Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 15.03.2017
inadmisibil

2ra-536/17 — constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral

HOTĂRÂRE
15.03.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului moral
Temei legal
temeiurile inadmisibilităţii recursului
Citează această cauză
2ra-536/17 — constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

dosarul nr. 2ra-536/17 prima instanță - (Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău) R. Pascari instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Cernat, I. Muruianu, A. Pahopol Î N C H E I E R E 15 martie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Maximenco împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Consiliul municipal Chișinău și executorii judecătorești Igor Doroftei și Iacob Miron, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie 2016, prin care a fost respins apelul Ministerului Justiției și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani, municipiul Chișinău din 11 aprilie 2016, c o n s t a t ă: La 17 decembrie 2015 Oleg Maximenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Consiliul municipal Chișinău și executorii judecătorești Igor Doroftei și Iacob Miron,

prin care a solicitat constatarea faptului de violare a drepturilor sale prevăzute de art. 6 și art. 13 a Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și a art. 1 al Protocolului nr. 1 Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale de către Statul Republica Moldova, precum și, încasarea din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției (Ministerului Finanțelor), în beneficiul său a sumei de 100 000 lei cu titlu de prejudiciul moral pentru neexecutarea hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2009. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că prin hotărârea irevocabilă a Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2009 a fost considerat ilegal refuzul Consiliului municipal Chișinău privind asigurarea sa cu spațiu locativ, totodată, Consiliul municipal Chișinău fiind obligat să-i acorde lui și membrilor familiei sale spațiu locativ sub formă de apartament sau casă separată conform prevederilor art. 35 al Legii cu privire la poliție nr. 416 din 18 decembrie 1990 și normelor prevăzute de prevederile art. 42 al Codului cu privire la locuințe.

Susține că după intrarea în vigoare hotărîri menționate s-a adresat cu cerere privind executarea acesteia către executorul judecătoresc Dumitru Manole. Ulterior, la 24 septembrie 2013 procedura de executare a fost preluată de executorul judecătoresc Igor 1 Doroftei. Dat fiind faptul că executorul Igor Doroftei a avut un rol pasiv în executarea hotărîrii, la 15 iulie 2015, în baza cererii sale, s-a dispus strămutarea documentul executoriu nr. 3-3408/09, eliberat de Curtea de Apel Chișinău la 10 noiembrie 2009, executorului judecătoresc Iacob Miron. Menționează că toate eforturile întreprinse în vederea realizării dreptului lezat nu au dat rezultate, iar hotărîrea din 10 noiembrie 2009 a rămas neexecutată până în prezent, fapt ce duce la încălcarea drepturilor sale garantate de art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Totodată, invocă reclamantul că datorită eventualei neexecutării hotărîrii, el nu poate beneficia de bunurile sale și, astfel, i se încalcă dreptul la protecția proprietății garantat de art. 1 al Protocolului nr. 1 Adițional la Convenție. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11 aprilie 2016 s-a admis parțial chemare în judecată depusă de Oleg Maximenco împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Consiliul municipal Chișinău și executorii judecătorești Igor Doroftei și Iacob Miron, cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral.

S-a constatat încălcarea art. 6 a Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 1 Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2009. S-a încasat de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, în beneficiul lui Oleg Maximenco suma de 40 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin neexecutarea în termen rezonabil a hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 10 noiembrie 2009, pentru perioada 15 decembrie 2010-17 decembrie 2016. În rest cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 26 aprilie 2016 Ministerul Justiției a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanțe. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie 2016 s-a respins apelul Ministerului Justiției și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11 aprilie 2016. La 25 ianuarie 2017 Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 20 septembrie 2016 și a hotărârii Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 11 aprilie 2016 și emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii sau modificarea deciziei instanței de apel în sensul constatării încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești drept o satisfacție echitabilă suficientă a prejudiciului moral suportat, sau în sensul diminuării sumei acordate cu titlu de prejudiciu moral.

În motivarea recursului a indicat că decizia instanței de apel este neîntemeiată și pasibilă de a fi casată sau modificată. În acest sens, invocă că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material și a apreciat arbitrar poziția participanților la proces și probele anexate la materialele dosarului. Totodată, consideră că instanțele de judecată neîntemeiat au dispus încasarea sumei cu titlu de compensare a prejudiciului moral, care este una excesivă și nejustificată. La fel, reține că prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 nu acordă în mod automat dreptul la încasarea despăgubirii prejudiciului cauzat în lipsa dovezilor că persoana a suferit un prejudiciu în urma încălcării dreptului garantat de lege.

Acordarea de satisfacții bănești nu constituie o regulă generală, dar fiind o excepție de la această regulă. 2 Or, potrivit art. 5 din Legea nr. 87, simpla constatare a încălcării dreptului reprezintă prin sine o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral. Recurentul și-a întemeiat recursul în baza prevederilor art. 119 din Constituția Republicii Moldova, art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 429, 430, 434, 16, 437 , 432 alin. (1) și (2) lit. c) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Astfel, având în vedere că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa recurentului la 11 octombrie 2016 (f.d. 181), iar la materialele dosarului nu este anexată dovada legală de recepționare, recursul depus de Ministerul Justiției la 25 ianuarie 2017 se consideră declarat în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă. La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele. 3 În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la instanța de judecată nu este absolut.

Există limitări implicit admise [cauza Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CtEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem.

(a se vedea Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de Ministerul Justiției nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de Ministerul Justiției se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-04-12
0,96
2ra-676/17 — constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătorești
dosarul nr. 2ra-676/17 Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău Judecător: R. Pascari Curtea de Apel Chișinău Judecători: E. Fistican, G. Dașchevici, I. Cotruță Î N C H E I E R E 12 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de cont
CSJ 2016-09-28
0,95
2ra-2285/16 — repararea prejudiciului cauzat prin încalcarea termenului rezonabil
dosarul nr. 2ra-2285/16 prima instanță - (Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău) O. Cojocaru instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu ÎNCHEIERE 28 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial ş
CSJ 2016-09-28
0,95
2ra-2036/16 — constatarea incalcarii dreptului la executare in termen rezonabil a hotaririi judecatoresti, obligarea de a executa hotarirea judecatoreasca si repararea prejudiciului moral
Prima instanţă, Jud. Buiucani mun. Chișinău: O. Parfeni dosarul nr. 2ra-2036/16 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac Î N C H E I E R E 28 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de c
CSJ 2017-04-12
0,95
2ra-685/17 — constatarea încălcării dreptului la examinare în termen rezonabila cauzei și repararea prejudiciului moral
prima instanţă, Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău dosarul nr. 2ra-685/2017 judecător: V. Chisiliţa instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: I. Cimpoi, N. Simciuc, L. Bulgac Î N C H E I E R E 12 aprilie 2017 mun. Chişinău Cole
CSJ 2017-09-20
0,95
2ra-1782/17 — constatarea faptului încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești și repararea prejudiciului moral
dosarul nr. 2ra-1782/17 prima instanță - (Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău) O. Parfeni instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol ÎNCHEIERE 20 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă