Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 01.03.2017
respins

2rc-66/17 — recunoasterea nulitatii actelor juridice

HOTĂRÂRE
01.03.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
recunoasterea nulitatii actelor juridice
Temei legal
competenţa instanţei de judecată
Citează această cauză
2rc-66/17 — recunoasterea nulitatii actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: N.Budăi dosarul nr. 2rc-66/17 D E C I Z I E 01 martie 2017 mun.

Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat, Dumitru Mardari examinând recursul declarat de CPF ,,MIGDAL SGP” Societate pe Acțiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Gabo” și CPF ,,MIGDAL SGP” Societate pe Acțiuni împotriva Societății pe Acțiuni ,,GRAPE-ALLIANCE”, Societății cu Răspundere Limitată ,,DALIMATEX- PRIM”, Băncii Comerciale ,,Banca Socială” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni ,,Carahașani-Vin” (în procedura falimentului), privind recunoașterea nulității actelor juridice, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de debitorul Societatea pe Acțiuni ,,Carahașani-Vin” (în procedura falimentului), împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2016, prin care s-a strămutat pricina civilă spre judecare în instanța de drept comun, și anume, la Judecătoria Ștefan Vodă, c o n s t a t ă : La 23 august 2016, SRL ,,Gabo” și CPF ,,MIGDAL SGP” SA au depus o cerere de chemare în judecată împotriva SA ,,GRAPE-ALLIANCE”, SRL ,,DALIMATEX- PRIM”, BC ,,Banca Socială” SA, intervenient accesoriu SA ,,Carahașani-Vin” (în procedura falimentului),

solicitând recunoașterea nulității contractelor de vânzare- cumpărare nr. 6870 din 06.09.2013, nr. 6871 din 06.09.2013, nr. 6872 din 06.09.2013, nr. 6877 din 06.09.2013 încheiate între BC „Banca Socială” SA și SRL „Grape- Alliance”; nr. 6873 din 06.09.2013 încheiat între BC „Banca Socială” SA și SRL „Dalimatex-Prim” și ale contractelor de ipotecă nr. 513 la contractele de credit nr. 253, nr. 251 din 06.09.2013, autentificate notarial cu nr. 6882 din 06.09.2013 (8501/13/17709) și acordul adițional nr. 402 (la contractul de ipotecă nr. 513 din 06.09.2013), autentificat notarial sub nr. 8162 din 19.09.2014 (8501/14/20599); nr. 512 la contractele de credit nr. 253, nr. 251 din 06.09.2013, autentificat notarial sub nr. 6881 din 06.09.2013 (8501/13/17715) și acordul adițional nr. 403 (la contractul de ipotecă nr. 512 din 06.09.2013), autentificat notarial sub nr. 8164 din 19.09.2014 (8501/14/20601); nr. 514 la contractele de credit nr. 253, nr. 251 din 06.09.2013, autentificat notarial sub nr. 6880 din 06.09.2013 (8501/13/17704) și acordul adițional nr. 405 (la contractual de ipotecă nr. 514 din 06.09.2013), autentificat notarial subu nr. 8163 din 19.09.2014 (8501/14/20600); nr. 515 din 06.09.2013, autentificat notarial sub nr.6878 din 06.09.2013 (8501/13/17741).

Pe parcursul examinării cauzei, CPF ,,MIGDAL SGP” SA a înaintat cerere privind majorarea pretențiilor din acțiune, solicitând recunoașterea nulității contractelor de gaj încheiate între BC „Banca Socială” SA și SRL „Grape-Alliance”; contractul de gaj nr. 401 din 19.09.2014; contractul de gaj nr. 511 din 06.09.2013 și Acordul adițional la acesta nr. 406 din 18.09.2014; contractul de gaj nr. 653 din 28.10.2013; contractul de gaj nr. 516 din 06.09.2013 și Acordul adițional la acesta nr. 404 din 18.09.2014; recunoașterea nulității contractului de ipotecă nr. 528 din 06.09.2013 încheiat între BC „Banca Socială” SA și SRL „Dalimatex-Prim”.

Lichidatorul SA ,,Carahașani-Vin”, Popa Ion în ședința de judecată a solicitat strămutarea cauzei pentru examinare în instanța teritorială, și anume, la Judecătoria Ștefan Vodă, motivându-și poziția pe faptul că, bunurile care au fost separate din masa debitoare a SA ,,Carahasani-Vin” se află în raionul Ștefan Vodă, iar instanța de insolvabilitate nu este în drept de a examina o astfel de cerere. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2016, pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL ,,Gabo” și CPF ,,MIGDAL SGP” SA împotriva SA ,,GRAPE-ALLIANCE”, SRL ,,DALIMATEX-PRIM”, BC ,,Banca Socială” SA, intervenient accesoriu SA ,,Carahașani-Vin” (în procedura falimentului) privind recunoașterea nulității actelor juridice, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de debitorul SA ,,Carahașani-Vin” (în procedura falimentului) s-a strămutat spre judecare în instanța de drept comun, și anume, la Judecătoria Ștefan Vodă.

La 20 decembrie 2016, în termenul prevăzut de lege, CPF ,,MIGDAL SGP” SA a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2016, cerând admiterea recursului, casarea încheierii și respingerea cererii lichidatorului SA ,,Carahașani-Vin”, Ion Popa, privind strămutarea pricinii la Judecătoria Ștefan Vodă, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, recurentul a invocat încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, precum și neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, și anume, art. 5 alin. (2) din Legea insolvabilității.

Susține că, instanța de insolvabilitate, stabilind la caz competența instanței de drept comun, a Judecătoriei Ștefan Vodă, nu a luat în considerare că, litigiul dedus judecății ține de masa debitoare, și anume, acțiunile/inacțiunile lichidatorului de înstrăinare a activelor SA ,,Carahașani-Vin” prin contractele de vânzare-cumpărare 2 încheiate între BC ,,Banca Socială” SA și SRL ,,Grape-Alliance”, precum și cele între BC ,,Banca Socială” SA și SRL ,,Dalimatex-Prim”. Menționează de asemenea că, prin prisma art. 219 Cod civil, litigiul vizează tranzacțiile de gaj și ipotecă cu aceleași bunuri, ce au urmat după contractele de vânzare-cumpărare vizate.

În acest sens, opinează că, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare, bunurile vândute sunt proprietatea SA ,,Carahașani-Vin”, fapt consemnat în pct. pct. 2 și 5 din contractele de vânzare-cumpărare, precum și dovadă în acest sens sunt și facturile fiscale semnate de către lichidatorul SA ,,Carahașani-Vin”, Ion Popa la 17.09.2013. Or, semnarea acestor facturi aferente contractelor contestate, demonstrează cu certitudine că, litigiul ține de masa debitoare în sensul art. 5 alin. (2) al Legii insolvabilității și urmează a fi examinat exclusiv de către instanța de insolvabilitate și nu de Judecătoria Ștefan Vodă. Prin referința din 31 ianuarie 2017, SRL ,,Grape-Alliance” a solicitat respingerea cererii de recurs și menținerea încheierii recurate.

Ulterior, prin referința din 25 ianuarie 2017, BC ,,Banca Socială” SA a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 20.12.2016. În conformitate cu art. 426 CPC, prezentul recurs se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii recurate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea recurată.

În conformitate cu art. 33 alin. (1) CPC, instanțele judecătorești judecă toate pricinile civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice și autorităților publice privind apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime încălcate sau contestate, pricini pentru care legea nu prevede competența altor organe. Potrivit art. 40 alin. (1) CPC, acțiunile cu privire la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fîșiilor forestiere, plantațiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcții, altor obiective fixate de pămînt, precum și acțiunile în ridicare a sechestrului de pe bunuri, se intentează în instanța de la locul aflării acestor bunuri.

Dacă bunurile ce constituie obiectul acțiunii sînt situate în circumscripția mai multor instanțe, cererea se depune în orice instanță în a cărei rază teritorială se află o parte din bunuri. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. b) CPC, instanța strămută pricina la o altă instanță dacă pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reținută spre judecare cu încălcarea normelor de competență jurisdicțională. 3 Art. 331 CPC, introdus prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012, în vigoare din 30 noiembrie 2012 stipulează că, judecătoriile examinează și soluționează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel. Conform art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilității se judecă în instanță conform normelor generale din acest cod, cu excepțiile și completările stabilite în legislația insolvabilității.

Potrivit art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoare din 14 martie 2013, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. Potrivit art. 5 alin. (2) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, instanța de insolvabilitate dispune de competență exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce țin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă existența unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanța de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă.

Alin. (5) al aceluiași articol indică expres principalele competențe ale instanței de insolvabilitate. Din suportul probatoriu prezent la materialele cauzei rezultă că, SRL ,,Gabo” și CPF ,,MIGDAL SGP” SA s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SA ,,GRAPE-ALLIANCE”, SRL ,,DALIMATEX-PRIM”, BC ,,Banca Socială” SA, intervenient accesoriu SA ,,Carahașani-Vin” (în procedura falimentului), privind recunoașterea nulității actelor juridice, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat față de debitorul SA ,,Carahașani-Vin” (în procedura falimentului), care nu sunt în proces de insolvabilitate. S-a stabilit că, actele juridice a căror nulitate se cere a fi recunoscută nu sunt încheiate de către debitorul SA ,,Carahașani-Vin”, dar au fost încheiate între BC ,,Banca Socială” SA și SA ,,GRAPE-ALLIANCE”, SRL ,,DALIMATEX-PRIM”.

S-a constatat că, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21.02.2012 s-a admis cererea depusă de BC ,,Banca Socială” SA cu privire la separarea bunurilor din masa debitoare și anume bunurile ce au fost comercializate de BC ,,Banca Socială” SA de la SA ,,GRAPE-ALLIANCE”, SRL ,,DALIMATEX-PRIM”. În același timp, s-a stabilit că, bunurile care fac obiectul acțiunii nu se mai află în masa debitoare a SA ,,Carahașani-Vin”. Raportând la caz normele citate și circumstanțele constatate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție apreciază drept juste concluziile instanței de insolvabilitate ca fiind bazate pe suport probant, rezultate din examinarea corectă a cererii și în consecință, aplicarea corectă a legii.

Astfel, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție evidențiază la caz, lipsa competenței instanței de insolvabilitate să examineze respectiva pricină, or, cererea de chemare în judecată în redacția formulată 4 de către reclamanți au ca obiect recunoașterea nulității actelor juridice în ordinea prevăzută de dispozițiile Codului civil și Legii cu privire la gaj și ipotecă, iar în asemenea caz, este instituită competența jurisdicțională a instanței de drept comun în a cărei rază sunt amplasate bunurile litigioase sau o parte din acestea, precum just a conchis Curtea de Apel Chișinău prin încheierea recurată din 20 decembrie 2016. Argumentele invocate în recurs nu au relevanță, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural de către instanța de insolvabilitate, respectiv nu constituie temei pentru casare a încheierii recurate, și urmează a fi respinse.

În asemenea circumstanțe, instanța de recurs conchide că Curtea de Apel Chișinău în mod just a strămutat prezenta cerere spre examinare în instanța de drept comun, la caz, Judecătoria Căușeni, cu sediul în Ștefan Vodă, care urmează să se pronunțe asupra cererii formulate. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către CPF ,,MIGDAL SGP” SA și a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 20.12.2016. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de CPF ,,MIGDAL SGP” Societate pe Acțiuni.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 decembrie 2016, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Gabo” și CPF ,,MIGDAL SGP” Societate pe Acțiuni împotriva Societății pe Acțiuni ,,GRAPE-ALLIANCE”, Societății cu Răspundere Limitată ,,DALIMATEX- PRIM”, Băncii Comerciale ,,Banca Socială” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni ,,Carahașani-Vin” (în procedura falimentului), privind recunoașterea nulității actelor juridice, în cadrul procesului de insolvabilitate intentată față de debitorul Societatea pe Acțiuni ,,Carahașani-Vin” (în procedura falimentului). Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței Valentina Clevadî judecători Galina Stratulat Dumitru Mardari 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-05-31
0,94
2rc-365/17 — anularea hotărârii adunării creditorilor
prima instanţă: E. Clim dosarul nr. 2rc-365/17 (Curtea de Apel Chişinău) DECIZIE 31 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedintele şedinţei, judecăto
CSJ 2018-05-10
0,94
2rac-134/18 — declararea nulitătii actelor juridice
dosarul nr. 2rac – 134/18 Instanţa de fond: Judecătoria Chișinău (sediul Centru) Judecătorul: N. Mazur, Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol, Î N C H E I E R E 10 mai 2018 mun. Chişinău Coleg
CSJ 2016-12-21
0,94
2ra-2836/16 — constarea nulitatii unor acte juridice
ităţii unor acte juridice, a fost admisă (f.d.92, 96-100 vol. II). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 iulie 2016, a fost admisă cererea de apel declarată de către BC „Banca Socială”. S-a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. C
CSJ 2017-05-31
0,93
2ra-721/17 — constatarea nulitatii actului juridic
prima instanţă: S.Daguţa (Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău) dosarul nr. 2ra-721/17 instanţa de apel: N.Budăi, I.Muruianu, V.Efros (Curtea de Apel Chişinău) Î N C H E I E R E 31 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conten
CSJ 2018-04-25
0,93
2rac-115/18 — incasarea dattoriei constatarea nulitatii actelor juridice
prima instanţă: C. Guzun dosarul nr. 2rac-115/18 instanţa de apel: N. Vascan. V. Clima, E. Palanciuc Î N C H E I E R E 25 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă