3ra-1691/16 — Încasarea sumei, a penalității și a cheltuielilor de judecată

3ra-1691/16 — Încasarea sumei, a penalității și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Prima instanță: judecătoria Centru mun.Chișinău Dosarul nr.3ra-1691/16

judecător: Sv.Tizu

Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul

judecători: N.Budăi, N.Simciuc, Iu.Cimpoi

Î N C H E I E R E

23 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță, Nicolae Craiu

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Departamentul Trupelor de Carabinieri

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 mai 2016 și a hotărârii

judecătoriei Centru mun.Chișinău din 25 martie 2016

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gamarța-Eșanu

Dumitru către Departamentul Trupelor de Carabinieri, intervenienți accesorii Bușila

Ana și Ministerul Afacerilor Interne al Republici Moldova privind încasarea sumei

reținute cu titlul de impozit din indemnizația unică, a ajutorului material reținut, a

diferenței reținute din indemnizația unică la calcularea soldelor, a penalităților și a

cheltuielilor pentru asistență juridică,

c o n s t a t ă :

La data 19 iunie 2015, reclamantul Gamarța-Eșanu Dumitru s-a adresat în

judecată împotriva Departamentului Trupelor de Carabinieri, intervenienți accesorii

Bușila Ana și Ministerul Afacerilor Interne al Republici Moldova, solicitând încasarea

sumei reținute cu titlul de impozit din indemnizația unică, a ajutorului material reținut,

a diferenței reținute din indemnizația unică la calcularea soldelor, a penalităților și a

cheltuielilor pentru asistență juridică.

În motivarea cererii, a indicat că la data de 16 martie 2015, prin ordinul nr.50 al

comandatului trupelor de carabinieri, dânsul a fost eliberat din serviciul militar prin

contract în conformitate cu art.35 lit.b), la atingerea vârstei-limită de aflare în serviciul

militar al Legii nr.162 din a statutul militarilor.

Susține că, în conformitate cu art.19, alin.3) al aceleiași legi, în cazul eliberării

din serviciul militar în temeiul art.35, lit.b), urma să i se acorde o indemnizație unică în

corespundere cu vechimea calendaristică în serviciul militar în mărime de șase solde

lunare. Astfel, soldele respective i-au fost achitate cu întârziere de aproximativ 3 luni,

la 10 iunie 2015, deși art.143 al Codului muncii stabilește la lit.a) că, în caz de încetare

a contractului individual de muncă cu un salariat care continuă să lucreze până în ziua

eliberării din serviciu, efectuarea achitărilor se face în ziua eliberării.

1

Consideră reclamantul că aceasta este consecința faptului că persoane cu funcții

de răspundere din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri, și anume din cadrul

Direcției finanțe, i-au neglijat dreptul de a se achita în termen indemnizația cuvenită.

Respectiv, neachitarea în termenele stabilite de legislație a indemnizației, i-a provocat

pagube materiale, care urmează să-i fie compensate în conformitate cu prevederile

art.145 Codul muncii.

Menționează că, din motivul achitării tardive a indemnizației unice, deși

reclamantul a întrat în dreptul de a o primi la data eliberării – 16 martie 2015, suma

indemnizației calculate 44 222,70 lei, a fost impozitată, fiind calculate în privința sa

prevederile legii nr.71 din 12 aprilie 2015 (în vigoare din 21 mai 2015) prin care a fost

abrogată lit.g) din art.20 al Codului fiscal, care stabilea anterior că îndemnizațiile de

concediere făceau parte din sursele de venit neimpozitabile, acțiuni care contravin

prevederilor art.6 Cod civil privind acțiunea în timp a legii civile.

În consecință, din cauza achitării tardive a îndemnizației unice, fiind apoi,

aplicată o normă, care a intrat în vigoare la 01 mai 2015, cu mult mai târziu decât data

când reclamantul a fost eliberat din serviciul militar și urma imediat să i se achite

această îndemnizație, ultimul a suportat esențiale pagube materiale, deoarece suma

calculată, care urma să-i fie achitată - 44 222,70 lei, a fost diminuată cu 7 960 lei,

sumă reținută la impozitare.

Totodată, în luna ianuarie 2015, fiind în serviciul militar activ, reclamantul a

depus raport pentru a i se acorda ajutor material conform prevederilor pct.16 din

Hotărârea Guvernului nr.650 din 12 iunie 2006 privind salarizarea efectivului de trupă

și corpului de comandă angajați în serviciul organelor apărării naționale, securității

statului și ordinii publice, iar în luna februarie a primit ajutorul material în mărime de

5 732 lei.

Invocă că ulterior, la achitarea salariului în luna următoare, după concediere,

reclamantul a fost obligat să restituie suma de 4 778 lei din ajutorul material primit

anterior, explicația fiind în legătură cu concedierea înainte de expirarea anului de

gestiune, deși modificările la pct.16 din Hotărârea Guvernului din 12 iunie 2006

privind recalcularea proporțional a perioadei de activitate în funcție de anul de gestiune

în caz de eliberare din serviciu înainte de expirarea anului de gestiune, au fost operate

prin Hotărârea Guvernului nr.153 din 07 aprilie 2015, în vigoare din 10 aprilie 2015,

cu o lună mai târziu de ziua concedierii sale, acțiuni care contravin prevederilor art.6

Cod civil privind acțiunea în timp a legii civile.

Consideră recurentul că norma dată nu poate fi aplicată în privința sa, deoarece

dânsul a primit ajutorul material până la intrarea în vigoare a acestor modificări, astfel

reținerea sumei de 4778 lei o consideră ilegală.

Mai relevă că indemnizația în mărime de 6 solde lunare urma să-i fie achitată pe

deplin reieșind din solda lunară de 8 363 lei, în mărime de 50 182 lei și nu în mărime

de 44 222,70 lei, cum i-a fost calculat, aplicându-se în privința sa prevederile alin.4)

art.19) al Legii cu privire la statutul militarilor, deoarece norma dată expres stabilește

că indemnizația unică se acordă în mărimea care exclude mărimea indemnizației

primite anterior numai în cazul eliberării repetate din serviciul militar prin contract. Or,

anterior, până la încorporarea în serviciul militar prin contract, dânsul a activat în

poliție, care nu face parte din structuri cu statut militar, respectiv, după concediere, a

beneficiat de o indemnizație unică în baza unor alte norme și condiții, care se răsfrâng

numai asupra unor structuri ce nu fac parte din serviciul militar (inclusiv poliția).

2

Prin urmare, consideră reclamantul că, indemnizația de 6 solde lunare, de care

dânsul beneficiază la eliberarea din serviciul militar prin contract, nu cade sub

incidența prevederilor alin.4) art.19 al Legii nr.162 din 22 iulie 2005 cu privire la

statutul militarilor și urmează să-i fie achitată în mărime totală de 50 182 lei, deoarece

până la serviciul militar prin contract în trupele de carabinieri, de unde a fost

concediat, anterior nu a efectuat serviciu militar nici într-o structură militară și nici nu

a beneficiat de careva indemnizații ca militar.

Solicită reclamantul obligarea Departamentului trupelor de carabinieri, ori după

caz persoane cu funcție de răspundere, care au aplicat incorect legea, ori au ignorat-o,

să-i achite suma în mărime de 7960 lei, care a fost reținută ca impozitare a

indemnizației unice la concediere; obligarea pârâtului să-i restituie suma de 4 777 lei

din ajutorul material, pe care i-a reținut-o ilegal din salariul pentru luna martie;

obligarea Departamentului trupelor de carabinieri să-i achite diferența de 5960 lei,

reieșind din faptul că suma totală a indemnizației unice de 6 solde lunare constituie

50 182 lei și nu 44 222 lei cum a fost calculată, fiind aplicată eronat norma legală. Mai

solicită reclamantul obligarea Departamentului trupelor de carabinieri să-i compenseze

pierderile cauzate achitarea la timp a salariului conform prevederilor art.145 din Codul

muncii în conformitate cu coeficientul inflației calculat în modul stabilit.

Ulterior, la data de 16 iulie 2015, reclamantul a depus o cerere de concretizare a

cerințelor.

În motivarea cererii respective a invocat că, suma de 36 200 lei, achitată parțial,

cu întârziere de 85 zile, urmează a fi penalizată din contul angajatorului cu 36,2 lei/zi,

iar în total 3 077 lei, inclusiv suma de 13 982 lei, care constituie diferența sumei dintre

50 182 lei, care urma să o încaseze și suma de 36 200 lei, deja încasată la 10 iunie

2015 urmează să fie supusă aceleiași penalizări de 0,1 % din suma neplătită în termen,

și anume, 13,9 lei pentru fiecare zi începând cu data de 16 martie 2015, data eliberării

până la data adresării în judecată din 19 iunie 2015, iar în total 93 zile, care constituie

suma de 1 290 lei.

Solicită reclamantul suplimentar încasarea penalității de 0,1% pentru fiecare zi

de întârziere pentru perioada 16 martie 2015 – 10 iunie 2015, reieșind din suma de

36200 lei, încasată de reclamant cu întârziere, în mărime de 3077 lei, a penalității de

0,1 % în mărime de 13,9 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 16 martie 2015

până la 19 iunie 2015, data adresării în instanța de judecată, în mărime de 1290 lei, a

cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 1 500 lei.

Prin hotărârea judecătoriei Centru mun.Chișinău din 25 martie 2016, acțiunea a

fost admisă parțial, fiind dispusă încasarea din contul Departamentului Trupelor de

Carabinieri în beneficiul lui Gamarța-Eșanu Dumitru suma reținută cu titlul de impozit

din indemnizația unică în mărime de 7 960,08 lei, diferența reținută din indemnizația

unică la calcularea soldelor în mărime de 5 869,80 lei și cheltuielile pentru asistență

juridică în mărime de 1 500 lei, iar în total suma de 15 329,88 lei. În rest acțiunea a

fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de fond a concluzionat că, indemnizația unică stabilită reclamantului

urma a fi achitată imediat ce a fost emis Ordinul nr.50. Astfel, instanța a apreciat ca

fiind neîntemeiate argumentele pârâtului privind intrarea în vigoare la data de 28

aprilie 2015 a prevederilor Legii nr.71, care prevede impozitarea sursei de venit

îndreptată spre plată. Prin urmare, reclamantului nu-i pot fi imputate modificările

3

introduse în legislația în vigoare, cu privarea de dreptul său la proprietate conform

art.1 din Protocolul nr.1 CEDO.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 septembrie 2016, au fost admise

apelurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și

Departamentului Trupelor de Carabinieri, casată hotărârea judecătoriei Centru

mun.Chișinău din 25 martie 2016, în partea încasării de la Departamentul Trupelor de

Carabinieri în beneficiul lui Gamarța-Eșanu Dumitru a diferenței reținute din

indemnizația unică la calcularea soldelor în mărime de 5 869,80 lei și s-a emis în

această parte o nouă hotărâre de respingere a acestei pretenții. În rest hotărârea

judecătoriei Centru mun.Chișinău din 25 martie 2016 a fost menținută.

Instanța de apel a conchis că temei al reținerii indemnizației în sumă de 5869,80

lei, a servit certificatul nr.25/150 din 03 aprilie 2015 eliberat de Inspectoratul General

al Poliției, care demonstrează că reclamantul anterior a beneficiat de indemnizația

unică de concediere în sumă de 5 869,80 lei, primită în baza art.21 alin.14) din Legea

cu privire la poliție nr.416 din 18 decembrie 1990, cu dreptul de a primi pensie pe linia

MAI, fiind confirmat și faptul că în luna aprilie 2005 reclamantul a fost concediat din

cadrul Direcției Operative a Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată instanța de apel a menționat că, însuși reclamantul a recunoscut în

cererea de chemare în judecată că a beneficiat de indemnizația unică de concediere, iar

pârâții-intimații au prezentat probe admisibile și pertinente care demonstrează

achitarea indemnizației cuvenite.

Nefiind de acord cu decizia menționată, la data de 05 octombrie 2016,

Departamentul Trupelor de Carabinieri, a declarat recurs.

Menționează că instanța greșit a concluzionat că modificările introduse în

legislația fiscală în vigoare, nu pot fi imputate intimatului. Or, art. 6 Cod civil și art. 46

al Legii privind actele legislative nr.780 din 27 decembrie 2001, instituie caracterul

neretroactiv al legii. În speță, intimatului i-a fost achitată indemnizația unică de

concediere, în sumă de 36 262,62 lei la 10 iunie 2015, în temeiul ordinului de

eliberare. Astfel, la data achitării indemnizației de concediere, aceasta constituia o

sursă de venit impozabilă, iar reținerea sumei în calitate de impozit a avut loc conform

legislației în vigoare la data producerii faptei reglementate și anume la data achitării

sumei. Astfel, consideră că nu poate fi imputată angajatorului vina privind impozitarea

indemnizației unice la concediere a intimatului, iar art. 150 Codul muncii, invocat de

către instanța de fond este inaplicabil speței.

Susține că, prevederile art. art. 150 și 330 Codul muncii nu sunt aplicabile

raportului litigios în condițiile în care suma pretinsă de 7 960,08 lei nu a fost reținută

de angajator, ci a fost transferată în calitate de impozit aferent venitului obținut de pe

urma transferului sumei impozabile la data achitării în beneficiul intimatului.

Relevă că, în perioada ianuarie - mai 2015, nefiind aprobată Legea bugetului

anual pentru anul 2015, în baza prevederilor art.57 alin.(1) din Legea finanțelor

publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014, a fost emis ordinul

Ministerului Finanțelor nr. 183 din 22 decembrie 2014 cu privire la aplicarea bugetului

de stat provizoriu pentru anul 2015. În conformitate cu art. 57 alin. (3) din Legea nr.

181 din 25 iulie 2014, în perioada aplicării bugetului provizoriu nu se permite

efectuarea cheltuielilor pentru acțiuni sau măsuri noi comparativ cu anul precedent.

Astfel, neachitarea la timp a indemnizației de concediere intimatului și

impozitarea ulterioară a acesteia a fost cauzată de deficitul bugetar al angajatorului,

4

care nu putea să prevadă astfel de cheltuieli, iar după intrare în vigoare a Legii

bugetare anuale și urmare a modificărilor efectuate în legislația fiscală, Departamentul

Trupelor de Carabinieri a fost obligat să impoziteze indemnizația de concediere.

Solicită recurentul admiterea recursului, casarea parțială a deciziei instanței de

apel și hotărârii primei instanței, pronunțând o nouă hotărâre.

Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data

comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Colegiul reține că la materialele cauzei este anexată copia scrisorii de expediere

în adresa părților a copiei deciziei integrale a instanței de apel (f.d.175). Însă, la

materialele cauzei nu se regăsesc careva probe ce ar confirma recepționarea de către

părți a copiei deciziei. Astfel recursul declarat la data de 05 octombrie 2016, se

consideră depus în termen.

La data de 19 octombrie 2016, în adresa intimatului Gamarța-Eșanu Dumitru, a

fost expediat spre cunoștință copia recursului declarat de către Departamentul Trupelor

de Carabinieri, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs (f.d.184).

Intimatul Gamarța-Eșanu Dumitru nu și-a valorificat dreptul de a depune

referința la recursul declarat de Departamentul Trupelor de Carabinieri.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul declarat de Departamentul Trupelor de Carabinieri este inadmisibil, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin.

(4) prevede că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în

cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

În conformitate cu art.433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă

în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3), (4) CPC RM.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Departamentul Trupelor de

Carabinieri nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC,

or, recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor

judecătorești contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Nu pot fi reținute drept temei al admisibilității recursului argumentele

Departamentului Trupelor de Carabinieri, or, instanțele de judecată ierarhic inferioare

a stabilit toate circumstanțele ce au importanță pentru soluționarea pricinii, a apreciat

corect probele administrate la dosar, aplicând corect legea materială și procesuală.

Argumentele invocate în recursul declarat nu au relevanță, deoarece nu denotă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

5

procedural, respectiv nu constituie temei pentru casarea deciziei recurate și urmează a

fi respinse.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie

să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la

fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri

(cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță

sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate

corespunzător.

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de Departamentul Trupelor de Carabinieri ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Departamentul Trupelor de Carabinieri se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței, judecător Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță

Nicolae Craiu

6