2rac-54/17 — retragerea licenței

prima instanță, Judecătoria Edineț dosarul nr. 2rac-54/2017

judecător: Gh. Bîrsan

instanța de apel, Curtea de Apel Bălți

judecători: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi

Î N C H E I E R E

15 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Ala Cobăneanu, Oleg Sternioală

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de

Camera de Licențiere,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Camera de

Licențiere împotriva societății pe acțiuni „Maconrut” cu privire la retragerea

licenței și obligarea depunerii formularului licenței,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 10 noiembrie 2016, prin care s-

a respins apelul declarat de Camera de Licențiere cu menținerea hotărârii

Judecătoriei Edineț din 02 februarie 2015,

c o n s t a t ă :

La 27 ianuarie 2015, Camera de Licențiere a depus cerere de chemare în

judecată împotriva SA „Maconrut” cu privire la reatragerea licenței.

În motivarea acțiunii a indicat că la 16 octombrie 2014 în baza declarației

SA „Maconrut” din 15 octombrie 2013, a emis decizia nr. 2561 cu privire la

eliberarea licenței pentru genul de activitate „extragerea substanțelor minerale

utile” cu desfășurarea activității în raionul Edineț, satul Brînzeni (exploatarea

zăcământului de calcar cu piatră brută „Brînzeni-1” și „Brînzeni-2” la 250 m spre

Nord-Vest de satul Brînzeni) și în raionul Glodeni, satul Balatina (exploatarea

zăcământului de calcar brut pentru producerea prundișului la 0,7 km spre Est de s.

Balatina).

Conform pct. 2 al deciziei, în temeiul art. 11 alin. (6) al Legii cu privire la

principiile da bază de reglementare a activității de întreprinzător nr. 2561, din 16

octombrie 2014, a notificat titularul despre necesitatea conformării activității

întreprinderii la art. 29 și 36 din Cod Funciar, art. 4 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (1)

al Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998 și l-a

avertizat despre posibila retragere a licenței în cazul neînlăturării neajunsurilor

menționate și neprezentării informației privind lichidarea acestora până la 16

ianuarie 2015.

1

Totodată, invocând prevederile art. 11 alin. (6) al Legii cu privire

principiile da bază de reglementare a activității de întreprinzător, menționează că

în baza deciziei nr. 2561 din 16 octombrie 2014, SA „Maconrut” a obținut licența

pentru „extragerea substanțelor minerale utile”, iar punctul pct. 2 din decizie prin

care titularul licenței a fost notificată despre necesitatea conformării activității

licențiate legislației funciare, în scopul neadmiterii efectuării exploatărilor contrar

destinației terenurilor urma a fi executat pentru genul de activitate: „extragerea

substanțelor minerale utile”, sub sancțiunea retragerii licenței.

Sub acest aspect menționează că titularul de licență, prin declarația din 15

octombrie 2014 privind eliberarea licenței, a confirmat „pe propria răspundere

responsabilitate pentru respectarea condițiilor de licențiere la desfășurarea genului

de activitate pentru care se solicită licență și pentru veridicitatea documentelor

prezentate.

Astfel, indică că o condiție principală este desfășurarea activității

licențiate în conformitate cu cadrul legislativ și normativ, inclusiv, raportarea

activității de extragere a substanțelor minerale utile, prevederilor stipulate în

Codul funciar al RM, care indică că atribuirea terenurilor către beneficiarii

subsolului se efectuează în conformitate cu legislația funciară, iar deținătorii de

terenuri sunt obligați să folosească terenurile în conformitate cu destinația lor,

sau, pentru utilizarea subsolului urmează a fi modificată destinația terenurilor

agricole.

Respectiv, ținând cont de importanța folosirii raționale a resurselor

naturale și de aspectul acestui sector, autoritatea de licențiere asigură respectarea

exigențelor cadrului legal din partea titularilor de licență prin mecanisme instituite

de lege.

Or, Camera de Licențiere, acordă licențe pentru genurile de activitate

stabilite de lege și are drept misiune asigurarea respectării riguroase a condițiilor

de licențiere, necesare pentru practicarea activităților de întreprinzător, pentru

excluderea prejudicierii drepturilor, intereselor legitime și sănătății cetățenilor,

mediului înconjurător și securității statului.

În acest context menționează că SA „Maconrut” nu a respectat obligația

expusă în pct. 2 al deciziei nr. 2561 din 16 octombrie 2014, iar în temeiul art. 11

alin. (7) și art. 17 alin. (3) al Legii nr. 235/2006, art. 7 alin. (2) lit. a), art. 21 alin.

(3) și (6) ale Legii 451/2001, a fost emisă decizia nr. 13 din 19 ianuarie 2015

privind retragerea licenței.

Totodată, cu referire la prevederile art. 17 alin. (1), (2), și (3) al Legii nr.

235/2006, indică că activitatea de întreprinzător poate fi suspendată până la

adoptarea unei hotărâri definitive și irevocabile de către instanța de judecată la

cererea autorității care a dispus suspendarea.

Solicită retragerea licenței seria A MMII nr. 045992 eliberată SA

„Maconrut” pentru genul de activitate „extragerea substanțelor minerale utile” și

obligarea SA „Maconrut” să depună formularul licenței retrase la Camera

Înregistrării de Stat.

Prin hotărârea Judecătoriei Edineț din 02 februarie 2015, acțiunea a fost

respinsă, ca fiind neîntemeiată.

2

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 07 mai 2015, a fost respins apelul

declarat de către Camera de Licențiere și menținută hotărârea primei instanțe.

La 29 iunie 2015, Camera de Licențiere a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței

de apel și hotărârea primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la

admiterea acțiunii.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 04 noiembrie 2015 s-a admis

recursul declarat de Camera de Licențiere cu casarea deciziei Curții de Apel Bălți

din 07 mai 2015 și restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălți, în

alt complet de judecată.

Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 12 mai 2016 s-a admis cererea SA

„Maconrut” cu suspendarea procesului civil la cererea Camerei de Licențiere

împotriva SA „Maconrut” cu privire la retragerea licenței și obligarea depunerii

formularului licenței, până la examinarea cauzei conexe la cererea de chemare în

judecată a SA „Maconrut” împotriva Primăriei satului Brînzeni cu privire la

înregistrarea dreptului de proprietate asupra terenului.

Nefiind de acord cu încheierea instanței de apel, la 13 iulie 2016 Camera

de Licențiere a contestat-o cu recurs, solicitând casarea încheierii Curții de Apel

Bălți din 12 mai 2016.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 21 septembrie 2016 s-a admis

recursul declarat de Camera de Licențiere cu casarea încheierii Curții de Apel

Bălți din 12 mai 2016.

Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 27 octombrie 2016 s-a respins ca

nefundat demersul SA „Maconrut” privind ridicarea excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 11, alin. (6), (7) al Legii nr. 235/2006 cu

privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 10 noiembrie 2016 s-a respins apelul

declarat de Camera de Licențiere și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Edineț din

02 februarie 2015.

La 28 decembrie 2016, Camera de Licențiere a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei

instanțe și a deciziei instanței de apel, cu pronunțarea unei noi hotărâri de

admitere integrală a acțiunii.

În susținerea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile contestate,

considerându-le neîntemeiate prin faptul că au fost încălcate și aplicate eronat

normele de drept material și procedural.

Relevă că, hotărârea primei instanțe și decizia instanței de apel au fost

adoptate în rezultatul interpretării eronate a normelor de drept ce reglementează

raportul juridic litigios inclusiv Legea privind reglementarea prin licențiere a

activității de întreprinzător nr. 451-XV din 30 iulie 2001, art. art. 29, 36 din Codul

funciar, Lega cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25 februarie 1998,

Regulamentul cu privire la modul de atribuire, modificare a destinației și

schimbul terenurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1451 din 24

decembrie 2007, Legea cu privire la Guvern nr. 64-XII din 31 mai 1990,

3

Hotărârea Curții de conturi nr. 39 din 15 iulie 2013 privind Raportul auditului

performanței.

A mai invocat că, instanțele inferioare concluzionează că titularul de

licență a respectat condițiile de licențiere în vederea obținerii licenței, și că printre

acestea nu se regăsește obligația de a modifica destinația terenului, considerând că

această concluzie este rezultată din aplicarea și interpretarea eronată a legii

Totodată a indicat că sistarea valabilității licențelor nu reprezintă o lipsire

de proprietate, ci o măsură de control al folosirii proprietății.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale.

Instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul împotriva deciziei instanței de apel din 10 noiembrie

2016, la 28 decembrie 2016 în termen.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge

la concluzia că, recursul declarat de Camera de Licențiere, urmează a fi declarat

inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus

la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Camera de Licențiere

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) Cod de

procedură civilă, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la

ilegalitatea deciziei instanței de apel.

Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului

cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

4

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei

recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO,

recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea

situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta

în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe

când în recursul declarat de Camera de Licențiere asemenea aspecte nu se

regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Camera de Licențiere ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e :

Recursul declarat de Camera de Licențiere se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, Galina Stratulat

judecători Ala Cobăneanu

Oleg Sternioală

5