieru, N. Craiu, O. Sternioală Î N C H E I E R E 16 mai 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, com
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă