3ra-1188/16 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- atributiile de baza ale primarului
3ra-1188/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: N. Corcea nr.3ra-1188/16 instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru D E C I Z I E 12 octombrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Oleg Sternioală, Mariana Pitic, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Primăria municipiului Chișinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu răspundere limitată „Aquarelle” împotriva Primăriei municipiului Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea prelungirii termenului de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2016, prin care a fost admis apelul declarat de Societatea cu răspundere limitată „Aquarelle”, casată hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 29 iulie 2015, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acțiunii c o n s t a t ă: La 27 aprilie 2015 SRL „Aquarelle” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.
Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea prelungirii termenului de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare. În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că, este deținătorul panourilor publicitare autorizate în baza autorizațiilor de construire și amplasare a publicității. Fiecare panou în municipiul Chișinău este autorizat ca entitate de prestare de servicii, fiind individualizat cu număr și serie, iar autorizațiile panourilor sunt înregistrate la Oficiul Fiscal Chișinău. La 23 martie 2015 SRL „Aquarelle” a adresat pîrîtului o cerere de prelungire a autorizațiilor, împreună cu anexele prevăzute de Regulamentul provizoriu nr. 71/15 din 03 mai 2007 de amplasare și funcționare a dispozitivelor publicitare.
La 30 martie 2015 însă a primit un răspuns negativ relativ la prelungirea autorizațiilor nr. 21/1712, indicîndu-se drept temei al refuzului în lipsa evidentă a cadrului legal de refuz „indicațiile Primarului General”. Drept temei de refuz s-a mai indicat și „ necesitatea coordonării cu prețurile de 1 sector conform indicațiilor Primarului General”, motive ce nu se conțin în legislație, considerînd astfel de refuz un abuz din partea autorității publice semnatare. Cere reclamantul admiterea acțiunii, obligarea Primăriei municipiului Chișinău de a prelungi termenul de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare conform cererii nr. 01/03 din 19 martie 2015 și încasarea cheltuielilor pentru asistență juridică în mărime de 5000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 iulie 2015, a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2016, a fost admis apelul declarat de SRL „Aquarelle”, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 iulie 2015, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acțiunii, prin care Primăria municipiului Chișinău a fost obligată de a prelungi termenul de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare conform cererii SRL „Aquarelle” nr. 01/03 din 19 martie 2015, s-a dispus încasarea de la Primăria mun. Chișinău în beneficiul SRL „Aquarelle” cheltuielile de asistență juridică în mărime de 5000 lei.
La 08 iunie 2016 Primăria mun. Chișinău a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2016 și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului a indicat că, instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material și procedural. Referitor la aplicarea eronată a normelor de procedură indică că, instanța urma să emită, conform legislației în vigoare, încheierea privind asigurarea acțiunii prin interzicerea Primăriei mun. Chișinău în demontarea panourilor de publicitate, proprietate a SRL „Aquarelle”, până la devenirea irevocabilă a deciziei instanței de apel, dar nicidecum prin decizia Curții de Apel Chișinău.
Din punct de vedere al încălcării normelor materiale recurentul reține că, prin răspunsul nr. 21/1712 din 24 martie 2015, expediat de către Direcția Generală Arhitectură Urbanism și Relații Funciare, intimatul a fost informat despre prezentarea tuturor imaginilor coordonate cu responsabilii din Direcția Generală Arhitectură Urbanism și Relații Funciare, Direcția Social - Umanitară si Relații Interetnice și Centrul Național de Terminologie. Pentru eliberarea actelor administrative solicitantul urma să prezinte coordonările respective care se solicită în temeiul pct. 6.1.10 din Regulamentul nr. 71/15 din 03 mai 2007 aprobat prin decizia Consiliului mun. Chișinău. Așadar, în cazul dat răspunsul poartă un caracter explicativ, dar nicidecum refuz în eliberarea actului administrativ.
Instanța urma să ia în considerație și pct. 8.1 al deciziei Consiliului municipal Chișinău despre aprobarea Regulamentului provizoriu privind autorizarea și amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicității, firmelor (inscripții și imagini exterioare) în municipiul Chișinău, care reglementează expres faptul că dispozitivele de publicitate, amplasate pe domeniul public sau privat, constituie construcții provizorii și urmează a fi demontate de către proprietarii lor odată cu expirarea 2 termenului de valabilitate a autorizației privind plasarea publicității sau cu anularea ei de către autoritățile administrației publice locale. Conform art. 2 al Legii nr. 163 din 09 iulie 2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, construcțiile cu caracter provizoriu constituie construcțiile autorizate care, conform documentației de urbanism și amenajare a teritoriului, au o durată de existență limitată, stabilită de către emitent.
Din categoria construcțiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioșcurile, gheretele, pavilioane, cabinele, corpuri și panouri de afișaj, copertine, pergole sau alte obiecte similare. Vis - a - vis de prelungirea autorizațiilor de construire și amplasare a panourilor publicitare, Primăria mun. Chișinău este unicul organ competent ce decide în eliberarea solicitantului a autorizației de construire și amplasare a publicității exterioare, care constituie o construcție provizorie și are o durată de existență limitată, iar la expirarea funcționării acesteia, dispozitivele de publicitate urmează a fi demontate.
Respectiv, obligarea autorității publice de a prelungi valabilitatea autorizațiilor de construire și amplasarea publicității exterioare în virtutea unei hotărîri pronunțate de instanța de judecată, va fi considerată ca o substituire a atribuțiilor autorităților publice, întrucît eliberarea unei astfel de autorizații este luată exclusiv de organul abilitat cu aceste atribuții prin lege. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că, Primăria mun. Chișinău a declarat recursul împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2016 în termen, la 08 iunie 2016. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanței de apel și a menține hotărîrea primei instanțe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să mențină hotărârea primei instanțe. După cum s-a stabilit, Primăria mun. Chișinău a eliberat SRL „Aquarelle” autorizațiile de construire și amplasare a publicității exterioare (f.d. 12-124, vol.I), iar la expirarea termenului funcționării acestora societatea s-a adresat Primăriei mun.
Chișinău cu cerere de prelungire a autorizațiilor (f.d. 7-8, vol.I). Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare la 24 martie 2015 a comunicat SRL „Aquarelle” precum că pentru prelungirea autorizațiilor este necesar de a prezenta avizul prețurilor de sector unde sunt amplasate dispozitivele publicitare, precum și s-a solicitat prezentarea tuturor imaginilor coordonate cu responsabilii din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, 3 Direcției social-umanitare și relații interetnice și Centrul Național de Terminologie (f.d.9, vol.I).
Nefiind de acord cu răspunsul dat, SRL „Aquarelle” prin prezenta acțiune, în procedura contenciosului administrativ, solicită instanței de judecată obligarea Primăriei municipiului Chișinău de a prelungi termenul de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare conform cererii nr. 01/03 din 19 martie 2015. Instanța de apel a decis admiterea acțiunii înaintate de SRL „Aquarelle”, motivîndu-și soluția pe faptul că Primăria mun. Chișinău la cererea de prelungire a autorizațiilor a dat un răspuns evaziv, superficial și lipsit de un conținut întemeiat legal care ar soluționa solicitările intimatului, iar actele pretinse suplimentar de Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare nu constituie decît o depășire a atribuțiilor de soluționare a cererii date, nefiind fundamentate legal.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră neîntemeiate concluziile instanței de apel din următoarele considerente. Conform art. 29 al. (1) lit. k) a Legii privind administrația publică locală nr. 436 din 28 decembrie 2006, pornind de la domeniile de activitate ale autorităților administrației publice locale de nivelul întîi, stabilite la art.4 alin.(1) din Legea privind descentralizarea administrativă, primarul exercită în teritoriul administrat atribuția de bază de eliberare a autorizațiilor prevăzute de lege. Pct. 11.1 al Regulamentului provizoriu privind autorizarea și amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicității, firmelor (inscripții și imagini exterioare) în mun.
Chișinău, aprobat prin decizia Consiliului mun. Chișinău nr.71/15 din 03 mai 2007, stabilește cazurile de anulare a autorizațiilor, inclusiv drept urmare a expirării termenului de valabilitate a acestuia. Or, odată cu expirarea termenului de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare, SRL „Aquarelle” nu a demontat panourile publicitare, ci prin prezenta acțiune a pretins la prelungirea funcționării acestora. Și Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcție nr. 163 din 09 iulie 2010 definește construcțiile cu caracter provizoriu ca fiind - construcții autorizate care, conform documentației de urbanism și de amenajare a teritoriului, au o durată de existență limitată, stabilită de către emitent.
Din categoria construcțiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioșcuri, gherete, pavilioane, cabine, corpuri și panouri de afișaj, copertine, pergole sau alte obiecte similare. Conform pct.8.1 din Regulamentul provizoriu privind autorizarea și amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicității, firmelor (inscripții și imagini exterioare) în mun. Chișinău, dispozitivele de publicitate amplasate pe domeniul public sau privat, constituie construcții provizorii și urmează a fi demontate de către proprietarii lor odată cu expirarea termenului de valabilitate al autorizației privind plasarea publicității sau cu anularea ei de către autoritățile administrației publice locale. 4 Astfel, în cumul normelor enunțate, rezultă că Primăria mun.
Chișinău este unicul organ competent de a decide în vederea eliberării solicitantului a autorizației de construire și amplasare a publicității exterioare, care constituie o construcție cu caracter provizoriu și are o durată de existență limitată, iar la expirarea funcționării acesteia, dispozitivele de publicitate urmează a fi demontate. Cu toate acestea, legea nu impune restricții solicitantului de a cere organului administrației publice locale în eliberarea unei noi autorizații în condițiile stabilite de lege. Prin urmare, pentru eliberarea unei noi autorizații de construire și amplasare a publicității exterioare este necesar de a iniția o nouă procedură de obținere a acesteia. Primăria mun.
Chișinău, în principiu, prin scrisoarea din 24 martie 2015 nu a refuzat expres în prelungirea termenul de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare, ci a informat societatea precum că pentru prelungirea autorizațiilor este necesar de a prezenta avizul prețurilor de sector unde sunt amplasate dispozitivele publicitare, precum și s-a solicitat prezentarea tuturor imaginilor coordonate cu responsabilii din cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Direcției social-umanitare și relații interetnice și Centrul Național de Terminologie. În circumstanțele date, se impune admiterea recursului declarat de Primăria mun. Chișinău, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe, care a adoptat corect soluția de respingere a acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Or, obligarea autorității publice de a prelungi valabilitatea autorizației de construire și amplasarea publicității exterioare în virtutea unei hotărîri pronunțate de instanța de judecată, va fi considerată ca o substituire a atribuțiilor autorităților publice, întrucît eliberarea unei astfel de autorizații este luată exclusiv de organul abilitat cu aceste atribuții prin lege. La fel se reține că, instanța de judecată nu poate hotărî în privința condițiilor în care autoritatea publică ar urma să soluționeze cererea, deoarece s-ar încălca principiul separării puterilor de stat.
Ba mai mult, Legea contenciosului administrativ urmărește scopul de a pune la dispoziția instanțelor o cale procedurală de înlăturare a pasivității și inacțiunilor autorităților administrative, pentru a le obliga să se pronunțe asupra cererilor ce le sunt adresate, iar dacă reclamantul contestă refuzul nejustificat al administrației publice de a satisface o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, instanța în cazul în care constată temeinicia pretențiilor înaintate, poate obliga autoritatea publică de a emite actul administrativ solicitat de reclamant. În rezultatul celor enunțate, rezultă ilegalitatea deciziei instanței de apel, iar cu titlu de consecință, temeinicia soluției primei instanțe.
Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea integrală a deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție 5 decide: Se admite recursul declarat de către Primăria municipiului Chișinău. Se casează decizia Curții de Apel Chișinău din 25 mai 2016 și se menține hotărîrea Judecătoriei Centru municipiul Chișinău din 29 iulie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu răspundere limitată „Aquarelle” împotriva Primăriei municipiului Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea prelungirii termenului de valabilitate a autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare.
Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Oleg Sternioală Mariana Pitic Galina Stratulat 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.