ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 22.12.2016

2ra-2833/16 — declararea nulității contractului de donație ș.a.

HOTĂRÂRE
22.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
declararea nulităţii contractului de donaţie ş.a.
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-2833/16 — declararea nulității contractului de donație ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: A. Donos dosarul nr. 2ra-2833/16

instanța de apel: I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi

22 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă

Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul

lui Nicolai Podolean, avocatul Marcel Popescu,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Nicolai Podolean

împotriva Zinaidei Panfilova, intervenient accesoriu notarul Nina Frecăuțanu cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate comună în devălmășie asupra imobilului,

declararea nulității clauzei contractuale și rezoluțiunea contractului de donație,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 11 august 2016

c o n s t a t ă:

La data de 19 septembrie 2014 Podolean Nicolai a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Zinaidei Panfilova, intervenient accesoriu notarul Nina Frecăuțanu cu

privire la recunoașterea dreptului de proprietate comună în devălmășie asupra imobilului,

declararea nulității clauzei contractuale și rezoluțiunea contractului de donație.

În motivarea acțiunii reclamantul a menționat că, prin contractul de donație nr. 1063

încheiat la 17 aprilie 2007 între Pelaghia Podolean și Zinaida Panfilova autentificat de

notarul Nina Frecăuțanu prima a transmis în proprietatea ultimei, cu titlu gratuit,

apartamentul nr. 53 situat în mun. Bălți str. Bulgară 71.

Consideră reclamantul că, actul juridic menționat supra este lovit de nulitate

absolută deoarece bunul imobil în litigiu aparține în proprietate comună în devălmășie lui

și Pelaghiei Podolean, iar acordul său la momentul încheierii contractului nu a fost dat și

nici solicitat.

Prin cererea de modificare a acțiunii din 19 februarie 2016 reclamantul a solicitat

recunoașterea dreptului de proprietate comună în devălmășie asupra apartamentului nr.

53 situat în mun. Bălți str. Bulgară 71, declararea nulității pct. 3 din contractul de donație

1

nr. 1063 încheiat la 17 aprilie 2007 și rezoluțiunea contractului nominalizat pe motivul

aflării sale în stare de nevoie.

Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 19 februarie 2016 s-a respins ca fiind

neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Nicolai Podolean împotriva

Zinaidei Panfilova, intervenient accesoriu notarul Nina Frecăuțanu cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate comună în devălmășie asupra imobilului,

declararea nulității clauzei contractuale și rezoluțiunea contractului de donație.

Instanța a constatat că, reclamantul nu are nici un temei să pretindă la dreptul de

proprietate comună în devălmășie asupra apartamentului litigios or, prin cererea sa

depusă la notarul Nina Frecăuțanu dînsul și-a exprimat acordul la înstrăinarea acestuia.

De asemenea, în speță nu s-a constatat existența unui temei prevăzut de lege pentru

declararea nulității pct. 3 din contractul de donație precum și rezoluțiunea acestuia.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 11 august 2016 s-a respins apelul declarat de

reprezentantul lui Nicolai Podolean, avocatul Marcel Popescu și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Bălți din 19 februarie 2016.

La data de 22 octombrie 2016 reprezentantul lui Nicolai Podolean, avocatul Marcel

Popescu a depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 11 august

2016 solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor instanțelor inferioare cu emiterea

unei noi hotărîri de admitere a acțiunii în sensul formulat.

În motivarea recursului a invocat că, instanțele de judecată nu au aplicat corect

normele ce guvernează raportul juridic litigios, iar raționamentele instanțelor inferioare la

capitolul regimului juridic al bunului imobil litigios sunt eronate deoarece acesta aparține

în coproprietate în devălmășie.

Susține că, pct. 3 din contractul de donație nr. 1063 încheiat la 17 aprilie 2007 este

lovit de nulitate absolută, iar la moment se află în stare de nevoie și nu este în stare să se

întrețină fiind justificată rezoluțiunea actului juridic disputat, fapt confirmat și de către

intimată prin declarațiile sale date în instanța de fond.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

2

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate

în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce

la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră că recursul a fost exercitat în termen ținînd cont de faptul că

recurentul a luat cunoștință de decizia instanței de apel la 30 august 2016 (f.d. 181) și a

depus cererea de recurs la 22 octombrie 2016 (f.d. 192).

Argumentele invocate în recurs precum că, instanțele de judecată nu au aplicat

corect normele ce guvernează raportul juridic litigios, iar raționamentele instanțelor

inferioare la capitolul regimului juridic al bunului imobil litigios sunt eronate, nu pot fi

reținute, deoarece instanțele au elucidat circumstanțele importante ale pricinii și au

soluționat speța dedusă judecății în baza normelor legale incidente speței, pretențiilor

invocate de reclamant, probelor anexate la materialele pricinii ce reflectă apartenența

dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 53 situat în mun. Bălți str. Bulgară 71

(extrasul din registrul bunurilor imobile din 14 martie 2007 și adeverința nr. 47 din 19

decembrie 1991).

Nu pot fi reținute nici alegațiile ce vizează pretinsa nulitate a pct. 3 din contractul de

donație nr. 1063 încheiat la 17 aprilie 2007 și starea de nevoie a recurentului or, prin

cererea depusă la notarul Nina Frecăuțanu la data încheierii contractului dînsul și-a

exprimat acordul la înstrăinarea (vînzare-cumpărare, donație etc.) bunului imobil litigios,

iar starea de nevoie în sensul art. 836 din Codul civil nu a fost probată de recurent.

Astfel, instanța de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea ilegalității deciziei instanței de apel.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta

Comisie a arătat că “... art. 6 parag.1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei

decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind

3

lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a

Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, iar

argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.

(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de reprezentantul lui Nicolai Podolean, avocatul Marcel Popescu ca

fiind inadmisibil în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de reprezentantul lui Nicolai Podolean, avocatul Marcel Popescu

se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Iuliana Oprea

Sveatoslav Moldovan

4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-10-12
0,94
2ra-2453/16 — anularerea procesului verbal de receptie finala, anularea contractului de donatie, ect.
Dosarul nr. 2ra-2453/16 prima instanţă – (judecătoria Bălţi) A.Cucerescu instanţa de apel – (Curtea de Apel Bălţi) A.Albu, A.Toderaş, A. Garbuz Î N C H E I E R E 12 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios adm
CSJ 2017-08-02
0,93
2ra-1423/17 — declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare și contractului de donație
dosarul nr. 2ra-1423/17 prima instanţă: Judecătoria Făleşti - I. Ghizdari instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi - Iu. Grosu, A. Corcenco şi A. Ciobanu Î N C H E I E R E 02 august 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencio
CSJ 2016-09-21
0,93
2r-819/16 — constatarea nulitatii actului juridic
Dosarul nr. 2r-819/16 Prima instanță: Judecătoria Bălți – judecător: V. Pădurari Curtea de Apel Bălți – judecători: E. Ababei, N. Chirca, A. Garbuz D E C I Z I E 21 septembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios ad
CSJ 2017-01-11
0,93
2r-37/17 — nulitatea actului juridic
Prima instanţă, Jud. Soroca: D. Gherman dosarul nr. 2r-37/17 Instanţa de apel, Curtea de Apel Bălţi: A. Gheorghieş, A. Toderaş, A. Albu D E C I Z I E 11 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al
CSJ 2016-06-15
0,93
2ra-1342/16 — constatarea nulitatii actului administrativ și încasarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: D. Gherasim dosarul nr. 2ra-1342/16 instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco şi D. Corolevschi Î N C H E I E R E 15 iunie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justi
Sursă