3ds-13/16 — anularea încheierii notarului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea încheierii notarului
- Temei legal
- explicarea hotărîrii
3ds-13/16 — anularea încheierii notarului (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 3ds-13/16 Instanța de fond: Judecătoria Sîngerei – N. Corcea Instanța de apel: CA Bălți - Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi Instanța de recurs: CSJ – T. Chișca-Doneva, D. Mardari, M. Ghervas Î N C H E I E R E 09 noiembrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței Tamara Chișca-Doneva, judecători Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinând cererea depusă de către Ecaterina Grosu, privind explicarea încheierii Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 04 martie 2015, C O N S T A T Ă: La 25 martie 2014 Nina Pogoneț s-a adresat în instanța de judecată cu acțiune împotriva notarului public Corneliu Miron, intervenient accesoriu Ecaterina Grosu, solicitând anularea încheierii de refuz și obligarea notarului de a elibera certificat de moștenitor legal.
(f.d. 3-4) Prin hotărârea Judecătoriei Sângerei din 14 mai 2014 s-a respins integral cererea de chemare în judecată depusă de Nina Pogoneț împotriva notarului public Corneliu Miron, intervenient accesoriu Ecaterina Grosu privind anularea încheierii de refuz și obligarea notarului să elibereze certificat de moștenitor legal, ca fiind neîntemeiată. (f.d. 63, 68-69) Prin decizia Curții de Apel Bălți din 04 decembrie 2014 s-a respins apelul declarat de către Nina Pogoneț și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Sângerei din 14 mai 2014. (f.d. 133-135) Curtea Supremă de Justiție prin încheierea din 04 martie 2015 a declarat inadmisibil recursul Ninei Pogoneț. (f.d.
152-154) Intervenientul accesoriu Ecaterina Grosu la 29 septembrie 2016 a depus cerere prin care a solicitat explicarea încheierii Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 04 martie 2015. Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră, că cererea urmează să fie respinsă din următoarele motive. În conformitate cu art. 251 alin. (1) lit. a) CPC dacă sunt necesare explicații referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziții contradictorii, instanța emitentă poate, la cererea participanților la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicații asupra dispozitivului ori să omită dispozițiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii.
La caz, instanța atestă că Nina Pogoneț la 25 martie 2014 s-a adresat în instanță de judecată cu acțiune împotriva notarului public Corneliu Miron, solicitând anularea încheierii nr. 10 din 06 martie 2014 privind refuzul de a elibera certificatul de moștenitor Ninei Pogoneț, cu obligarea notarului public Corneliu Miron să-i elibereze certificatul de moștenitor legal pe numele său în baza declarației de acceptare a succesiunii din 30 noiembrie 2004. Prin hotărârea Judecătoriei Sângerei din 14 mai 2014 s-a respins integral cererea de chemare în judecată depusă de Nina Pogoneț, fiind menținută prin decizia Curții de Apel Bălți din 04 decembrie 2014. Curtea Supremă de Justiție prin încheierea din 04 martie 2015 a declarat inadmisibil recursul declarat de către Nina Pogoneț.
Intervenientul accesoriu Ecaterina Grosu a solicitat explicarea încheierii Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 04 martie 2015, formulând de fapt, cerințe noi. 2 Prin prisma normei procedurale menționate, Colegiul constată că cererea formulată de Ecaterina Grosu nu întrunește condițiile specificate de art. 251 alin. (1) CPC pentru a fi admisă, deoarece încheierea Curții Supreme de Justiție din 04 martie 2015 conține dispoziții clare referitor la actul juridic examinat, cât și a motivelor care au stat la baza adoptării unei atare soluții. Constatările expuse în încheiere sunt certe, exprese și clare. Instanța reține că prin cererea formulată Ecaterina Grosu solicită explicații, dacă la moment ea este în drept să primească succesiunea conform testamentului nr. 145 din 16.09.1997, reieșind din încheierea Curtea Supremă de Justiție din 04.03.2015.
Din conținutul cererii rezultă că Ecaterina Grosu de fapt, solicită o consultație juridică privind exercitarea dreptului de moștenitor legal după finisarea procedurilor judiciare. Aici, instanța de recurs explică Ecaterinei Grosu că consultații juridice acordă avocații, inclusiv avocații publici și nu instanțele de judecată.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Ecaterina Grosu, privind explicarea încheierii Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 04 martie 2015. Reieșind din cele expuse, în baza art. 251 CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Se respinge cererea depusă de Ecaterina Grosu privind explicarea încheierii Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție la din 04 martie 2015. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.
Președintele ședinței Tamara Chișca-Doneva Judecători Dumitru Mardari Maria Ghervas 3
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.