2ra-2012/16 — cu privire la modificarea actelor juridice și rectificarea înscrierilor din Registrul bunurilor imobile

prima instanță: D. Croitor dosarul nr. 2ra-2012/16

instanța de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru

ÎNCHEIERE

21 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță

Nicolae Craiu

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Eduard

Licico

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Eduard Licico și Olga

Licico împotriva lui Evghenii Panechin, Valentina Panechin și Agenția Proprietății

Publice cu privire la modificarea actelor juridice și rectificarea înscrierilor din

Registrul bunurilor imobile

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2016, prin care a

fost respins apelul declarat de Eduard Licico și Olga Licico, reprezentați de

avocatul Eugeniu Tetelea și menținută hotărârea Judecătoriei Călărași din

30 martie 2015 și hotărârea suplimentară a Judecătoriei Călărași din

23 decembrie 2015, prin care acțiunea a fost respinsă

constată:

La 24 octombrie 2014, Eduard Licico și Olga Licico au depus cerere de

chemare în judecată împotriva lui Evghenii Panechin, intervenient accesoriu

Oficiul Cadastral Teritorial Călărași, filiala ÎS „Cadastru” cu privire la modificarea

actelor juridice și rectificarea înscrierilor din Registrul bunurilor imobile.

În motivarea acțiunii au invocat că Eduard Licico a fost angajat la sanatoriu

„Sovetschaia Moldavia”, actualmente „Codru”, perioadă în care a fost asigurat cu

spațiu locativ, fiindu-le repartizat familiei lor un apartament cu două odăi în blocul

locativ nr. 1 din teritoriul sanatoriului.

Menționează că s-au instalat cu traiul în apartamentul nr. 12, blocul locativ

nr. 1, din satul Hîrjauca, r-ul Călărași, unde locuiesc cu familia timp de 35 ani,

până la momentul actual.

Relevă că în septembrie-octombrie 1994, au privatizat spațiul locativ în care

locuiau, folosindu-se de dreptul acordat prin lege.

Astfel, la 3 octombrie 1994, în baza hotărârii Comisiei de Privatizare nr. 15

din 30 septembrie 1994, Eduard Licico a încheiat și semnat cu Agenția teritorială

pentru privatizare Ungheni, contractul de vânzare-cumpărare, transmitere-primire

1

în proprietate privată a locuinței amplasate în satul Hîrjauca, r-ul Călărași, care a

fost autentificat de notarul Tudor Antoni, la 25 octombrie 1994 și trecut în

Registrul actelor notariale cu nr. 4901.

Afirmă că potrivit datelor sistemului informațiilor cu privire la

privatizarea locuințelor din satul Hîrjauca, r-ul Călărași, în conformitate cu

procesul - verbal nr. 1 al Comisiei de privatizare a spațiului locativ din

28 iulie 1994, la privatizarea apartamentului nr. 12, bloc 1 din satul Hîrjauca, r-ul

Călărași au participat membrii familiei, Edurad Licico și Olga Licico.

Subliniază că după o perioadă de 20 ani de la privatizarea apartamentului, au

constatat că deși locuiesc în apartamentul nr. 12 și juridic au înregistrat la OCT

Călărași, filiala ÎS „Cadastru” că ar fi privatizat apartamentul nr. 8, bloc locativ

nr. 1, a stabilit că acest apartament a fost privatizat de către vecinul lor, Evgenii

Panechin, care a semnat contractul de privatizare, încă la 01 august 1994, înaintea

lor.

Astfel, obiecteză că potrivit contractelor de privatizare, apartamentul nr. 8,

bloc 1, din satul Hîrjauca, r-nul Călărași a fost privatizat de 2 familii, iar nr. 12, nu

a fost privatizat de nimeni.

Își întemeiază pretențiile în baza dispozițiilor art. 4-7, 33, 38, 55, 56, 59, 60,

80, 81, 166, 167 CPC, art. 504-505 Cod civil, art. 28, 37 din Legea cadastrului

bunurilor imobile, art. 27 din Legea privatizării fondului de locuințe.

Solicită admiterea acțiunii, modificarea procesului - verbal nr. 15 al

Comisiei de privatizare a spațiului locativ Călărași din 30 septembrie 1994,

contractul de vânzare-cumpărare, transmitere-primire în proprietate privată a

locuinței din satul Hîrjauca, r-ul Călărași, încheiat la 03 octombrie 1994 între

Agenția teritorială pentru privatizare Ungheni și Eduard Licico, autentificat de

notarul Tudor Antoni la 25 octombrie 1994 și trecut în Registrul actelor notariale

cu nr. 4901, în partea numărului apartamentului privatizat de Eduard Licico și Olga

Licico, substituind din acestea numărul apartamentului privatizat, și anume cifra 8

cu cifra 12 și a dispune rectificarea înscrierilor din Registrul bunurilor imobile a

OCT Călărași, filiala ÎS „Cadastru”, privind înregistrarea dreptului de proprietate

al apartamentului privatizat din 8 în 12.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Călărași din 30 ianuarie 2015, a

fost atrasă în proces, în calitate de pârât Agenția Proprietății Publice.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Călărași din 19 martie 2015, a fost

atrasă în proces, în calitate de copârât Valentina Panechin.

Prin hotărârea Judecătoriei Călărași din 30 martie 2015, a fost respinsă

acțiunea lui Eduard Licico și Olga Licico cu privire la modificarea actelor juridice.

Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Călărași din 23 decembrie 2015, a

fost respinsă pretenția lui Eduard Licico și Olga Licico cu privire la rectificarea

înregistrărilor din Registrul bunurilor imobile.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 martie 2016, a fost respins apelul

declarat de Eduard Licico și Olga Licico, reprezentați de avocatul Eugeniu Tetelea

și menținută hotărârea Judecătoriei Călărași din 30 martie 2015 și hotărârea

suplimentară a Judecătoriei Călărași din 23 decembrie 2015.

2

La 06 iulie 2016, Eduard Licico, a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, cu

restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată,

considerând-o ilegală și neîntemeiată.

Menționează că instanța de apel a interpretat în mod greșit și a aplicat

prevederile art. 504, 505 Cod civil, în redacția Legii anului 2002.

În acest aspect, relevă că instanța de apel a motivat decizia adoptată,

aplicând prevederile art. 666 alin. (1) și 668 alin. (3) Cod civil în redacția anului

2002, în privința relațiilor și litigiului apărut la situația din 03 octombrie 1994.

Astfel, obiectează că în speță urmau a fi aplicate normele Codului civil în

redacția anului 1964, însă instanța de apel a aplicat o lege care nu trebuia a fi

aplicată.

Consideră că la caz nu pot fi aplicate nici prevederile Hotărârii Guvernului

nr. 1008 din 10 septembrie 2007, prin care a fost aprobat Regulamentul Agenției

Proprietății Publice, în ce privește competența Agenției Proprietății Publice după

10 septembrie 2007, autoritate care nu exista la situația din 03 octombrie 1994.

Apreciază ca fiind greșite concluziile instanței de apel precum că Eduard

Licico și Olga Licico incorect au depus cerere de chemare în judecată în instanța

de drept comun, iar litigiul ține de competența instanței de contencios

administrativ, or, potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) CPC, în cazul în care cererea

de chemare în judecată conține mai multe pretenții conexe, unele dintre ele fiind de

competența instanței judecătorești de drept comun, iar altele de competența unei

instanțe specializate, toate pretențiile se vor examina de către instanța de drept

comun.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de

2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în

adresa părților, fapt confirmat prin scrisoarea de însoțire anexată la dosar (f. d.

159), și care a fost recepționată de către recurent la 17 mai 2016, fapt ce se atestă

prin ștampila Oficiului Poștal Hîrjauca, aplicată pe plicul de expediere a deciziei de

către instanța de apel (f. d. 165).

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale și a

declarat recursul la 06 iulie 2016, în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii

3

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Eduard Licico nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul

declarat de Eduard Licico, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Eduard Licico ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție,

dispune:

Recursul declarat de Eduard Licico se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță

Nicolae Craiu

4