Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 19.10.2016
respins

2r-888/16 — încasarea prejudiciului material

HOTĂRÂRE
19.10.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea prejudiciului material
Temei legal
termenul de declarare a recursului
Citează această cauză
2r-888/16 — încasarea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr.2r-888/16 prima instanță: A. Gafton instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol D E C I Z I E 19 octombrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî, Oleg Sternioală examinând recursul declarat de către avocatul Berezovschi Adrian în interesele lui Levovschi Vladimir, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Întreprinderea cu Capital Străin „Israel Imobil” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Levovschi Vladimir cu privire la încasarea prejudiciului material, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 aprilie 2016, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea avocatului Berezovschi Adrian în interesele lui Levovschi Vladimir privind repunerea apelului în termenul de procedură cu restituirea acestuia, ca fiind depus tardiv, c o n s t a t ă: La 20 iunie 2014, ÎCS „Israel Imobil” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Levovschi Vladimir cu privire la încasarea prejudiciului material.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 01 iunie 2015, a fost admisă acțiunea integral. S-a încasat din contul lui Levovschi Vladimir în beneficiul ÎCS „Israel Imobil” SRL prejudiciul material în sumă de 198 611 lei. S-a încasat din contul lui Levovschi Vladimir în beneficiul statului suma de 5 958,33 lei taxa de stat (f.d. 65). La 23 iulie 2015, avocatul Berezovschi Adrian în interesele lui Levovschi Vladimir a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanțe, solicitînd repunerea apelului în termenul legal, fără invocarea din care considerente a omis termenul dat (f.d. 70). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2015, a fost respinsă ca nefondată cererea avocatului Berezovschi Adrian în interesele lui Levovschi Vladimir privind repunerea apelului în termen, ca nefondată și restituit apelul ca fiind depus tardiv (f.d.

75-76). 1 Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 04 decembrie 2015, a fost admis recursul declarat de către avocatul Berezovschi Adrian în interesele lui Levovschi Vladimir, casată încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2015 cu restituirea pricinii la rejudecare în Curtea de Apel Chișinău pentru soluționarea cererii privind repunerea în termen a apelului (f.d. 96-99). Instanța de recurs a concluzionat că Curtea de Apel adoptînd încheierea Curții de Apel Chișinău din 20 octombrie 2015, nu a respectat procedura de citare a apelantului. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 05 aprilie 2016, a fost respinsă ca nefondată cererea avocatului Berezovschi Adrian în interesele lui Levovschi Vladimir privind repunerea apelului în termen, ca nefondată și restituit apelul ca fiind depus tardiv (f.d.

127- 129). La 19 aprilie 2016, Curtea de Apel a expediat în adresa părților, copia încheierii emise (f.d. 130). La 09 septembrie 2016, avocatul Berezovschi Adrian în interesele lui Levovschi Vladimir a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 05 aprilie 2016, solicitînd casarea acesteia cu emiterea unei noi soluții prin care să fie repus apelantul în termenul de declarare a apelului. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că Curtea de Apel a examinat pricina cu încălcarea normelor de drept procedural iar în concluzie a emis o încheiere ilegală. În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.

În conformitate cu art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Potrivit art. 112 alin. (1) CPC termenul stabilit în ani expiră în luna și ziua respectivă a ultimului an al termenului. Alineatul (3) al aceluiași articol prevede că, actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen. Conform art. 113 alin. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează o dată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător).

Din materialele pricinii rezultă că avocatul Adrian Berezovschi a fost împuternicit de către Levovschi Vladimir să-i reprezinte interesele în fața instanțelor de judecată, inclusiv cu dreptul de ataca hotărîrea judecătorească (f.d. 69). Încheierea instanței de apel a fost emisă la 05 aprilie 2016 în prezența avocatului Levovschi Vladimir, fapt ce rezultă din procesul-verbal al ședinței de judecată (f.d. 125- 126). Dat fiind faptul că încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată în ședința de judecată în prezența avocatului Levovschi Vladimir, termenul de depunere a recursului urmează a fi calculat din data pronunțării actului judecătoresc, care a expirat la 20 aprilie 2016. Prin urmare, Levovschi Vladimir a cunoscut despre existența și conținutul încheierii emise de către Curtea de Apel la 05 aprilie 2016 și astfel urma să se încadreze în termenul de procedură.

2 Or, potrivit art. 75 alin. (4) CPC, actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții. În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) și (3) și 61 alin.(l) Codul de procedură civilă, participanții la proces sînt în drept să, să atace actele judiciare și să-și exercite toate drepturile procedurale acordate de legislația procedurală civilă. Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

Buna-credință prezumă că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligentă și să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele prevăzute de lege. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar a menționa și faptul că recurentul, cunoscînd la 05 aprilie 2016 despre conținutul încheierii emise de către instanța de apel, nu a luat măsurile necesare după cum sugerează jurisprudența CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanță, în speță contestarea la timp a actului de dispoziție a instanței de apel.

Din considerentele enunțate Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de recurs declarată de către avocatul Berezovschi Adrian în interesele lui Levovschi Vladimir, ca fiind depusă înafara termenului de procedură, fără a se pronunța asupra fondului și de a menține încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 alin. 1) lit. a), art. 428 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, decide Se respinge recursul declarat de către avocatul Berezovschi Adrian în interesele lui Levovschi Vladimir. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președinte, judecător, Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Oleg Sternioală 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-11-02
0,93
2ra-2230/16 — incasarea prejudiciului material si moral
prima instanţă: N. Rusu dosarul nr.2ra-2230/16 (Judecătoria Hînceşti) instanţa de apel: Iu.Cimpoi, N.Craiu, N.Simciuc (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 02 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios adminis
CSJ 2016-10-05
0,93
2ra-2212/16 — privind încasarea prejudiciului material și moral
Dosarul nr. 2ra-2212/16 Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău – M. Muruianu Instanţa de apel: CA Chişinău – N. Budăi, L. Bulgac, V. Efros Î N C H E I E R E 05 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de conte
CSJ 2017-05-03
0,93
2r-251/17 — Încasarea prejudiciului material
Dosar nr. 2r-251/17 Prima instanţă: Judecătoria Cimișlia Judecător: Vladimir Rusnac Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: V.Pruteanu L.Popova A.Gavriliţă D E C I Z I E 03 mai 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
CSJ 2016-12-21
0,93
2rc-1034/16 — la încasarea sumei, penalității și compensarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: A. Miron dosarul nr. 2rc-1034/16 (Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău) instanţa de apel: N. Budăi, V. Efros, I. Muruianu (Curtea de Apel Chişinău) D E C I Z I E 21 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de c
CSJ 2016-07-13
0,93
2r-647/16 — repararea prejudiciului material și moral
prima instanţă: N. Mazur dosarul nr.2r-647/16 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, L. Bulgac D E C I Z I E 13 iulie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă:
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă