2rc-25/17 — repunerea în termenul de validare a creanțelor și validarea creanțelor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- repunerea în termenul de validare a creanţelor şi validarea creanţelor
- Temei legal
- cuprinsul cererii de recurs
2rc-25/17 — repunerea în termenul de validare a creanțelor și validarea creanțelor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: M. Moraru dosarul nr.2rc-25/17 D E C I Z I E 25 ianuarie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Galina Stratulat Galina Stratulat examinînd recursul declarat de BC „ProCredit Bank” SA, în cauza de insolvabilitate intentată față de SRL „Numex&Co”, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2016, prin care au fost admise cererile de repunere în termenul de validare a creanțelor înaintate de ÎI “Racu Sajgi”, Chilari Stela, SA “Moldtelecom”, Rotari Mircea, SRL “Tincomerț- Grup”, SRL “Henrix Bali”, SRL “Profconsor”, SRL “Dita Est Farm”, Ranga Corneliu și Nezaico Igor și au fost repuse în termen cererile de validare a creanțelor, c o n s t a t ă La 11 iulie 2016, administratorul SRL „Numex&Co” - Silion Ion a depus cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate față de SRL „Numex&Co”.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 iulie 2016, cererea introductivă depusă de debitorul SRL „Numex&Co” a fost admisă spre examinare, fiind pusă sub observație prin desemnarea în calitate de administrator provizoriu pe Hanganu Grigore. Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 12 septembrie 2016 a fost admisă cererea introductivă depusă de debitorul SRL „Numex&Co” și a fost intentată procedura de insolvabilitate față de SRL „Numex&Co” cu desemnarea în calitate de administrator a lui Hanganu Grigore. La 11 octombrie 2016, creditorii Ranga Corneliu și Neznaico Igor au înaintat o cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor garantate a lui Ranga Corneliu și Neznaico Igor în sumă de 247 935 lei în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința debitorului SRL „Numex&Co”.
La data de 13 octombrie 2016, creditorul Chilari Stela a înaintat o cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor garantate 1 în sumă de 89 033,34 lei în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința debitorului SRL „Numex&Co”. La 17 octombrie 2016, creditorul ÎI„ Racu Sajgi” a înaintat o cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor garantate în sumă de 20033,09 lei în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința debitorului SRL „Numex&Co”. La 19 octombrie 2016, creditorul Rotari Mircea a înaintat o cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor garantate în sumă de 14 327,24 lei în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința debitorului SRL „Numex&Co”.
La 20 octombrie 2016, creditorul SA „Moldtelecom„ a înaintat o cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor garantate în sumă de 11705,84 lei în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința debitorului SRL „Numex&Co”. La data de 21 octombrie 2016, creditorul SRL „Hendrix Bail,, a înaintat o cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor garantate în sumă de 177 504,00 lei în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința debitorului SRL „Numex&Co”. La 24 octombrie 2016, creditorul SRL „Tincomerț- Grup„ a înaintat o cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor garantate în sumă de 75 000 lei în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința debitorului SRL „Numex&Co”.
La 03 noiembrie 2016, creditorul SRL „Profconsor„ a înaintat o cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor garantate în sumă de 77 991,66 lei în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința debitorului SRL „Numex&Co”. La 15 noiembrie 2016, creditorul SRL „Dita Est Farm,, a înaintat o cerere de repunere în termen a cererii de validare a creanțelor și validarea creanțelor garantate în sumă de 104 957,67 lei în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința debitorului SRL „Numex&Co”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2016 au fost admise cererile de repunere în termenul de validare a creanțelor înaintate de ÎI “Racu Sajgi”, Chilari Stela, SA “Moldtelecom”, Rotari Mircea, SRL “Tincomerț-Grup”, SRL “Henrix Bali”, SRL “Profconsor”, SRL “Dita Est Farm”, Ranga Corneliu și Nezaico Igor și au fost repuse în termen cererile de validare a creanțelor.
La 05 decembrie 2016, BC „ProCredit Bank” SA a declarat recurs împotriva încheierii instanței de insolvabilitate, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare. Conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. Iar, în conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. 2 Studiind recursul declarat de BC „ProCredit Bank” SA Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă și să mențină încheierea. Din conținutul recursului declarat în speță rezultă că BC „ProCredit Bank” SA invocă dezacordul cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 noiembrie 2016, prin care au fost admise cererile de repunere în termenul de validare a creanțelor înaintate de ÎI “Racu Sajgi”, Chilari Stela, SA “Moldtelecom”, Rotari Mircea, SRL “Tincomerț-Grup”, SRL “Henrix Bali”, SRL “Profconsor”, SRL “Dita Est Farm”, Ranga Corneliu și Nezaico Igor și au fost repuse în termen cererile de validare a creanțelor. Totodată, instanța de recurs constată că recursul depus de către BC „ProCredit Bank” SA este unul nemotivat, care nu conține esența și temeiurile recursului, argumentele ilegalității sau netemeiniciei încheierii atacate.
Pe cînd art. 437 alin.(1) lit. f) CPC direct indică că cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările recurentului, propunerile respective. Or, în lipsa acestor caracteristici ale recursului, instanța de recurs este în imposibilitate de a verifica legalitatea încheierii contestate, aspect ce impune respingerea unui asemenea recurs. În acest context, instanța de recurs consideră necesar de remarcat că, recurentul BC „ProCredit Bank” SA depunând încă la 05 decembrie 2016 cererea de recurs nemotivată, avea obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanță prin depunerea unui recurs motivat.
Din considerentele expuse, Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către BC „ProCredit Bank” SA. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către BC „ProCredit Bank” SA. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Dumitru Mardari Galina Stratulat 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.