2r-220/17 — revocarea din posesie și folosință a mijloacelor de transport, anularea înmatriculării mijloacelor de transport, radierea din Registrul de stat al transporturilor a mijloacelor de transport, radierea exploatării unităților de transport cu retragerea numerelor de înmatriculare și documentelor de înmatriculare, încasarea în mod solidar a datoriei restante și a cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- revocarea din posesie şi folosinţă a mijloacelor de transport, anularea înmatriculării mijloacelor de transport, radierea din Registrul de stat al transporturilor a mijloacelor de transport, radierea exploatării unităţilor de transport cu retragerea numerelor de înmatriculare şi documentelor de înmatriculare, încasarea în mod solidar a datoriei restante şi a cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- neexaminarea cererii de scutire sau eşalonare a taxei de stat, restituirea cererii de apel pentru neîndeplinirea indicaţiilor instanţei de judecată fără acordarea termenului suplimentar
2r-220/17 — revocarea din posesie și folosință a mijloacelor de transport, anularea înmatriculării mijloacelor de transport, radierea din Registrul de stat al transporturilor a mijloacelor de transport, radierea exploatării unităților de transport cu retragerea numerelor de înmatriculare și documentelor de înmatriculare, încasarea în mod solidar a datoriei restante și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: Sv. Garștea-Bria nr. 2r-220/17 instanța de apel: M. Ciugureanu A. Minciuna și L. Popova D E C I Z I E 29 martie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele, Judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic și Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de administratorul societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” – Alexandrova Iulia, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Gurițanu Igor în interesele întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria împotriva societății cu răspundere limitată ,,Amolinta”, societății cu răspundere limitată ,,Viamont”, Serghei Alexandrov, Iuliei Alexandrova, intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat ,,Centrul Resurselor Informaționale de Stat ,,Registru” cu privire la revocarea din posesie și folosință a mijloacelor de transport, anularea înmatriculării mijloacelor de transport, radierea din Registrul de stat al transporturilor a mijloacelor de transport, radierea exploatării unităților de transport cu retragerea numerelor de înmatriculare și documentelor de înmatriculare, încasarea în mod solidar a datoriei restante și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2017,
prin care s-au restituit cererile de apel depuse de societatea cu răspunderea limitată ,,Amolinta” și Iulia Alexandrova pentru neînlăturarea neajunsurilor c o n s t a t ă Prin mandatul din 29 aprilie 2015 avocatul Igor Gurițanu a fost împuternicit de întreprinderea Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria să-i acorde asistență juridică în instanța de judecată cu dreptul de a semna și depune cerere de chemare în judecată (f.d.
10, vol. I). La 12 august 2015 avocatul Gurițanu Igor a depus în interesele întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria cerere de chemare în judecată împotriva societății cu răspundere limitată ,,Amolinta”, societății cu răspundere limitată ,,Viamont”, Serghei Alexandrov, Iuliei Alexandrova, intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat ,,Centrul Resurselor Informaționale de Stat ,,Registru” cu privire la revocarea din posesie și folosință a mijloacelor de transport, anularea înmatriculării mijloacelor de transport, radierea din Registrul de stat al transporturilor a mijloacelor de transport, radierea exploatării unităților de transport cu retragerea numerelor de înmatriculare și documentelor de înmatriculare, încasarea în mod solidar a datoriei restante și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată avocatul Gurițanu Igor a indicat că întreprinderea Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria și societatea cu răspundere limitată ,,Viamont”, al cărei administrator și coasociat este Alexandrov Serghei, au încheiat contractul de leasing nr. LV-803840 asupra unităților de transport: autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, anul fabricării 2007 și autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului 1 XLRTE47MSOE771332, anul fabricării 2007 pe termen de 36 luni, prețul de cumpărare a obiectului de leasing fiind stabilit la suma de 84 000 Euro, iar valoarea contractului la suma de 97 534 Euro.
La 07 februarie 2012 întreprinderea Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria și societatea cu răspundere limitată ,,Viamont” au încheiat contractul de leasing nr. LV 820350 asupra unității de transport autoturismul de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, anul fabricării 2008 pe termen de 36 luni, prețul de cumpărare a obiectului de leasing fiind stabilit la suma de 16 000 Euro, iar valoarea contractului la suma de 18 259 Euro.
La semnarea contractului de leasing autoturismul de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831 a fost înregistrat în Registrul de stat al transporturilor cu numărul provizoriu PZ 1307, certificatul de înmatriculare 03MTH 343359. Conducătorul societății cu răspundere limitată ,,Viamont” s-a obligat să execute integral obligațiile ce rezultă din contractele de leasing, oferind garanție reală asupra tuturor bunurilor mobile și imobile care le deține în proprietate întreprinderea în valoare de 67 200 Euro pentru primul contract și 12 800 Euro pentru al doilea contract de leasing. La 08 aprilie 2013 reclamantul a expediat societății cu răspundere limitată ,,Viamont” notificare cu privire la rezilierea contractelor de leasing din motivul neachitării ratelor de leasing.
La 26 decembrie 2013 întreprinderea Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria și societatea cu răspundere limitată ,,Viamont” au semnat actele de reziliere a contractelor de leasing. La 26 decembrie 2013 unitățile de transport au fost transmise societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” al cărei fondator și administrator este mama lui Seghei Alexandrov - Iulia Alexandrova, care în aceeași zi a încheiat cu întreprinderea Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria contractul de leasing nr. LV 836300 pe termen de 18 luni, fiind stabilit prețul de cumpărare a obiectului de leasing la suma de 26 419,6 Euro. La 18 aprilie 2014 reclamantul a expediat societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” notificarea despre întârzierea plății în sumă de 3 296,80 Euro cu acordarea unui termen de plată până la 02 mai 2014, care a rămas neexecutată.
În adresa societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” la 16 iunie 2014 a fost expediată notificarea despre rezilierea contractului de leasing pentru neachitarea ratelor. La 29 iunie 2015 în adresa pârâților a fost expediată notificare, prin care s-a solicitat anularea înmatriculării, radierea din evidența și exploatarea unităților de transport cu predarea acestora proprietarului, însă somația a rămas neexecutată.
Cere avocatul Gurițanu Igor revocarea din posesia și folosința societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” pentru a fi transmise în posesia întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria unitățile de transport: autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, număr de înmatriculare CRL015 și autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, număr de înmatriculare CRL016; revocarea din posesia și folosința societății cu răspundere limitată ,,Viamont” și transmiterea în posesia întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria a autoturismului de model AUDI 2 A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307; anularea înmatriculării după societatea cu răspundere limitată ,,Alimonta” a unitățile de transport: autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, număr de înmatriculare CRL015 și autotractorul de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, număr de înmatriculare CRL016; anularea înmatriculării după societatea cu răspundere limitată ,,Viamont” a autoturismului de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307; radierea din Registrul de stat al transporturilor a unităților de transport: autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, număr de înmatriculare CRL015,
autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, număr de înmatriculare CRL016 și autoturism de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307; radierea din exploatare a unităților de transport cu retragerea numerelor de înmatriculare și documentelor de înmatriculare; încasarea în mod solidar de la societatea cu răspundere limitată ,,Alimonta”, Alexandrov Serghei și Alexandrova Iulia în beneficiul întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria a datoriei restante în sumă de 18 496 Euro, care rezultă din neexecutarea contractului de leasing nr. LV-836300 din 26 decembrie 2013 încheiat între întreprinderea Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria și societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” asupra unităților de transport: autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, anul fabricării 2007, autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, anul fabricării 2007 și autoturism de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, anul fabricării 2007; încasarea de la societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta”, societatea cu răspundere limitată ,,Viamont”, Alexandrov Serghei și Alexandrova Iulia în beneficiul întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria a cheltuielilor de judecată (f.d.
11-14, vol. I). La 18 iunie 2016 avocatul Gurițanu Igor a depus în interesele întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria cerere de chemare în judecată suplimentară solicitând încasarea de la societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta”, societatea cu răspundere limitată ,,Viamont”, Alexandrov Serghei și Alexandrova Iulia în beneficiul întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria a cheltuielilor de judecată în sumă de 15 555, 07 lei, care se compun de taxa de stat în mărime de 11 458,27 lei, 270 lei, 270 lei, 100 lei, 100 lei, 100 lei, 100 lei, 100 lei achitată la depunerea acțiunii conform ordinelor de încasare a numerarului din 05 august 2015; 74 lei pentru eliberarea extraselor din Registrul de Stat al persoanelor juridice conform ordinelor de încasare a numerarului din 04 mai 2015; 150 lei taxa achitată pentru eliberarea adeverințelor Întreprinderii de Stat ,,CRIS Registru” conform ordinelor de încasare a numerarului din 04 mai 2015 și 20 mai 2015; 27,80 lei cu titlu de servicii poștale pentru expedierea reclamației conform bonului fiscal din 29 iunie 2015 și suma de 2905 lei pentru serviciile executorului judecătoresc în vederea executării măsurilor de asigurare a acțiunii dispuse prin încheierea Judecătoriei Botanica mun.
Chișinău din 18 august 2015 conform ordinului de încasare a numerarului din 17 septembrie 2015 (f.d. 198, vol. I). La 30 iunie 2016 avocatul Gurițanu Igor a depus în interesele întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria cerere de modificare a pretențiilor din cererea de chemare în judecată solicitând modificarea literei b) punctul 2 în următoarea redacție: 3 revocarea din posesia și folosința societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” cu transmiterea în posesia întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria a autoturismului de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307 (f.d. 215, vol. I). Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun.
Chișinău din 20 iulie 2016 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Gurițanu Igor în interesele întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria. S-a revocat din posesia și folosința societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” și s-a transmis întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria unitățile de transport: - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, număr de înmatriculare CRL015, - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, număr de înmatriculare CRL016, - autoturism de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307.
S-a anulat înmatricularea curentă de stat după societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” a unităților de transport: - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, număr de înmatriculare CRL015, - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, număr de înmatriculare CRL016, - autoturism de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307. S-a radiat din evidența Registrului de stat al transporturilor unitățile de transport: - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, număr de înmatriculare CRL015, - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, număr de înmatriculare CRL016, - autoturism de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307.
S-au radiat din exploatare unitățile de transport: - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, număr de înmatriculare CRL015, - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, număr de înmatriculare CRL016, - autoturism de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307 cu retragerea numerelor de înmatriculare și documentelor de înmatriculare a acestora.
S-a încasat în mod solidar de la societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta”, Alexandrov Serghei și Alexandrova Iulia în beneficiul întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria datoria restantă în sumă de 18 496 Euro în valută națională conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei stabilit la data executării hotărârii ce rezultă din contractul de leasing nr. LV-836300 din 26 decembrie 2013, încheiat între întreprinderea Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria și societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” asupra unităților de transport: autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, anul fabricării 2007, 4 autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, anul fabricării 2007 și autoturism de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, anul fabricării 2007. S-a încasat în mod solidar de la societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta”, societatea cu răspundere limitată ,,Viamont”, Alexandrov Serghei și Alexandrov Iulia în beneficiul întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria cheltuielile de judecată: 12 398,27 lei cu titlu de taxă de stat, 27,80 lei pentru serviciile poștale, 74 lei pentru eliberarea extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice, 150 lei pentru eliberarea adeverințelor Întreprinderii de Stat ,,CRIS Registru”,
2 905 lei pentru serviciile executorului judecătoresc, 230 lei pentru anunț în presă, iar în total suma de 15 785,07 lei (f.d. 235-236, vol. I; 2]1-30, vol. II). Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 20 iulie 2016 s-a admis pretenția întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria cu privire la asigurarea suplimentară a acțiunii. S-a ridicat autoturismul de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307 și s-a dispus darea în orientare și căutare de către Inspectoratul Național de Patrulare cu ridicarea ulterioară din posesia și folosința societății cu răspundere limitată ,,Viamont” și a lui Alexandrov Serghei împreună cu documentele asupra unității de transport.
S-a transmis întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria unitățile de transport: - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE756460, număr de înmatriculare CRL015, - autotractor de model DAF FT XF 105.460 SC, nr. șasiului XLRTE47MSOE771332, număr de înmatriculare CRL016, - autoturism de model AUDI A6 3,0 TDI quattro DPF, nr. șasiului WAUZZZ4F37N107831, număr de înmatriculare PZ1307 împreună cu documentele asupra unităților de transport până la devenirea hotărârii definitive. S-a aplicat sechestru asupra imobilului situat în mun. Chișinău, str. Nicolae Costin, 55/1, apartamentul 31 ce aparține lui Alexandrov Serghei și asupra imobilului situat în mun. Chișinău, str. Căușeni, 2, ce aparține Iuliei Alexandrova până la devenirea hotărârii definitive.
S-a indicat că executarea încheierii se pune în sarcina executorului judecătoresc (f.d. 238-239, vol. I). Prin mandatul din 14 iulie 2016 avocatul Crețu Ion a fost împuternicit de societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” să-i acorde asistență juridică cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (f.d. 212, vol. I). La 04 august 2016 Alexandrova Iulia și avocatul Crețu Ion în interesele societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” au declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 20 iulie 2016, solicitând scutirea sau eșalonarea achitării taxei de stat (f.d. 3-6, vol. II). La 04 august 2016 Iulia Alexandrova a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Botanica mun.
Chișinău din 20 iulie 2016 (f.d. 8-10, vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 septembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Alexandrova Iulia și avocatul Crețu Ion în interesele societății cu răspundere limitată ,,Amolinta”. 5 S-a comunicat apelanților despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate, fiindu-le acordat termen până la 30 noiembrie 2016. S-a explicat societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iuliei Alexandrova că în caz dacă nu vor lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită (f.d. 34-36, vol. II). Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 30 noiembrie 2016 a respins cererea societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta”.
S-a comunicat societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” despre necesitatea achitării taxei de stat în mărime de 9 298,7 lei, fiind acordat termen până la 01 februarie 2017. S-a explicat societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită (f.d. 63-67, vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2017 s-a restituit cererea de apel depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iulia Alexandrova pentru neînlăturarea completă a neajunsurilor indicate în încheierea din 30 noiembrie 2016 (f.d. 74-78, vol. II).
La 03 martie 2017 prin intermediul oficiului poștal administratorul societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” – Iulia Alexandrova a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2017, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii cu trimiterea pricinii la rejudecare în instanța de apel de la faza primirii pe rol a cererii de apel. În motivarea cererii de recurs administratorul societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” – Iulia Alexandrova a indicat că a recepționat încheierea din 16 septembrie 2016, prin care s-a acordat termen pentru prezentarea apelului motivat. În ședința de judecată din 30 noiembrie 2016 reprezentantul întreprinderii a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, însă încheierea prin care s-a respins cererea de scutire nu a recepționat-o.
Restituirea cererii de apel îi îngrădește dreptul la un proces echitabil. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este depus în termen, întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea încheierii și trimiterea pricinii la rejudecare din următoarele motive. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.
Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul încheierii la 01 februarie 2017. La 17 februarie 2017 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia încheierii din 01 februarie 2017 (f.d. 79, vol. II). Prin urmare, recursul declarat de administratorul societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” – Iulia Alexandrova la 03 martie 2017 este depus în termen. 6 În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a constatat că încheierea instanței de apel este emisă cu interpretarea eronată a normelor de drept procedural.
Din materialele pricinii rezultă că la 04 august 2016 Alexandrova Iulia și avocatul Crețu Ion în interesele societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” au declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 20 iulie 2016, solicitând scutirea sau eșalonarea achitării taxei de stat (f.d. 3-6, vol. II). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 septembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Alexandrova Iulia și avocatul Crețu Ion în interesele societății cu răspundere limitată ,,Amolinta”. S-a comunicat apelanților despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate, fiindu-le acordat termen până la 30 noiembrie 2016. S-a explicat societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iuliei Alexandrova că în caz dacă nu vor lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită (f.d.
34-36, vol. II). Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iuliei Alexandrova citație pentru ședința de judecată din 30 noiembrie 2016, care a fost recepționată la 19 octombrie 2016 (f.d. 37,42, vol. II). Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 30 noiembrie 2016 a respins cererea societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, Nu s-a dat curs cererii de apel depuse de societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta”. S-a comunicat societății cu răspundere limitată despre necesitatea achitării taxei de stat în mărime de 9 298,7 lei, fiind acordat termen până la 01 februarie 2017. S-a explicat societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menționate, cererea de apel nu va fi considerată depusă și împreună cu toate actele va fi restituită (f.d.
63-67, vol. II). În ședința de judecată din 30 noiembrie 2016 s-a pronunțat dispozitivul încheierii și s-a amânat examinarea pricinii la 01 februarie 2017 (f.d. 62). Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa Iuliei Alexandrova și societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” citație pentru ședința de judecată din 01 februarie 2017 (f.d. 68, vol. II). La 01 februarie 2017 Curtea de Apel Chișinău a restituit cererea de apel depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iulia Alexandrova. În conformitate cu art. 203 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererile și demersurile participanților la proces în problema judecării pricinii se soluționează prin încheiere judecătorească, după ascultarea opiniilor celorlalți participanți la proces.
În conformitate cu art. 308 alin. (1) și (3) Codul de procedură civilă, instanța de apel soluționează cererea și demersul participantului la proces ce țin de examinarea apelului după ce ascultă opiniile celorlalți participanți. Cererea și demersurile înaintate se soluționează în conformitate cu prevederile art.48 și 203, instanța de apel nefiind în drept să le respingă din motivul respingerii lor în primă instanță. 7 Cererea de apel nemotivată cu solicitarea de scutire sau de eșalonare a taxei de stat a fost depusă de Alexandrova Iulia și avocatul Crețu Ion în interesele societății cu răspundere limitată ,,Amolinta”. În conformitate cu art. 85 alin. (4) Codul de procedură civilă, În funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este scutită de către judecător (de către instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei.
În conformitate cu art. 86 alin. (1) Codul de procedură civilă, pînă la etapa dezbaterilor judiciare, judecătorul sau instanța judecătorească soluționează cererile părților privind amînarea sau eșalonarea plății taxei de stat ținînd cont de situația lor materială. Dacă reclamantul nu a plătit în termen taxa de stat, instanța scoate cererea de pe rol. Instanța de apel prin încheierea din 30 noiembrie 2016 a respins doar cererea societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” de scutire de la plata taxei de stat. În privința cererii Iuliei Alexandrova de scutire de la plata taxei de stat instanța de apel nu s-a pronunțat. Din extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice administrator al societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” este Alexandrova Iulia (f.d 23, vol. I). Însă, societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iulia Alexandrova au statut independent de participanți la proces, figurând în calitate de pârâți.
Prin încheierea din 01 februarie 2017 s-a restituit cererea de apel depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iulia Alexandrova. Instanța de apel eronat a restituit cererea de apel depusă de Iulia Alexandrova pentru nelichidarea neajunsurilor din încheierea din 30 noiembrie 2016. Or, prin încheierea din 30 noiembrie 2016 nu s-a examinat cererea Iuliei Alexandrova de scutire de la plata taxei de stat și acesteia nu i s-a acordat termen pentru achitarea taxei de stat. Prin încheierea din 16 septembrie 2016 Iuliei Alexandrova s-a acordat termen pentru prezentarea apelului motivat.
În afară de aceasta, la materiale pricinii lipsesc probe care ar confirma expedierea și recepționarea de către societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iulia Alexandrova a copiei încheierii din 30 noiembrie 2016. În lipsa probelor care ar confirma expedierea în adresa societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” a copiei încheierii din 30 noiembrie 2016, acesteia i s-a îngrădit dreptul de a o contesta în modul prevăzut de lege. În cererea de recurs administratorul societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” – Alexandrova Iulia a indicat că reprezentantul întreprinderii în ședința de judecată din 30 septembrie 2016 a solicitat scutirea de la plata taxei de stat (f.d. 81, vol. II). În procesul-verbal al ședinței de judecată din 30 noiembrie 2016 nu este indicat despre prezența sau absența reprezentantului societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” și a Iuliei Alexandrova în ședința de judecată (f.d.
62, vol. II). În conformitate cu art. 274 alin. (2) lit. d) Codul de procedură civilă, în procesul- verbal al ședinței se indică: prezența participanților la proces, a reprezentanților, a martorilor, experților, specialiștilor și a interpreților. Contrar acestei norme de drept citate, în procesul-verbal al ședinței de judecată din 30 noiembrie 2016 este indicat că reprezentantul intimatului ,,Mali Trans Exped” – Rusu Victor a solicitat respingerea cererii de scutire de la plata taxei de stat. 8 Așadar, în procesul-verbal al ședinței de judecată este indicată o persoană care nu este participant la proces. În procesul-verbal al ședinței de judecată din 30 noiembrie 2016 este indicat că președintele ședinței a anunțat că societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” s-a conformat încheierii, prin care nu s-a curs cererii de apel din 16 septembrie 2016 și a prezentat cererea de apel (f.d.
62). Însă, la materiale pricinii o astfel de cerere de apel motivată nu este. Or, cererea de apel anexată la foaia dosarului 52-55, vol. II nu este motivată, ci este similară cererii de apel nemotivate depuse la 04 august 2015. La 04 august 2016 Iulia Alexandrova a declarat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 20 iulie 2016 (f.d. 8-10, vol. II). Curtea de Apel Chișinău nu a examinat recursul Iuliei Alexandrova împotriva încheierii Judecătoriei Botanica mun.
Chișinău din 20 iulie 2016. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că instanța de apel nu a aplicat corect normele de drept procedural, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea și de a restitui pricina spre rejudecare în instanța de apel de la faza soluționării cererii depuse de societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iulia Alexandrova cu privire la scutirea sau eșalonarea taxei de stat. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se admite recursul declarat de administratorul societății cu răspundere limitată ,,Amolinta” – Alexandrova Iulia.
Se casează încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 februarie 2017, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de avocatul Gurițanu Igor în interesele întreprinderii Nutzfahrzeuge Leasing Ag, Austria împotriva societății cu răspundere limitată ,,Amolinta”, societății cu răspundere limitată ,,Viamont”, Serghei Alexandrov, Iuliei Alexandrova, intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat ,,Centrul Resurselor Informaționale de Stat ,,Registru” cu privire la revocarea din posesie și folosință a mijloacelor de transport, anularea înmatriculării mijloacelor de transport, radierea din Registrul de stat al transporturilor a mijloacelor de transport, radierea exploatării unităților de transport cu retragerea numerelor de înmatriculare și documentelor de înmatriculare, încasarea în mod solidar a datoriei restante și cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău de la faza soluționării demersului depus de societatea cu răspundere limitată ,,Amolinta” și Iulia Alexandrova cu privire la scutirea sau eșalonarea plății taxei de stat.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele, Judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic Sveatoslav Moldovan 9
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.