Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 23.11.2016
inadmisibil

2ra-2386/16 — încasarea sumei și restituirea bunului mobil

HOTĂRÂRE
23.11.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea sumei şi restituirea bunului mobil
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-2386/16 — încasarea sumei și restituirea bunului mobil (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: V. Ciuntu dosarul nr. 2ra-2386/16 instanța de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță Î N C H E I E R E 23 noiembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Dabija Ștefan, reprezentat de avocatul Negura Ion, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ciubotari Ion împotriva lui Dabija Ștefan, intervenient accesoriu Gheorghița Victor cu privire la încasarea sumei și restituirea bunului mobil, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 iunie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de către Dabija Ștefan și menținută hotărârea Judecătoriei Criuleni din 01 iunie 2015, prin care acțiunea a fost admisă, c o n s t a t ă : La 26 ianuarie 2015, Ciubotari Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dabija Ștefan, intervenient accesoriu Gheorghița Victor cu privire la încasarea sumei și restituirea bunului mobil.

În motivarea acțiunii a indicat că la data de 30 decembrie 2012, între dânsul și pârâtul Dabija Ștefan a fost încheiată o tranzacție de vânzare-cumpărare a automobilului de model „Mercedes-Benz 124”, cu nr. de înmatriculare TL AJ 549, (WDB1241201CO75814) cu prețul de 1 500 euro, unde Ciubotari Ion avînd calitatea de cumpărător, iar pârâtul Dabija Ștefan calitatea de vânzător, fapt confirmat și prin recipisa din 30 decembrie 2012. Menționează că tot în aceiași zi de către pârâtul Dabija Ștefan au fost transmise toate drepturile depline, inclusiv și de a reînregistra automobilul pe numele lui Ciubotari Ion în baza procurii nr. 8383 din 30 decembrie 2012, eliberată de notarul public Soltan Roman.

Indică că ulterior a mers la DPÎT CCA MTIC al Republicii Moldova pentru înregistrarea automobilului de model „Mercedes-Benz 124” cu nr. de înmatriculare TL AJ 549 (WDB1241201CO75814), pe numele său, însă DPÎT a refuzat să înregistreze automobilul din motivul că pe automobilul respectiv este aplicată interdicția la cererea proprietarului acestuia Gheorghița Victor, domiciliat în raionul Telenești, sat. Mîndrești, fapt care poate fi confirmat atât de către Dabija Ștefan, cât și de către Gheorghița Victor. Relevă că s-a adresat verbal și în scris atât către pârâtul Dabija Ștefan, cât și proprietarului automobilului de model „Mercedes-Benz 124”, cu nr. de înmatriculare TL AJ 549 (WDB1241201CO75814) Gheorghița Victor, în privința ridicării interdicției, pentru a putea înregistra automobilul pe numele său, însă proprietarul Gheorghița Victor a refuzat pe motivul că pârâtul Dabija Ștefan are datorie de 1 000 euro față de dânsul în urma vânzării automobilului respectiv.

Se arată că la multiple solicitări adresate pârâtului de a restitui pe cale amiabilă suma menționată, inclusiv, prin reclamația scrisă și remisă pârâtului, nu s-au soldat cu succes. Susține că deși, termenul de achitare a datoriei în baza reclamației menționate mai sus a expirat, pârâtul Dabija Ștefan continuă până în prezent să nu-și onoreze obligațiile, asumate față de reclamantul Ciubotari Ion, în situația dată, fiindu-i cauzat un prejudiciu considerabil. Consideră reclamantul că fiind în calitate de cumpărător al automobilului indicat, pentru care a achitat suma de 1 500 euro nu poate să-și exercite drepturile sale depline asupra automobilului respectiv, și a achitat suma de 1 500 euro pe un bun ce nu-i aparține.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 8, art. 210, art. 512, art. 514, art. 572, art. 666 alin. (1) din Codul civil. Solicită încasarea de la Dabija Ștefan în beneficiul lui Ciubotari Ion a sumei de 1 500 euro și obligarea lui Ciubotari Ion să restituie automobilul lui Dabija Ștefan. Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 01 iunie 2015, acțiunea a fost admisă integral, fiind încasat de la Dabija Ștefan în beneficiul lui Ciubotari Ion prejudiciul material în cuantum de 1 500 euro în valuta națională a Republicii Moldova în ziua executării hotărârii judecătorești, cât și cheltuielile de judecată cu titlu de taxa de stat în sumă de 841,17 lei. Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Criuleni din 14 martie 2016, a fost obligat Ciubotari Ion să restituie lui Dabija Ștefan automobilul de model „Mercedes- Benz 124”, cu nr. de înmatriculare TL AJ 549 (WDB1241201CO75814).

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 iunie 2016, a fost respins apelul declarat de către Dabija Ștefan și menținută hotărârea Judecătoriei Criuleni din 01 iunie 2015. În motivarea deciziei, instanța de apel a invocat prevederile art. art. 513-514, art. 572 alin. (2) din Codul civil, care reglementează dispoziții generale cu privire la obligație, temeiurile nașterii obligației, condiții generale de executare a obligațiilor, care indică că debitorul și creditorul trebuie să se comporte cu bună-credință și diligență la momentul nașterii, pe durata existenței, la momentul executării și stingerii obligației. Obligațiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii.

Temeiul executării rezidă în existența unei obligații. Obligația trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credință, la locul și în momentul stabilit. Cu referire la normele citate și în coraport cu materialele pricinii instanța de apel cu privire la cerințele înaintate a reținut corecte concluziile primei instanțe de a încasa de la Dabija Ștefan în beneficiul lui Ciubotari Ion suma de 1 500 euro, care au fost transmise în baza recipisei cu scopul de a procura automobilul, ori Dabija Ștefan nu mai deține nici un drept de a dispune și de a se folosi de automobilul respectiv.

Totodată, instanța de apel a reținut că din cauza necontestării cu apel a hotărârii suplimentare a Judecătoriei Criuleni din 14 martie 2016, instanța de apel este în imposibilitatea să se expună asupra acesteia, or potrivit prevederile art. 373 alin. (1) CPC, instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. La 22 august 2016, Dabija Ștefan, reprezentat de avocatul Negura Ion a declarat recurs împotriva decizii instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curții de Apel Chișinău din 23 iunie 2016 și a hotărârii Judecătoriei Criuleni din 01 iunie 2015, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material, fiind pasibilă de casare. În acest sens, susține că atât prima instanță, cât și instanța de apel au dat o apreciere greșită raporturilor juridice stabilite între părți, mai mult ca atât au confundat efectele juridice care le produc actele juridice prezentate în speța respectivă, ca urmare nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Remarcă că acțiunea înaintată este neîntemeiată, iar constatările instanțelor inferioare precum că a fost un contract de vânzare-cumpărare și a fost transmis un bun cu vicii juridice, sunt eronate.

Mai afirmă că, reclamantul în situația în care între părți era încheiat un contract de vânzare-cumpărare, așa cum interpretează instanțele inferioare, act care nu este în speță, și dacă avea careva pretenții față de debitor cu privire la contract, putea să solicite despăgubiri numai după rezoluțiunea contractului. La 30 septembrie 2016, Ciubotari Ion a depus referință prin care a invocat dezacordul cu recursul declarat, considerându-l neîntemeiat și pasibil de a fi respins cu menținerea în vigoare a deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe. În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz, se constată că copia deciziei instanței de apel din 23 iunie 2016, a fost expediată în adresa recurentului la data de 21 iulie 2016, fapt ce se confirmă prin scrisoare de însoțire nr. 7340 (f. d. 107). Astfel instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 22 august 2016, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Dabija Ștefan, reprezentat de avocatul Negura Ion este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Dabija Ștefan, reprezentat de avocatul Negura Ion nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Dabija Ștefan, reprezentat de avocatul Negura Ion asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Dabija Ștefan, reprezentat de avocatul Negura Ion ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de către Dabija Ștefan, reprezentat de avocatul Negura Ion se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Galina Stratulat Ion Druță

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-05-17
0,93
2ra-812/17 — încasarea sumei și a cheltuielilor de judecată
dosarul nr. 2ra-812/17 prima instanţă: Judecătoria Ciocana mun. Chişinău Judecător: V. Burduh instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: I. Cimpoi, N. Simciuc, V. Pruteanu. D E C I Z I E 17 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2017-05-03
0,93
2ra-826/17 — încasarea sumei
prima instanţă: A. Ciubotaru dosarul nr. 2ra-826/17 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac Î N C H E I E R E 03 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în com
CSJ 2017-09-27
0,93
2ra-1454/17 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2ra-1454/17 Instanța de fond: V. Ciuntu Instanţa de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu D E C I Z I E 27 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiț
CSJ 2017-08-09
0,92
2ra-1234/17 — recunoașterea dreptului de proprietate
Prima instanță: Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-1234/17 Judecător: L. Holevițcaia Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: A: Panov, V. Efros, A. Minciuna D E C I Z I E 09 august 2017 mun. Chişinău Colegiul c
CSJ 2017-04-12
0,92
2ra-706/17 — repararea prejudiciului material
prima instanţă: E. Sanduţa dosarul nr. 2ra-706/17 instanţa de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu Î N C H E I E R E 12 aprilie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în co
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă