Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 07.12.2016
inadmisibil

3ra-1484/16 — Contestarea actului administrativ

HOTĂRÂRE
07.12.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
Contestarea actului administrativ
Temei legal
Temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
3ra-1484/16 — Contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 3ra-1484/16 Prima instanță: Jud. Centru, mun. Chișinău, A. Andronic Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru Republica Moldova Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 07 decembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul: Ala Cobăneanu judecătorii: Ion Druță, Nicolae Craiu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău, menținută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 29 decembrie 2015. în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat către Primarul General municipiului Chișinău, intervenient accesoriu Călugăreanu Tudor privind anularea actului administrativ, c o n s t a t ă: La data de 21 aprilie 2015 Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului General al municipiului Chișinău intervenient accesoriu Tudor Călugăreanu privind anularea dispoziției nr. 58/1-dc din 03 februarie 2015 „Cu privire la numirea lui Tudor Călugăreanu în funcția de pretor interimar al Preturii sect. Râșcani". În motivarea acțiunii a indicat că, la 03 februarie 2015, Primarul General al municipiului Chișinău a emis dispoziția nr. 58/1-dc din 03 februarie 2015 „Cu privire 1 la numirea lui Tudor Călugăreanu în funcția de pretor interimar al Preturii sect.

Râșcani”. Menționează că, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a efectuat controlul sub aspectul legalității dispoziției date și a constatat că a fost emisă cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare. Relatează că, la data de 12 martie 2015, Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a înaintat pârâtului notificarea nr. 1304/OT4-543 prin care a solicitat abrogarea dispoziției. Susține că, prin răspunsul nr. 02-119/1683 din 06 aprilie 2015, Primarul General al municipiului Chișinău a refuzat abrogarea actului administrativ. Explică că, Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, prin dispoziția contestată, pârâtul a dispus numirea lui Tudor Călugăreanu în funcția de pretor interimar al sectorului Râșcani, până la desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției respective.

Mai indică că, Tudor Călugăreanu, prin dispoziția nr. 19-dc, a fost numit la 20 ianuarie 2014 de către Primarul general în funcția de vice-pretor interimar al Pretutii Râșcani mun. Chișinău, în urma efectuării controlului obligatoriu sub aspectul legalității, reclamantul a considerat actul administrativ respectiv ilegal și în temeiul Legii contenciosului administrativ a solicitat instanței de judecata anularea acesteia. Totodată, invocă că, la 21 ianuarie 2015 dispoziția nr. 19-dc a fost anulată prin decizia Curții Supreme de Justiție, iar la 03 februarie 2015, Tudor Călugăreanu nu mai deținea funcția de vice-pretor interimar al sectorului Râșcani mun. Chișinău și respectiv nu putea fi numit în funcția de pretor interimar al Preturii sectorului Râșcani mun.

Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 decembrie 2015 s-a admis acțiunea, fiind anulată dispoziția nr. 58/1-dc din 03 februarie 2015 „Cu privire la numirea lui Tudor Călugăreanu în funcția de pretor interimar al Preturii sect. Râșcani” (f.d. 63, 66-68). Ca motiv de admitere a acțiunii, instanța de fond a indicat că, dispoziția nr. 58/1-dc din 03 februarie 2015 „Cu privire la numirea lui Tudor Călugăreanu în funcția de pretor interimar al Preturii sect. Râșcani” este ilegală în fond ca fiind emisă contrar prevederilor legii, deoarece la momentul emiterii deciziei contestate, acesta nu deținea funcția de vice-pretor interimar și respectiv nu putea fi numit în funcția de pretor interimar al Preturii sec. Râșcani mun.

Chișinău, fapt confirmat prin decizia Curții Supreme de Justiție. 2 La 15 ianuarie 2016, reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 decembrie 2015 (f.d. 70), completat la 12 aprilie 2016(f.d. 81). Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 08 iunie 2016 a respins apelul declarat de Primarul General al municipiului Chișinău. A menținut hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 decembrie 2015 prin care a fost admisă acțiunea și anulată dispoziția nr. 58/1-dc din 03 februarie 2015 „Cu privire la numirea lui Tudor Călugăreanu în funcția de pretor interimar al Preturii sect. Râșcani” (f.d.97-100).

În motivarea soluției instanța de apel a indicat că, instanța de fond corect a dat apreciere la materialele cauzei și întemeiat a aplicat legislația în vigoare reieșind din circumstanțele în care a fost emisă dispoziția nr. 58/1-dc din 03 februarie 2015 „Cu privire la numirea lui Tudor Călugăreanu în funcția de pretor interimar al Preturii sect. Râșcani”. Ca urmare, argumentele apelantului nu și-au găsit confirmare, motiv din care a și fost respinsă cererea de apel și menținută hotărârea instanței de fond.

La 17 august 2016 angajata/reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2016 solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acțiunea (f. d. 109- 110). În motivarea cererii de recurs a indicat că, aprecierea instanței de apel și instanței de fond privind admiterea cererii este subiectivă, deoarece criteriile care stau la baza emiterii acestora trebuie să fie obiective și imparțiale. Menționează că, instanța de apel în mod arbitrar a apreciat circumstanțele speței, or, poziția instanței este subiectivă și constituie o derogare de la exigențele prescrise din principiul contradictorialității în condițiile egalității armelor.

Relatează că, instanța de apel, în motivarea deciziei, nu își justifică soluția, or, cerințele acțiunii sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse integral. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

3 În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale.

Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa părților copia deciziei din 08 iunie 2016 la data de 20.06.2016 (f. d. 101-102). La materialele pricinii lipsesc probe care ar confirma recepționarea copiei deciziei instanței de apel de către reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău. Prin urmare, recursul declarat de reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău la 17 august 2016 este depus în termen. Conform prevederilor art. 432 alin. alin. (2), (3) și (4) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

4 Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Potrivit art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

5 Astfel, din motivele menționate și având în vedere că prima instanță și instanța de apel au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural și apreciind corect probele administrate au emis hotărâri legale, iar argumentele invocate de reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău în cererea de recurs poartă caracter declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e: Recursul declarat de reprezentanta Maria Crețu în interesele Primarului General municipiului Chișinău se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecătorii: Ala Cobăneanu Ion Druță Nicolae Craiu 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-01-11
0,95
3ra-1793/16 — contestarea actului administrativ
prima instanţă: S. Vîşcu dosarul nr. 3ra-24/17 (Judecătoria Centru, mun. Chişinău) instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, I. Muruianu (Curtea de Apel Chişinău) Î N C H E I E R E 11 ianuarie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2018-07-11
0,94
3r-146/18 — contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3r-146/18 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Gh.Stratulat) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I.Țurcan, Iu.Cotruță, N.Simciuc) DECIZIE 11 iulie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi
CSJ 2019-03-06
0,94
3ra-212/19 — contestarea actului administrativ.
Dosarul nr. 3ra-212/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Gh. Stratulat) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (I. Țurcan, Iu. Cotruță, N. Simciuc) Î N C H E I E R E 06 martie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2016-10-26
0,93
3rh-104/16 — contestarea actelor administrative
mersului președintelui Comisiei de disciplină nr. 02-118/1053/2014 din 02 februarie 2015; anularea Dispoziţiei nr. 782- dc din 30 decembrie 2014; restabilirea la locul de muncă a cet. Cîrlig Mihail, în funcţia de pretor al sect. Rîşcani, mu
CSJ 2019-01-16
0,93
3ra-67/19 — contestarea actului administrativ
este de acord cu decizia instanței de apel și hotărârea primei instanței, le consideră ilegale și neîntemeiate, care urmează a fi casate, din motiv că au fost adoptate cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Recurentul Primarul G
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă