2r-29/17 — încetarea dreptului de proprietate
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încetarea dreptului de proprietate
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2r-29/17 — încetarea dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Prima instanță: S. Suvac dosarul nr. 2r-29/17 (Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău) Instanța de apel: V. Pruteanu, A. Gavrilița, L. Popova (Curtea de Apel Chișinău) D E C I Z I E 25 ianuarie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Maria Ghervas, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către avocatul Natalia Zamfir în interesele Natalia Odolschi, Serghei Odolschi, Svetlana Dimitreva, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Nataliei Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva împotriva lui Victor Odolski cu privire la încetarea dreptului de proprietate prin excluderea coproprietarului, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva, c o n s t a t ă: La 10 decembrie 2015, Natalia Odolschi, Serghei Odolschi, Svetlana Dimitreva au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Victor Odolski cu privire la încetarea dreptului de proprietate prin excluderea coproprietarului.
În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că, la 25 august 1984 Natalia Odolschi și Victor Odolski au încheiat căsătoria, din care au rezultat copiii: Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva (Odolschi). Menționează reclamanții că, împreună cu pârâtul au obținut prin privatizare, în temeiul hotărârii Comisiei de privatizare a fondului de locuințe mun. Chișinău nr. 6 din 29 septembrie 2006, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 16 din mun. Chișinău, bd. Mircea cel Bătrîn 16/1, cu nr. cadastral 0100311.140.01.016. Susțin reclamanții că, în ultimii cinci ani pârâtul manifestă un comportament agresiv, fiind înjosiți și maltratați, iar în consecință Natalia Odolschi, a fost nevoită să închirieze un alt spațiu locativ.
Indică reclamanții că, reieșind din faptul că familia nu mai putea fi păstrată, Victor Odolski a depus cerere privind desfacerea căsătoriei, iar la 19 octombrie 2015, prin hotărâre judecătorească, căsătoria a fost desfăcută. După divorț comportamentul pârâtului s-a agravat. Conflictele inițiate de pârât, au loc în prezența nepoților săi, care suferă din cauza atmosferei nesănătoase. 1 Totodată, a mai indicat că pârâtul nu achită serviciile comunale, deși beneficiază de acestea. Pârâtul deține o vilă în r-nul Criuleni, com. Miclești, s. Miclești, iar prin moștenire a primit bunuri imobile în r. Ocnița, com. Vălcineț, s. Vălcineț. Invocă reclamanții că, apartamentul nr.16 din mun. Chișinău, bd.
Mircea cel Bătrîn 16/1 are o suprafață de 39 m.p., o singură intrare în baie, bucătărie și că nu poate fi partajat în natură. Solicită Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva încetarea dreptului de proprietate a lui Victor Odolski asupra 1/4 cotă-parte din apartamentul nr.16 din mun. Chișinău, bd. Mircea cel Bătrîn 16/1, cu atribuirea cotei-părți în proprietatea reclamanților, cu înscrierea ulterioară în Registrul bunurilor imobile și încasarea de la Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva în beneficiul lui Victor Odolski echivalentul a 1/4 cotă-parte din apartament în sumă de 96105 lei, estimată conform certificatului privind valoarea bunului imobil. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.
Chișinău din 14 iunie 2016 acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 20 iunie 2016, Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva au depus apel nemotivat, solicitând casarea hotărârii primei instanțe cu emiterea a unei noi hotărâri privind admiterea integrală a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 septembrie 2016 nu s-a dat curs cererii de apel și s-a acordat apelanților termen pentru prezentarea apelului motivat și achitarea taxei de stat în mărime de 2160 lei până la ședința de judecată din data de 19 octombrie 2016 (f.d.
138). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2016 pentru Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva a fost prelungit termenul de procedură pentru înlăturarea neajunsurilor indicate în încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 septembrie 2016 până la următoarea ședință de judecată fixată la data de 23 noiembrie 2016, ora 10.00, concomitent, comunicându-i-se despre posibilitatea restituirii apelului în cazul neîndeplinirii în termen a indicațiilor instanței de apel. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016, a fost restituită cererea de apel depusă de către Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva, pe motiv că apelanții nu s-au conformat indicațiilor obligatorii stabilite prin încheierea din 19 octombrie 2016, și anume nu au prezentat cererea de apel motivată și plata taxei de stat.
La 08 decembrie 2016, avocatul Natalia Zamfir în interesele Nataliei Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlanei Dimitreva au declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu transmiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel. În motivarea recursului a invocat că, concluziile instanței expuse în încheierea contestată sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, deoarece recurenții la 22 noiembrie 2016 au înregistrat în cancelaria Curții de Apel Chișinău cererea de apel motivată sub nr. 18208, la care a fost anexată dovada achitării taxei de stat (în original și copii), precum și cererea semnată de avocat privind amânarea ședinței de judecată fixată pentru 23 noiembrie 2016 din motivul aflării peste hotare.
2 Susține că la 22 noiembrie 2016 neajunsurile constatate prin încheierea instanței din 08 septembrie 2016 și 19 octombrie 2016 au fost înlăturare, cu o zi înainte de termenul limită fixat de asemenea de însăși instanța de apel. Astfel, consideră că instanța de apel prin emiterea încheierii recurate le limitează drepturile recurenților de acces liber la justiție și le încalcă dreptul la un proces echitabil. În conformitate cu art.425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Materialele dosarului atestă că, copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016 a fost expediată în adresa părților la 01 decembrie 2016, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire (f.d.157), însă lipsesc date când a fost recepționată de către recurent.
În circumstanțele relevate recursul declarat de către avocatul Natalia Zamfir în interesele Nataliei Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlanei Dimitreva se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. La 23 decembrie 2016, în adresa intimatului Victor Odolski a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de către avocatul Natalia Zamfir în interesele Nataliei Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlanei Dimitreva cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Intimatul nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a depus referință în termenul stabilit. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii instanței de apel și restituirea pricinii în instanța de apel pentru judecarea apelului în fond din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Potrivit materialelor dosarului, s-a constatat că prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chișinău din 14 iunie 2016, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 20 iunie 2016, Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva a depus cerere de apel nemotivată. Urmare, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 septembrie 2016 nu a fost dat curs cererii de apel depusă de către Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva, fiind acordat apelanților termen până la data de 19 octombrie 2016 pentru lichidarea neajunsurilor și anume prezentarea cererii de apel motivate și achitarea plății taxei de stat în mărime de 2160 lei.
La 18 octombrie 2016, avocatul apelanților Natalia Zamfir, a solicitat amânarea ședinței de judecată fixată pentru data de 19 octombrie 2016, pentru a achita taxa de stat și a depune apel motivat, invocând situația materială precară a apelanților și imposibilitatea înlăturării neajunsurilor procedurale, astfel prin încheierea Curții de 3 Apel Chișinău din 19 octombrie 2016 termenul stabilit prin încheierea din 08 septembrie 2016 a fost prelungit până la data de 23 noiembrie 2016. Ulterior, prin încheierea din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Chișinău a restituit apelul declarat de către Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva pe motivul neîndeplinirii indicațiilor instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1) CPC.
În conformitate cu art. 369 alin.(1) lit.a) CPC, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea de apel dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. art.368 alin.(1) CPC. Din materialele dosarului rezultă că la 18 octombrie 2016 avocatul Natalia Zamfir a depus cerere de amânare a ședinței de judecată fixată pentru 19 octombrie 2016, pentru a achita taxa de stat și de a depune apel motivat indicând că apelanții se află într-o stare materială precară. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 octombrie 2016 pentru apelanți a fost prelungit termenul de înlăturare a neajunsurilor indicate în încheierea instanței de apel din 08 octombrie 2016 până la 23 noiembrie 2016, ora 10.00.
Astfel, tot din actele pricinii rezultă că la 22 noiembrie 2016, adică în termenul indicat în încheierea instanței de apel din 19 octombrie 2016, recurenții Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva a depus în cancelaria Curții de Apel Chișinău cererea de apel motivată, fapt ce se confirmă prin cererea de apel înregistrată în cancelaria Curții de Apel Chișinău cu nr. 18208 și originalul chitanței de plată a taxei de stat în mărime de 2160 lei, precum și cererea de amânare depusă de avocatul Natalia Zamfir în interesul recurenților, anexate la cererea de recurs (f.d.179- 177). Instanța de apel a concluzionat în încheierea contestată că apelanții Natalia Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva nu au îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă la data de 19 octombrie 2016, însă nu a verificat corespondența parvenită în adresa instanței.
Prin urmare, este neîntemeiată concluzia instanței de apel cu privire la faptul că recurenții nu au lichidat în termen indicațiile instanței de apel din 19 octombrie 2016 , nu a depus cerere de apel motivată și nu au achitat taxa de stat în mărime de 2160 lei. În consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este întemeiat, iar încheierea instanței de apel este emisă cu aplicarea greșită a normelor de drept procedural și în contradicție cu circumstanțele pricinii. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral încheierea instanței de apel contestate și de a restitui pricina în instanța de apel pentru judecarea apelului în fond.
În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: 4 Se admite recursul declarat de către avocatul Natalia Zamfir în interesele Natalia Odolschi, Serghei Odolschi, Svetlana Dimitreva. Se casează integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 23 noiembrie 2016 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Nataliei Odolschi, Serghei Odolschi și Svetlana Dimitreva împotriva lui Victor Odolski cu privire la încetarea dreptului de proprietate prin excluderea coproprietarului, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chișinău pentru judecarea apelului în fond. Decizia nu se supune nici unei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Iurie Bejenaru 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.