Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 21.12.2016
respins

2rc-1030/16 — aplicarea măsurilor de asigurare organelor de conducere ale debitorului

HOTĂRÂRE
21.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
aplicarea măsurilor de asigurare organelor de conducere ale debitorului
Temei legal
contestarea încheierilor instanţei de insolvabilitate
Citează această cauză
2rc-1030/16 — aplicarea măsurilor de asigurare organelor de conducere ale debitorului (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rc-1030/16 Judecător: A. Nogai D E C I Z I E 21 decembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii: Galina Stratulat, Ion Druță examinînd recursul declarat de avocatul Leșan Nicolae în interesele lui Eșanu Aurel, în pricina civilă Societatea cu Răspundere Limitată „Aurslamet Grup” în proces de insolvabilitate, cererea lichidatorului privind aplicarea măsurilor de asigurare organelor de conducere ale debitorului, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2016, prin care s-a interzis fondatorului (director) Societății cu Răspundere Limitată „Aurslamet Grup” Eșanu Aurel de a părăsi teritoriul Republicii Moldova fără permisiunea instanței de judecată, pînă la examinarea cauzei în fond, c o n s t a t ă SRL „Metizalex” a depus cerere introductivă, solicitînd intentarea procesului de insolvabilitate în privința debitorului SRL „Aurslamet Grup”.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 ianuarie 2015, cererea introductivă a fost admisă spre examinare. În calitate de administrator provizoriu a fost desemnată ÎI „Selevestru Irina”. Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 19 martie 2015, SRL „Aurslamet Grup” a fost declarată insolvabilă, fiind dispusă inițierea procedurii simplificate a falimentului cu dizolvarea SRL „Aurslamet Grup”. În calitate de lichidator a fost desemnată Selevestru Irina. În cadrul examinării cauzei, lichidatorul SRL „Aurslamet Grup” în procedura simplificată de faliment - Selevestru Irina, a înaintat un demers prin care a solicitat instanței de judecată, în temeiul art. 84 din Legea insolvabilității să oblige organele de conducere ale debitorului să nu părăsească teritoriul Republicii Moldova, fără permisiunea expresă a instanței și de a aduce silit pe fondatorul (directorul) al SRL „Aurslamet Grup” Eșanu Aurel în ședința de judecată pentru audierea lui.

În motivarea cerințelor sale lichidatorul a indicat că, contrar prevederilor Legii insolvabilității și a prescripțiilor instanței de judecată, organul de conducere a debitorului se eschivează intenționat de la îndeplinirea obligațiilor sale, nu conlucrează cu lichidatorul, cu instanța de judecată și cu creditorii astfel creează impedimente la derularea procesului judiciar, lezînd drepturile creditorilor. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2016: -S-a admis parțial demersul înaintat de lichidatorul SRL „Aurslamet Grup” în procedura simplificată de faliment - Selevestru Irina; -S-a interzis fondatorului (directorului) SRL „Aurslamet Grup” Eșanu Aurel să părăsească teritoriul Republicii Moldova, fără permisiunea instanței de judecată pînă la examinarea cauzei în fond.

La 15 noiembrie 2016, avocatul Leșan Nicolae în interesele lui Eșanu Aurel a declarat recurs, solicitînd casarea încheierii contestate, cu pronunțarea unei noi decizii privind respingerea demersului lichidatorului cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare organelor de conducere ale debitorului. În motivarea recursului a indicat că, prin încheierea contestată se aduce o gravă atingere dreptului lui Eșanu Aurel la libera circulație. De asemenea, reprezentantul recurentului a indicat că recurentul nu a fost înștiințat despre faptul examinării demersului lichidatorului și emiterea încheierii contestate. Analizînd materialele cauzei, Colegiul consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele considerente.

Conform art. 1 alin. (4) al Legii insolvabilității, „procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi”. În conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, „Hotărîrile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege”. Conform art. 423 alin. (1) CPC, „Încheierea dată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, separat de hotărîre, de către părți și de ceilalți participanți la proces în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi, precum și în cazurile în care încheierea face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului”.

Avînd în vedere normele legale menționate, Colegiul constată că în privința încheierii contestate nu poate fi exercitat recursul, or încheierea respectivă nu face imposibilă desfășurarea de mai departe a procesului iar Legea insolvabilității nu prevede expres posibilitatea contestării acesteia.

Totodată, Colegiul menționează că Eșanu Aurel în calitate de administrator și fondator al persoanei juridice declarate insolvabilă (SRL „Aurslamet Grup”), este titular al anumitor obligații prevăzute de legea insolvabilității (art. 83) și anume: să participe la ședințele instanței de insolvabilitate, să dea informații și lămuriri instanței de insolvabilitate, administratorului/ lichidatorului, etc. Referitor la presupusa nerespectare a procedurii de citare legală a lui Eșanu Aurel, invocată de către avocatul Leșan Nicolae, Colegiul menționează că atît instanța de insolvabilitate cît și lichidatorul SRL „Aurslamet Grup” în procedura simplificată de faliment - Selevestru Irina au întreprins acțiunile necesare în vederea determinării domiciliului lui Eșanu Aurel și înștiințării acestuia.

Mai mult ca atît, avizul de recepție anexat la dosar (f.d. 36), confirmă faptul recepționării citației de către Eșanu Aurel, la adresa confirmată de către ÎS „CRIS Registru”. Prin urmare, Colegiul menționează că Eșanu Aurel urmează să suporte consecințele defavorabile precum interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova, fără permisiunea expresă a instanței de judecată, survenite ca urmare a comportamentului său impropriu, manifestat prin neexecutarea obligațiilor prevăzute de legea insolvabilității. Reieșind din cele menționate, recursul declarat de avocatul Leșan Nicolae în interesele lui Eșanu Aurel urmează a fi respins.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de avocatul Leșan Nicolae în interesele lui Eșanu Aurel împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 25 februarie 2016, emise în pricina civilă Societatea cu Răspundere Limitată „Aurslamet Grup” în proces de insolvabilitate, în urma examinării cererii lichidatorului privind aplicarea măsurilor de asigurare organelor de conducere ale debitorului. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-11-23
0,93
2rc-933/16 — plîngerile împotriva acțiunilor administratorului insolvabilității
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2rc-933/16 Judecător: B. Bîrca D E C I Z I E 23 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președint
CSJ 2016-12-28
0,93
2rc-1050/16 — remunerația administratorului insolvabilității
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr.2rc-1050/16 Judecător: M. Moraru D E C I Z I E 28 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președin
CSJ 2016-11-30
0,93
2rc-924/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
instanţa de insolvabilitate, Curtea de Apel Chişinău dosar nr. 2rc-924/2016 judecător: E. Clim D E C I Z I E 30 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţ
CSJ 2017-10-25
0,93
2rc-733/17 — transmiterea lichidatorului a actelor juridice
dosarul nr. 2rc-733/2017 prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău (jud.M. Guzun) D E C I Z I E 25 octombrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele
CSJ 2016-11-23
0,93
2rc-954/16 — intentarea procedurii de insolvabilitate
Prima instanţă: S. Arnăut dosarul nr. 2rc-954/16 (Curtea de Apel Chișinău) Î N C H E I E R E 23 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă