3ra-1583/16 — constatarea incalcarii dreptului privind accesul la informatie, obligarea furnizarii informatiei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea incalcarii dreptului privind accesul la informatie, obligarea furnizarii informatiei
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-1583/16 — constatarea incalcarii dreptului privind accesul la informatie, obligarea furnizarii informatiei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: Popovici S. dosarul nr. 3ra-1583/16 instanța de apel: Curdov A., Gubenco S., Starciuc Șt. Î N C H E I E R E 02 noiembrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Oleg Sternioală, Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Adunarea Populară a Găgăuziei din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia și asociația obștească Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de asociația obștească Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo” din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia împotriva Adunării Populare a Găgăuziei din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia cu privire la constatarea încălcării dreptului privind accesul la informație, obligarea furnizării informației solicitate și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Comrat din 12 mai 2016, prin care s-a admis cererea de apel declarată de Adunarea Populară a Găgăuziei din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia, s-a casat hotărârea Judecătoriei Comrat din 22 ianuarie 2016 în partea admiterii cererii de chemare în judecată ce ține de obligarea furnizării și eliberării sesizărilor depuse la Curtea Constituțională și s-a emis în această parte o nouă hotărâre de respingere a cererii de chemare în judecată, în rest hotărârea primei instanțe s-a menținut,
c o n s t a t ă La 21 septembrie 2015, asociația obștească Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo” din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia (în continuare AO Centrul de tineret ,,Pelerin- Demo” din UAT Găgăuzia) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Adunării Populare a Găgăuziei din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia (în continuare Adunarea Populară a Găgăuziei) privind constatarea încălcării dreptului privind accesul la informație, obligarea furnizării informației solicitate și compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a indicat, că la 19 iunie 2015 s-a adresat pârâtului cu cerere, prin care a solicitat eliberarea informației de interes public, în particular, a proiectelor de decizii/hotărâri discutate și adoptate în cadrul ședințelor plenare 1 ale Adunării Populare a Găgăuziei.
Totodată, a solicitat și informarea despre data, ora și locul petrecerii ședințelor Adunării Populare a Găgăuziei. La 18 august 2015, s-a adresat cu cererea nr.21/2015, solicitând furnizarea informației despre data, ora și locul petrecerii ședințelor Adunării Populare a Găgăuziei, precum și despre proiectele de decizii/hotărâri care vor fi discutate și adoptate în cadrul ședințelor plenare. La aceiași dată, prin cererea nr. 23/2015 a solicitat pârâtului eliberarea copiilor sesizărilor Adunării Populare a Găgăuziei către Curtea Constituțională, în particular a sesizărilor din anii 1998 și 1999, cât și a 4 sesizări din anul 2001. Prin răspunsul nr.324-03/1-08 din 25 august 2015, pârâtul a menționat că, informația solicitată este disponibilă pe pagina web oficială a Adunării Populare a Găgăuziei.
Ulterior, la 26 august 2015, s-a adresat pârâtului cu cererea nr. 24/2015, în care a precizat că, pe pagina web oficială a Adunării Populare a Găgăuziei nu se regăsește informația solicitată în cererile anterioare, astfel că, în mod repetat a solicitat furnizarea informației despre sesizările Adunării Populare a Găgăuziei către Curtea Constituțională, în particular, a sesizărilor din anul 1998 și 1999, și a patru sesizări din anul 2001. De asemenea a indicat că, pe pagina oficială a Adunării Populare a Găgăuziei lipsește ordinea de zi pentru ședințele nr. 25 din 26 mai 2015, nr. 26 din 30 iunie 2015 și nr. 27 din 31 iulie 2015. La 07 septembrie 2015 a fost recepționat răspunsul nr. 339/1-08, prin care s-a specificat, că proiectele de hotărâri și decizii reprezintă documente de lucru și nu au statut de informație oficială, din care motiv Adunarea Populară a Găgăuziei nu este obligată să furnizeze o astfel de informație, iar în ce privește informația solicitată cu referire la sesizările Curții Constituționale s-a indicat că, acestea au fost transmise în arhiva Găgăuziei.
Consideră reclamantul că, răspunsul pârâtului este unul ilegal, deoarece este în drept de a solicita informația de la furnizorii sau posesorii de informații în temeiul dispozițiilor Legii privind accesul la informație, precum și Legii contenciosului administrativ. Solicită reclamantul, constatarea încălcării dreptului privind accesul la informație, obligarea Adunării Populare a Găgăuziei să furnizeze informația solicitată prin cererile nr. 21/2015 din 19 iunie 2015, nr. 23/2015 din 18 august 2015 și nr. 24/2015 din 26 august 2015 și compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 22 ianuarie 2016 s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de AO Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo” din UAT Găgăuzia, s-a constatat încălcarea dreptului AO Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo” din UAT Găgăuzia privind accesul la informație în conformitate cu Legea nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație și s-a obligat Adunarea Populară a Găgăuziei să furnizeze informația solicitată de AO Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo” din UAT Găgăuzia prin cererile nr. 2 21/2015 din 19 iunie 2015, nr. 23/2015 din 18 august 2015 și nr. 24/2015 din 26 august 2015. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 08 februarie 2016, Adunarea Populară a Găgăuziei a contestat-o cu apel.
Prin decizia Curții de Apel Comrat din 12 mai 2016 s-a admis cererea de apel declarată de Adunarea Populară a Găgăuziei din UAT Găgăuzia, s-a casat hotărârea Judecătoriei Comrat din 22 ianuarie 2016, în partea obligării furnizării sesizărilor depuse de Adunarea Populară a Găgăuziei din UAT Găgăuzia la Curtea Constituțională în anii 1998, 1999 și 2001, precum și copiile acestor sesizări, conform cererii din 26 august 2015 și s-a emis în această parte o nouă hotărâre, de respingere a cererii de chemare în judecată, în rest hotărârea primei instanțe s-a menținut. La 08 iulie 2016, în termenul prevăzut de lege, Adunarea Populară a Găgăuziei din UAT Găgăuzia a contestat decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătorești emise în pricină, cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanță.
În susținerea recursului s-a invocat că, au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material și procedural. Recurentul susține că în prima instanță, pricina civilă a fost examinată în lipsa reprezentantului Adunării Populare a Găgăuziei, astfel că, a fost lipsit de dreptul la apărare. De asemenea, pledând pentru admiterea recursului, recurentul a indicat că, instanța de apel nu s-a expus asupra argumentelor invocate în cererea de apel. La 22 iulie 2016, AO Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo” din UAT Găgăuzia a contestat decizia instanței de apel cu recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, în partea respingerii cerinței de obligare a furnizării sesizărilor depuse de Adunarea Populară a Găgăuziei la Curtea Constituțională în anul 1998, 1999 și 2001, precum și copiile acestor sesizări, cu menținerea în rest a hotărârii primei instanțe.
În susținerea recursului s-a invocat că, au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept material, și anume, nu a fost aplicată Legea privind accesul la informație. Recurentul susține că, Adunarea Populară a Găgăuziei, fiind subiect cu drept de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul art. 25 lit. j) al Legii cu privire la Curtea constituțională, deține sesizările solicitate din anii 1998, 1999 și 2001, depuse la Curtea Constituțională.
Consideră că, prin refuzul Adunării Populare a Găgăuziei de a elibera sesizările solicitate, este îngrădit dreptul asociației la informație, fapt inadmisibil în temeiul art. 11 al Legii privind accesul la informație Verificând legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursurile declarate de Adunarea Populară a Găgăuziei din 3 Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia și asociația obștească Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo”, urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului menționat prevede că, săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile declarate de Adunarea Populară a Găgăuziei din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia și asociația obștească Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo” sunt declarative și nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Instanța de recurs reține că argumentele invocate atât de Adunarea Populară a Găgăuziei din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia, cât și de asociația obștească Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo” în cererile de recurs poartă un caracter declarativ, 4 nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându- se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, reieșind din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Adunarea Populară a Găgăuziei din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia și de asociația obștească Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo” ca inadmisibile.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursurile declarate de Adunarea Populară a Găgăuziei din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia și asociația obștească Centrul de tineret ,,Pelerin-Demo”, se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Oleg Sternioală Valentina Clevadî 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.