Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 10.03.2017
inadmisibil

3ra-210/17 — recunoașterea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea oferirii accesului la dosarele de achiziții publice și compensarea cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
10.03.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
recunoaşterea încălcării dreptului de acces la informaţie, obligarea oferirii accesului la dosarele de achiziţii publice şi compensarea cheltuielilor de judecată
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-210/17 — recunoașterea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea oferirii accesului la dosarele de achiziții publice și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: O. Cernei dosarul nr. 3ra-210/17 instanța de apel: M. Ciugureanu, Gr. Dașchevici și M. Anton Î N C H E I E R E 10 martie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, Judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic și Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” împotriva Cancelariei de Stat cu privire la recunoașterea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea oferirii accesului la dosarele de achiziții publice și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, prin care s-a respins apelul declarat de asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 23 martie 2016, prin care acțiunea a fost respinsă c o n s t a t ă: La 22 ianuarie 2016 asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Cancelariei de Stat cu privire la recunoașterea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea oferirii accesului la dosarele de achiziții publice și compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” a indicat că la 18 decembrie 2015 a solicitat Cancelariei de Stat accesul la dosarele de achiziții publice pentru procedurile nr. 201505943 OSS, 201510575 OSS, 201422326 OSS, 201414670 OSS, 201415167 OSS, 201406510 OSS, 201404780 OSS, 201404822 OSS, 128-op/14 COP, 15/02398 COP, 201510575 modificare DS OSS.

A indicat în cerere că pentru o monitorizare detaliată a procedurilor de achiziții, este necesară analiza invitației la achiziție, procesul-verbal al grupului de lucru, ofertele propuse de ofertanți, contractul încheiat și eventualele contestații dacă au fost depuse. Prin răspunsul din 29 decembrie 2015 Cancelaria de Stat a indicat că poate prezenta doar informația prevăzută la art. 70 alin. (1) lit. a) și b) Legea cu privire la achizițiile publice nr. 96-XVI din 13 aprilie 2007 și a prezentat un tabel cu privire la 1 procedurile indicate, în care se conțin informații despre denumirea serviciilor, denumirea operatorului economic, numărul contractului de achiziție și suma contractului de achiziție.

Cancelaria de Stat nu a oferit acces la dosarele de achiziții publice, limitând neîntemeiat accesul la informația de interes public, fiindu-i încălcat dreptul constituțional de acces la informația de interes public. În baza prevederilor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Constituției Republicii Moldova, Legii privind accesul la informație nr. 982-XIV din 11 mai 2000, care garantează neîngrădit accesul la informațiile de interes public, a solicitat acces la dosarele de achiziții publice pentru procedurile indicate. Cererea cu privire la acces la informație are la bază interesul public privind corectitudinea utilizării de către instituțiile guvernamentale a fondurilor și resurselor publice.

Informația a fost solicitată în contextul proiectului ,,Banii publicii sunt și banii mei”, proiect implementat în comun cu Centrul Independent de Jurnalism începând cu 01 aprilie 2015, proiect ce are ca obiective sporirea activismului civic și consolidarea capacităților societății civile de a monitoriza utilizarea fondurilor publice, iar drept consecință de a exercita presiune pentru a responsabiliza instituțiile publice și a crește eficiența și transparența în procesul achizițiilor publice și a promova responsabilizarea autorităților.

În cadrul proiectului este desfășurată o campanie de monitorizare a procesului de achiziție, unde se urmărește:1) informația disponibilă privind achizițiile publice, pentru a observa dacă informația respectivă este prezentată în mod corespunzător și timpul stabilit; 2) relevanța și caracterul adecvat al achizițiilor prin compararea cu planurile locale de dezvoltare strategică; 3) obiectivitatea și transparența achizițiilor prin analiza informației despre achiziții disponibilă în Buletinul achizițiilor publice, informației obținute de la autoritățile contractante; 4) corectitudinea și eficiența achizițiilor publice prin monitorizarea implementării contractelor atribuite. O rețea de jurnaliști urma să efectueze investigații cu scopul de depista potențialele cazuri de fraude sau nereguli în procesul de achiziții.

În baza informațiilor obținute urmau să fie elaborate recomandări în vederea îmbunătățirii procesului de achiziții publice. Transparența, eficiența, legalitatea și oportunitatea achizițiilor publice intrând în sfera interesului public și a cetățeanului interesat de modalitatea de cheltuire a banilor bugetului public a ieșit de sub protecția parafei de ,,confidențialitate” sau ,,acces restricționat” și urmează a fi supusă unei radiografii publice. Curtea de la Strasbourg în speța Bucur și Toma contra României a specificat că în primul rând trebuie acordată o deosebită atenție interesului public pe care îl implică informația dezvăluită. Restrângerea dreptului de acces liber la informațiile oficiale poate avea loc doar dacă sunt întrunite următoarele exigențe în privința acestei restrângeri, denumită ,,regula triplului test”: limitarea este prevăzută de lege, protejează un interes legitim, să fie necesară într-o societate democratică.

Cere asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” recunoașterea încălcării de către Cancelaria de Stat a dreptului de 2 acces la informații prin neoferirea accesului la informația privind procedurile de achiziții publice, obligarea Cancelariei de Stat să ofere acces la dosarele de achiziții publice pentru procedurile nr. 201505943 OSS, 201510575 OSS, 201422326 OSS, 201414670 OSS, 201415167 OSS, 201406510 OSS, 201404780 OSS, 201404822 OSS, 128-op/14 COP, 15/02398 COP, 201510575 modificare DS OSS și compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 4-13). Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 23 martie 2016 s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” ca fiind neîntemeiată (f.d.

40, 45-48). Prin mandatul din 19 ianuarie 2016 avocatul Victor Tănase a fost împuternicit de asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” să-i acorde asistență juridică în instanța de judecată cu dreptul de ataca hotărârea judecătorească (f.d. 3). La 28 martie 2016 avocatul Victor Tănase a declarat în interesele asociației obștești ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” apel împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 23 martie 2016, iar la 01 noiembrie 2016 asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” a depus apel motivat împotriva aceleași hotărâri (f.d. 43-44, 66-67). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 30 noiembrie 2016 a respins apelul declarat de avocatul Victor Tănase în interesele asociației obștești ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” și a menținut hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 23 martie 2016 (f.d. 76-83). În motivarea soluțiilor instanțele de judecată au indicat că Cancelaria de Stat prin răspunsul din 29 decembrie 2015 a expediat asociației obștești ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” informația specificată la art. 70 alin. (1) lit. a) și b) Legea privind achizițiile publice 96-XVI din 13 aprilie 2007, referitor la dosarele de achiziții publice solicitate, inclusiv și copia din registrul achizițiilor publice pentru anul 2015, conform listei, comunicând totodată că informația necesară privind contractele atribuite, părțile contractante, numărul, data și suma contractului este pe plasată pe pagina web a Agenției Achiziții Publice. Asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” a obținut informația solicitată în limita și cadrul stabilit de legislația în vigoare.

Alte informații pot fi prezentate numai la cererea operatorilor economici care au prezentat oferte ori au depus cereri pentru preselecție, după acceptarea ofertei sau după finisarea procedurii de achiziție care nu s-a soldat cu încheierea unui contract de achiziție. Asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” nu a prezentat probe care ar demonstra necesitatea și interesul public în vederea realizării unui proiect. La 29 decembrie 2016 asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri judecătorești și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

În motivarea cererii de recurs asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” a indicat că instanța de apel a aplicat prevederile art. 70 a 3 Legii privind achizițiile publice nr. 96-XVI din 13 aprilie 2007, însă urmau a fi aplicate prevederile Legii privind accesul la informații nr. 982-XIV din 11 mai 2000. Curtea de Apel Chișinău a constatat că Legea cu privire la achizițiile publice este o lege specială aplicabilă achizițiilor publice, însă nu a luat în considerare că limitele acestei legi se răsfrâng doar asupra procesului efectuării achizițiilor publice. Dreptul la informațiile de interes public nu poate fi îngrădit și autoritățile publice potrivit competențelor ce le revin sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice.

Nu a fost argumentată și probată limitarea dreptului de acces la informația de interes public. Nu poate constitui temei de refuz de a furniza informația faptul că prin furnizare, s-ar aduce atingere intereselor subiectului de drept de la care provine informația, cu excepția cazului când informația este clasificată ca fiind cu acces limitat. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Prin referința depusă la 02 februarie 2017 Cancelaria de Stat a solicitat respingerea recursului cu menținerea hotărârilor judecătorești. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar și a referinței depuse de Cancelaria de Stat, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) și (2) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. La 15 decembrie 2016 Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia deciziei din 30 noiembrie 2016 (f.d. 124). Prin urmare, recursul declarat de asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” la 29 decembrie 2016 este depus în termen. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă. Asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă nu a invocat.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). 4 În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din motivele menționate și având în vedere că instanța de apel și prima instanță au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural și apreciind corect probele administrate au emis hotărâri legale, iar argumentele invocate de asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” în cererea de recurs poartă caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul declarat de asociația obștească ,,Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic Sveatoslav Moldovan 5

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-04-05
0,96
3ra-336/17 — recunoaterea încălcării dreptului de acces la informatie, obligarea furnizării informatiei
prima instanţă: E. Cojocari dosarul nr. 3ra-336/17 instanţa de apel: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavriliţa Î N C H E I E R E 05 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie
CSJ 2017-01-25
0,95
3ra-66/17 — constatarea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea examinării cererii, eliberării informației și încasarea despăgubirilor de ordin moral cauzat
Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău Dosarul nr. 3ra-66/17 Judecător: O. Cernei Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: V. Pruteanu, A. Gavriliţa, L. Popova Î N C H E I E R E 25 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegi
CSJ 2017-07-19
0,94
2ra-1388/17 — constatarea incalcarii dreptului de acces la informatie
în caz dacă nu a primit răspuns, de la data când trebuia să-l primească. 7 Astfel, la 02 octombrie 2015, Asociaţia Obştească „Juriştii pentru Drepturile Omului” prin cererea de chemare în judecată depusă împotriva Ministerului Justiţiei al
CSJ 2017-09-27
0,94
3ra-1015/17 — constatarea încălcării dreptului de acces la informație și obligarea furnizării informației
Prima instanţă, Jud. Centru mun. Chişinău: N. Mămăligă dosarul nr. 3ra-1015/17 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: A. Panov, M. Anton, V. Clima Î N C H E I E R E 27 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conten
CSJ 2017-07-12
0,94
3ra-744/17 — Constatarea încălcării dreptului de acces la informație
Dosarul nr. 3ra-744/17 Prima instanţă: Jud. Rîşcani Jud. L.Holeviţcaia Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău: M.Ciugure, A. Minciună, L. Popova Î N C H E I E R E 12 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios adm
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă