Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 19.10.2016
respins

2ri-304/16 — intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
19.10.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
recursul împotriva hotărîrii instanţei de insolvabilitate
Citează această cauză
2ri-304/16 — intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2ri-304/16 Judecător: E. Clim D E C I Z I E 19 octombrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Tamara Chișca-Doneva, Iurie Bejenaru, Nicolae Craiu, Ion Druță examinând recursul declarat de către Barba Victor, în pricina civilă la cererea introductivă a reprezentantului debitorului SRL „Bioterm-Stil” – Umaneț Ecaterina, privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Bioterm-Stil”, împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2016, prin care s-a constatat insolvabilitatea debitorului SRL „Bioterm-Stil” și s-a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului cu dizolvarea SRL „Bioterm-Stil”, c o n s t a t ă La 30 mai 2016, reprezentantul debitorului SRL „Bioterm-Stil” - Umaneț Ecaterina a înaintat o cerere introductivă privind intentarea procedurii de insolvabilitate și inițierea procedurii simplificate a falimentului față de întreprindere.

În argumentarea cererii introductive, reprezentantul debitorului a indicat că la momentul depunerii cererii introductive, datoriile financiare ale SRL „Bioterm- Stil” conform datei evidenței contabile la situația din 01 mai 2016, suma datoriei față de creditori constituie 112 027,03 lei, iar suma totală a datoriilor constituie 1 559 055,0 lei. A mai indică că, SRL „Bioterm-Stil” dispune de datorii față de bugetul public național, iar pe conturile bancare a întreprinderii lipsesc surse financiare necesare pentru a satisface creanțele respective din cauza situației financiare dificile a întreprinderii. La moment debitorul SRL „Bioterm-Stil” nu mai exercită careva activitate comercială deja de mai bine de un an de zile, ceea ce presupune imposibilitatea de a executa obligațiile sale și incapacitatea de plată.

S-a menționat că, întreprinderea nu dispune de active, careva bunuri mobile sau imobile pentru acoperirea obligațiilor pecuniare scadente. Activitatea comercială a întreprinderii la este stopată, continuarea de mai departe a unei asemenea activități va duce evident întreprinderea într-o stare în care întreg patrimoniul întreprinderii nu va fi suficient pentru onorarea obligațiilor contractuale față de creditori. S-a mai indicat că întreprinderea nu deține în proprietate careva bunuri imobile, iar bunurile mobile disponibile sunt insuficiente pentru acoperirea datoriilor formate. Administratorul SRL „Bioterm-Stil” - Umaneț Ecaterina a prezentat declarația prevăzută de art. 85 alin. (2) al Legii insolvabilității.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 iunie 2016, cererea introductivă, depusă de reprezentantul debitorului SRL „Bioterm-Stil” - Umaneț Ecaterina, a fost admisă spre examinare. În ședința instanței de insolvabilitate, reprezentantul debitorului SRL „Bioterm-Stil” - Umaneț Ecaterina a susținut cererea introductivă și a solicitat admiterea acesteia precum a fost formulată cu intentarea procedurii de insolvabilitate față de SRL „Bioterm-Stil” și inițierea procedurii simplificate a falimentului, cu numirea în calitate de lichidator a administratorului autorizat Gîrleanu Natalia. Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2016: -S-a admis cererea introductivă depusă de reprezentantul debitorului SRL „Bioterm-Stil” - Umaneț Ecaterina; -S-a constatat insolvabilitatea debitorului SRL „Bioterm-Stil” și s-a dispus inițierea procedurii simplificate a falimentului cu dizolvarea SRL „Bioterm-Stil” cu sediul în mun.

Chișinău, s. Colonița, IDNO 1013600008450; -S-a ridicat dreptul Ecaterinei Umaneț de administrare a SRL „Bioterm-Stil” și i s-a propus să desemneze în termen de 10 zile de la data adoptării hotărârii de intentare a procesului insolvabilitate, reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele societății și ale asociaților și a participa în cadrul procedurii de insolvabilitate din numele debitorului; -S-a desemnat în calitate de lichidator al SRL „Bioterm-Stil”, Gîrleanu Natalia deținător a1 autorizației nr. 41 din 14.01.2015 eliberată de Ministerul Justiției al RM; -S-a obligat lichidatorul Gîrleanu Natalia: a) să notifice creditorii SRL „Bioterm-Stil” despre înregistrarea cererilor de validare creanțelor în vederea întocmirii tabelului definitiv a creanțelor, precum și un apel special, adresat creditorilor garantați, de a preciza neîntîrziat bunurile asupra cărora dețin un drept de preferință până la data de 25.07.2016; b) să facă un apel special în adresa creditorilor garantați cu propunerea de a preciza neîntârziat bunurile asupra cărora dețin un drept preferențial; c) să verifice, să întocmească și să prezinte instanței de insolvabilitate, tabelul definitiv al creanțelor și un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvabilitate,

cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabile și premisele angajării răspunderii acestora în condițiile legii, pînă la data de 11.08.2016; -S-a stabilit ședința de validare a creanțelor și prima adunare de raportare pentru data de 16.09.2016 ora 12:00; -S-a menționat că, dispozitivul prezentei hotărâri se publică în Monitorul Oficial al RM în termen de 10 zi la data adoptării. Nefiind de acord cu hotărârea respectivă, la 08 iulie 2016, Barba Victor, a declarat recurs, solicitând repunerea în termen a recursului, admiterea recursului, casarea hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2016 cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că, este creditorul firmei „Bioterm Stil” SRL având o creanță în sumă de 21 406 dolari SUA, și că instanța de insolvabilitate și-a întemeiat exclusiv hotărârea pe principiul bunei credințe a debitorului, bazând-se doar pe declarația semnată de debitor pe onoarea și răspunderea sa. A mai invocat recurentul că inițiind procedura simplificată de faliment, instanța l-a privat pe creditorul recurent de dreptul legal stipulat în art. 28 alin. 6 din Legea insolvabilității, de a dovedi reaua-credință a debitorului, lipsindu-l de dreptul legal de a se opune intentării procesului de insolvabilitate inclusiv și inițierii procedurii simplificate de faliment, în situația când o parte din bunurile debitorului sânt sechestrate de către executorii judecătorești în scopul achitării creanțelor recurentului.

A mai invocat recurentul că, cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate depusă în instanța de insolvabilitate de către „Bioterm-Stil” SRL conține informație contradictorie privind activele firmei, fapt ce urma conform legii insolvabilității să fie obligatoriu verificat și contrapus cu situația real existentă și cu datele din evidența contabilă și din registrele publice, fapt ce a fost ignorat cu desăvârșire de către instanța de insolvabilitate. Cu referire la solicitarea de repunerea în termenul de recurs, a menționat recurentul că, despre existența hotărârii Curții de Apel Chișinău privind intentarea procesului de insolvabilitate și inițierea procedurii simplificate a falimentului cu dizolvarea debitorului „Bioterm Stil” SRL a aflat ocazional din Monitorul Oficial.

În acest context susține că nu a fost notificat de către debitor despre faptul înaintării cererii introductive, nici de către administratorul provizoriu din simplu motiv că acesta nu a fost desemnat de către instanță conform alin. 2 art. 24 din Legea insolvabilității și nici citat de către instanța de insolvabilitate din aceste motive consideră că termenul de înaintare a cererii de recurs începe să curgă din data de 25 iulie 2016. La 03 octombrie 2016, lichidatorul SRL „Bioterm Stil” Gîrleanu Natalia a prezentat referință, solicitînd respingerea recursului declarat de Barba Victor și menținerea hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2016. La 14 octombrie 2016, creditorul Cucu Dumitru a prezentat referință, solicitînd respingerea recursului și menținerea hotărîrii contestate.

Studiind materialele dosarului și cadrul legal relevant speței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, consideră că recursul urmează a fi respins, din considerentele ce urmează: Conform art. 445 alin. 1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu recurs. Colegiul reține, că conform materialelor dosarului, la 30 mai 2016, reprezentantul debitorului SRL „Bioterm-Stil” - Umaneț Ecaterina a înaintat o cerere introductivă privind intentarea procedurii de insolvabilitate și inițierea procedurii simplificate a falimentului față de întreprindere.

În argumentarea cererii introductive, reprezentantul debitorului a indicat că la momentul depunerii cererii introductive, datoriile financiare ale SRL „Bioterm- Stil” conform datei evidenței contabile la situația din 01 mai 2016, suma datoriei față de creditori constituie 112 027,03 lei, iar suma totală a datoriilor constituie 1 559 055,0 lei. A mai indică că, SRL „Bioterm-Stil” dispune de datorii față de bugetul public național, iar pe conturile bancare a întreprinderii lipsesc surse financiare necesare pentru a satisface creanțele respective din cauza situației financiare dificile a întreprinderii. La moment debitorul SRL „Bioterm-Stil” nu mai exercită careva activitate comercială deja de mai bine de un an de zile, ceea ce presupune imposibilitatea de a executa obligațiile sale și incapacitatea de plată.

A menționat că, întreprinderea nu dispune de active, careva bunuri mobile sau imobile pentru acoperirea obligațiilor pecuniare scadente. Activitatea comercială a întreprinderii este stopată, continuarea de mai departe a unei asemenea activități va duce evident întreprinderea într-o stare în care întreg patrimoniul întreprinderii nu va fi suficient pentru onorarea obligațiilor contractuale față de creditori. A mai indicat că, întreprinderea nu deține în proprietate careva bunuri imobile, iar bunurile mobile disponibile sunt insuficiente pentru acoperirea datoriilor formate. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 iunie 2016, instanța de insolvabilitate a dispus: „Se admite spre examinare cererea introductivă, depusă de reprezentantul debitorului SRL „Bioterm-Stil” - Umaneț Ecaterina, privind intentarea procedurii de insolvabilitate și inițierea procedurii simplificate de faliment.

Se obligă debitorul SRL „Bioterm-Stil” să prezinte înscrisurile doveditoare prevăzute de art. 17 din Legea insolvabilității, precum și extrasul debitorului SRL „Bioterm-Stil” din Registrul de stat al persoanelor juridice care să reflecte situația actuală a acestuia. Se stabilește examinarea cererii introductive pentru data de 10.06.2016 ora 11.20 în incinta Curții de Apel Chișinău, mun. Chișinău, str. Teilor 4.” În acest sens, Colegiul reține că, prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2016, s-a admis cererea introductivă depusă de reprezentantul debitorului SRL „Bioterm-Stil” - Umaneț Ecaterina, fiind dispusă inițierea procedurii simplificate a falimentului cu dizolvarea SRL „Bioterm-Stil” cu sediul în mun.

Chișinău, s. Colonița, IDNO 1013600008450, respectiv fiind dispusă aplicarea tuturor măsurilor de asigurare prevăzute de lege și notificarea tuturor creditorilor. În acest context, Colegiul menționează că conform art. 21 alin. (6) a Legii insolvabilității „Dacă în cererea introductivă debitorul declară că se află în stare de insolvabilitate și își exprimă intenția de a lichida sau de a își restructura activitatea, instanța de judecată va adopta, în cel mult 10 zile lucrătoare, cu citarea debitorului, o hotărâre de intentare a procesului de insolvabilitate fără drept de recurs, obligând-l, după caz, să prezinte un plan al procedurii de restructurare. În acest caz, prevederile art.23-29 nu se aplică.” În această ordine de idei, Colegiul menționează că legiuitorul a prevăzut expres în art. 21 alin. (6) a Legii insolvabilității, că hotărârea instanței de insolvabilitate prin case se dispune inițierea procedurii simplificate a falimentului, este fără drept de recurs.

În acest context, instanța de recurs constată că Barba Victor, a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de insolvabilitate contrar dispozițiilor legale, fapt care impune respingerea acestuia. Având în vedere cele expuse mai sus, Colegiul consideră necesar de a respinge recursul declarat Barba Victor. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, art. 21 alin. (6) a Legii insolvabilității, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție: d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Barba Victor împotriva hotărîrii Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2016, emisă în pricina civilă la cererea introductivă a reprezentantului debitorului SRL „Bioterm-Stil” – Umaneț Ecaterina privind intentarea procedurii de insolvabilitate față de Societatea cu Răspundere Limitată „Bioterm-Stil”.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chișca-Doneva Iurie Bejenaru Nicolae Craiu Ion Druță

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-10-05
0,96
2ri-304/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2ri-304/16 Î N C H E I E R E 05 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei Svetlana Filincova, judecători Galin
CSJ 2017-12-20
0,95
2rc-824/17 — validarea popririi
prima instanţă: E. Clim dosarul nr. 2rc-824/17 D E C I Z I E 20 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Do
CSJ 2017-09-20
0,94
2ri-316/17 — intentarea procesului de insolvabilitate
dosarul nr. 2ri-316/17 prima instanţă: (Curtea de Apel Chișinău) B. Bîrcă D E C I Z I E 20 septembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte
CSJ 2016-12-21
0,93
2ri-368/16 — proces de insolvabilitate
dosarul nr. 2ri-368/16 prima instanță - (Curtea de Apel Chișinău) E. Clim D E C I Z I E 21 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiție în componență: Preşedintel
CSJ 2016-12-14
0,93
2ri-356/16 — intentarea procesului de insolvabilitate
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2ri-356/16 Judecător: B. Bîrca D E C I Z I E 14 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Pr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă