Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 21.09.2016
respins

3r-206/16 — verificarea legalitatii hotaririi

HOTĂRÂRE
21.09.2016
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
verificarea legalitatii hotaririi
Temei legal
cazurile în care nu se dă curs cererii, restituirea cererii de chemare în judecată
Citează această cauză
3r-206/16 — verificarea legalitatii hotaririi (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

prima instanță: V.Negru dosarul nr.3r-206/16 D E C I Z I E 21 septembrie 2016 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, Judecător: Tatiana Vieru Judecători: Oleg Sternioală și Valentina Clevadî examinînd, fără înștiințarea participanților la proces, recursul declarat de către Vladimir Arseni, în cauza de contencios administrativ la contestația înaintată de către Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la verificarea legalității hotărîrii, împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 septembrie 2016, prin care contestația depusă de către Vladimir Arseni a fost restituită pe motiv că, nu au fost lichidate neajunsurile constatate prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 septembrie 2016, c o n s t a t ă: La 04 septembrie 2016, Arseni Vladimir a depus la Curtea de Apel Chișinău în ordine de contencios administrativ contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale, solicitînd verificarea legalității hotărîrii nr. 122 adoptată de către Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova la data de 23.08.2016 cu privire la stabilirea locului și timpului primirii documentelor necesare pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă și candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova, cu propunerea să fie obligat pîrîtul să prezinte toate actele contestate și să demonstreze legalitatea lor.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 septembrie 2016, nu s-a dat curs contestației înaintată de Arseni Vladimir, pe motiv că, în contestație nu au fost indicate esența încălcării prin actul contestat a drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale reclamantului sau pericolul încălcării acestora, circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, nu a fost anexată copia de pe actul administrativ contestat, reclamantului fiindu-i fixat un termen pînă la data de 09.09.2016, ora 09:00 pentru lichidarea neajunsurilor menționate. La 09 septembrie 2016, Vladimir Arseni a depus o cerere, prin care și-a exprimat dezacordul cu încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 septembrie 2016, nelichidînd neajunsurile stabilite de către instanță.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 septembrie 2016, contestația depusă de către Vladimir Arseni a fost restituită în temeiul art. 171 alin. (2) CPC, 1 pe motiv, că nu au fost lichidate neajunsurile constatate prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 septembrie 2016. La data de 09 septembrie 2016, în termenul prevăzut de lege, Vladimir Arseni a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 septembrie 2016, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate și remiterea contestației pentru examinare la Curtea de Apel Bălți, precum și desemnarea unui avocat din oficiu cu citarea sa la examinarea recursului, cu recuzarea judecătorului Curții de Apel Chișinău, Veronica Negru.

În motivarea recursului, recurentul și-a exprimat dezacordul cu încheierea instanței de judecată, menționînd că în contestația din 04 septembrie 2016 a indicat prevederile Codului electoral, însă instanța a ignorat examinarea contestației. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate. În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Conform art. 67 alin. (5) din Codul electoral, contestațiile depuse la instanțele de judecată se examinează în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii contenciosului administrativ.

În conformitate cu art. 166 alin. (2) lit. d) și e) CPC, în cererea de chemare în judecată se indică esența încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale reclamantului, pretențiile lui și circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și probele de care acesta dispune în momentul depunerii cererii, iar potrivit art. 19 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000, la cererea de chemare în judecată în contenciosul administrativ se anexează actul administrativ contestat.

În conformitate cu art. 171 alin. (1) CPC, după ce constată că cererea a fost depusă în judecată fără a se respecta condițiile art.166 și 167 alin.(1) lit.a), b), c) și e), judecătorul emite, în cel mult 5 zile de la repartizarea cererii, o încheiere pentru a nu se da curs cererii, comunicînd persoanei care a depus cererea acest fapt de încălcare și acordîndu-i un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 171 alin. (2) CPC, dacă persoana care a depus cererea îndeplinește în termen toate cerințele enumerate în încheierea judecătorului, cererea se consideră depusă la data prezentării inițiale în judecată. În caz contrar, ea nu se consideră depusă și, împreună cu actele anexate, se restituie reclamantului printr-o încheiere judecătorească ce poate fi atacată cu recurs.

Din suportul probator prezent la materialele cauzei rezultă că, la data de 04 septembrie 2016, Vladimir Arseni a depus contestație împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la verificarea legalității hotărîrii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 septembrie 2016, nu s-a dat curs contestației înaintată de Arseni Vladimir, pe motiv că, în contestație nu au fost indicate esența încălcării prin actul contestat a drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale reclamantului sau pericolul încălcării acestora și circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretențiile și 2 nu a fost anexată copia de pe actul administrativ contestat, reclamantului fiindu-i fixat un termen pînă la data de 09.09.2016, ora 09:00, pentru a lichida neajunsurile menționate.

Din materialele cauzei rezultă că, deși Vladimir Arseni a recepționat încheierea nominalizată în aceeași zi, la data de 06 septembrie 2016 (f.d.6), acesta nu s-a conformat indicațiilor instanței de judecată și nu a înlăturat neajunsurile menționate prin încheierea din 06 septembrie 2016 în termenul indicat, or, depunând la data de 09 septembrie 2016 o cerere, în care și-a exprimat dezacordul cu încheierea emisă de către instanță la 06 septembrie 2016, nu a indicat nici în conținutul acesteia esența încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale sale, precum și circumstanțele de fapt și de drept, pe care își întemeiază pretențiile și nu a anexat copia de pe actul administrativ contestat.

În circumstanțele enunțate și în contextul normelor de drept citate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 09 septembrie 2016, corect a restituit cererea de chemare în judecată depusă de către Vladimir Arseni. Or, ultimul nu s-a conformat indicațiilor corecte a judecătorului instanței de judecată, expuse în încheierea prin care în mod legal nu s-a dat curs cererii de chemare în judecată, cu atît mai mult că, restituirea cererii de chemare în judecată nu constituie un impediment în exercitarea de către reclamantul Arseni Vladimir a dreptului de liber acces la justiție, deoarece restituirea cererii nu exclude posibilitatea adresării repetate în instanță după lichidarea neajunsurilor.

Plus la aceasta, instanța de recurs relevă că, pentru depunerea și primirea spre examinare a cererii de chemare în judecată este necesară nu doar existența premizelor și condițiilor de exercitare a dreptului la acțiune, ci și respectarea condițiilor de formă și conținut a acesteia, condiții ce nu se atestă în speță. De menționat că, cererea cu privire la lichidarea neajunsurilor nu a fost anexată nici la cererea de recurs depusă de către recurentul Vladimir Arseni. În conformitate cu art. 8 alin. alin. (1)-(3) CPC, părțile, alți participanți la proces au dreptul să fie asistați în judecată de către un avocat ales ori desemnat de coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat sau de un alt reprezentant, în cazurile prevăzute de prezentul cod.

Asistența juridică poate fi acordată în orice instanță de judecată și în orice fază a procesului. Modul de acordare a asistenței juridice se stabilește de prezentul cod și de alte legi. Ținând cont de prevederile legale enunțate, precum și de faptul că, procesul civil urmărește cîteva etape și, anume, intentarea pricinii civile, pregătirea pricinii pentru dezbateri, dezbaterile judiciare, deliberarea și pronunțarea hotărârii judecătorești, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge atît demersul recurentului cu privire la desemnarea unui avocat din oficiu, cît și demersul acestuia cu privire la strămutarea cauzei la Curtea de Apel Bălți, deoarece procesul în cauza dată nu a fost intentat, or, cererea de chemare în judecată nu a fost pusă pe rol.

Cu privire la cererea recurentului de a fi citat legal la examinarea recursului, instanța de recurs accentuează că, în conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, 3 recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților, iar art. 67 al Codului electoral, stabilește că contestațiile privind hotărîrile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală se examinează în termen de 5 zile. Astfel, rezultă expres că, norma legală precitată nu prevede posibilitatea examinării recursului împotriva încheierii în prezența participanților la proces.

Sub acest aspect și având în vedere faptul că, legislatorul nu a prevăzut posibilitatea examinării recursului împotriva încheierii în prezența participanților la proces, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, cererea recurentului cu privire la necitarea la examinarea recursului este neîntemeiată și urmează a fi respinsă. Referitor la cererea recurentului privind recuzarea judecătorului Colegiului civil al Curții de Apel Chișinău, Veronica Negru, instanța de recurs relevă că, aceasta urmează a fi respinsă, or, potrivit art. 52 alin. (2) CPC, propunerea de recuzare și de abținere de la judecată se face oral sau în scris pentru fiecare în parte, trebuie să fie motivată și prezentată pînă la începerea dezbaterii pricinii în fond, condiții ce nu se atestă la caz, cu atît mai mult, potrivit art. 53 alin.alin.

(1) și (2) CPC, propunerea de recuzare se examinează de instanța sesizată cu acțiunea. Luînd în considerație cele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție concluzionează că argumentele invocate în recurs sînt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel. În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Vladimir Arseni. Se menține încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 septembrie 2016, în cauza de contencios administrativ la contestația înaintată de către Vladimir Arseni împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la verificarea legalității hotărîrii.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecător: Tatiana Vieru Judecători: Oleg Sternioală Valentina Clevadî 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2016-10-13
0,98
3r-225/16 — verificarea legalitatii hotaririi
prima instanţă: N.Vascan dosarul nr.3r-225/16 D E C I Z I E 13 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vie
CSJ 2016-11-13
0,98
3r-287/16 — verificarea legalitatii hotaririi
prima instanţă: V.Negru dosarul nr.3r-287/16 D E C I Z I E 13 noiembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vier
CSJ 2016-10-27
0,97
3r-249/16 — verificarea legalitatii hotaririi
Dosarul nr. 3r-249/16 Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Negru) DECIZIE 27 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componenta: Președinte ședințe
CSJ 2016-12-28
0,97
3r-327/16 — verificarea legalității acțiunilor
prima instanţă: V. Negru dosarul nr.3r-327/16 D E C I Z I E 28 decembrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecător Tatiana Vieru
CSJ 2016-10-26
0,97
3r-243/16 — contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-243/16 Instanţa de fond: Curtea de Apel Chişinău (jud: M. Anton) DECIZIE 26 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componenta: Președinte ședințe
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă