2r-251/17 — Încasarea prejudiciului material
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea prejudiciului material
- Temei legal
- Suspendarea executării hotărârii
2r-251/17 — Încasarea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
Dosar nr. 2r-251/17 Prima instanță: Judecătoria Cimișlia Judecător: Vladimir Rusnac Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: V.Pruteanu L.Popova A.Gavriliță D E C I Z I E 03 mai 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecător: Valeriu Doagă Judecătorii: Tamara Chișca-Doneva, Nicolae Craiu examinând recursul declarat de reprezentantul lui Tomailî Ivan și Tomailî Valentina, avocatul Ursu Olga, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Sobețchi Valeriu împotriva lui Tomailî Ivan și Tomailî Valentina, privind încasarea prejudiciului material, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă cererea cu privire la emiterea unei hotărâri suplimentare, privind suspendarea executării hotărârii Judecătoriei Cimișlia din 17 mai 2016, c o n s t a t ă : La data de 03 iunie 2015, Sobețchi Valeriu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Tomailî Ivan și Tomailî Valentina, privind încasarea prejudiciului material.
În motivarea acțiunii a indicat că, din 01 iunie 1999 este proprietarul apartamentului nr. 6 din blocul de locuit amplasat în or. Cimișlia, str. Decebal, 46. Tomailî Ivan și Tomailî Valentina la fel dețin apartamentul nr. 3 din același bloc de locuit, care se află în partea imediat superioară a apartamentului său. În perioada anilor 2012-2014, pârâții de nenumărate ori au inundat apartamentul său, cauzându-i un prejudiciu material care potrivit raportului de evaluare nr. 073 din 27 februarie 2015 constituie suma de 62 456 lei. Indică reclamantul că, pârâții refuză benevol de a achita prejudiciul material cauzat, motiv din care a înaintat prezenta acțiune. 1 Solicită reclamantul, admiterea acțiunii, încasarea în mod solidar din contul lui Tomailî Ivan și Tomailî Valentina a prejudiciului material în mărime de 62 456 lei, a taxei de stat în sumă de 1 874 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3 000 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia din 17 mai 2016 acțiunea a fost admisă. A fost dispusă încasarea în mod solidar de la Tomailî Ivan și Tomailî Valentina în beneficiul lui Sobețchi Valeriu a prejudiciului material în sumă de 62 456 lei, taxa de stat în sumă de 1 874 lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 3 000 lei. La 24 august 2016, Tomailî Ivan și Tomailî Valentina prin intermediul avocatului Ursu Olga au depus cerere de apel, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, suspendarea executării hotărârii Judecătoriei Cimișlia din 17 mai 2016, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de fond. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 noiembrie 2016, s-a repus în termenul de declarare a apelului Tomailî Ivan și Tomailî Valentina și s-a ridicat cauza de la examinare cu remiterea acesteia în prima instanță pentru întocmirea hotărârii motivate.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016 a fost respinsă cererea reprezentantului apelanților Tomailî Ivan și Tomailî Valentina, avocatul Olga Ursu privind emiterea unei hotărâri suplimentare de suspendare a executării hotărârii Judecătoriei Cimișlia din 17 mai 2016. La data de 15 decembrie 2016, reprezentantul lui Tomailî Ivan și Tomailî Valentina, avocatul Olga Ursu a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie dispusă suspendarea executării hotărârii Judecătoriei Cimișlia din 17 mai 2016. În motivarea recursului a indicat că, instanța de apel după ce a decis repunerea în termen a cererii de apel, nu a dispus prin încheiere și suspendarea executării hotărârii.
După parvenirea dosarului la Curtea Supremă de Justiție, la data de 27 martie 2017, în adresa intimatului Sobețchi Valeriu a fost expediată copia cererii de recurs cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Până la examinarea pricinii, intimatul nu a depus referință prin care să-și exprime opinia asupra cererii de recurs. În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Din actele cauzei rezultă că, încheierea recurată a fost pronunțată la data de 30 noiembrie 2016 (vol. I, f.d. 267-268) și expediată în adresa participanților la proces la data de 05 decembrie 2016 (vol. I, f.d.
269), iar cererea de recurs a fost depusă prin intermediul oficiului poștal la data de 15 decembrie 2016 (vol. II, f.d.12). 2 Astfel, prin prisma prevederilor art. 425 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție concluzionează că recursul a fost declarat în interiorul termenului. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Studiind materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul declarat de reprezentantul lui Tomailî Ivan și Tomailî Valentina, avocatul Olga Ursu, și de a casa integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016 cu restituirea pricinii spre rejudecare, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. b) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau parțial încheierea, restituind pricina spre rejudecare; După cum rezultă din actele cauzei, la data de 24 august 2016 Tomailî Ivan și reprezentanta Valentinei Tomailî, avocatul Olga Ursu au depus cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Cimișlia din 17 mai 2016 prin care au solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului cu dispunerea suspendării executării hotărârii primei instanțe (vol. I, f.d. 181-187). Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 noiembrie 2016, Tomailî Ivan și Tomailî Valentina au fost repuși în termenul de declarare a apelului.
La 18 noiembrie 2016 și 24 noiembrie 2014, Tomailî Ivan și reprezentata Valentinei Tomailî, avocatul Rusu Olga au solicitat instanței de apel emiterea unei încheieri suplimentare cu privire la suspendarea executării hotărârii primei instanțe (vol. I, f.d.263,265). Ca urmare, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, cererile privind emiterea unei hotărâri suplimentare au fost respinse ca neîntemeiate. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că, concluzia instanței de apel redată în încheierea din 30 noiembrie 2016, este una eronată. Or, potrivit art. 363 Cod de procedură civilă, termenul de apel suspendă executarea hotărârii pronunțate în primă instanță, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.
Apelul exercitat în termen este, de asemenea, suspensiv de executare a hotărârii. În cererea de apel depusă de Tomailî Ivan și reprezentantul Valentinei Tomailî, avocatul Ursu Olga au solicitat suspendarea executării hotărârii instanței de fond. În acest sens instanța de recurs menționează că, în cazul depunerii unei cereri de apel tardive, doar curtea de apel (ca instanță de apel) este în drept să se pronunțe dacă apelul este depus în termen. 3 Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea hotărârii. Însă, dacă s-a decis repunerea cererii în termenul de apel, la cererea apelantului, instanța de apel din motive justificate, prin încheiere poate să suspende executarea hotărârii.
Reieșind din circumstanțele sus menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție concluzionează despre necesitatea admiterii recursului, casarea încheierii Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016 cu restituirea pricinii spre rejudecare pentru examinarea cererii privind suspendarea executării hotărârii. La rejudecare instanța de apel urmează să stabilească concret cerințele înaintate de solicitanți în cererile depuse la 18 noiembrie 2016 și 24 noiembrie 2016 (vol. I, f.d. 263, 265) și să le aprecieze ca atare. În conformitate cu art. 427 lit. b) și art. 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se admite recursul declarat de reprezentantul lui Tomailî Ivan și Tomailî Valentina, avocatul Olga Ursu.
Se casează integral încheierea Curții de Apel Chișinău din 30 noiembrie 2016, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Sobețchi Valeriu împotriva lui Tomailî Ivan și Tomailî Valentina, privind încasarea prejudiciului material, cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Tamara Chișca-Doneva Nicolae Craiu 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.