Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-29/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
27 ianuarie 2016
Părțile
Psederschi Ruslana vs Bitca Roman
Pe scurt
Cazurile în care nu se dă curs cererii de apel, restituirea cererii de apel

2r-29/16 — Încasarea datoriei

prima instanţă, jud.: D. Mîrzenco dosarul nr. 2r-1016/2015 instanţa de apel, jud.: D. Manole, S. Arnăut, E. Fistican 2r-29/2016 DECIZIE 27 ianuarie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Roman Bîtca, în pricina civilă la cererea de chemare judecată înaintată de Ruslana Pşederschi împotriva lui Roman Bîtca cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere, cheltuielilor de judecată, şi cererea reconvenţională înaintată de Roman Bîtca împotriva Ruslanei Pşederschi cu privire la recunoaşterea nulităţii recipisei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015 prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Roman Bîtca c o n s t a t ă La 10 septembrie 2014, Ruslana Pşederschi a depus în instanţă cerere de chemare în judecată împotriva lui Roman Bîtca cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a indicat reclamanta că, Roman Bîtca a luat cu împrumut de la ea suma de 70 000 lei, asumîndu-şi obligaţia de a restitui suma pînă la 22 septembrie 2011. Susţine că, drept dovadă că pîrîtul a luat cu împrumut suma de 70 000 lei, a fost întocmită şi o recipisă. În pofida obligaţiunilor asumate, Roman Bîtca pînă în prezent nu a restituit suma împrumutului, deşi de nenumărate ori a solicitat restituirea împrumutului. Solicită Ruslana Pşederschi admiterea acţiunii, încasarea datoriei în mărime de 70 000 lei, dobînzii de întîrziere în mărime de 28 334,65 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 2 950 lei. La 05 noiembrie 2014, Roman Bîtca a depus cerere reconvenţională împotriva Ruslanei Pşederschi, solicitînd recunoaşterea nulităţii recipisei privind împrumutul.

În motivarea cererii reconvenţionale a indicat că, acţiunea înaintată de Ruslana Pşederschi este neîntemeiată, iar recipisa scrisă de el este un act juridic simulat, motiv pentru care este susceptibilă a fi declarată nulă. Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 25 martie 2015 s-a admis cererea de chemare în judecată înaintată de Ruslana Pşederschi, s-a încasat de la Roman Bîtca în beneficiul Ruslanei Pşederschi suma de 101 284,65 lei, constituită din suma împrumutului în mărime de 70 000 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 28 334,65 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 2 950 lei, s-a respins cererea reconvenţională înaintată de Roman Bîtca. La 22 aprilie 2015, Roman Bîtca a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Străşeni din 25 martie 2015, solicitînd admiterea apelului cu casarea hotărîrii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii de bază şi admitere a cererii reconvenţionale.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 iulie 2015 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Roman Bîtca, fiindu-i acordat termen pînă la 13 octombrie 2015, ora 15:00 să prezinte dovada achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel în sumă de 2 212,50 lei, totodată fiindu-i explicat că dacă nu va prezenta dovada achitării taxei de stat, cererea de apel va fi restituită . Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015 a fost restituită cererea de apel depusă de Roman Bîtca, pe motiv că apelantul nu a îndeplinit indicațiile instanţei de apel stabilite prin încheierea din 07 iulie 2015. La 13 noiembrie 2015, Roman Bîtca a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 13 octombrie 2015, solicitînd casarea încheierii, cu restituirea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului a invocat că, consideră încheierea în cauză a fi neîntemeiată, indicînd că, nu este de acord cu hotărîrea primei instanţe, mai mult ca atît a invocat că nu a achitat taxa de stat deoarece nu dispune de surse financiare. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Materialele cauzei denotă că, la 10 septembrie 2014, Ruslana Pşederschi a depus în instanţă cerere de chemare în judecată împotriva lui Roman Bîtca cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată, iar la 05 noiembrie 2014, Roman Bîtca a depus cerere reconvenţională împotriva Ruslanei Pşederschi, solicitînd recunoaşterea nulităţii recipisei privind împrumutul.

Fiind investită cu examinarea cauzei, prima instanţă prin hotărîrea din 25 martie 2015 a admis cererea de chemare în judecată înaintată de Ruslana Pşederschi, a încasat de la Roman Bîtca în beneficiul Ruslanei Pşederschi suma de 101 284,65 lei, constituită din suma împrumutului în mărime de 70 000 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 28 334,65 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 2 950 lei, a respins cererea reconvenţională înaintată de Roman Bîtca. La 22 aprilie 2015, Roman Bîtca a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Străşeni din 25 martie 2015, solicitînd admiterea apelului cu casarea hotărîrii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii şi admitere a cererii reconvenţionale.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 iulie 2015 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Roman Bîtca, fiindu-i acordat termen pînă la 13 octombrie 2015, ora 15:00 să prezinte dovada achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel în sumă de 2 212,50 lei, totodată fiindu-i explicat că dacă nu va prezenta dovada achitării taxei de stat, cererea de apel va fi restituită . Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015 a fost restituită cererea de apel depusă de Roman Bîtca, pe motiv că apelantul nu a îndeplinit indicațiile instanţei de apel stabilite prin încheierea din 07 iulie 2015. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că apelul este o cale ordinară de atac, obiectul căreia sunt hotărîrile pronunţate de prima instanţă care nu sunt definitive.

La exercitarea căii de atac - apelul, persoanele în drept să declare apel dispun de anumite drepturi şi obligațiuni. La rîndul său instanţa de apel, este obligată de a respecta procedura examinării pricinii în apel atît la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, cît şi în cadrul dezbaterilor judiciare. Mai mult ca atît, instanţa de apel este obligată de a crea condiţii obiective şi reale pentru ca participanţii să-şi exercite în volum deplin drepturile sale procedurale, curmând în mod legal orice abuz din partea lor, şi înlăturând pe măsura posibilităților, omisiunile la acest capitol, depistate în orice fază a procesului. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Iar, în conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Astfel, după cum rezultă din încheierea contestată, ca temei de restituire a cererii de apel depusă de Roman Bîtca a servit faptul neprezentării în termen a dovezii achitării taxei de stat în mărime de 2 212,50 lei, acordat prin încheierea Curţii de Apel Chişinău 07 iulie 2015, pînă la 13 octombrie 2015. Urmare a celor relatate, instanţa de recurs constată că, Roman Bîtca, având cunoştinţă despre existenţa cererii de apel, pe care a depus-o personal, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, în vederea prezentării dovezii de achitare a taxei de stat, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini actele procedurale în termenii prevăzuți de lege, fapt, însă, ignorat de acesta, ce a generat nedepunerea în termen a apelului şi ulterior restituirea acestuia.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Kreuz contra Poloniei, nr. 28249/95, cazul Golder şi Z contra Marii Britaniei, cazul Malahov contra Moldovei, nr. 32268/02), dreptul la un tribunal nu este absolut. Aceasta prin natura sa poate fi supus limitărilor, deoarece dreptul de acces la justiție, prin sine, cere reglementare din partea statului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în unele cazuri pot fi stabilite diferite limitări, inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o „instanţă judecătorească” sau „tribunal” (cazul Malahov contra Moldovei, § 27). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în hotărîrea Kreuz contra Poloniei (§ 60) că exigența de plată a taxei de stat aferentă cererilor cu care sunt sesizate jurisdicțiile civile, nu poate fi considerată în sine drept o restricție adusă dreptului de acces la tribunal.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că argumentele recursului sunt neîntemeiate, iar încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Roman Bîtca. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare judecată înaintată de Ruslana Pşederschi împotriva lui Roman Bîtca cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere, cheltuielilor de judecată, şi cererea reconvenţională înaintată de Roman Bîtca împotriva Ruslanei Pşederschi cu privire la recunoaşterea nulităţii recipisei.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.