Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 18.01.2017
inadmisibil

2ra-135/17 — constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei

HOTĂRÂRE
18.01.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-135/17 — constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău Dosarul nr.2ra-135/17 Judecător: O. Parfeni Curtea de Apel Chișinău Judecători: V. Pruteanu, A. Gavrilița, L. Popova Î N C H E I E R E 18 ianuarie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, Ala Cobăneanu, Judecători Iurie Bejenaru și Iuliana Oprea soluționînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Sajen Vasile și Ministerul Justiției al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Sajen Vasile împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2016, C O N S T A T Ă : La data de 06 ianuarie 2016, reclamantul Sajen Vasile a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției privind constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei contravenționale, încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 07 septembrie 2012 în privința sa a fost întocmit proces-verbal cu privire la contravenție conform art. 287 alin. (10) Cod Contravențional, iar decizia agentului constatator asupra cazului a fost emisă la 22 octombrie 2012, peste 45 de zile. Indică reclamantul că, la 22 octombrie 2012 a făcut cunoștință cu procesul - verbal cu privire la contravenție numărul 456/2012 din 07 septembrie 2012, întocmit de către inspectorul principal al Biroului Vamal Leușeni - Crețu Ion și cu decizia agentului prin care i-a fost aplicată o amendă maximală prevăzută de art. 287 alin. (10) Cod Contravențional, în mărime de 75 unități convenționale - 1500 lei, fiind confiscate țigările în valoare totală de 3585 lei și autoturismul de model Dodge cu n/î B82VYJ.

Tot, la 22 octombrie 2012, a achitat amenda în sumă de 750 lei. La 25 octombrie 2012 a depus contestație împotriva procesului-verbal cu privire la 1 contravenție și a deciziei asupra cazului de contravenție cu răspundere contravențională. La 03 decembrie 2012, în cadrul primei ședințe de judecată, părțile și-au expus pozițiile. Instanța de judecată a decis amînarea ședinței de judecată pentru 29.01.2013, pentru a elucida materialele dosarului și a oblige agentul constator să asigure prezența martorului Crețu. La 29 ianuarie 2013, agentul constatator a lipsit nemotivat de la ședință. Instanța de judecată a dispus amînarea ședinței de judecată, considerînd obligatoriu prezența agentului constatator.

La 20 februarie 2013 a avut loc ședința de judecată. Instanța a dispus a amîna deliberarea și pronunțarea hotărîrii pentru 28.02.2013 orele 08.30. Prin hotărîrea judecătoriei Hîncești din 28 februarie 2013 a fost respinsă contestația și cerința de restituire a autoturismului. La 15 mai 2013 Curtea de Apel Chișinău a admis recursul contravenientului, a casat hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 28.02.2013 și a remis cauza în aceeași instanță pentru o nouă examinare în fond. Instanța de apel a motivat decizia prin faptul că Judecătoria Hîncești eronat a aplicat confiscarea specială asupra țigărilor și autoturismului de model Dodge cu n/î B 82VYJ necătînd la faptul că în calitate de corpuri delicte au fost recunoscute doar țigările și nu a verificat cine este proprietarul automobilului, nu s-a expus asupra faptului că automobilul a fost procurat de către soții Sajen Vasile și Sajen Nina care se aflau în căsătorie și automobilul este proprietatea comună a acestora.

Prin hotărîrea judecătoriei Hîncești din 21 octombrie 2013, a fost admisă parțial contestația lui Sajen Vasile, s-a anulat decizia șefului Biroului Vamal Leușeni din 22 octombrie 2012 în partea confiscării mijlocului de transport, cu restituirea proprietarului Sajen Vasile, bunului deținut la Biroul Vamal Leușeni - automobilul de model Dodge cu n/î B82VYJ și cheia de pornire. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 ianuarie 2014 a fost admis recursul declarat de reprezentantul Biroului Vamal Leușeni, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 21.10.2013, cauza fiind remisă la o nouă examinare în instanța de fond în alt complet de judecători, decizia fiind motivată prin faptul, precum că, prima instanță nu a motivat soluția adoptată.

La 18 iunie 2014, prin hotărîrea Judecătoriei Hîncești, a fost admisă contestația depusă de Sajen Vasile, s-a dispus anularea parțială a deciziei șefului Biroului Vamal Leușeni din 22 octombrie 2012, în partea ce ține; de confiscarea autoturismului, cu obligarea restituirii proprietarului Sajen Vasile a mijlocului de transport menționat. La 24 septembrie 2014 prin decizia Curții de Apel Chișinău s-a casat hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 18.06.2014 în privința lui Sajen Vasile cu remiterea cauzei la o nouă examinare în instanța de fond în alt complet de judecată. 2 La 23 decembrie 2014, prin hotărîrea Judecătoriei Hîncești a fost admisă parțial contestația depusă de Sajen Vasile, s-a anulat parțial decizia șefului interimar al Biroului Vamal Leușeni din 22 octombrie 2012, în partea aplicării confiscării speciale a autoturismului de model Dodge cu n/î B82VYJ, cu restituirea mijlocului de transport.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 februarie 2015, a fost admis recursul declarat de șeful interimar al Biroului Vamal Leușeni, casată hotărîrea judecătoriei Hîncești din 23 decembrie 2014, cauza fiind remisă la rejudecare. La 02 iunie 2015 prin hotărîrea Judecătoriei Hîncești, a fost respinsă contestația depusă de Sajen Vasile, a fost respinsă și cerința asupra restituirii autoturismului. La 11 iunie 2015 Sajen Vasile a contestat hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 02.06.2015 cu recurs. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09 iulie 2015, recursul a fost respins, cu menținerea fară modificări a hotărîrii atacate.

Indică reclamantul că, deși Legea prevede examinarea cauzei contravenționale în termen de 30 zile și doar, dacă există temeiuri rezonabile, judecătorul, prin încheiere motivată, poate prelungi termenul de judecare a cauzei cu 15 zile, cauza contravențională în privința sa în instanțele naționale s-a examinat timp de 2 ani 10 luni 2 zile (07.09.2012-09.07.2015). Consideră reclamantul că, acest termen este unul excesiv de mare, iar tergiversarea examinării cauzei nu poate fi justificată prin careva motive întemeiate. Solicită reclamantul constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei contravenționale, încasarea prejudiciului moral în sumă de 100 000 lei și încasarea din contul bugetului de stat a tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 09 martie 2016 acțiunea a fost admisă parțial. S-a constatat încălcat dreptul lui Sajen Vasile la judecarea în termen rezonabil a cauzei contravenționale din 07 septembrie 2012, s- a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției al RM în beneficiul lui Sajen Vasile suma de 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și cu titlu de cheltuieli de judecată de asistență juridică suma de 3500 lei. În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond s-a bazat pe cercetarea completă, a tuturor probelor prezente și a constatat că, cerințele invocate în acțiune nu se încadrează în prevederile legii.

La 31 martie 2016 și la 24 mai 2016 Ministerul Justiție al Republicii Moldova a depus cerere de apel, prin care a solicitat admiterea apelului, casare hotărîrii primei instanțe și emiterea unei noi hotărîi de respingere integral a acțiunii în partea cuantumului prejudiciului moral acordat.

3 Ulterior Sajen Vasile a depus cerere de apel la data de 07 aprilie 2016 prin care a solicitat modificarea hotărîrii primei instanțe, dispunînd majorarea sumei încasate de la 5 000 lei pînă la 100 000 lei, invocînd următoarele motive: - Circumstanțe importante pentru soluționarea pricinii nu au fost constatate și elucidate pe deplin, iar concluziile primei instanțe, sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii; - Instanța de fond eronat a reținut faptul că, suma de 100 000 lei, este una exagerată sau încalcă principiul general al echității și ar constitui un venit nejustificat, deoarece suma menționată este una echitabilă și în cazul de față numai o reparație echitabilă poate remedia situația vioctimei a violării dreptului prevăzut la articolul 6 § 1 CEDO.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2016, apelul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova a fost respins. Apelul depus de către Sajen Vasile a fost admis, a fost modificată hotărîrrea Judecătorei Buiucani, mun. Chișinău din 09 martie 2016, în partea cuantumului prejudiciului moral acordat lui Sajen Vasile, majorînd valoarea acestuia de la 5000 lei la 10000 lei. În rest hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 09 martie 2016. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că motivele invocate și-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului iar argumentele formulate în cererea de apel de către Sajen Vasile sunt întemeiate.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel din 28 noiembrie 2016, Sajen Vasile a depus cerere de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea decizie instanței de apel în partea cuantumului prejudiciului moral acordat, cu emiterea unei noi hotărîri prin majorarea acestuia pînă la 100000 lei. În motivarea recursului, acesta a indicat că, decizia instanței de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material și cu încălcarea normelor de drept procedural. Ulterior la 06 ianuarie 2017, Ministerul Justiției al Republicii Moldova a depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2016, prin care a solicitat admiterea recursului, modificatrea decizie intanței de apel și a hotărîrii primei instanțe în sensul diminuării sumei prejudiciului moral acordat.

Invocă recurentul că, instanța de apel nu a constatat și elucidat toate circumstanțele care au importanță pentru justa soluționare a litigiului. Instanța de recurs constată că, decizia instanței de apel din data de 26 octombrie 2016, a fost contestată cu recurs de către Sajen Vasile la 28 noiembrie 2016. Astfel, prin prisma art. 425 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, consideră recursul depus în termen. 4 Cu trimitere la recursul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova, instanța de recurs, constată că acesta a fost declarat la 06 ianuarie 2016, dar avînd în vedere că la materialele cauzei nu sunt anexate materiale confirmative ce ar certifica data recepționării acesteia, prin prisma art. 425 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, îl consideră ca fiind depus în termen.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se va decide în lipsa acesteia. Verificînd motivele de casare invocate în cererile de recurs declarate de către Sajen Vasile și Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Colegiul atestă că acesta nu indică nici un argument vis-a-vis de legalitatea deciziei instanței de apel.

Drept urmare, se reține că argumentele invocate în cererile de recurs declarate de Sajen Vasile și Ministerul Justiției al Republicii Moldova, nu pot constitui temei de admitere a acestora, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În această ordine de idei și prin prisma celor menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursurile depuse de Sajen Vasile și Ministerul Justiției al Republicii Moldova ca fiind inadmisibile.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziția art. 432 alin. (1) C.P.C., părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) C.P.C., cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) C.P.C.. Completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) și (4) C.P.C..

Mai mult de cît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material și procesual, iar recursul fiind vădit neîntemeiat. Călăuzindu-se de prevederile art. 440 C.P.C. al RM, Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ a constatat existența unuia din 5 temeiurile prevăzute la art. 433 C.P.C. și anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) C.P.C.. În acest sens, instanța de recurs accentuează că, potrivit art. 440, alin. (1) C.P.C., în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menționate și avînd în vedere faptul că, instanța de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material și respectînd normele de drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Sajen Vasile și Ministerul Justiției al Republicii Moldova ca fiind inadmisibile. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) C.P.C., completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, D I S P U N E: Recursurile declarate de către Sajen Vasile și Ministerul Justiției al Republicii Moldova se consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Ala Cobăneanu Judecători Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-01-17
0,96
2ra-125/18 — constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a cauzei
prima instanţă, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, dosarul nr. 2ra-2366/2017 judecător: O. Parfeni 2ra-125/2018 instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol Î N C H E I E R E 17 ianuarie 2018 mun
CSJ 2016-09-14
0,95
2r-627/16 — constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 2r-627/16 Judecători: L.Popova, A.Gavriliţa, V.Efros D E C I Z I E 14 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Pr
CSJ 2017-03-22
0,95
2ra-419/17 — constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului
prima instanţă: O. Cojocaru dosarul nr. 2ra-419/17 instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros Î N C H E I E R E 22 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în co
CSJ 2016-09-14
0,95
2ra-1769/16 — constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei și repararea prejudiciului moral
Dosarul nr.2ra-1769/16 prima instanţă: C. Valah instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 14 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compone
CSJ 2017-09-06
0,95
2ra-1516/17 — constatarea încălcării dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil și repararea prejudiciului moral
dosarul nr. 2ra-1516/17 prima instanţă: Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău – R. Pascari instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – M. Guzun, Iu. Cotruţă, N. Simciuc Î N C H E I E R E 06 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comerc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă