Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 28.12.2016
respins

2r-1060/16 — eliberarea actelor și recunoașterea dreptului pretins

HOTĂRÂRE
28.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
eliberarea actelor şi recunoaşterea dreptului pretins
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2r-1060/16 — eliberarea actelor și recunoașterea dreptului pretins (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

dosarul nr. 2r-1060/16 prima instanță: V. Jomiru-Niculiță instanța de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Brașoveanu D E C I Z I E 28 decembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru judecători Oleg Sternioală, Valentina Clevadî examinând recursul declarat de către Burciu Vitalie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Burciu Vitalie împotriva Cooperativei de construcții a locuințelor nr. 231 cu privire la eliberarea documentelor și recunoașterea dreptului pretins, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016, prin care s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Burciu Vitalie, c o n s t a t ă La 06 noiembrie 2016, Burciu Vitalie și Burciu Elena s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Cooperativei de construcții a locuințelor nr. 231 (în continuare CCL-231) cu privire la eliberarea documentelor și recunoașterea dreptului pretins.

În motivarea acțiunii au invocat că, la 03 octombrie 2015, acționând în baza procurii nr. 962 eliberată la 15 mai 2013, s-au adresat către CCL-231 cu cerere prin care au solicitat organizarea unei comisii de examinare și luare la evidență a contorului nou ,,Madalena”, nr. 1209010660, procurat și montat la 05 aprilie 2014 în prezența administrației CCL-231, Tutunaru Tamara și a două persoane, pe care i-a prezentat ca angajați ai SA ,,Apă-Canal”, care au sigilat contorul nominalizat. Imediat după sigilare, Tutunaru Tatiana a întocmit procesul-verbal de sigilare a 1 contorului nr. 1209010660, indicii căruia la momentul montării și sigilării erau 0000 m3. Afirmă reclamanții că, la 19 septembrie 2015, în legătură cu schimbarea țevelor de apă vechi și ruginite în ap. 57, sigiliul contorului nr. 1209010660, la indicația lui Chiticaru Iurie, a fost scos de către soțul d-nei Tutunaru Tamara, fixându-se acest fapt în registru, datele contorului fiind 143 m3.

La 24 septembrie 2015, după instalarea țevilor noi, soțul d-nei Tutunaru Tatiana a sigilat contorul nr. 1209010660 cu un nou sigiliu cu nr. 254779, fiind menționat faptul în același registru, precum și datele contorului cu indicii -143 m3. Solicită reclamanții, organizarea unei comisii de examinare și luare la evidență a contorului nou de apă de model ,,Madalena”, eliberarea documentelor enumerate în cererea din 03 octombrie 2015 (f.d. 3), precum și recunoașterea dreptului pretins și obligarea administrației CCL-231 executarea cerințelor înaintate. Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29 martie 2016, în temeiul art. 267 lit. g) CPC, s-a dispus scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată înaintată de Burciu Vitalie și Burciu Elena (f.d.

32-32 verso) împotriva CCL-231 privind eliberarea documentelor și recunoașterea dreptului pretins. Nefiind de acord cu încheierea primei instanțe, Burciu Vitalie și Burciu Elena au contestat-o cu recurs (f.d. 34), solicitând anularea încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29 martie 2016 și remiterea pricinii la rejudecare în aceiași instanță. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 iulie 2016 s-a respins recursul declarat de către Burciu Vitalie și Burciu Elena și s-a menținut încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29 martie 2016, emisă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Burciu Vitalie și Burciu Elena împotriva CCL- 231 cu privire la eliberarea documentelor și recunoașterea dreptului pretins (f.d.

49-51). La 01 septembrie 2016, Burciu Vitalie a declarat cerere de revizuire, solicitând admiterea acesteia, casarea integrală a deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 iulie 2016 și a încheierii Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29 martie 2016, punerea pe rol a cererii de chemare în judecată din 06 martie 2015 și remiterea pricinii la rejudecare, în alt complet de judecată (f.d. 57-66). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Burciu Vitalie împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 iulie 2016 (f.d. 77-80). La 23 noiembrie 2016, în termenul prevăzut de lege, Burciu Vitalie a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii, cu restituirea pricinii spre judecare 2 la Judecătoria Rîșcani, mun.

Chișinău, în alt complet de judecată (f.d. 83-88). În susținerea recursului a invocat dezacordul cu încheierea adoptată și a reiterat motivele invocate în cererea de revizuire. Pledând pentru admiterea recursului a invocat că, a fost lipsit de dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. Susține că, prima instanță nejustificat a amânat ședința de judecată din 29 ianuarie 2016 din motiv că, reprezentantul intimatului nu dispunea de împuterniciri, pe când cererea sa, cu privire la amânarea ședinței, a fost respinsă neîntemeiat, cu încălcarea normelor de drept procedural, deoarece se afla în concediul anual de odihnă, aflându-se peste hotare. Menționează recurentul că, instanța de judecată l-a lipsit de dreptul de a lua cunoștință cu referința intimatului, precum și de dreptul de a se expune pe marginea acelei referințe în ședința de judecată.

Afirmă recurentul că, pentru a se încadra in termenul de 15 zile de la pronunțare, a avut la dispoziție doar o singură zi, dar nu 15 zile cum prevede legea, ceea ce denotă că, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Mai indică recurentul că, prin hotărârile nominalizate i-au fost grav încălcate drepturile garantate de art. 1 din Convenție, precum și drepturile garantate de către Constituția RM, și anume, dreptul privind accesul liber la justiție, dreptul privind accesul la informație, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la protecția proprietății. Examinând materialele dosarului prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că, recursul înaintat de Burciu Vitalie, urmează a fi respins și menținută încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 din următoarele motive.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Materialele dosarului atestă că, copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 a fost recepționată de către recurentul Burciu Vitalie la 21 noiembrie 2016 (f.d. 81), din care considerente recursul declarat la 28 noiembrie 2016 se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. Conform art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii 3 recurate, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din conținutul recursului rezultă că, recurentul nu este de acord cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016, prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă. La fel, s-a constatat că, pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, cererea depusă de Burciu Vitalie, privind revizuirea deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 iulie 2016, nu conține nicio normă de drept în temeiul căreia se solicită revizuirea acesteia, revizuentul exprimându-și dezacordul cu încheierea instanței de fond contestată cu recurs, și respectiv, nu se încadrează în prevederile legale și urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Instanța de recurs reține că, concluzia instanței de apel despre necesitatea respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă este justă, având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea corectă și obiectivă, corespunzătoare cerințelor art. 130 CPC. Așadar, Colegiul menționează că, revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate și sunt probate circumstanțe, fapte ori evenimente prevăzute de lege ca temeiuri, care sunt esențiale pentru relațiile în litigiu și de natură să influențeze soluția adoptată. Temeiurile declarării revizuirii sunt expres prevăzute în art. 449 CPC, care poartă un caracter exhaustiv. Pornind de la aceste cerințe, Colegiul relevă că revizuirea unei hotărâri date de către instanță este posibilă doar în cazul în care solicitantul, după devenirea irevocabilă a hotărârii, intră în posesia unui temei din cele prevăzute de art. 449 CPC.

În același timp, acest temei trebuie să vizeze situația de fapt, care a fost obiectul examinării în instanța de fond, dat fiind că instanța de recurs verifică corectitudinea aplicării și interpretării de către instanța inferioară a normelor de drept material și procesual în limitele materialelor din dosar și în limitele recursului declarat, or, nu poate fi revizuită o hotărâre care elucidează o anumită situație de fapt, asupra căreia s-a pronunțat instanța de fond, prin prisma unui temei care caracterizează o altă situație. Colegiul remarcă că, pentru a redeschide procesul trebuie să fie invocate temeiurile prevăzute de către art. 449 CPC și prezentate circumstanțele sau faptele existente obiectiv pentru declararea revizuirii confirmate în fața instanței prin prezentarea unor probe concludente.

Astfel, Colegiul menționează că, instanța de apel corect și întemeiat a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire înaintată de Burciu Vitalie, privind revizuirea 4 deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 iulie 2016, or, cele invocate de către recurent în susținerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 CPC, deoarece revizuentul în cererea de revizuire și-a exprimat de fapt dezacordul cu încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 29 martie 2016, prin care s-a scos de pe rol cererea de chemare în judecată înaintată de Burciu Vitalie și Burciu Elena împotriva CCL -231 privind eliberarea documentelor și recunoașterea dreptului pretins. Este irelevant pentru admiterea cererii de revizuire argumentul recurentului că, a fost lipsit de dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum și de dreptul de a lua cunoștință și a se expune asupra argumentelor din referință.

Or, recurentul-revizuent Burciu Vitalie a fost prezent în ședința de judecată la examinarea cererii de revizuire (f.d. 74-76) și s-a expus asupra cererii de revizuire, însă nu a invocat nici un temei prevăzut de art. 449 CPC, care sunt esențiale pentru relațiile în litigiu și de natură să influențeze soluția adoptată. Sub acest aspect, Colegiul judiciar conchide că, instanța de apel corect a determinat că, în cererea de revizuire, recurentul Burciu Vitalie nu a indicat nici o normă de drept în temeiul căreia solicită revizuirea deciziei. Instanța de recurs reiterează că, posibilitatea reinițierii procesului de judecată urmează să fie examinată în lumina Preambulului CEDO, care declară preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.

Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul stabilității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că procedura de revizuire nu trebuie folosită de către instanțele naționale într-o manieră incompatibilă cu principiul securității juridice (cauza „Sfinx-Impex” SA c. Moldovei, nr. 28439/05 din 25 septembrie 2012). Principiul securității raporturilor juridice presupune respectul față de principiul lucrului judecat (res judecata). Acest principiu implică, că nici o parte la proces nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri care este definitivă și executorie, chiar în scopul reluării procesului de judecată și unei soluționări noi a cauzei. Competența Curții de Apel este de a corecta lacunele în drept și omisiunile justiției, și nici într-un caz de a efectua o reexaminare.

Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs și nici existența a două păreri asupra aceleiași probleme nu poate servi temei pentru reexaminare. Ca excepție de la acest principiu se face în cazul când reexaminarea este necesară în temeiul circumstanțelor fundamentale și obligatorii. În consecință, Curtea de Apel Chișinău corect a concluzionat că, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reținute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, ceea ce este inadmisibil.

5 În susținerea opiniei enunțate, Colegiul judiciar invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia și Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că, securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii întru obținerea unei reexaminări și unei noi soluții în cauză. Competența de revizuire a instanțelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat.

O distanțare de la principiul respectiv este justificată doar atunci cînd este determinată de circumstanțe cu caracterele substanțiale și obligatorii, ceea ce în prezenta speță nu s-a constatat. În concluzie, instanța de recurs menționează că, încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 este legală, motiv pentru care urmează a fi menținută. Luând în considerație cele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție concluzionează că argumentele invocate în recurs sînt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Burciu Vitalie.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 noiembrie 2016 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Burciu Vitalie împotriva Cooperativei de construcții a locuințelor nr. 231 cu privire la eliberarea documentelor și recunoașterea dreptului pretins. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecător Tatiana Vieru judecători Oleg Sternioală Valentina Clevadî 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-12-21
0,93
2rc-990/16 — cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată
prima instanţă: N. Şova 2rc-990/16 instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Braşoveanu DECIZIE 21 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte,
CSJ 2024-02-07
0,93
2rc-121/23 — cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2rc-121/23 2-19081151-01-2rc-18122023 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (T. Balan) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (I. Secrieru, V. Cotorobai, M. Anton) D E C I Z I E 07 februarie 2024 mun. Chişinău C
CSJ 2017-03-15
0,93
3ra-240/17 — constatarea încălcării dreptului la informație, obligarea examinării cererii și încasarea prejudiciului moral
prima instanţă: O. Cojocaru dosarul nr. 3ra-240/17 instanţa de apel: M. Ciugureanu, G. Daşchevici, I. Cotruţă Î N C H E I E R E 15 martie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justi
CSJ 2016-06-15
0,93
2rc-573/16 — încasarea datoriilor si taxei de stat
prima instanţă: I. Ţurcan dosarul nr. 2rc-573/16 instanţa de apel: D. Manole, A. Bostan şi Şt. Niţă D E C I Z I E 15 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componen
CSJ 2016-10-12
0,93
2ra - 2158/16 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2ra-2158/16 prima instanţă: I. Mânăscurtă instanţa de apel: I. Cimpoi, L. Bulgac, N. Simciuc ÎNCHEIERE 12 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în comp
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă