2ra-289/17 — incasarea pensiei de intretinere
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea pensiei de intretinere
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-289/17 — incasarea pensiei de intretinere (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: S. Lazari 2ra–289/17 Instanța de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruță Î N C H E I E R E 22 februarie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, – Svetlana Filincova Judecători – Iurie Bejenaru, Maria Ghervas examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Lamba Serghei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Alei Lamba către Serghei Lamba privind perceperea pensiei de întreținere, la cererea reconvențională a lui Lamba Serghei către Lamba Ala privind desfacerea căsătoriei, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22.09.2016, prin care a fost admis apelul declarat de Lamba Ala și casată parțial hotărârea Judecătoriei Orhei din 21.04.2016 de admitere a acțiunii, c o n s t a t ă: La 10.12.2015, Lamba Ala a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Lamba Serghei, concretizată prin cererea de modificare a cerințelor, solicitând încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantei a pensiei pentru întreținerea copiilor minori: Dan – a. n. 03.11.2008 și Sabina a. n. 14.02.2012, în mărime de 1/3 din venitul lunar, din momentul adresării până la majoratul copiilor.
În motivarea acțiunii a indicat că se află în relație de căsătorie cu pârâtul din 16.05.2008. În această căsătorie s-au născut copii Dan – a. n. 03.11.2008 și Sabina a. n. 14.02.2012. Soțul, Lamba Serghei, este plecat peste hotarele RM, în baza contractului de muncă, încheiat prin intermediul Agenției Naționale pentru ocuparea forței de muncă. După plecarea lui, o perioadă de timp, el a participat material la creșterea copiilor, încă în ultima perioadă dânsul nu mai acordă nici un ajutor familiei, iar ei de una singură îi este greu să întrețină doi copii. Potrivit răspunsului nr. 09-1170 din 21.12.2015 al Agenției Naționale pentru ocuparea forței de muncă, pârâtul este angajat pe teritoriul statului Israel din 01.06.2014 de către angajatorul Y.H.
Dimri Manpower Company și are un salariu lunar cel puțin de 5000 de shekeli, în lei moldovenești este de 25397,50 de lei. La 02.03.2016, Lamba Serghei a depus acțiune reconvențională împotriva Alei Lamba cu privire la desfacerea căsătoriei, motivându-și cererea prin faptul imposibilității păstrării familiei, deoarece de o perioadă de timp nu mai conviețuiesc împreună cu Ala Lamba, care a comis adulter. În familie, în ultima perioadă, predominau doar certuri, inițiate de pârâtă. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 21.04.2016, cererea de chemare în judecată a Alei Lamba a fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea de la Lamba Serghei în beneficiul Alei Lamba pensia alimentară pentru întreținerea copiilor minori: Dan – a. n. 03.11.2008 și Sabina a. n. 14.02.2012, în mărime fixă de 850 de lei pentru fiecare copil, începând cu 10.12.2015 și până la majoratul copiilor.
Totodată, a fost admisă acțiunea reconvențională a lui Lamba Serghei, fiind desfăcută căsătoria dintre Lamba Serghei și Lamba Ala. Prin decizia Curții de Apel din 22.09.2016, a fost admis apelul declarat de Lamba Ala, casată parțial hotărârea judecătoriei Orhei din 21.04.2016, fiind dispusă încasarea pensiei alimentare de la Lamba Serghei în beneficiul Alei Lamba în mărime de 1/3 cătă-parte din salariul lunar al debitorului pentru întreținerea copiilor minori: Dan – a. n. 03.11.2008 și Sabina a. n. 14.02.2012 până la atingerea majoratului. La 20.12.2016, împotriva deciziei Curții de Apel din 22.09.2016, Lamba Serghei a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei enunțate cu menținerea hotărârii primei instanțe, motivându-și recursul prin faptul că instanța de apel a examinat pricina în lipsa sa, cât și în lipsa avocatului său, Platon Angela.
La 20.02.2017, Lamba Ala a depus referință la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului cu menținerea deciziei instanței de apel. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurilor invocate în cererea de recurs, prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Lamba Serghei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Alineatele (2) și (3) ale articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.
Verificând prin prisma normele de drept citate, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul declarat de Lamba Serghei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, deoarece recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel, ci a formulat doar critici ce se axează asupra soluției instanței de apel, totodată, neprezentând dovezi, precum că instanța de apel nejustificat a examinat cauza în absența sa și a reprezentantului său. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a actului contestat.
Față de cele indicate, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura admisibilității constă în cercetarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Sub acest aspect, Completul ține să menționeze că, conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel, recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Lamba Serghei, ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Lamba Serghei. Încheierea este irevocabilă. Președintele ședinței, Svetlana Filincova Judecători Iurie Bejenaru Maria Ghervas
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.