Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.12.2016
respins

2rc-985/16 — încasarea sumei

HOTĂRÂRE
23.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea sumei
Temei legal
termenul de declarare a apelului
Citează această cauză
2rc-985/16 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: C. Vîrlan dosarul nr. 2rc-985/16 instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol D E C I Z I E 23 decembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecător Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Oleg Sternioală examinînd recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Venauto- Grup” prin intermediul avocatului Patrachi Mircea, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Termocom” în procedura falimentului împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Venauto Grup” cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă cererea Societății cu Răspundere Limitată „Venauto-Grup” privind repunerea apelului în termen cu restituirea acestuia ca fiind depus tardiv, c o n s t a t ă La 13 iulie 2015, Societatea pe Acțiuni „Termocom” în procedura falimentului a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Venauto Grup” cu privire la încasarea datoriei.

La 12 mai 2016, Societatea pe Acțiuni „Termocom” în procedura falimentului a depus cerere de majorare a pretențiilor, solicitînd încasarea sumei de 730 129,38 lei (f.d. 50). Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 12 mai 2016, a fost admisă integral acțiunea. S-a încasat din contul SRL „Venauto Grup” în beneficiul SA „Termocom” în procedura falimentului datoria pentru arendă în sumă de 544 522,22 lei, penalitatea în sumă de 113 418,49 lei și dobîndă de întîrzîiere în sumă de 72 188,67 lei. S-a încasat de la SRL „Venauto Grup” în beneficiul statului suma de 21 903,87 lei taxă de stat (f.d. 63, 67-70). La 27 iunie 2016, SRL „Venauto Grup” a declarat apel, împotriva hotărîrii primei instanțe (f.d.

72-73). 1 Ulterior, printr-o cerere separată, SRL „Venauto Grup” a solicitat repunerea apelului în termenul de procedură, din motiv că copia dispozitivului hotărîrii adoptate de către prima instanță a recepționat-o prin intermediul oficiului poștal, la 04 iunie 2016 (f.d. 81). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie 2016, a fost respinsă cererea SRL „Venauto Grup” privind repunerea apelului în termenul de procedură și cererea a fost restituită în adresa apelantei (f.d. 85-87). La 14 noiembrie 2016 SRL „Venauto Grup” a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu remiterea pricinii la rejudecare.

Ulterior, la 06 decembrie 2016 SRL „Venauto Grup” a depus recurs motivat împotriva actului judecătoresc emis de către instanța de apel la 01 noiembrie 2016, solicitînd casarea acestuia, cu emiterea unei noi decizii prin care cererea de apel înaintată împotriva hotărîrii primei instanțe să fi considerată ca fiind depusă în termenul legal. În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că recursul declarat de către SRL „Venauto Grup” prin intermediul avocatului Patrachi Mircea la 14 noiembrie 2016, este depus în termen. În motivarea cererilor de recurs, SRL „Venauto Grup” a invocat că instanța de apel la emiterea încheierii recurate, eronat a aplicat normele de drept procedural.

Susține că dispozitivul hotărîrii primei instanțe l-a recepționat prin intermediul oficiului poștal, l-a 04 iunie 2016, pe cînd prin prisma prevederilor art. 236 alin. (4) CPC, actul judecătoresc urma să fie expediat în termen de 5 zile din momentul adoptării acestuia. Consideră recurentul că în astfel de circumstanțe i s-a încălcat dreptul de acces la justiție. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără particriparea părților. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comecial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din 01 noiembrie 2016, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că, la 01 noiembrie 2016, instanța de apel a respins cererea SRL „Venauto Grup” privind repunerea în termenul de declarare a apelului și cererea a fost restituită în adresa apelantei (f.d. 85-87). Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră încheierea Curții de Apel Chișinău întemeiată și legală, bazată pe aprecierea justă a circumstanțelor de fapt și aplicarea corectă a normelor de drept procedurale din următoarele considerente.

2 În conformitate cu art. 362 alin. (1) și (3) Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116. În conformitate cu art. 116 alin. (1) și (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Analizînd circumstanțele speței prin prisma normelor enunțate, Colegiul constată că recurentul nu a demonstrat prin înscrisuri probatoare imposibilitatea depunerii cererii de apel în termen.

În conformitate cu art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. SRL „Venauto Grup” susține în cererea de recurs că instanța de judecată a ignorat prevederile art. 236 alin. (4) CPC, deoarece dispozitivul hotărîrii l-a recepționat prin intermediul oficiului poștal, la 04 iunie 2016, pe cînd prima instanță urma să expedieze actul judecătoresc adoptat, în termen de 5 zile. Cu referire la argumentul dat, instanța de recurs reține că temeiul invocat nu poate fi considerat ca unul întemeiat pentru ca partea să fie repusă în termenul de procedură.

Or, legislatorul expres a prevăzut că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărîrii. Luînd în considerație cele expuse, instanța de recurs reține că Curtea de Apel justificat a concluzionat asupra netemeiniciei demersului SRL „Venauto Grup” privind repunerea în termenul de declarare a apelului. Mai mult de cît atît, SRL „Venauto-Grup” nu a demonstrat prin probe incontestabile că din momentul recepționării hotărîrii primei instanțe - 04 iunie 2016, nu a avut timp suficient pentru a declara apel nemotivat. Or, termenul de a declara apel, i-a expirat la 11 iunie 2016. Conform art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.

În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părțile sînt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauza Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). 3 Ținînd cont de împrejurările menționate în coraport cu normele enumerate se conchide că apelantul – SRL „Venauto Grup” a încălcat termenul de 30 zile, consacrat în art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă.

Colegiul relevă, de asemenea, că o astfel de soluție este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a deciziei judecătorești emise în instanța de apel și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice.

Așa fiind, cu ocazia examinării cauzei Ponomaryov v. Ucraina (hotărîre din 3 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deși în speță nu era vorba despre desființarea unei hotărîri judecătorești definitive și irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces după un interval considerabil de timp prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuși, reînnoirea acestui termen după o perioadă îndelungată și pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

Curtea reiterează că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanță, după cum este garantat de art. 6 § 1 al Convenției, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenției, care, în partea sa relevantă, declară preeminența dreptului o parte a moștenirii comune a statelor contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție. Curtea a observat că o situație similară a fost deja examinată în cauza Popov vs. Moldova din 06 decembrie 2005, în care a constatat că, prin neprezentarea motivelor pentru repunerea în termenul de prescripție pentru efectuarea unui act procedural, instanțele naționale au încălcat dreptul la un proces echitabil.

În această cauza Curtea a notat că termenul de declarare a recursului a expirat, cu 47 de zile după expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea lui (Melnic vs. Moldova, nr. 6923/03, 14 noiembrie 2006). Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie 2016. În conformitate cu art., 427 alin. (1) lit. a) și art. 428 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Venauto-Grup” prin intermediul avocatului Patrachi Mircea.

Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Termocom” în procedura 4 falimentului împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Venauto Grup” cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Oleg Sternioală 5

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-09-20
0,95
2rc-612/17 — încasarea datoriei
prima instanţă, Judecătoria Rîşcani, mun.Chişinău dosarul nr. 2rc-612/2017 judecător: I. Potînga instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău judecători: A. Bostan, A. Pahopol, V. Negru D E C I Z I E 20 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul c
CSJ 2016-09-14
0,95
2ri-284/16 — anularea proceselor-verbale, anularea rezultatelor licitației cu strigare a loturilor nr. 50 și nr. 51 și obligarea lichidatorului de a comercializa prin negocieri directe loturile nr. 50 și nr. 51, expuse la licitația cu strigare
prima instanţă: N. Vascan dosarul nr. 2ri-284//16 D E C I Z I E 14 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul
CSJ 2016-07-20
0,95
2ra-1588/16 — încasarea datoriei
prima instanţă: C.Ursachi dosarul nr. 2ra-1588/16 instanţa de apel: A.Panov, M.Moraru, A.Minciuna Î N C H E I E R E 20 iulie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în compon
CSJ 2018-04-25
0,95
2rac-157/18 — Încasarea sumei
ată de SA „Termocom” pe parcursul examinării cauzei din suma de 4 200 999,38 lei, s-au respins ca neîntemeiate. La 02 februarie 2016, SA „Termoelectrica” a contestat cu apel hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 20 ianuarie 2016
CSJ 2017-01-25
0,94
2rc-49/17 — incasarea datoriei
Instanța de fond: Judecătoria sectorului Rîșcani, municipiul Chișinău, Judecător – Serghei Papuha Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – Maria Guzun, Ala Nogai, Vladimir Brașoveanu Dosar nr.2rc-49/17 D E CIZ IE 25 ianuarie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă