2ra-2579/16 — restituirea împrumutului, încasarea dobânzii de întârziere

prima instanță: L. Lupașcu dosarul nr. 2ra-2579/16

instanța de apel: T. Duca, E. Grumeza, S. Procopciuc

Î N C H E I E R E

23 noiembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu

Judecătorii Valentina Clevadî, Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Mihail Țurcan,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Țurcan

împotriva lui Mihail Țurcan cu privire la restituirea împrumutului și încasarea

dobânzii de întârziere,

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 05 aprilie 2016, prin care a fost

respins apelul declarat de către Mihail Țurcan și menținută hotărârea Judecătoriei

Drochia din 21 decembrie 2015,

c o n s t a t ă:

La data de 23 ianuarie 2015, Petru Țurcan a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Mihail Țurcan cu privire la restituirea împrumutului și

încasarea dobânzii de întârziere.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în baza recipisei din 07 iulie

2013, întocmită și semnată de către pârâtul Mihail Țurcan, ultimul a împrumutat

de la soția sa, Tamara Țurcan suma de 2 000 Euro cu termenul final de

rambursare la data de 07 iulie 2014.

Menționează că, pârâtul nu își execută benevol obligația de rambursare a

sumei împrumutate, înregistrând astfel, o datorie în sumă de 2 000 Euro.

Susține că, la data de 13 aprilie 2014, soția sa, Tamara Țurcan a decedat iar

el urmează să moștenească toată averea succesorală a acesteia, fapt confirmat și

prin certificatul de calitate de moștenitor din 20 ianuarie 2015, eliberat de către

notarul public Maria Mazur.

Cere restituirea din contul pârâtului a sumei împrumutate în mărime de

2000 Euro și încasarea sumei de 3 433 lei cu titlu de dobândă de întârziere pentru

perioada 07 iulie 2014 – 23 ianuarie 2015, în baza art. 619 alin. (1) și art. 585

alin. (1), (2) din Codul civil.

1

Prin cererile de concretizare a pretențiilor, reclamantul a majorat cuantumul

dobânzii de întârziere, solicitând încasarea sumei de 311,84 Euro pentru perioada

de calcul 07 iulie 2014 – 19 august 2015.

Prin hotărârea Judecătoriei Drochia din 21 decembrie 2015 acțiunea a fost

admisă și au fost încasate de la Mihail Țurcan în beneficiul lui Petru Țurcan suma

de 2 000 Euro cu titlu de împrumut, suma de 311,84 Euro cu titlu de dobândă de

întârziere și cheltuielile de judecată în sumă de 6 223 lei.

Prima instanță și-a argumentat poziția prin faptul că, pârâtul nu și-a onorat

față de Tamara Țurcan, soția reclamantului, obligația de rambursare a

împrumutului în sumă de 2 000 Euro, asumată în baza recipisei din 07 iulie 2013,

astfel, suma împrumutată urmează a fi încasată forțat conform prevederilor art.

art. 572, 871 și art. 867 din Codul civil.

La admiterea cerinței privind încasarea dobânzii de întârziere în sumă de

311,84 Euro, prima instanță a reiterat că, pentru neexecutarea în termen de către

pârât a obligației de restituire a împrumutului, se calculează dobânda de întârziere

conform art. 619 din Codul civil.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 05 aprilie 2016 a fost respins apelul

declarat de către Mihail Țurcan și menținută hotărârea primei instanțe.

La data de 16 august 2016, Mihai Țurcan a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

în prima instanță.

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu hotărârile

judecătorești, deoarece instanțele ierarhic inferioare au interpretat și aplicat eronat

normele de drept material și procedural.

Menționează că, instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor

invocate în cererea de apel și nici asupra încălcării normelor de drept procedural

admise de către prima instanță la emiterea hotărârii.

Relevă că, prima instanță, la emiterea hotărârii a apreciat arbitrar probele și

nu a luat în considerație faptul că, recipisa din 07 iulie 2013 a fost scrisă de către

el în incinta Postului de poliție a sat. Pelinia, fapt confirmat și de către intimat,

mai mult, susține că, la acel moment a fost influiențat psihologic de către

colaboratorii de poliție de a întocmi recipisa.

Invocă că, prima instanță nu a reținut faptul că, în recipisă nu este indicată

data transmiterii banilor de către defuncta Tamara Țurcan și nici nu este indicată

persoana concretă căreia i-a fost acordat împrumutul.

Consideră că, certificatul de calitate de moștenitor, eliberat intimatului de

către notarul public Maria Mazur la data de 20 ianuarie 2015, nu are valoarea

unui certificat de moștenitor și poate fi utilizat numai pentru dobândirea actelor

necesare pentru a dovedi existența bunurilor, ce compun patrimoniul succesoral,

motiv din care consideră că, la acel moment intimatul nu era moștenitorul legal al

defunctei asupra presupusei sume de bani.

2

Susține că, la examinarea cauzei, prima instanță i-a încălcat drepturile

prevăzute de art. art. 8, 25-27 și art. 81 CPC și, anume, de a fi asistat în ședința de

judecată din 21 decembrie 2015 de către avocatul său, cu toate că, a solicitat

amânarea ședinței pe motivul neprezenței din motive necunoscute a avocatului

Eduard Revenco, mai mult, acesta nici nu a fost citat legal de către instanță.

La fel, susține că, prima instanță nu i-a acordat dreptul de a formula cereri

și demersuri cu privire la audierea în calitate de martori a lui Nicolai Albu, Petru

Postolachi și a soției sale, Aliona Țurcan, pentru a dovedi faptul că, în anul 2012

soția sa a împrumutat de la Tamara Țurcan această sumă, pe care a și restituit-o

acesteia.

Invocă că, la momentul transmiterii banilor de către defuncta Tamara

Țurcan, el nu se afla pe teritoriul Republicii Moldova, fapt ce se confirmă prin

copia pașaportul său.

Prin referința depusă la 02 noiembrie 2016 Petru Țurcan a solicitat a

solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 433 lit. b) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care, recursul este depus cu omiterea

termenului de declarare prevăzut la art. 434;

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Materialele cauzei denotă cu certitudine faptul că, instanța de apel a emis

decizia contestată la data de 05 aprilie 2016 (f. d. 130), iar la data de 23 mai

2016, a expediat copia deciziei contestate în adresa recurentului (f. d. 135).

Conform procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel din 05

aprilie 2016 rezultă că, recurentul și reprezentantul său, avocata Natalia Uncu au

participat la ședința de judecată și în prezența acestora a fost pronunțat

dispozitivul deciziei, fiindu-le explicate procedura și termenul de atac a acesteia

(f. d 127).

Mai mult ca atât, din avizul de recepție anexat la materialele cauzei,

rezultă cert că, decizia contestată a fost recepționată de către recurent la data de

08 iunie 2016, fapt confirmat prin semnătura aplicată la rubrica destinatar (f. d

137).

Cu toate acestea, recurentul Mihail Țurcan a depus cererea de recurs la

data de 16 august 2016 (f. d. 143).

Prin urmare, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, recursul a fost depus de

recurentul Mihail Țurcan cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434 din Codul de procedură civilă.

3

Argumentul invocat de recurent precum că, nu a primit decizia instanței de

apel nu poate fi reținut, deoarece recurentul a fost prezent în ședința de judecată a

instanței de apel din 05 aprilie 2016 când a fost pronunțat dispozitivul deciziei

instanței de apel și a dispus de posibilitatea reală să facă cunoștință cu decizia

recurată și să o conteste în termen.

În această ordine de idei, Completul apreciază cu certitudine că,

contestarea actului judecătoresc cu depășirea intervalului de timp menționat

demonstrează atitudinea neglijentă a recurentului față de drepturile procedurale

conferite de legislația națională.

Pe cale de consecință, examinarea unui recurs tardiv declarat împotriva

unei hotărâri definitive ar avea un efect incompatibil cu principiul securității

raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ar încălca dreptul intimatei

la un proces echitabil.

Relevantă în acest aspect este hotărârea CEDO pronunțată în cauza

Ponomaryov vs Ucraina (cererea nr. 3236/03, 03 aprilie 2008), în conținutul

căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că, deși, în speță nu era

vorba despre desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în

urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanțe nou

descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de

introducere a unei căi ordinare de atac, totuși, reînnoirea acestui termen pentru

motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrânge principiul

securității raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

Curtea a admis că, revine în primul rând instanțelor interne să decidă

asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se

bucură de o marjă de apreciere nelimitată. Instanțele sunt obligate să indice

motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar

putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărârii luate în proces de către

autoritățile competente ale statului. Chiar și atunci, totuși, indică Curtea,

posibilitatea repunerii în termen nu ar fi nelimitată, dată fiind obligația părților de

a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au

cunoștință. În toate cazurile, instanțele interne ar trebui să verifice dacă motivele

de repunere în termen ar putea justifica o ingerință în principiul autorității de

lucru judecat.

Reglementări similare au fost statuate de către Înalta Curte și în cauzele

Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova și Melnic vs Moldova, în care s-a

menționat că prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de

depunere de către pârâți a unui act procedural, instanțele judecătorești naționale

au încălcat drepturile reclamanților la un proces echitabil.

Urmare celor menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Mihail Țurcan ca fiind inadmisibil.

4

În conformitate cu art. 440, art. 432-434 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Mihail Țurcan se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Iulia Sîrcu

judecătorul

Judecătorii Valentina Clevadî

Mariana Pitic

5