- Dosarul nr.
- 3ra-1234/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 octombrie 2015
- Părțile
- Oficiul Teritorial Chisinau al Cancelariei de Stat vs Primarul General al mun. Chisinau,
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
3ra-1234/15 — Anularea actului administrativ
Prima instanță: Judecătoria sectorului Centru municipiul Chișinău, Judecător – Ștefan Niță Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – Iulia Cimpoi, Nicolae Craiu, Natalia Simciuc dosar 3ra-1234/15 ÎNCHEIERE 21 octombrie 2015 municipiul Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, Judecător – Svetlana Filincova, Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas Examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul prin procură a Primarului general al municipiului Chișinău, Daniela Levco, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ depusă de Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului general al municipiului Chișinău, intervenienți accesorii SRL „Neorama”, SRL „Aquarelle” și SRL „Pro Fortes” privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Primarul general al municipiului Chișinău, a con st at at: La 11 septembrie 2014 Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva Primarului general al municipiului Chișinău,
solicitînd anularea dispoziției nr.647- d din 11 iulie 2014 „Cu privire la anularea autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și demontarea dispozitivelor publicitare”. În motivarea cererii a indicat că la 11 iulie 2014 Primarul general al municipiului Chișinău a emis dispoziția nr.647-d, prin care a dispus anularea autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare din bd. Moscova / str. Alecu Russo. La 04 august 2014 Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a înaintat Primarului general al municipiului Chișinău notificarea nr.1304/OT-1343, prin care s-a solicitat abrogarea dispoziției menționate. În limita termenului de prescripție nu a parvenit nici un răspuns la notificarea înaintată.
1 Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat consideră că temei pentru anularea autorizației de construire și amplasare a publicității exterioare nu există. Potrivit regulamentului provizoriu privind autorizarea și amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicității, firmelor ( înscripții și imagini exterioare) în municipiul Chișinău, mijloacele de publicitare exterioară sunt construcții provizorii și urmează a fi demontate în corespundere cu necesitățile urbanistice ale administrației publice locale conform legislației în vigoare a Republicii Moldova și nicidecum nu prevede anularea autorizațiilor de construire și amplasare a panourilor publicitare. Prin încheierea Judecătoriei sectorului Centru municipiul Chișinău din 28 octombrie 2014 au fost atrași în calitate de intervenienți accesorii SRL „Neorama”, SRL „Aquarelle” și SRL „Pro Fortes”.
Prin hotărîrea Judecătoriei sectorului Centru municipiul Chișinău din 22 decembrie 2014 a fost admisă acțiunea Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. A fost anulată dispoziția Primarului General al municipiului Chișinău nr.647-d din 11 iulie 2014 „Cu privire la anularea autorizațiilor de construire și amplasare a publicității exterioare și demontarea dispozitivelor publicitare”. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2015 a fost respins apelul declarat de Primarul General al municipiului Chișinău.
A fost menținută hotărîrea Judecătoriei sectorului Centru municipiul Chișinău din 22 decembrie 2014. La 21 iulie 2015 reprezentantul prin procură a Primarului general al municipiului Chișinău, Daniela Levco, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2015, solicitînd casarea deciziei recurate și a hotărîrii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărîri prin care sa fie respinsă ca neîntemeiată cererea Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat. În motivarea cererii a indicat că potrivit „Regulamentului provizoriu privind autorizarea și amplasarea dispozitivelor de publicitate, a publicității, firmelor în municipiul Chișinău”, dispozitivele de publicitate, amplasate pe domeniul public sau privat, constituie construcții provizorii și urmează a fi demontate de către proprietarii lor odată cu expirarea termenului de valabilitate al autorizației sau cu anularea ei de către autoritățile administrației publice locale.
A mai indicat că autorizațiile vizate au o durată de existență limitată stabilită de emitent, iar în autorizații au fost incluse condiții pe care agenții economici le-au acceptat și anume, dispozitivele publicitare sunt construcții provizorii și urmează a fi demontate în corespundere cu necesitățile urbanistice ale administrației publice locale, conform legislației în vigoare. Consideră recurentul că actul administrativ contestat este emis legal de un organ competent, conform procedurii stabilite. 2 Analizînd temeiurile invocate în recurs, în raport cu materialele pricinii și prevederile Legii, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de reprezentantul prin procură a Primarului general al municipiului Chișinău, Daniela Levco ca fiind inadmisibil, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod Procedură Civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod Procedură Civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod Procedură Civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod Procedură Civilă.
Dat fiind faptul că temeiurile declarării recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII Cod Procedură Civilă, sunt strict delimitate de art.432, Colegiul reține că, reieșind din prevederile art.437 alin.(1) lit.f) Cod Procedură Civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale, omisiuni și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale normelor de drept material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În speță, criticile aduse de recurent, însoțite de expunerea circumstanțelor de fapt ale pricinii, percepute din propriul punct de vedere al recurentului, nu pot duce la admisibilitatea recursurilor, ori recurentul a evitat delimitarea acelor omisiuni sau erori ale instanței de judecată care ar dicta admisibilitatea recursului.
Criticile aduse de recurent întru argumentarea cererii de recurs urmau să evidențieze ilegalitatea soluției instanței de judecată și nu simplul fapt al dezacordului recurentei cu această soluție. Mai mult ca atît, Completul remarcă faptul că argumentarea expusă în cererea de recurs, declarată de reprezentantul prin procură a Primarului general al municipiului Chișinău, Daniela Levco este, în esență, similară argumentării expuse în cererea de apel din 12 ianuarie 2015, căreia instanța de apel i-a dat o apreciere clară. Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, lipsit de conținut și evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de judecată, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.
Se cere a fi precizat că, specific recursului declarat în condiţiile secţiunii a 2- a, Capitolul XXXVIII, Cod Procedură Civilă, este că recursul nu provoacă o rejudecare a fondului pricinii. Rolul exclusiv al recursului este de a asigura 3 efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4). Astfel, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod Procedură Civilă, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de reprezentantul prin procură a Primarului general al municipiului Chișinău, Daniela Levco.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecător – Svetlana Filincova, Judecători – Dumitru Mardari Maria Ghervas 4