2ac-222/16 — anularea radierii dreptului de proprietate, certificatului de moștenitor legal și a certrificatului de proprietate și repararea prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea radierii dreptului de proprietate, certificatului de moştenitor legal şi a certrificatului de proprietate şi repararea prejudiciului moral
- Temei legal
- strămutarea pricinii
2ac-222/16 — anularea radierii dreptului de proprietate, certificatului de moștenitor legal și a certrificatului de proprietate și repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
dosarul nr. 2ac-222/16 prima instanță - (Judecătoria Centru, mun. Chișinău) I. Țurcan instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Budăi, I. Muruianu, V. Efros ÎNCHEIERE 21 decembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, Svetlana Filincova judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând cererea de strămutare a cauzei în altă instanță de judecată de același grad depusă de Covalschi Nicolai, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Covalschi Nicolai împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău filiala Întreprinderii de stat „Cadastru”, Eremia Larisa, Medvedev Galina, Cerga Gheorghe și Cerga Eugenia cu privire la anularea radierii dreptului de proprietate, certificatului de moștenitor legal și a certificatului de proprietate, contractelor de vânzare-cumpărare și repararea prejudiciului material și moral, c o n s t a t ă: Covalschi Nicolai s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva OCT Chișinău filiala ÎS „Cadastru, Eremia Larisa, Medvedev Galina, Cerga Gheorghe și Cerga Eugenia cu privire la anularea radierii dreptului de proprietate, certificatului de moștenitor legal și a certificatului de proprietate, contractelor de vânzare-cumpărare și repararea prejudiciului material și moral.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 04 octombrie 2016 cererea de chemare în judecată depusă de către Covalschi Nicolai împotriva OCT Chișinău filiala ÎS „Cadastru, Eremia Larisa, Medvedev Galina, Cerga Gheorghe și Cerga Eugenia cu privire la anularea radierii dreptului de proprietate, certificatului de moștenitor legal și a certificatului de proprietate, contractelor de vânzare-cumpărare și repararea prejudiciului, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. 1 La 04 octombrie 2016 Covalschi Nicolai a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 04 octombrie 2016. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2016 nu s-a dat curs apelului declarat de Covalschi Nicolai împotriva hotărârii Judecătoriei Centru, mun.
Chișinău din 04 octombrie 2016. S-a acordat apelantului termen până la 08 decembrie 2016, ora 1000, pentru prezentarea apelului motivat și a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 112,50 lei. S-a comunicat părților că chestiunea privind primirea cererii de apel va fi soluționată în ședința de judecată numită pentru 08 decembrie 2016 ora 1000. S-a explicat că dacă apelantul va îndeplini în termen indicațiile din încheierea judecătorească, apelul se va considera depus la data prezentării inițiale și se va examina în fond, în caz contrar se va restitui în baza art. 369 Codul de procedură civilă. La 10 noiembrie 2016 Covalschi Nicolai a depus cerere de apel motivată, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi decizii prin care acțiunea să fie admisă integral.
La 28 noiembrie 2016 Covalschi Nicolai a depus cerere de strămutarea cauzei în altă instanță de judecată de același grad, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) Codul de procedură civilă. În motivarea cererii de strămutare a invocat că există bănuieli privind nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău la examinarea pricinii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că demersul înaintat de Covalschi Nicolai cu privire la strămutarea pricinii pentru examinare de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță de apel, este neîntemeiat și urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f ) Codul de procedură civilă, instanța strămută pricina la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele pricinii sau de calitatea participanților la proces.
Prin prisma normei sus-enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că motivele invocate de către Covalschi Nicolai în cererea de strămutare, nu pot constitui temei de strămutare a pricinii date într-o altă instanță de judecată de același grad. Argumentul precum că la Curtea de Apel Chișinău au fost examinate mai multe dosare la acțiunile înaintate de către el, care au fost respinse și ocolite în mod ilegal și că există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea duce la examinarea neobiectivă a pricinii, nu poate constitui temei de strămutare a pricinii, deoarece nu cade sub incidența art. 43 alin. (2) lit. f) Codul de procedură civilă.
2 Or, motivul invocat întru strămutarea pricinii nu constituie o circumstanță ce ar pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău la examinarea prezentei pricini în ordine de apel. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că lipsesc temeiuri pentru strămutarea pricinii de la Curtea de Apel Chișinău la altă instanță de apel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Covalschi Nicolai, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chișinău. În conformitate cu art. art. 269-270 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge cererea lui Covalschi Nicolai cu privire la strămutarea pricinii în altă instanță de același grad.
Pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Covalschi Nicolai împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Chișinău filiala Întreprinderii de stat „Cadastru”, Eremia Larisa, Medvedev Galina, Cerga Gheorghe și Cerga Eugenia cu privire la anularea radierii dreptului de proprietate, certificatului de moștenitor legal și a certificatului de proprietate, contractelor de vânzare-cumpărare și repararea prejudiciului material și moral, se restituie pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Svetlana Filincova judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.