2rhc-123/16 — obligarea livrării divinului, încasarea dobânzii de întârziere, penalității și cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea livrării divinului, încasarea dobânzii de întârziere, penalităţii şi cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
2rhc-123/16 — obligarea livrării divinului, încasarea dobânzii de întârziere, penalității și cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: I. Stepanov dosarul nr. 2rhc-123/16
instanța de apel: D. Manole, N. Traciuc și G. Zubati
instanțe de recurs: A. Cobăneanu, T. Răducanu, Iu. Bejenaru
V. Clevadî, S. Moldovan
Î N C H E I E R E
14 decembrie 2016 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit
al Curții Supreme de Justiție
în componență:
Președintele,
Judecătorul: Ala Cobăneanu
Judecătorii: Dumitru Mardari, Iurie Bejenaru
Valentina Clevadî și Sveatoslav Moldovan
examinând cererea de revizuire depusă de societatea cu răspundere limitată
,,Laritei”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu
răspundere limitată „Laritei” împotriva societății pe acțiuni „Aroma”, intervenient
accesoriu societatea cu răspundere limitată „Casmus-Grup” cu privire la obligarea
livrării divinului, încasarea dobânzii de întârziere, penalității și cheltuielilor de
judecată, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 decembrie 2012, prin
care s-a admis recursul declarat de societatea pe acțiuni ,,Aroma”, s-a casat decizia
Curții de Apel Chișinău din 29 mai 2012 și hotărârea Judecătoriei Economice de
Circumscripție din 01 noiembrie 2011 și s-a emis o nouă hotărâre de respingere a
acțiunii
c o n s t a t ă:
La 15 iunie 2004 societatea cu răspundere limitată „Laritei” a depus cerere de
chemare în judecată împotriva societății pe acțiuni „Aroma” cu privire la încasarea
divinului, penalității și cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată societatea cu răspundere limitată
„Laritei” a indicat că la 2 octombrie 2002 a încheiat cu societatea pe acțiuni „Aroma”
contractul nr.307c.
În baza contractul nr.307c din 2 octombrie 2002, contractului de cesiune
nr.24/01-02/15c din 24 ianuarie 2003 și a actului de cesiune din 24 ianuarie 2003,
societatea cu răspundere limitată „Laritei” a pus la dispoziția societății pe acțiuni
„Aroma” 1200 dcl alcool absolut produs în anul 1995 pentru îmbutelierea a 56 400
sticle cu divin „Moldova” și a asigurat procesul de producere a divinului.
Din luna martie 2003 societatea pe acțiuni „Aroma” a întrerupt producerea și
livrarea divinului încălcând astfel prevederile punctului 2.1 din contract și cauzează
societății cu răspundere limitată „Laritei” prejudiciu material.
Prin contractul nr.66c din 28 februarie 2003 societatea cu răspundere limitată
„Laritei” a cesionat firmei de producție și comerț „Astra-K” 21000 sticle cu divin
„Moldova” vârsta de 7 ani.
La 10 aprilie 2003 societatea pe acțiuni „Aroma” a livrat societății cu răspundere
limitată „Laritei” 2 sticle cu divin „Dacia” în sumă de 3064 lei, care echivalează cu 38
sticle cu divin „Moldova” și datoria constituie 35 362 sticle.
Prin punctul 3.2 din contract au prevăzut că penalitatea este de 0,5% zilnic de la
suma neachitată.
1
La somația din 20 ianuarie 2004 pârâtul a răspuns că are intenția de a soluționa
litigiul pe cale amiabilă, însă ulterior a refuzat să onoreze obligațiile contractuale.
Cere societatea cu răspundere limitată „Laritei” încasarea de la societatea pe
acțiuni „Aroma” 35362 sticle cu capacitatea 0,5 litri cu divin „Moldova” vârsta de 7
ani în sumă de 2 129 853,26 lei, penalității de întârziere 31 680 sticle cu același divin
în sumă de 1 908 086,4 lei și cheltuielile de judecată în sumă de 464363,04 lei (f.d. 2-
4, vol. I).
Prin hotărârea Curții de Apel Economice din 05 martie 2008 acțiunea societății
cu răspundere limitată „Laritei ” a fost admisă parțial.
S-a încasat de la societatea pe acțiuni ,,Aroma” în beneficiul societății cu
răspundere limitată ,,Laritei” datoria și penalitatea în mărime totală de 67 024 sticle de
0,5 l coniac cu vârsta de 7 ani, echivalentul cărora constituie suma de 4 037 939,66 lei
și cheltuielile de judecată în mărime de 221 140 lei.
În rest pretențiile au fost respins ca fiind neîntemeiate (f.d. 89-92, vol. I).
La 29 aprilie 2008 societatea pe acțiuni ,,Aroma” a declarat recurs împotriva
hotărârii Curții de Apel Economice din 5 martie 2008 (f.d. 93-94, vol. I).
Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 12 iunie 2008 a admis recursul
declarat de societatea pe acțiuni „Aroma”, a casat hotărârea din 05 martie 2008 și a
restituit pricina spre rejudecare în aceiași instanță (f.d. 104-107, vol. I).
Prin procura din 21 decembrie 2009 Sîrbu Alexandru a fost împuternicit de
societatea pe acțiuni ,,Aroma” să-i reprezinte interesele în instanța de judecată (f.d.
152, vol. I).
Reprezentantul Sîrbu Sergiu a solicitat în interesele societății pe acțiuni
,,Aroma” antrenarea în proces a societății cu răspundere limitată ,,Casmus-Grup” (f.d.
195-196, vol. I).
Prin încheierea Curții de Apel Economice din 28 septembrie 2010 s-a respins
demersul cu privire la antrenarea în proces a societății cu răspundere limitată
,,Casmus-Grup” (f.d. 198-200, vol. I).
Prin hotărârea Curții de Apel Economice din 28 septembrie 2010 acțiunea
societății cu răspundere limitată ,,Laritei” a fost admisă parțial.
S-a perceput de la societatea pe acțiuni ,,Aroma” în beneficiul societății cu
răspundere limitată ,,Laritei” 35 362 sticle de 0,5 l divin cu vârsta de 7 ani în sumă de
2 129 853,26 lei și taxa de stat în mărime de 63 895,95 lei.
În rest pretențiile au fost respins ca fiind neîntemeiate (f.d. 201-204, vol. I).
La 10 decembrie 2010 reprezentantul Sîrbu Alexandru a declarat în interesele
societății pe acțiuni ,,Aroma” recurs împotriva hotărârii Curții de Apel Economice din
28 septembrie 2010 (f.d. 211-213, vol. I).
Curtea Supremă de Justiție prin decizia din 3 februarie 2011 a admis recursul
declarat de către societatea pe acțiuni „Aroma”, a casat hotărârea din 28 septembrie
2010 și a restituit pricina spre rejudecare în Judecătoria Economică de Circumscripție
Chișinău pentru antrenarea în proces a societății cu răspundere limitată „Casmus-
Grup” în proces de insolvabilitate în calitate de intervenient accesoriu (f.d. 237-241,
vol. I).
Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție Chișinău din 31
martie 2011 societatea cu răspundere limitată „Casmus-Grup” în proces de
insolvabilitate a fost antrenată în proces în calitate de intervenient accesoriu (f,d, 3,
vol. II).
La 15 iulie 2011 societatea cu răspundere limitată „Laritei” a depus cerere de
concretizare a pretențiilor, prin care a solicitat obligarea societății pe acțiuni „Aroma”
2
să-i livreze 35 362 sticle cu divin „Moldova” cu vârsta 7 ani în valoare de 2 129
853,26 lei, iar în cazul absenței încasarea echivalentului în lei la data achitării,
încasarea penalității în sumă de 1 908 086,4 lei, dobânzii de întârziere în sumă de 1
107 525 lei, a cheltuielilor pentru asistență juridică în sumă de 140 000 lei și taxei de
stat în sumă de 121 140 lei.
În motivarea cererii de concretizare a pretențiilor societatea cu răspundere
limitată „Laritei” a indicat că cesiunea distilatului de către societatea cu răspundere
limitată „Casmus-Grup” în proces de insolvabilitate este determinată prin rapoartele de
expertiză și actul de revizie economico-financiară (f.d. 4-7, vol. II).
Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripție Chișinău din 01
noiembrie 2011 acțiunea societății cu răspundere limitată „Laritei” a fost admisă
parțial.
S-a obligat societatea pe acțiuni „Aroma” să livreze societății cu răspundere
limitată „Laritei” 35 362 sticle cu divin „Moldova” vârsta 7 ani, capacitatea 0,5 litri în
sumă de 2 129 853,26 lei în termen până la 31 decembrie 2011, iar în caz de absență, a
încasa costul acestuia.
S-a încasat de la societatea pe acțiuni „Aroma” în beneficiul societății cu
răspundere limitată „Laritei” penalitatea în sumă de 954 043,2 lei; dobânda de
întârziere în sumă de 1 107 525 lei; cheltuieli de asistență juridică în sumă de 140 000
lei și taxa de stat în sumă de 154 627 lei.
În rest acțiunea a fost respinsă ca fiind nefondată (f.d. 68-75, vol. II).
La 26 decembrie 2011 reprezentantul Sîrbu Sergiu a declarat în interesele
societății pe acțiuni „Aroma” apel împotriva hotărârii Judecătoriei Economice de
Circumscripție Chișinău din 01 noiembrie 2011, iar ulterior apel suplimentar împotriva
aceleași hotărâri (f.d. 76-78, 111-114, vol. II).
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 mai 2012 apelul declarat de către
societatea pe acțiuni „Aroma” a fost respins și hotărârea Judecătoriei Economice de
Circumscripție din 01 noiembrie 2011 menținută (f.d. 167-174, vol. II).
La 05 septembrie 2012 reprezentantul Sîrbu Sergiu a declarat în interesele
societății pe acțiuni „Aroma” recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29
mai 2012, cerând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești și emiterea
unei noi hotărâri de respingere a acțiunii (f.d. 181-185, vol. II).
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 19 decembrie 2012 s-a admis recursul
declarat de societatea pe acțiuni ,,Aroma”, s-a casat decizia Curții de Apel Chișinău
din 29 mai 2012 și hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 01
noiembrie 2011 și s-a emis o nouă hotărâre de respingere a acțiunii (f.d. 209-214, vol.
II).
Societatea pe acțiuni ,,Aroma” a depus cerere de întoarcere a executării (f.d.
216-218, vol. II).
Prin ordonanța Judecătoriei Economice de Circumscripție din 22 februarie 2013
s-a admis cererea societății pe acțiuni ,,Aroma” cu privire la întoarcerea executării (f.d.
256-257, vol. II).
La 25 martie 2013 societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” a declarat recurs
împotriva ordonanței Judecătoriei Economice de Circumscripție din 22 februarie 2013
(f.d. 262-265, vol. II).
La 22 aprilie 2013 societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” a depus cerere de
revizuire a deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 decembrie 2012 (f.d. 16-23, vol.
III).
3
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 25 septembrie 2013 s-a respins ca
fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de societatea cu răspundere limitată
,,Laritei” împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 decembrie 2012 (f.d. 48-
51, vol. III).
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 08 iulie 2016 s-a respins recursul
declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” împotriva ordonanței
Judecătoriei Economice de Circumscripție din 22 februarie 2013 (f.d. 84-88, vol. III).
La 21 iulie 2016 societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” a depus cerere de
repunere în termen a obiecțiilor împotriva ordonanței judecătorești din 22 februarie
2013 și admiterea obiecțiilor (f.d. 91-94, vol. III).
Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 12 august 2016 s-
a respins cererea de repunere în termen a obiecțiilor și s-a respins ca fiind neîntemeiate
obiecțiile (f.d. 99-100, vol. II).
Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 19 august 2016 s-
a corectat eroarea strecurată în încheierea din 12 august 2016 și s-a înlocuit sintagma
,,a respinge ca fiind neîntemeiate obiecțiile societății cu răspundere limitată ,,Laritei””
cu sintagma ,,a respinge ca fiind tardive obiecțiile societății cu răspundere limitată
,,Laritei”” (f.d. 105, vol. III).
La 15 septembrie 2016 societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” a declarat
recurs împotriva încheierii Judecătoriei Economice de Circumscripție din 12 august
2016 (f.d. 108-111, vol. III).
Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 24 octombrie 2016 a respins recursul
declarat de societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” împotriva încheierii Judecătoriei
Economice de Circumscripție din 12 august 2016 (f.d. 133-135, vol. III).
La 07 octombrie 2016 societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” a depus cerere
de revizuire a deciziei Curții Supreme de Justiție din 19 decembrie 2012, solicitând
admiterea acesteia, rejudecarea recursului și emiterea unei noi decizii de respingere a
recursului.
În motivarea cererii de revizuire societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” a
indicat că a depus plângere penală împotriva acțiunilor ilegale ale factorilor de decizie
a societății pe acțiuni ,,Aroma” și societății cu răspundere limitată ,,Casmus-Grup”.
Prin ordonanța Procuraturii Generale din 29 iulie 2016 s-a refuzat în pornirea
urmăririi penale.
În motivarea soluției de refuz, organul de urmărire penală a indicat că conform
actului din 04 februarie 2014 privind rezultatele controlului de contrapunere la
societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” privind relațiile economice cu societatea pe
acțiuni ,,Aroma” pentru perioada de la 01 ianuarie 2004 - 30 noiembrie 2013, întocmit
de Inspecția Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor, s-a constatat că societatea
cu răspundere limitată ,,Laritei a asigurat procesul de producere a coniacului cu
materiale auxiliare și anume sticlă în cantitate de 120 960 bucăți în valoare de
218 922,48 lei, iar conform evidenței contabile s-a stabilit că la 30 noiembrie 2013
datoria societății pe acțiuni ,,Aroma” constituie suma de 1 986 612,73 lei, dintre care
1 675 574,02 lei conform prevederilor contractuale constituie 28 177 sticle de coniac
,,Moldova”.
Reprezentantul Sîrbu Alexandru menționează că datoria societății pe acțiuni
,,Aroma” față de societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” a fost divizată între
societatea cu răspundere limitată ,,Casmus-Grup” și societatea cu răspundere limitată
,,Laritei” în temeiul contractelor de cesiune.
4
Nu există probe care ar confirma că societatea pe acțiuni ,,Aroma” a achitat
datoria față de și societatea cu răspundere limitată ,,Laritei”.
Temei de revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură
civilă.
Prin referința depusă la 12 decembrie 2016 reprezentantul Sîrbu Sergiu a
declarat în interesele societății pe acțiuni „Aroma” a solicitat respingerea cererii de
revizuire.
Articolul 452 alin. (1) și (3) Codul de procedură civilă prevede că instanța
examinează cererea de revizuire în ședință publică în conformitate cu normele de
examinare a cererii de chemare în judecată.
Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea
lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire.
Articolul 452 alin. (3) Codul de procedură civilă care prevede comunicarea
participanților la proces a locului, datei și orei ședinței de judecată nu a fost modificat.
În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează
fără înștiințarea participanților la proces.
Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind
actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeași forță juridică
apare un conflict de norme ce promovează soluții diferite asupra aceluiași obiect al
reglementării, se aplică prevederile actului posterior.
Coroborând prevederile art. 452 alin. (1) Codul de procedură civilă cu art. 444
același Cod, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluții
diferite privitor la citarea și participarea părților la judecarea recursurilor, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
examinează cererea de revizuire în lipsa participanților.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire
depusă de societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” este neîntemeiată și urmează a fi
respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive.
Temeiurile pentru revizuirea hotărârilor judecătorești irevocabile de către
legislator sunt specificate exhaustiv în art. 449 Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 451 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de
revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod
obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.
În conformitate cu art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă, revizuirea se
declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale
pricinii care nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a
întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul
judecării anterioare a pricinii.
Din sensul acestei norme de drept rezultă că circumstanțele sau faptele esențiale
ale pricinii nu erau cunoscute revizuentului anterior, dar existau la momentul
pronunțării hotărârii și au fost descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit
irevocabilă, iar revizuentul trebuie să dovedească că a întreprins toate măsurile pentru
a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii.
La cererea de revizuire a anexat ordonanța Procuraturii Generale din 29 iulie
2016 prin care s-a refuzat în pornirea urmăririi penale pe motiv că fapta nu întrunește
elementele infracțiunii și s-a clasat procesul penal (f.d. 144-148, vol. III).
A mai anexat la cererea de revizuire și actul privind rezultatele controlului de
contrapunere la societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” privind relațiile economice
5
cu societatea pe acțiuni ,,Aroma” desfășurate în perioada 01 ianuarie 2004-30
noiembrie 2013 (f.d. 150-13’53, vol. III).
Actul de control este semnat de directorul societății cu răspundere limitată
,,Laritei” – Gheorghe Hîncu și contabilul-șef Victoria Filip.
Circumstanțele invocate de societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” nu se
încadrează în prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă.
Or, societatea cu răspundere limitată ,,Laritei” nu a probat că a întreprins toate
măsurile pentru a proba circumstanțele și faptele invocate în cererea de revizuire la
examinarea pricinii în prima instanță, instanța de apel și instanța de recurs, însă aceste
tentative s-au soldat cu eșec.
Așadar, cererea de revizuire depusă de societatea cu răspundere limitată
,,Laritei” nu se încadrează în prevederile art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă și
urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
În afară de aceasta, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare a
unei hotărâri judecătorești irevocabile care se declanșează la cererea persoanei
interesate, dacă este prezent motivul conținut în lege ca temei, aceasta reprezentând, de
fapt, solicitarea desființării hotărârii indicate și pronunțarea altei hotărâri, diferite de
prima.
O cerere care nu conține nici unul din aceste temeiuri nu poate fi admisă,
deoarece este inadmisibilă încercarea de rediscutare a unei hotărâri irevocabile.
Or, admiterea arbitrară a cererii de revizuire va duce în mod inevitabil la o nouă
condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(cauza Pîrnău și alții vs. Moldova din 31 ianuarie 2012).
Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge
cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură
civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme
de Justiție
d i s p u n e
Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de societatea cu
răspundere limitată ,,Laritei” împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 19
decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de
societatea cu răspundere limitată „Laritei” împotriva societății pe acțiuni „Aroma”,
intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată „Casmus-Grup” cu privire la
obligarea livrării divinului, încasarea dobânzii de întârziere, penalității și cheltuielilor
de judecată.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.
Președinte,
judecătorul: Ala Cobăneanu
judecătorii: Dumitru Mardari
Iurie Bejenaru
Valentina Clevadî
Sveatoslav Moldovan
6