2ri-309/16 — validarea popririi și încasarea sumei de la terțul poprit
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- validarea popririi şi încasarea sumei de la terţul poprit
- Temei legal
- validarea popririi şi încasarea sumei de la terţul poprit
2ri-309/16 — validarea popririi și încasarea sumei de la terțul poprit (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău Dosarul nr. 2ri-309/16 Judecător: A. Nogai D E C I Z I E 12 octombrie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru, Maria Ghervas, Ion Druță examinând recursul declarat de către administratorul procesului de insolvabilitate a Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”, Ana Litr, în pricina civilă de insolvabilitate a Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”, cererea depusă de administratorul procesului de insolvabilitate a Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”, Ana Litr împotriva lui Profir Octavian cu privire la validarea popririi în sumă de 1 840 260 lei și încasarea sumei de 1 840 260 lei de la terțul poprit în beneficiul Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”, împotriva hotărârii Curții de Apel Chișinău din 22 iulie 2016, prin care: -S-a respins cererea depusă de administratorul Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”, în proces de insolvabilitate, Ana Litr cu privire la validarea popririi în sumă de 1 840 260 lei (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci lei, 00 bani) și încasarea sumei; -S-a desființat poprirea instituită asupra creanței lui Profir Octavian față de Societatea pe Acțiuni „Euroasig Grup”, în proces de insolvabilitate, în sumă de 1 840 260 lei (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci lei, 00 bani),
c o n s t a t ă Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 28 februarie 2014, a fost intentat procesul de insolvabilitate față de SA „Euroasig Grup”, în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate a fost numit ÎI „Ana Litr”. Hotărârea respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial al RM din 07.03.2014. Prin aceiași hotărâre a fost stabilit termenul limită de înaintare a creanțelor până la 31.03.2014, ședința de validare fiind stabilită la data de 12.05.2014. La 17 iunie 2015, administratorul CA „Euroasig Grup” SA, în proces de insolvabilitate, Ana Litr s-a adresat cu cerere de validare a popririi împotriva lui Profir Octavian.
În motivarea cererii a invocat că, în urma verificării datelor evidenței contabile, transmise administratorului de către conducerea CA „Euroasig Grup” SA (în proces de insolvabilitate) în persoana lui Lăcătuș Ion, și în rezultatul analizei ei, administratorul a constatat că conform bilanțului contabil la situația din 30.11.2013 în debitul contului 231 „Investiții pe termen scurt în părți nelegate”, era reflectată suma de 1 840 260,00 lei. Analizând analitica contului sus menționat, a constatat că, persoana fizică Profir Octavian are o datorie față de CA „Euroasig Grup” SA, în sumă de 1 840 260,00 (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci) lei, formată în rezultatul nerambursării împrumutului în termenele stabilite de contractul de împrumut nr. f/n din 02.07.2012.
A mai invocat administratorul că până în prezent terțul poprit nu și-a onorat obligația de rambursare a împrumutului în sumă de 1 840 260,00 (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci) lei. Indică că, în vederea înființării popririi administratorul CA „Euroasig Grup” SA a înaintat la data de 14 mai 2014 la adresa terțului poprit, somații prin care i-a adus la cunoștință despre înființarea popriri și a solicitat ca în termen de 5 zile de la data comunicării popririi să achite la contul de acumulare a lichidatorului suma datorată.
Potrivit art. 126 alin. (5) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor – de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să plătească direct pe conturile de acumulare indicate de administratorul insolvabilității/lichidator ori să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada către administratorul insolvabilității/lichidator pentru a fi preluate. S-a menționat că deși la data de 29.05.2015, terțul poprit a primit somația înaintată, până la moment nu a plătit pe contul de acumulare a administratorului insolvabilității și nici nu a consemnat suma datorată.
A fost solicitată aplicarea interdicțiilor de înstrăinare asupra bunurilor ce-i aparțin terțul poprit Profir Octavian în valoare de 1 840 260,00 (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci) lei și validarea popririi pe suma datoriei în mărime de 1 840 260,00 (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci) lei și încasarea de la terțul poprit Profir Octavian, cu sediul MD-2064, or. Chișinău, str. Dominte Timonu,10, în beneficiul CA „Euroasig Grup” SA (în proces de insolvabilitate), str. Armenească, 27, mun. Chișinău, IDNO: 1002600054585 a datoriei în mărime de 1 840 260,00 (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci) lei.
Reprezentantul lui Profir Octavian, avocatul Ion Cernolev a depus referință pe marginea acțiunii, indicând că somația prin care s-a solicitat achitarea datoriei a fost înaintată față de Profir Octavian la 14 mai 2015, iar cererea de validare a popririi a fost depusă în instanța de judecată la 17 iunie 2015, cu omiterea termenului prevăzut de art. 126 alin. (9) Legea insolvabilității. S-a mai invocat că, CA „Euroasig Grup” SA nu a demonstrat că a transmis lui Profir Octavian integral toată suma prevăzută la pct. l. al contractului de împrumut din 02 iulie 2012 și nu a prezentat originalul contractului de împrumut din 02 iulie 2012. În final, s-a conchis că acțiunile de încasare a datoriei (inclusiv în cazul desființării popririi de către instanță în urma existenței unui litigiu de drept unde debitorul insolvabil este reclamant), urmează a fi examinat în instanța de drept comun, potrivit competenței.
S-a solicitat respingerea acțiunii și desființarea popririi în privința lui Profir Octavian în sumă de 1 840 000 lei. În ședința de judecată, administratorul Ana Litr a susținut integral acțiunea în sensul formulat. Reprezentantul lui Profir Octavian, avocatul Ion Cernolev a solicitat respingerea acțiunii din motivele enunțate în referință. Reprezentantul CNPF în ședința de judecată a susținut poziția administratorului CA „Euroasig Grup” SA, în proces de insolvabilitate, Ana Litr.
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 22 iulie 2016: -S-a respins cererea depusă de administratorul Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”, în proces de insolvabilitate, Ana Litr cu privire la validarea popririi în sumă de 1 840 260 lei (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci lei, 00 bani) și încasarea sumei; -S-a desființat poprirea instituită asupra creanței lui Profir Octavian față de Societatea pe Acțiuni „Euroasig Grup”, în proces de insolvabilitate, în sumă de 1 840 260 lei (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci lei, 00 bani), Nefiind de acord cu hotărârea respectivă, la data de 03 august 2016, în termenul prevăzut de lege, Ana Litr administratorul procedurii de insolvabilitate a Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup” a declarat recurs, completîndu-l la 21 septembrie 2016, a solicitat casarea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 22 iulie 2016, cu pronunțarea unei hotărâri noi prin care să fie validată poprirea pe suma în mărime de 1 840 260 lei și încasarea sumei respective de la terțul poprit Profir Octavian în beneficiul Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”.
În motivarea recursului, recurentul a reiterat temeiurile de fapt și de drept invocate în instanța de insolvabilitate în cererea de validare a popririi. La 10 octombrie 2016, Profir Octavian a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitînd respingerea acestuia.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 22 iulie 2016, din următoarele considerente: Conform prevederilor art. 126 alin. (1), (2) și (11) a Legii insolvabilității (1)Sânt supuse urmăririi silite prin poprire mijloacele bănești în numerar și fără numerar, în monedă națională și în valută străină, titlurile de valoare, alte bunuri mobile incorporale care sânt datorate debitorului ori sânt deținute în numele său de un terț sau pe care acesta din urma i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
De asemenea, pot fi poprite bunurile mobile corporale ale debitorului deținute de un terț în numele lui și creanța cu termen ori sub condiție. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiției. (2)Poprirea se înființează prin somație a administratorului insolvabilității/lichidatorului și se comunică terțului menționat la alin.(1) împreună cu o copie certificată de pe hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate/faliment asupra debitorului. (11) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța de insolvabilitate va adopta o hotărâre de validare a popririi, prin care va încasa de la terțul poprit suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va decide desființarea popririi.
În acest context legal, Colegiul reține că în susținerea cererii de validare a popririi, și respectiv solicitărilor privind validarea popririi în sumă de 1 840 260 lei cu încasarea acesteia din contul lui Profir Octavian, s-a invocat contractul de împrumut din 02 iulie 2012 (f.d. 6) și bilanțul contabil la situația din 30.11.2013 în debitul contului 231 „Investiții pe termen scurt în părți nelegate”, unde a fost reflectată suma de 1 840 260,00 lei. Conform art. 867 alin. (1) Cod civil al RM, prin contractul de împrumut o parte (împrumutător) se obligă să dea în proprietate celeilalte părți (împrumutatul) bani sau alte bunuri fungibile, iar aceasta se obligă să restituie banii în aceeași sumă sau bunuri de același gen, calitate și cantitate la expirarea termenului pentru care i-au fost date.
Conform art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Conform art. 121 CPC, instanța judecătorească reține spre examinare și cercetare numai probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existența sau inexistența de circumstanțe, importante pentru soluționarea justă a cazului. Astfel, conform clauzei contractuale și anume pct. 1.1. al contractului de împrumut din 02 iulie 2012, „În temeiul procesului-verbal nr. 01 din 02 iulie 2012 Împrumutătorul transmite în condițiile prezentului contract în proprietatea Împrumutatului mijloace bănești în sumă de 3 820 260, 82 lei…”.
În ordinea de idei respectivă, Colegiul menționează că la materialele cauzei lipsește acest proces verbal nr. 01 din 02 iulie 2012 prin care împrumutătorul transmite în condițiile prezentului contract în proprietatea împrumutatului mijloace bănești în sumă de 3820260,82 lei, respectiv nu este dovada transmiterii sumei împrumutului. În circumstanțele de fapt respective, Colegiul califică ca fiind justificată concluzia instanței de insolvabilitate că probele prezentate de administratorul procesului de insolvabilitate nu confirmă în mod cert executarea de către CA „Euroasig Grup” SA a obligațiilor asumate prin contractul de împrumut din 02.07.2012 (pct. 1) în ceea ce privește transmiterea lui Profir Octavian a sumei de 1 840 260 lei, respectiv nu a fost probată eliberarea sumei împrumutului de către CA „Euroasig Grup” SA lui Profir Octavian în mărime de 1 840 260 lei.
Totodată, Colegiul reține că, instanța de insolvabilitate justificat a concluzionat și faptul că înscrisurile care au fost prezentate de administrator în susținerea cererii privind poprirea și anume extrasele din analitica conturilor bancare, cât și actul de control din 11.09.2013, nu pot fi reținute în calitate de probe care ar demonstra executare obligației intimatului de transmitere a sumei împrumutului, respectiv de către instanța de insolvabilitate întemeiat a fost constatată existența unui litigiu de drept în pricina privind validarea popririi în baza contractului de împrumut din 02.07.2012. În acest sens, Colegiul menționează și faptul că reprezentantul terțului poprit a obiectat asupra cererii de validare a popririi, negând existența datoriei lui față de CA „Euroasig Grup” SA și a invocat că litigiul în cauză urmează a fi examinat în instanța de drept comun, conform competenței.
Mai, mult ca atât, Colegiul menționează că în litigiile respective, în cazul acțiunilor intentate de administratorul insolvabilității/lichidatorul, unde ca obiect al litigiului este încasarea de la terț a unei datorii (inclusiv în cazul desființării popririi de către instanță în urma existenței unui litigiu de drept), aceasta nu poate fi caracterizată ca bun ce face parte din masa debitoare, deoarece ultima nu se afla în proprietatea debitorului la momentul intentării procesului de insolvabilitate, astfel acțiunile de încasare a unei datorii, (inclusiv în cazul desființării popririi de către instanță în urma existenței unui litigiu de drept unde debitorul insolvabil este reclamant), urmează a fi examinate în instanțele de drept comun, potrivit competenței.
Astfel, Colegiul apreciază drept legală și întemeiată hotărârea Curții de Apel Chișinău din 22 iulie 2016, prin care s-a respins cererea depusă de administratorul Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”, în proces de insolvabilitate, Ana Litr cu privire la validarea popririi în sumă de 1 840 260 lei și încasarea sumei, și s-a desființat poprirea instituită asupra creanței lui Profir Octavian față de Societatea pe Acțiuni „Euroasig Grup”, în proces de insolvabilitate, în sumă de 1 840 260 lei. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de administratorul procesului de insolvabilitate a Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup” Ana Litr.
Se menține hotărârea Curții de Apel Chișinău din 22 iulie 2016, emisă în pricina civilă de insolvabilitate a Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”, în urma examinării cererii depusă de administratorul procesului de insolvabilitate a Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”, Ana Litr împotriva lui Profir Octavian cu privire la validarea popririi în sumă de 1 840 260 lei (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci lei, 00 bani) și încasarea sumei de 1 840 260 lei (un milion opt sute patruzeci mii două sute șaizeci lei, 00 bani) de la terțul poprit în beneficiul Societății pe Acțiuni „Euroasig Grup”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Maria Ghervas Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.