2r-846/16 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- termenul de declarare a apelului, efectele neîndeplinirii în termen a actului de procedură
2r-846/16 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: N. Rusu dosarul nr.2r-846/16 instanța de apel: D. Manole, Șt. Niță, A. Pahopol D E C I Z I E 05 octombrie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Mariana Pitic, Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către avocatul Victor Pavlov în interesele lui Sergiu Zdrobău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Svetlanei Zdrobău împotriva Sergiu Zdrobău cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 august 2016, prin care a fost respinsă cererea lui Sergiu Zdrobău cu privire la repunerea în termen a apelului și restituită cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal, c o n s t a t ă: La 01 iunie 2011, Svetlana Zdrobău a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Sergiu Zdrobău cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la 02 septembrie 2008 i-a dat cu împrumut lui Sergiu Zdrobău suma de 55000 lei, pîrîtul fiind pus în întîrziere în data de 15 octombrie 2009, fapt conformat prin recipisa scrisă la 02 septembrie 2008, cererea de executare a obligație semnată de Sergiu Zdrobău la data de 15 septembrie 2009. Menționează că pîrîtul s-a obligat să întoarcă datoria într-un termen rezonabil conform recipisei din 02 septembrie 2008, fiind pus în întîrziere prin cererea de rambursare a datoriei din 15 octombrie 2009, însă pînă la moment pîrîtul nu a restituit datoria și se eschivează în continuare de la executarea obligației. Solicită Svetlana Zdrobău încasarea de la Sergiu Zdrobău a datoriei în mărime de 55000 lei, precum și cheltuielile de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 22 iulie 2011 acțiunea Svetlanei Zdrobău a fost admisă și a fost încasat de la Sergiu Zdrobău datoria în sumă de 55 000 lei și în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1650 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, la data de 15 iunie 2016 avocatul Victor Pavlov în interesele lui Sergiu Zdrobău a depus apel, cerînd repunerea în termen a apelului declarat, admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 august 2016 a fost respinsă cererea lui Sergiu Zdrobău de repunere în termen a apelului și a fost restituită cererea de apel ca fiind depusă în afara termenului legal.
2 La 18 august 2016, avocatul Victor Pavlov în interesele lui Sergiu Zdrobău a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 august 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel și restituirea pricinii spre judecare în instanța de apel. Recurentul, în motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu încheierea instanței de apel, deoarece instanța de apel nu a ținut cont de faptul că Sergiu Zdrobău nu a cunoscut despre existența hotărîrii primei instanțe pînă la data de 02 iunie 2016 și probe ce ar combate aceste afirmații de către intimat nu au fost aduse. Consideră că Sergiu Zdrobău s-a încadrat perfect în termenul de apel 20 zile de la data comunicării hotărîrii motivate.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei. Din materialele dosarului rezultă că, încheierea instanței de apel a fost emisă la 09 august 2016, iar cererea de recurs a fost depusă la 19 august 2016. Astfel, instanța de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. După cum denotă materialele cauzei, prin încheierea din 09 august 2016, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea de repunere în termen a apelului depusă de avocatul Victor Pavlov în interesele lui Sergiu Zdrobău și a restituit cererea de apel depusă de aceasta împotriva hotărârii primei instanțe, ca fiind depusă înafara termenului legal. Instanța de recurs constată că concluzia instanței de apel cu privire la respingerea cererii privind repunerea în termen a apelului și depunerea apelului de către avocatul Victor Pavlov în interesele lui Sergiu Zdrobău în afara termenului legal este justificată.
În susținerea opiniei date se vor reține prevederile art. 362 alin. (1) CPC, care direct prevăd că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui. Prin prisma normelor enunțate, la caz se constată că în cadrul judecării pricinii în fond apelantul a fost citat legal, la dosar fiind anexat avizul de recepție a citației pentru ședința de judecată din 22 iulie 2011 (f.d.
15). 3 La fel, instanța de recurs constată că, potrivit informației prezentate de executorul judecătoresc Maxim Romaliischi, la 06 mai 2016, la cererea apelantului, executorul judecătoresc i-a expediat rechizitele bancare, întrucît acesta și-a expus intenția de a executa Hotărîrea Judecătoriei Hîncești din 22 iulie 2011, iar la sfîrșitul lunii mai 2016, acesta a luat cunoștință cu toate documentele procedurii de executare.
Instanța de recurs consideră că instanța de apel just a concluzionat că, deși la actele pricinii nu este anexat avizul de recepție a hotărîrii contestate, recurentul- apelant urma să dea dovadă de diligența necesară și să se informeze despre rezultatul ședinței de judecată din 22 iulie 2011. Conform art.110 Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În conformitate cu art. 113 al. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța judecătorească (judecător).
În speță se constată că, contrar normelor procedurale enunțate, avocatul Victor Pavlov în interesele lui Sergiu Zdrobău a depus cererea de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Hîncești din 22 iulie 2012, tocmai la 15 iunie 2016, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC.
Este de remarcat că instanța de apel, având în susținere dispozițiilor art. 116 CPC, care prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță, or pe parcursul a 5 ani reclamantul-apelant a avut toate posibilitățile de a se documenta și a afla despre soluția instanței de apel pe marginea litigiului dat, iar solicitarea de repunere în termen a recurentului just a fost considerată de către instanța de apel neîntemeiată, nu a invocat nici un motiv întemeiat întru justificarea omiterii termenului și nici nu a făcut, prin probe incontestabile, dovada imposibilității îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege.
Pe cale de consecință se va remarca că Sergiu Zdrobău a fost în cunoștință de cauză despre acțiunea intentată în instanța de judecată de intimată, urma să întreprindă măsurile necesare de a proteja drepturile sale de acces la instanță, după cum sugerează și jurisprudența CEDO (Popov versus Moldova (nr.2) din 02 decembrie 2005; Melnic versus Moldova din 14 noiembrie 2006, Ponomaryov versus Ucraina din 03 aprilie 2008, Van Harn versus Germany din 11 septembrie 2007), și de a contesta în termenul legal hotărârea primei instanțe, fapt însă ignorat de recurent, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului.
Prin urmare, instanța de recurs relevă că soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în prima instanță și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice. Astfel fiind, se constată ca fundamentată soluția instanței de apel cu privire la respingerea cererii de repunere în termen a apelului depusă de avocatul Victor Pavlov 4 în interesele lui Sergiu Zdrobău și restituirea cererii de apel, declarată împotriva hotărârii Judecătoriei Hîncești din 22 iulie 2011, ca fiind depusă în afara termenului legal.
Iar argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs nu pot fi reținute, deoarece sunt neîntemeiate și nu au suport legal și probatoriu. Față de cele ce preced și având în vedere că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către avocatul Victor Pavlov în interesele lui Sergiu Zdrobău.
Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 august 2016 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Svetlanei Zdrobău împotriva Sergiu Zdrobău cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii : Mariana Pitic Iurie Bejenaru
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.