2ra-2765/16 — repararea prejudiciului moral

prima instanță: G. Comerzan dosarul nr. 2ra-2765/16

instanța de apel: T. Duca, E. Grumeza, S. Procopciuc

Î N C H E I E R E

14 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Galina Stratulat

Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Burdujan Victor,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Burdujan Victor

împotriva Penitenciarului nr. 2-Lipcani cu privire la repararea prejudiciului material,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016, prin care a fost respins

apelul declarat de către Burdujan Victor și menținută hotărârea Judecătoriei Briceni

din 10 martie 2016, prin care acțiunea a fost respinsă,

c o n s t a t ă :

La 02 octombrie 2015, Burdujan Victor a depus cererea de chemare în judecată

împotriva Penitenciarului nr. 2-Lipcani cu privire la repararea prejudiciului material.

În motivarea acțiunii a indicat că la data de 12 iunie 2011, a fost concediat în

baza art. 86 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, fără a-i fi achitate plățile salariale în

conformitate cu legislația muncii.

Invocă că la data de 15 iunie 2016, colegii săi de serviciu care au fost concediați

pe aceleași temeiuri și, la fel, cu încălcarea normelor de drept, au depus acțiune în

instanța de judecată cu privire la recuperarea pagubei materiale.

Menționează că la acel moment a avut probleme de sănătate și era lipsit de

posibilitatea de a înainta la rândul său acțiune în instant de judecată.

Susține că era convins că pârâtul va efectua benevol achitarea, deoarece plățile

sunt garantate atât de legislația națională, cât și de cea internațională.

Relevă că la data de 30 noiembrie 2011, pârâtul i-a achitat sumele cuvenite de

rând cu ceilalți salariați concediați, care spre deosebire de dânsul se aflau în proces de

judecată.

La 21 mai 2015, foștii săi colegi au fost chemați de administrația Penitenciarului

nr. 2-Lipcani, pentru achitarea plăților cu titlu de penalitate la suma neachitată ilegal

de către angajator la momentul concedierii.

În acest context, aflând despre aceasta, la 04 august 2015, s-a adresat către

Penitenciarul nr. 2-Lipcani cu cerere prin care a solicitat achitarea compensației

bănești în temeiul art. 330 alin. (2) din Codul muncii, pentru reținerea plăților la

momentul concedierii sale în anul 2011, însă a fost respinsă în legătură cu expirarea

termenului de prescripție de 3 ani din momentul când a apărut dreptul său de a solicita

compensația cuvenită.

Remarcă că, odată ce fostul angajator și-a onorat obligațiile de plată a

compensației față de ceilalți angajați, urma să-i achite și reclamantului, mai mult că

restanțele salariale i-au fost achitate doar la data de 30 noiembrie 2011.

În condițiile date, consideră că la data de 30 noiembrie 2011, pârâtul urma să-i

achite și penalitatea de întârziere, așa precum reglementează legislația în vigoare.

În continuare afirmă că termenul de prescripție prevăzut de art. 268 din Codul

civil nu a expirat, deoarece potrivit prevederilor art. 272 din același cod, termenul de

prescripție extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune. Dreptul la

acțiune se naște la data când persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea

dreptului.

Astfel, în cazul respectiv, insistă că despre dreptului său a aflat doar atunci când

altor colegi de ai săi a fost achitată compensația pentru reținerea achitării salariului, iar

despre încălcarea acestui drept a aflat doar la data de 16 august 2015, când pârâtul a

refuzat să-i achite această compensație în conformitate cu prevederile art. 330 alin. (2)

din Codul muncii.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 330 alin. (2) din Codul muncii.

Solicită reclamantul repunerea în termen de înaintare a acțiunii, recunoașterea

dreptului la achitarea pentru fiecare zi de întârziere a 0,1 % la sută din suma neplătită

în termen, în conformitate cu art. 330 alin. (2) din Codul muncii, încasarea de la pârât

în beneficiul reclamantului prejudiciul material pentru 259 de zile de reținere la

achitarea salariului în perioada 15 martie 2011-30 noiembrie 2011.

Prin hotărârea Judecătoriei Briceni din 10 martie 2016, acțiunea a fost respinsă

ca tardivă.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 28 iunie 2016, a fost respins apelul declarat

de către Burdujan Victor și menținută hotărârea primei instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut prevederile art. 116 alin. (1) și

alin. (4), art. 118 alin. (1), art. 121, art. 122 alin. (1) CPC, art. 272 alin. (1), art. 279 din

Codul civil, art. 330 alin. (2), art. 355 din Codul muncii, care reglementează aspectele

ce țin de repunerea în termen, obligația probațiunii în judecată, pertinența și

admisibilitatea probelor, începutul curgerii termenului de prescripție extinctivă,

repunerea în termen de prescripție extinctivă, reținerea plăților salariale din vina

angajatorului, examinarea cererii privind soluționarea litigiului individual de muncă.

Cu referire la norma citată și în coraport cu materialele pricinii, instanța de apel

a reținut că nu au fost stabilite temeiuri de repunere în termen a acțiunii în instanța de

judecată, iar rigorile legislației muncii nu au fost respectate de către reclamant, or

examinarea unei acțiuni depusă în afara termenului legal, în cazul în care cealaltă parte

din proces invocă omiterea termenului, constituie o încălcare a principiului legalității

și securității raporturilor juridice și, respectiv, o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

La 03 octombrie 2016, Burdujan Victor a depus cererea de recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de

apel și a hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să

fie admisă integral.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel,

considerând-o neîntemeiată și pasibilă de casare.

Susține că prin eliberarea din funcția de pedagog la gimnaziul din Penitenciarul

nr. 2-Lipcani, pentru minori, a fost cauzat un prejudiciu material și moral prin

concedierea ilegală și chiar în cazul când nu s-a adresat în judecată împreună cu colegii

săi, și consideră că a avut dreptul la despăgubirile care au fost oferite colegilor săi prin

hotărârea Judecătoriei Briceni din 27 mai 2013.

Afirmă că din motiv de boală nu s-a adresat în instanța de judecată împreună cu

colegii săi, care au obținut în instanță câștig de cauză.

Remarcă că nu a omis termenul de prescripție deoarece abia la 27 mai 2013, a

fost stabilită încălcarea de către Penitenciarul nr. 2-Lipcani a dreptului colegilor săi

restabiliți în funcție la remunerarea pentru lipsa forțată de la muncă și la penalizarea

intimatului pentru neachitarea salariului în termen.

Prin urmare, a înaintat cererea de chemare în judecată la 21 octombrie 2015 în

termen de 3 ani de la data adoptării hotărârii de către instanță.

Consideră că, examinarea cauzei a avut loc într-un mod discriminatoriu față de

foștii colegi de la aceiași instituție de învățământ.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanței de apel din 28 iunie 2016, a

fost expediată în adresa recurentului la 03 august 2016, fapt ce se confirmă prin copia

scrisorii de însoțire nr. 16038 (f. d. 70) și recepționată de recurent la data de

06 august 2016, ceia ce rezultă din avizul de recepție anexat la actele cauzei (f. d. 72).

Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor

legale și a declarat recursul la 03 octombrie 2016, în termen.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

către Burdujan Victor, este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt

în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Burdujan Victor, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu

a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel.

Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei,

constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de

către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de

către Burdujan Victor, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de către Burdujan Victor, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție,

d i s p u n e :

Recursul declarat de către Burdujan Victor se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Galina Stratulat

Ion Druță