2r-149/17 — constatarea nulitatii actului juridic
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea nulitatii actului juridic
- Temei legal
- emiterea unei decizii suplimentare
2r-149/17 — constatarea nulitatii actului juridic (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosarul nr. 2r-149/17 Prima instanță: (jud: D. Fujenco) Instanța de apel: (jud. V.Pruteanu, A.Gavrilița, L.Popova) D E C I Z I E 01 martie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Maria Ghervas, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Banca Comercială „Moldova- Agroindbank” Societate pe Acțiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de BC „Moldova- Agroindbank” SA împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie privind deposedarea și vînzarea forțată a obiectului ipotecat, și acțiunea civilă depusă de Hantea Vasile împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie, BC „Moldova-Agroindbank” SA privind constatarea nulității absolute a actului juridic, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 noiembrie 2016 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea depusă de BC „Moldova-Agroindbank” SA privind emiterea unei decizii suplimentare, c o n s t a t ă : La 20 ianuarie 2010 BC „Moldova Agroindbank” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gheorghe Hantea, Ecaterina Hantea, Aliona Hantea, Vitalie Hantea cu privire la deposedarea și vânzarea forțată a obiectului ipotecat.
În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, conform contractului de credit nr. S07650 din 14 septembrie 2007, în redacția acordului adițional la el nr. S07852-b din 14 noiembrie 2007, SC „Aggestus” SRL a primit de la BC „Moldova Agroindbank” SA, prin intermediul filialei nr. 1 mun. Chișinău, un credit în sumă de 200000 euro, pentru procurarea mijloacelor de transport, cu termenul final de rambursare 20.08.2012. Invocă reclamantul că, pentru asigurarea rambursării creditului primit, de către SC „Aggestus” SRL și achitării dobînzii calculate pentru utilizarea lui, pîrîții au ipotecat băncii, conform contractului de ipotecă nr. S07852 din 14 noiembrie 2007, bunul imobil în sumă de 367900 lei.
Mai indică reclamantul că, SC „Aggestus” SRL nu și-a onorat obligațiile contractuale privind rambursarea creditului primit și achitarea dobînzii calculate pentru achitarea lui, încălcînd astfel prevederile subpunctelor 3.1, 4.3 ale contractului de credit nr. S07650 din 14 septembrie 2007. În termenul fixat în preaviz SC „Aggestus” SRL n-a achitat datoria față de bancă, iar pîrîții n-au transmis benevol în posesia băncii bunul ipotecat pentru a fi vândut. 1 La 16 octombrie 2012 Hantea Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie, BC „Moldova-Agroindbank” SA cu privire la declararea nulității absolute a actului juridic.
În motivarea acțiunii reclamantul Hantea Vasile, a indicat că, părțile contractante (pîrîții) a contractului de ipotecă nr. S07852 din 14 noiembrie 2007 asupra bunului imobil amplasat în or. Cahul, str. Costache Negruzzi, 123/1, nu au solicitat și acordul lui la încheierea actului notat, ca coproprietar devălmaș asupra a ¼ cotă-parte din apartament dobîndit de către soția lui Hantea Aliona în timpul căsătoriei înregistrată la 23.01.1993.
Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 30 octombrie 2012 s-au conexat într-un singur proces pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Hantea Vasile împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie, BC „Moldova-Agroindbank” SA privind constatarea nulității absolute a actului juridic cu pricina civilă la acțiunea depusă de BC „Moldova-Agroindbank” SA împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie privind deposedarea și vînzarea forțată a obiectului ipotecat.
Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 03 iulie 2013 s-a respins acțiunea înaintată de BC „Moldova Agroindbank”; s-a admis acțiunea depusă de Hantea Vasile; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. S07852 a imobilului cu nr. cadastral 1870111105101040 încheiat la 14 noiembrie 2007 între BC „Moldova Agroindbank”, în calitate de creditor gajist, și Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie, în calitate de debitori gajiști.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 februarie 2015 s-a admis apelul depus de BC „Moldova-Agroindbank” SA; s-a casat hotărârea din 03.07.2013 a Judecătoriei Cahul și s-a emis o hotărâre nouă, prin care s-a admis acțiunea depusă de BC „Moldova-Agroindbank” SA împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie privind deposedarea și vînzarea forțată a obiectului ipotecat; s-a deposedat Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie de apartamentul nr. 40, cu suprafața totală de 69,3 m.p., inclusiv suprafața locativă 40,8 m.p., situat în or.
Cahul, str. Costache Negruzzi, 123/1, înregistrat în Registrul bunurilor imobile la Oficiul Cadastral Teritorial Cahul, filiala ÎS „Cadastru” sub numărul cadastral 170111105101040 și s-a transmis în posesia silită BC „Moldova Agroindbank” SA pentru a fi vîndut silit; s-a evacuat Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie și alte persoane, precum și bunurile acestora din apartamentul nr. 40, str. Costache Negruzzi, 123/1, or. Cahul, fără acordarea altui spațiu locativ. Totodată, s-a respins cererea de chemare depusă de Hantea Vasile împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie, BC „Moldova Agroindbank” SA privind constatarea nulității absolute a actului juridic.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 18 noiembrie 2015 s-a considerat inadmisibil recursul declarat de avocatul Grigore Chiriacov, în interesele lui Hantea Vasile. Prin decizia suplimentară a Curții de Apel Chișinău din 10 martie 2016 s-a admis cererea depusă de BC „Moldova Agroindbank” SA privind emiterea deciziei suplimentare; s-a încasat de la Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie, în mod solidar, în beneficiul BC „Moldova Agroindbank” SA 2 cheltuielile privind achitarea plății taxei de stat în sumă de 5976,64 lei, cheltuielile de transport în mărime de 6458,20 lei și cheltuielile pentru achitarea taxei de stat la depunerea cererii de apel în sumă de 4482,48 lei, iar în total suma de 16917,32 lei.
La data de 05.05.2016, conform sigiliului aplicat pe plicul poștal (f.d. 97, vol. III), avocatul Constantin Brînza, în interesele lui Hantea Gheorghe, Hantea Vitalie, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vasile, a declarat recurs împotriva deciziei suplimentare din 10 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu scoaterea cererii de pe rol. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 20 iunie 2016 s-a admis recursul declarat de avocatul Constantin Brînza, în interesele lui Hantea Gheorghe, Hantea Vitalie, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vasile.
S-a casat decizia suplimentară din 10 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de BC „Moldova- Agroindbank” SA împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie privind deposedarea și vînzarea forțată a obiectului ipotecat și la acțiunea civilă depusă de Hantea Vasile împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie, BC „Moldova-Agroindbank” SA privind constatarea nulității absolute actului juridic și s-a restituit pricina la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 noiembrie 2016 s-a respins ca neântemeiată cererea SA „Moldova-Agroinbank” de emitere a unei hotărâri suplimentare privind încasarea de la Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie a cheltuielilor de judecată.
La 29 decembrie 2016 BC „Moldova Agroindbank” SA a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 noiembrie 2016, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii recurate, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie încasat de la Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie în mod solidar în beneficiul BC „Moldova Agroindbank” SA cheltuielile privind achitarea taxei de stat în sumă de 5 976,64 lei și cheltuielile de transport în sumă de 6 458, 20 lei; să fie încasat de la Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie în mod solidar în beneficiul BC „Moldova Agroindbank” SA cheltuielile privind achitarea taxei de stat în sumă de 4482, 48 lei, achitate la depunerea apelului; încasarea de la Hantea Vasile în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 11 037 lei, care nu a fost achitată la depunerea cererii de chemare în judecată privind nulitatea contractului de ipotecă nr. S07852 din 14.11.2007, încheiat între BC „Moldova Agroindbank” SA și Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie.
Examinând argumentele invocate în recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că acesta urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 noiembrie 2016 din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 09 noiembrie 2016 a respins ca neântemeiată cererea BC „Moldova Agroindbank” SA de emitere a hotărârii 3 suplimentare privind încasarea de la Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie a cheltuielilor de judecată.
În conformitate cu art. 250 alin. (1) CPC, instanța care a pronunțat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să emită o hotărîre suplimentară dacă: a) nu s-a pronunțat asupra unei pretenții în a cărei privință participanții la proces au prezentat probe și au dat explicații; c) nu a rezolvat problema repartizării între părți a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, specialiștilor, interpreților sau reprezentanților cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine. Prin norma de drept procedural enunțată legiuitorul a stabilit clar cazurile în care instanța este în drept să emită decizii suplimentare.
Din materialele pricinii rezultă că, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 februarie 2015 s-a admis apelul depus de BC „Moldova-Agroindbank” SA; s-a casat hotărârea din 03.07.2013 a Judecătoriei Cahul și s-a emis o hotărâre nouă, prin care s- a admis acțiunea depusă de BC „Moldova-Agroindbank” SA împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie privind deposedarea și vînzarea forțată a obiectului ipotecat; s-a deposedat Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie de apartamentul nr. 40, cu suprafața totală de 69,3 m.p., inclusiv suprafața locativă 40,8 m.p., situat în or.
Cahul, str. Costache Negruzzi, 123/1, înregistrat în Registrul bunurilor imobile la Oficiul Cadastral Teritorial Cahul, filiala ÎS „Cadastru” sub numărul cadastral 170111105101040 și s-a transmis în posesia silită BC „Moldova Agroindbank” SA pentru a fi vîndut silit; s-a evacuat Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie și alte persoane, precum și bunurile acestora din apartamentul nr. 40, str. Costache Negruzzi, 123/1, or. Cahul, fără acordarea altui spațiu locativ. Totodată, s-a respins cererea de chemare depusă de Hantea Vasile împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie, BC „Moldova Agroindbank” SA privind constatarea nulității absolute a actului juridic.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 18 noiembrie 2015 s-a considerat inadmisibil recursul declarat de avocatul Grigore Chiriacov, în interesele lui Hantea Vasile. Astfel, instanța de recurs menționează că, la materialele cauzei este anexată cererea BC „Moldova Agroindbank” SA prin care s-a solicitat eliberarea titlurilor executorii a deciziei din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Chișinău. (f.d.47, vol.III) Mai mult ca atît, BC „Moldova Agroindbank” SA a eliberat un certificat în care s-a indicat că Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie, Hantea Vasile și-au onorat obligațiunile asumate. Toate cheltuielile au fost incluse în prețul de vînzare a bunului imobil.
În atare circumstanțe, Colegiul consideră că decizia Curții de Apel Chișinău din 19 februarie 2015 a fost deja executată. Prin urmare, corect instanța de apel a respins ca neântemeiată cererea BC „Moldova Agroindbank” SA de emitere a hotărârii suplimentare privind încasarea de la Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona și Hantea Vitalie a cheltuielilor de judecată, deoarece în instanța de apel repartizarea cheltuielilor de judecată nu a fost soluționată. 4 Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Banca Comercială „Moldova- Agroindbank” Societate pe Acțiuni.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 noiembrie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de BC „Moldova- Agroindbank” SA împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie privind deposedarea și vînzarea forțată a obiectului ipotecat, și acțiunea civilă depusă de Hantea Vasile împotriva lui Hantea Gheorghe, Hantea Ecaterina, Hantea Aliona, Hantea Vitalie, BC „Moldova-Agroindbank” SA privind constatarea nulității absolute actului juridic. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței Svetlana Filincova Judecătorii: Maria Ghervas Iurie Bejenaru 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.