2ra-2895/16 — obligarea transmiterii actelor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea transmiterii actelor
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-2895/16 — obligarea transmiterii actelor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
prima instanță: N. Veleva dosarul nr. 2ra-79/17 instanța de apel: A. Curdov, S. Gubenco, Șt. Starciuc Î N C H E I E R E 18 ianuarie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecător Valentina Clevadî judecători Tamara Chișca-Doneva, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vdovicenco Tatiana și Vdovicenco Valeriu prin intermediul reprezentantului, avocatul Dumitran Ignat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ,,Val-Ghimbir” împotriva Tatianei Vdovicenco, intervenient accesoriu Valeriu Vdovicenco cu privire la obligarea transmiterii actelor, împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 19 mai 2016 prin care s-a respins apelul declarat de Vdovicenco Tatiana și Vdovicenco Valeriu, cu menținerea hotărârii Judecătoriei Cahul din 05 martie 2015, c o n s t a t ă La 01 august 2013, SRL „Val-Ghimbir” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tatianei Vdovicenco cu privire la obligarea transmiterii actelor.
În motivarea acțiunii s-a indicat că, la 11 octombrie 2011, SRL „DitaEstFarm” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tatianei Vdovicenco și Valerii Vdovicenco prin care a solicitat obligarea încheierii contractului de vânzare- cumpărare a 100% cotă-parte din capitalul social al SRL „Val-Ghimbir” dintre SRL „DitaEstFarm” pe de o parte și Tatiana Vdovicenco și Valerii Vdovicenco pe de altă parte, cât și obligarea Camerei Înregistrării de Stat să înregistreze dreptul de proprietate asupra a 100 % cotă-parte din capitalul social al SRL „Val-Ghimbir” după SRL „DitaEstFarm”. 1 În vederea asigurării executării hotărârii s-a numit în calitate de administrator fiduciar, Igor Purcel, certificat nr. 13187 din 05 mai 2009 al SRL „Val-Ghimbir” și s-a interzis efectuarea de către administratorul întreprinderii SRL „Val-Ghimbir” Tatiana Vdovicenco a actelor juridice în lipsa acordului administratorului fiduciar Igor Purcel.
Menționează că, la 25 octombrie 2011 instanța de judecată a emis titlul executoriu prin care a obligat administratorul Tatiana Vdovicenco să transmită documentele contabile, documentele constitutive și ștampila întreprinderii administratorului Igor Purcel în termen de 3 zile. La 07 noiembrie 2011 executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de constatare a imposibilității de executare a titlului executoriu din 25 octombrie 2011. Astfel, pe toată perioada de activitate, administratorul fiduciar Igor Purcel a expediat în adresa administratorului SRL „Val-Ghimbir”, Tatiana Vdovicenco solicitări cu privire la executarea titlului executoriu emis de instanța de judecată cu privire la transmiterea actelor solicitate.
Remarcă că, la 10 aprilie 2012, SRL „DitaEstFarm” a depus cerere de concretizare a pretențiilor înaintate împotriva Tatianei Vdovicenco și Valerii Vdovicenco prin care a solicitat să fie considerat valabil încheiat contractul de vânzare-cumpărare a 100% cotă-parte din capitalul social al SRL „Val-Ghimbir” dintre SRL „DitaEstFarm” pe de o parte și Tatiana Vdovicenco și Valerii Vdovicenco pe de altă parte, cu obligarea Camerei Înregistrării de Stat să înregistreze dreptul de proprietate asupra a 100 % cotă-parte din capitalul social al SRL „Val-Ghimbir” după SRL „DitaEstFarm”.
La 31 mai 2012 prin hotărârea Judecătoriei Cahul, acțiunea depusă de SRL „DitaEstFarm” a fost admisă, fiind considerat valabil încheiat contractul de vânzare- cumpărare a 100 % cota parte din capitalul social al SRL „Val-Ghimbir”, dintre SRL „DitaEstFarm” în calitate de cumpărător pe de o parte și Tatiana Vdovicenco și Valerii Vdovicenco în calitate de vânzători pe de altă parte, obligată SRL „DitaEstFarm” să achite 1920 Euro lui Valerii Vdovicenco și 480 Euro Tatianei Vdovicenco ce constituie 2 % din prețul antecontractului încheiat între SRL „DitaEstFarm” în calitate de cumpărător pe de o parte și Tatiana Vdovicenco și Valerii Vdovicenco în calitate de vânzători pe de altă parte, obligată Camera Înregistrării de Stat să înregistreze dreptul de proprietate asupra a 100% cotă-parte din capitalul social al SRL „Val-Ghimbir” după SRL „DitaEstFarm” în Registrul de stat al persoanelor juridice.
Prin decizia Curții de Apel Cahul din 20 decembrie 2012 a fost casată hotărârea primei instanțe în partea dispozițiilor ce țin de obligarea Camerei Înregistrării de Stat să înregistreze dreptul de proprietate asupra capitalului social al SRL „Val- Ghimbir” după SRL „DitaEstFarm” și de aplicarea măsurii de asigurare a hotărârii prin numirea administratorului fiduciar al SRL „Val-Ghimbir” și interzicerea 2 administratorului SRL „Val-Ghimbir” să efectueze acte juridice în lipsa acordului administratorului fiduciar și în această parte a fost emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acțiunii, în rest hotărârea Judecătoriei Cahul din 31 mai 2012 a fost menținută fără modificări. Menționează că, prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 24 aprilie 2013 recursul declarat de Valerii Vdovicenco, Tatiana Vdovicenco și SRL „Val-Ghimbir” s-a considerat inadmisibil.
La 25 februarie 2013 în calitate de asociat cu cota-parte 100% a întreprinderii SRL „Val-Ghimbir” a devenit întreprinderea SRL „DitaEstFarm”, iar în calitate de administrator a fost numit Evgheni Friptu. A indicat că, în adresa pârâților a fost expediată la 01 iulie 2013 o notificare prin care a solicitat prezentarea actelor contabile, a contractelor, ordinelor, procurilor, extraselor bancare și ștampila pentru a putea administra întreprinderea în continuare. Susține că, fosta administrație SRL „Val-Ghimbir” , Valerii Vdovicenco și Tatiana Vdovicenco la 05 iulie 2013 au primit notificarea, însă până la momentul de față nu au expediat niciun răspuns și nici actele nu au fost transmise. Solicită, obligarea fostei conduceri SRL „Val-Ghimbir”, Tatiana Vdovicenco de a transmite prezentei conduceri SRL „Val-Ghimbir” actele de constituire, actele contabile, ordinele, procurile, extrasele bancare, ștampila, contractele și alte acte ce țin de activitatea întreprinderii.
Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 13 februarie 2014 acțiunea înaintată de SRL „Val-Ghimbir” a fost admisă. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 19 iunie 2014, a fost admis apelul declarat de Tatiana Vdovicenco, casată hotărârea primei instanțe, cu restituirea pricinii la rejudecare. Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 29 iulie 2014 în calitate de intervenient accesoriu în proces a fost atras Valerii Vdovicenco. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 05 martie 2015 acțiunea SRL „Val- Ghimbir” a fost admisă, fiind obligată Tatiana Vdovicenco de a transmite noi conducerii a SRL „Val-Ghimbir” actele de constituire, contabile, ordinele, procurile, extrasele bancare, ștampilele, contractele și alte acte ce țin de activitatea întreprinderii.
Prin decizia Curții de Apel Cahul din 10 septembrie 2015 a fost admis apelul declarat de Valeriu Vdovicenco și Tatiana Vdovicenco, casată hotărârea Judecătoriei Cahul din 05 martie 2015 cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Prin decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 17 februarie 2016, s-a admis recursul declarat de către SRL 3 „Val-Ghimbir”, s-a casat integral decizia Curții de Apel Cahul din 10 septembrie 2015, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Comrat.
Prin decizia Curții de Apel Comrat din 19 mai 2016, s-a respins apelul declarat de Vdovicenco Tatiana și Vdovicenco Valeriu, fiind menținută hotărârea Judecătoriei Cahul din 05 martie 2015. La 12 iulie 2016, Vdovicenco Tatiana și Vdovicenco Valeriu prin intermediul reprezentantului, avocatul Dumitran Ignat, au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea dispozițiilor judecătorești și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu hotărârile contestate, considerându-le neîntemeiate și ilegale. Consideră că atât acțiunea înaintată cât și hotărârile adoptate sunt greșite, deoarece nu se indică care anumite acte, ștampile, ordine, procuri, contracte și alte acte ce țin de activitatea întreprinderii se solicită.
Afirmă că instanța de apel nu și-a motivat decizia emisă și nu s-a expus asupra argumentelor din cererea de apel, neargumentând motivul respingerii acestora. Reiterând circumstanțele cauzei, recurenții consideră că pretențiile înaintate de SRL,,Val-Ghimber” sunt neîntemeiate și pasibile de a fi respinse. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de către Vdovicenco Tatiana și Vdovicenco Valeriu prin intermediul reprezentantului, avocatul Dumitran Ignat, urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal 4 al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Vdovicenco Tatiana și Vdovicenco Valeriu prin intermediul reprezentantului, avocatul Dumitran Ignat, este declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Instanța de recurs reține că argumentele invocate de către recurenți în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Colegiul reiterează și faptul că, recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît și în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretențiile care pot fi considerate ca fiind „serioase și legitime" conform Convenției (a se vedea Mitropolia Basarabiei și alții vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). În același timp, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe cînd în recursul declarat asemenea aspecte nu se regăsesc. Astfel, reieșind din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Vdovicenco Tatiana și Vdovicenco Valeriu prin intermediul reprezentantului, avocatul Dumitran Ignat, ca inadmisibil.
5 În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de către Vdovicenco Tatiana și Vdovicenco Valeriu prin intermediul reprezentantului, avocatul Dumitran Ignat, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecător Valentina Clevadî judecători Tamara Chișca-Doneva Sveatoslav Moldovan 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.