3ra-1613/16 — privind contestarea ilegalităților acțiunilor și anularea facturii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- privind contestarea ilegalităţilor acţiunilor şi anularea facturii
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-1613/16 — privind contestarea ilegalităților acțiunilor și anularea facturii (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 3ra-1613/16 Instanța de fond: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău – V. Ciumac Instanța de apel: CA Chișinău – N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu Î N C H E I E R E 26 octombrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Svetlana Filincova, judecători Galina Stratulat, Maria Ghervas, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului, declarat de către Tatiana Zlobina în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Tatiana Zlobina împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 23 și Întreprinderii Municipale „Infocom” privind constatarea ilegalităților acțiunilor și anularea facturii, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 iulie 2016, C O N S T A T Ă : La 24 iulie 2015 Tatiana Zlobina s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 23 (în continuare ÎMGFL nr. 23) și Întreprinderii Municipale „Infocom” privind constatarea ilegalităților acțiunilor și anularea facturii nr. 124032771 din luna aprilie 2015 în sumă de 4.797,80 lei.
În motivarea cererii reclamanta a invocat că este proprietara apartamentului nr. 7 a casei de locuit din mun. Chișinău, str. Alexandru cel Bun, 96, gestionată de ÎMGFL nr. 23. Pe parcursul anului 2015, ÎMGFL nr. 23 a expediat în adresa ei facturi fiscale de plată a energiei termice. În luna mai 2015 i-a fost expediată factura de plată nr. 124032771, conform căruia i s-a impus achitarea pentru perioada 23 martie 2015 – 10 1 aprilie 2015 suma de 4.797,80 lei pentru energia termică livrată și apă caldă cu termenul de achitare pînă la 31 mai 2015. Tatiana Zlobina a menționat că încă din anul 2003 din motivul furnizării serviciilor necalitative, apartamentul nr. 7 din str. Alexandru cel Bun, 96, mun.
Chișinău, a fost decontectat de la sursa de încălzire centralizată, din care motiv a instalat încălzire autonomă. Pentru consumul de gaz folosit pentru încălzirea autonomă, a achitat consumul de gaz la SRL “Chișinău – gaz”. Prin urmare ÎMGFL nr. 23 nejustificat îi expediază facturi de plată pentru consumul de energie termică, deoarece ea nu primește energie termică și apă caldă. Reclamanta a solicitat de a considera ilegale acțiunile ÎMGFL nr. 23 referitor la calcularea și includerea în fișa personală a datoriei la consumul de energie termică, de a anula factura de plată nr. 124032771 emisă de ÎMGFL nr. 23 pe numele ei ca fiind emisă nejustificat. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 02 februarie 2016 s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de către Tatiana Zlobina.
În motivarea soluției s-a reținut că deși apartamentul Tatianei Zlobina a fost debranșat de la sistemul centralizat de încălzire termică, aceasta urmează să achite un procent stabilit de legislație pentru întreținerea sistemelor inginerești comune, subsol, etajele tehnice și alte obiecte destinate deservirii proprietății imobiliare a blocului locativ în care își are apartamentul și Tatiana Zlobina. Or, conform art. 12 alin. (4) al Legii condominiului în fondul locativ, proprietarii participă la cheltuielile pentru întreținerea și reparația proprietății comune în condominiu în modul stabilit de prezenta lege și de alte acte legislative și normative. Astfel, acțiunile ÎMGFL nr. 23 sînt legale, deoarece potrivit calculelor prezentate de ÎM “Infocom”, suma acumulată de locatarul din adresa mun.
Chișinău, str. Alexandru cel Bun, 96, apartamentul nr. 7 este întemeiată și determinată de pct. 8 din Hotărîrea Guvernului cu privire la unele măsuri de eficientizare a funcționării sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică nr. 707 din 20 septembrie 2011, adică în limita a 20% din costul energiei termice calculate pentru un metru patrat al apartamentului (f.d. 61, 66 - 68). La 01 martie 2016 Tatiana Zlobina a înaintat cerere de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 02 februarie 2016, solicitînd casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral (f.d. 65, 82 - 83). Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 iulie 2016 s-a respins apelul declarat de Tatiana Zlobina, s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.
Chișinău din 02 februarie 2016 (f.d. 99 - 111). La 07 septembrie 2016 Tatiana Zlobina a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 iulie 2016 și hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 02 februarie 2016, solicitînd casarea acestora, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral (f.d. 113 - 114). În motivarea cererii de recurs recurenta a invocat că decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe sînt neîntemeiate care urmează a fi casate. 2 Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale . Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la 14 iulie 2016 și a fost expediată părților la 29 iulie 2016 (f.d.
112). Recurenta a depus recurs la 07 septembrie 2016 și se consideră a fi depus în termen. Analizînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ ajunge la concluzia că recursul declarat de Tatiana Zlobina nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Recurenta în recursul său nu a făcut referire la nici o normă de drept material sau procedural, care ar fi fost încălcată sau aplicată eronat de către instanțele de judecată la examinarea cauzei, argumentele recurentului limitîndu-se la situația de apreciere de către instanțele ierarhic inferioare a circumstanțelor de fapt a cauzei și a admisibilității probelor prezentate de părțile la proces. Dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinînd cazurile concrete în prezența cărora se consideră că normele de drept material și procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secțiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Alin. (4) al aceluiași articol stipulează că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Totodată, călăuzindu-se de art. 440 CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. În legătură cu cele invocate, examinînd argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale, ce reglementează relațiile dintre părți, ținînd cont de actele anexate la dosar, se constată că recursul înaintat de Tatiana Zlobina împotriva deciziei instanței de apel nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
3 În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 CPC completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Tatiana Zlobina, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 14 iulie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Tatiana Zlobina împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 23 și Întreprinderii Municipale „Infocom” privind constatarea ilegalităților acțiunilor și anularea facturii. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului Svetlana Filincova judecători Galina Stratulat Maria Ghervas 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.