2ac-205/16 — încasarea sumelor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea sumelor
- Temei legal
- competenţa instanţei de drept comun
2ac-205/16 — încasarea sumelor (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
dosarul nr. 2ac-205/16 Judecătoria Rîșcani: M. Chilari Judecătoria Botanica mun. Chișinău: A. Bostan ÎNCHEIERE 14 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Oleg Sternioală examinând conflictul de competență jurisdicțională între Judecătoria Rîșcani și Judecătoria Botanica mun. Chișinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația de Economii și Împrumut „Supercredit” împotriva lui Socolov Emil și Socolov Irina cu privire la încasarea sumelor, constată: La 16 august 2016, Asociația de Economii și Împrumut „Supercredit” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Socolov Emil și Socolov Irina cu privire la încasarea sumelor.
Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani din 27 septembrie 2016, pricina dată a fost strămutată pentru judecare la Judecătoria Botanica mun. Chișinău, conform competenței juridicționale (f.d. 50-52). Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 24 octombrie 2016, a fost suspendată examinarea acțiunii depuse de către Asociația de Economii și Împrumut 1 „Supercredit” și s-a transmis dosarul dat către Curtea Supremă de Justiție spre judecarea conflictului de competență jurisdicțională (f.d.62-63). Studiind materialele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că competentă să judece pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Asociația de Economii și Împrumut „Supercredit” împotriva lui Socolov Emil și Socolov Irina, este Judecătoria Rîșcani, unde urmează a fi remisă pricina dată, din următoarele.
În conformitate cu art. 44 alin. (3) CPC, conflictul de competență dintre două sau mai multe judecătorii care nu țin de aceeași curte de apel ori dintre o judecătorie și o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție. Materialele cauzei relevă că la 16 august 2016 Asociația de Economii și Împrumut „Supercredit” a înaintat Judecătoriei Rîșcani cerere de chemare în judecată împotriva lui Socolov Emil și Socolov Irina cu privire la încasarea sumelor. Judecătoria Rîșcani a concluzionat că nu este competentă să judece pricina dată, deoarece pîrîtul Socolov Emilian își are viza de domiciliu la mun. Chișinău, str. Ion Vodă Viteazul nr. 7 ap. 3. Conform 42 alin. (1) CPC, acțiunea împotriva mai multor pîrîți cu diferite domicilii se intentează în instanța de la domiciliul sau locul de aflare al unuia dintre ei, la alegerea reclamantului.
Prin prisma normei de drept citate, Judecătoria Rîșcani nu a luat în considerație faptul că acțiunea data este înaintată împotriva a doi pîrîți și că în cazul dat, Asociația de Economii și Împrumut „Supercredit” a fost în drept să aleagă instanța de la domiciliul sau locul de aflare al unuia dintre ei. Mai mult ca atît, Completul de judecată ține să menționeze că Judecătoria Rîșcani în actul judecătoresc emis s-a bazat pe buletinul de identitate al lui Socolov Emilian, care nu mai este valabil, deoarece a expirat la 20 aprilie 2015 (f.d. 21). Astfel, Judecătoria Rîșcani a primit acțiunea supra enunțată cu respectarea normelor de competență. Suplimentar, indiferent de faptul dacă pîrîții pe parcursul procesului civil își vor schimba domiciliul, pricina civilă pe care instanța a reținut-o spre judecare, cu respectarea normelor de competență, se soluționează de aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competența unei alte instanțe.
Or, conform art. 43 alin. (1) CPC, pricina pe care instanța a reținut-o spre judecare, cu respectarea normelor de competență, se soluționează de aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competența unei alte instanțe. În această ordine de idei, instanța reține că reclamantul corect a depus prezenta acțiune, în Judecătoria Rîșcani în raza de activitate a căreia își are domiciliul unul dintre pîrîți, Or, ultimul domiciliu a lui Socolov Emil este raionul Rîșcani, satul Pîrjota. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că judecarea pricinii civile la acțiunea Asociația de Economii și Împrumut „Supercredit” împotriva lui Socolov Emil și Socolov Irina cu privire 2 la încasarea sumelor, ține de competența Judecătoriei Rîșcani – în raza teritorială unde își are domiciliul unul dintre pîrîți - Socolov Irina.
În conformitate cu art. 44 alin. (3) și (9) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se remite pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Asociația de Economii și Împrumut „Supercredit” împotriva lui Socolov Emil și Socolov Irina cu privire la încasarea sumelor, spre judecare în fond la Judecătoria Rîșcani. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.