2r-864/16 — încasarea datoriei

Dosarul nr. 2r-864/16

prima instanță - (judecătoria Botanica mun. Chișinău) V. Buhnaci,

instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) N. Vascan, I. Cotruță, V. Negru

DECIZIE

05 octombrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, Svetlana Filincova

judecători Maria Ghervas

Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de către Ion Bujor în pricina civilă înaintată de

Bagrii Valeriu împotriva lui Bujor Ion privind încasarea datoriei,

împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 02 septembrie 2015, prin

care s-a restituit apelul declarat Bujor Ion,

c o n s t a t ă:

La 23 ianuarie 2015, Bagrii Valerii s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva lui Bujor Ion solicitînd încasarea datoriei în mărime de 500

euro, încasarea cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 3000 lei și a

cheltuielilor de judecată în mărime de 453,55 lei.

În motivarea acțiunii a indicat că în baza recipisei din 19 ianuarie 2006

Bagrii Valerii a acordat lui Bujor Ion un împrumut în mărime de 500 euro, însă

ultimul pînă în prezent nu și-a onorat obligațiunile și nu a restituit suma

acordată.

Susține că prin recipisa din 26 septembrie 2012 Bujor Ion s-a angajat să

restituie împrumutul acordat pînă la 30 noiembrie 2012, chiar și în baza acestui

angajament ultimul se eschivează cu rea voință de la restituirea datoriei.

Prin hotărîrea judecătoriei Botanica mun. Chișinău din 25 martie 2015

s-a admis parțial acțiunea înaintată de Bagrii Valeriu.

S-a încasat de la Bujor Ion în beneficiul lui Bagrii Valeriu datoria în

sumă de 500 euro, convertiți în lei moldovenești la data executării, cheltuielii

de judecată în mărime de 270,60 lei, cheltuieli pentru eliberare informației

privind domiciliul pîrîtului în sumă de 170 lei și cheltuieli pentru expediere

scrisorii recomandate în sumă de 6,95 lei, în total suma de 456,55 lei.

S-a respins pretenția lui Bagrii Valeriu privind încasarea de la Bujor Ion

a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3000 lei.

La 07 mai 2015, Bujor Ion a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei

Botanica mun. Chișinău din 25 martie 2015, solicitând casarea hotărârii.

1

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 septembrie 2015 cererea de

apel depusă de Bujor Ion s-a restituit ca depusă în afara termenului legal.

La 03 august 2016 Bujor Ion a declarat recurs împotriva încheierii Curții de

Apel Chișinău din 02 septembrie 2015, solicitînd repunerea în termen a

recursului, admiterea acestuia și casarea încheierii recurate cu restituirea pricinii

spre judecare în ordine de apel.

În motivarea recursului a reiterat că, cu încheierea instanței de apel a făcut

cunoștință abia la 19 iulie 2016 din care motiv nu a reușit în timp să o conteste. A

invocat ilegalitatea încheierii.

Examinînd materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat urmează a fi

respins ca fiind depus tardiv din următoarele considerente.

În conformitate cu art.427 lit.a) Codul de procedură civilă, instanță de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul

și să mențină încheierea.

Potrivit materialelor cauzei se constată că, încheierea Curții de Apel Chișinău

a fost emisă la 02 septembrie 2015.

Pentru ședința de judecată din 02 septembrie 2015, apelantul Bujor Ion a fost

citat legal (f.d.31), însă la ședința de judecată nu sa prezentat.

La 11 septembrie 2015 potrivit scrisorii Curții de Apel Chișinău încheierea a

fost expediată părților (f.d.40).

În conformitate cu art.425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunțarea ei.

Contrar prevederilor art.425 Codul de procedură civilă, la 03 august 2016

recurentul a declarat recurs, cu depășirea termenului de 15 zile, ceea ce constituie

temei în conformitate cu art.427 lit. a) Codul de procedură civilă de a respinge

recursul, deoarece, exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act

de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul cînd legea dispune

altfel sau cînd partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai

presus de voința ei.

Astfel, recurentul urma a declara recurs în termen de 15 de zile de la data

pronunțării încheierii, adică pînă la 17 septembrie 2015 inclusiv, însă recursul a

fost declarat abia la 03 august 2016, cu omiterea neîntemeiată a acestuia.

În aceste circumstanțe, prin prisma art.425 Codul de procedură civilă în

coroborare cu art.111 alin.(3) Codul de procedură civilă, termenul de atac a

încheierii din 02 septembrie 2015 pentru recurent începe să curgă din 03

septembrie 2015. Or, instanța de apel a asigurat dreptul părților, respectiv și

prezența acestora în ședința de judecată, ultimele urmînd să-și exercite drepturile

procedurale cu bună- credință conform prevederilor legal și în termenul stabilit.

Conform jurisprudenței CEDO, participanții procesului de judecată, inițiind

proceduri în justiție, urmează să-și asume un rol activ urmărind cu diligență

derularea procesului său.

Dreptul de acces la o instanță poate fi astfel supus, în anumite circumstanțe,

unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale pentru prescripție (Stubbings și

alții împotriva Regatului Unit pct. 51 -52).

În hotărârea Ponomaryov vs. Ucraina 3236/03 din 03 aprilie 2008, a statuat

că dacă termenul pentru introducerea unei căi ordinare de atac este reînnoit după

2

un interval considerabil și pentru motive care nu par să fie foarte convingătoare, o

asemenea decizie ar putea înfrânge principiul securității raporturilor juridice într-

un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

Curtea a admis că revine în primul rând instanțelor interne sa decidă asupra

repunerii în termenul de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de

o marjă de apreciere nelimitată. Instanțele sunt obligate să indice motivele pentru

care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre

exemplu, necomunicarea hotărârii luate în proces de către autoritățile competente

ale statului. Chiar și atunci, totuși, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi

nelimitată, dată fiind obligația părților de a se interesa, la intervale rezonabile, de

stadiul procesului de care ele au cunoștință.

În conformitate cu art. 56 alin. (3) și 61 alin. (1) Codul de procedură civilă,

părțile sînt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.

Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz

se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.

Contrar acestor prevederi legale, recurentul Bujor Ion nu a depus diligența

necesară în vederea exercitării căii de atac în termen. Fiind persoane interesate în

examinarea acestei cauze, urmau să întreprindă măsuri necesare în termenul legal

imperativ.

În asemenea circumstanțe, neepuizând calea de atac permisă de lege, se

prezumă că părțile au fost de acord cu soluția instanței de apel din 02 septembrie

2015, admițînd în mod tacit efectele actului de dispoziție judecătoresc. Or,

admiterea spre examinare a unui recurs tardiv va încălca principiul securității

raporturilor juridice.

În această ordine de idei, este cert că depunând cererea de recurs la 03 august

2016 împotriva încheierii pronunțate la 02 septembrie 2015, adică în afara

termenului legal, recurentul a demonstrat o neglijență a drepturilor sale procedurale

stipulate în legislația națională.

Recurentul Bujor Ion a solicitat repunerea în termen indicînd, că cu încheierea

instanței de apel din 02 septembrie 2015, a făcut cunoștință la 19 iulie 2016.

Reieșind din prevederilor art.116 din Codul de procedură civilă repunerea în

termen este posibilă în caz dacă se depune cerere de către persoana, care a omis

acest termen din motive întemeiate cu anexarea probelor, ce argumentează această

cerere.

Colegiul constată că cererea de repunere în termenul de recurs este nefondata

sub doua aspecte.

In primul rând prin cererea de repunere în termenul de recurs nu se

face dovada ca recurentul a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de

voința sa să declarare recurs.

Bujor Ion a fost citat legal pe tot parcursul judecării apelului, cu respectarea

dispozițiilor art.100-105 din Codul procedură civila.

Făcând trimitere la norma citată mai sus, în speță recurentul nu a prezentat

dovezi pentru a justifica motive mai presus de voința sa și deci care sunt peste

diligentele minime ale unei părți, care sa fi împiedicat sa se mai intereseze de

soluția dată în judecarea caii de atac.

3

Or, în conformitate cu prevederile art.118 alin.(1) Codul de procedură civilă

fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al

pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

Soluția instanței de apel privind restituirea cererii de apel depusă de Bujor

Ion este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul

prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, avînd în vedere că, ține de obligația

apelantului de a lua măsurile necesare privind protejarea dreptului său de acces

la instanță (cazul Van Hani versus Germania nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007).

Astfel, din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

respinge cererea privind repunerea în termen și recursul declarat de Bujor Ion, ca

fiind depus tardiv.

În conformitate cu art. art. 427 lit.a) art. 425 și 428 alin.1) Codul de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție,

d e c i d e:

Se respinge cererea lui Bujor Ion privind repunerea în termen de depunere a

recursului, fiind neîntemeiată.

Se respinge recursul declarat de către Bujor Ion, ca fiind depus tardiv.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele ședinței, Svetlana Filincova

judecători Maria Ghervas

Dumitru Mardari

4