2ra-2489/16 — contestarea actului administrativ, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă și a prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la muncă şi a prejudiciului moral
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-2489/16 — contestarea actului administrativ, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă și a prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: M. Țurcan dosarul nr. 2ra-2489/16 instanța de apel: A. Panov, A. Nogai, A. Minciuna Î N C H E I E R E 09 noiembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Oleg Sternioală, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Primăria comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nigai Zinaida împotriva Primăriei comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă privind contestarea actului administrativ, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă și a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 06 iulie 2016, prin care s-a respins apelul declarat de Primăria comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 22 februarie 2016, c o n s t a t ă La 07 octombrie 2015, Nigai Zinaida s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă privind contestarea actului administrativ, restabilirea în funcție, încasarea salariului pentru lipsa forțată de la muncă și a prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, a activat în funcția de șef a bibliotecii publice din satul Răscăieți și a avut mereu neînțelegeri cu primarul satului. La data de 06.02.2015 a fost telefonată de la secția de cultură Ștefan Vodă, fiind informată că, la 09.02.2015 vor avea loc cursuri de instruire privind implementarea programului NOVATECA. Astfel, la 09 februarie 2015 a fost prezentă la acest seminar, iar la 10 februarie 2015 a avut o întâlnire cu președintele raionului și șeful direcției de cultură din cadrul Consiliului raional Ștefan Vodă cu privire la soarta bibliotecii, deoarece din informația de care dispunea, biblioteca urma să fie lichidată. La această întâlnire a fost prezent și primarul satului.
1 La 11.02.2015 a fost emisă dispoziția nr.10-a privind concedierea dânsei din funcția de șef a bibliotecii publice, dispoziție pe care o consideră contrară legii și pasibilă anulării. Susține reclamanta că, nu a lipsit nemotivat de la serviciu, deoarece, la 09 și 10 februarie 2015, a participat la seminarul organizat de Direcția cultură, fapt confirmat prin certificatul eliberat de direcție. Consideră că, angajatorul - Primăria satului Răscăieți, nu a respectat procedura de concediere, deoarece, legea interzice desfacerea contractului individual de muncă fără acordul organului sindical, fapt ce nu a fost efectuat, la caz, acordul preliminar fiind solicitat după ce a fost concediată. Solicită reclamanta, anularea dispoziției Primarului com.
Răscăieți r-ul Ștefan Vodă nr. 10/a din 11 februarie 2015 cu privire la concediere, restabilirea la locul de muncă, încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă și repararea prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 22 februarie 2016 a fost repusă în termen cererea de chemare în judecată, fiind admisă parțial. S-a anulat dispoziția Primarului com. Răscăieți r-ul Ștefan Vodă nr.10/a din 11 februarie 2015 cu privire la concediere, ca fiind ilegală. S-a restabilit Nigai Zinaida în funcția de șefă a bibliotecii publice Răscăieți r-ul Ștefan Vodă. S-a încasat de la Primăria com. Răscăieți r-ul Ștefan Vodă în beneficiul Zinaidei Nigai salariu de funcție pentru absența forțată de la lucru în mărime de 24805 lei, prejudiciul moral în sumă de 5000 lei și cheltuielile de judecată în sumă de 1000 lei.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Primăria com. Răscăieți r-ul Ștefan Vodă, a contestat-o cu apel. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 06 iulie 2016 s-a respins apelul declarat de Primăria comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Ștefan Vodă din 22 februarie 2016. La 02 septembrie 2016, Primăria comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă integral. În susținerea recursului s-a invocat dezacordul cu hotărârile contestate, considerându-le neîntemeiate și ilegale prin faptul că concluziile instanțelor de judecată expuse în hotărâre contravin circumstanțelor pricinii.
Susține că, instanța de judecată neîntemeiat a dispus repunerea în termen a cererii de chemare în judecată și a admis parțial pretențiile înaintate. În acest sens, indică că, dispoziția primarului privind concedierea intimatei din funcția deținută a fost adusă la cunoștința ultimei la 11.02.2015, iar acțiunea în judecată a fost depusă la 08.10.2015, adică cu omiterea termenului de prescripție prevăzut pentru asemenea litigii. 2 Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că, recursul declarat de către Primăria comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă, urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Primăria comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă este declarativ și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). 3 Instanța de recurs reține că argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Colegiul reiterează și faptul că, recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît și în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretențiile care pot fi considerate ca fiind „serioase și legitime" conform Convenției (a se vedea Mitropolia Basarabiei și alții vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). În același timp, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe cînd în recursul declarat asemenea aspecte nu se regăsesc. Astfel, reieșind din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Primăria comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de către Primăria comunei Răscăieți raionul Ștefan Vodă, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Valentina Clevadî 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.