Decizia nr. 4/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2287/1/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.287/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.572/108/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere la raport de către reclamant.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 18 octombrie 2022, în Dosarul nr. 1.572/108/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă – în considerarea persecuţiei politice a tatălui său biologic – copilul înfiat cu toate efectele unei filiaţii fireşti de alte persoane este inclus în sfera persoanelor cărora li se acordă drepturile stabilite de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare (Decretul-lege nr. 118/1990): ” Art. 1. – (1) Constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice; b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; c) a fost internată în spitale de psihiatrie; d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu; e) a fost strămutată într-o altă localitate; f) a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964. (2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care: a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944; b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului, indiferent de locul reţinerii. (…)” ” Art. 5. – (1) Soţul/Soţia celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. (2) De aceleaşi drepturi beneficiază soţul (soţia) celui decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. (3) Beneficiază de indemnizaţia prevăzută la alin. (1) şi soţul (soţia) celui decedat în condiţiile prevăzute la alineatele precedente şi care, din motive de supravieţuire, a fost nevoit (nevoită) să divorţeze de cel închis, internat abuziv în spitale de psihiatrie, deportat, prizonier, strămutat sau căruia i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, dacă nu s-a recăsătorit şi dacă poate face dovada că a convieţuit cu victima până la decesul acesteia. (4) Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în timpul luptelor cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti, în timpul detenţiei, internării abuzive în spitale de psihiatrie, în timpul aplicării măsurii domiciliului obligatoriu, strămutării, deportării sau prizonieratului are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei. (5) De prevederile alin. (6)-(9) beneficiază în mod corespunzător şi copilul celui decedat după eliberarea din detenţie, internare abuzivă în spitale de psihiatrie, după ridicarea măsurii domiciliului obligatoriu, strămutare, deportare sau prizonierat, în situaţia în care părintele său, deşi ar fi avut dreptul, nu a beneficiat de prevederile prezentului decret-lege. (51) De prevederile alin. (6)-(9) beneficiază în mod corespunzător şi copilul minor la data căsătoriei părintelui său cu persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) şi care a fost crescut de către părintele beneficiar de indemnizaţie potrivit prezentei legi. (6) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil. (7) Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care ar fi beneficiat părintele său decedat, stabilită conform prevederilor art. 4 la data depunerii cererii de către copil. (8) Copilul care s-a aflat atât în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (4)-(7), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. (9) La stabilirea indemnizaţiei prevăzute la alin. (4), (5), (6) sau (7), în situaţia în care ambii părinţi ai copilului s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), copilul are dreptul la indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare.”

Legea nr. 130/2020 pentru completarea art. 5 din Decretullege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Legea nr. 130/2020): ” Articol unic. – La articolul 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (4) se introduc cinci noi alineate, alineatele (5)-(9), cu următorul cuprins: ” (5) Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori al celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei. (6) Copilul minor la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2), precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în acelaşi cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. (7) Copilul născut după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. (8) Copilul care s-a aflat atât în situaţiile prevăzute la alin. (6), cât şi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) beneficiază de indemnizaţia al cărei cuantum este mai mare. (9) La stabilirea indemnizaţiei prevăzute la alin. (6) sau (7), în situaţia în care ambii părinţi ai copilului au beneficiat de indemnizaţie lunară potrivit prevederilor art. 4, se ia în calcul indemnizaţia părintelui al cărei cuantum este mai mare.»”

Codul familiei – forma în vigoare la data înfierii reclamantului, respectiv 5 martie 1959 (Codul familiei): ” Art. 79. – La cererea comună a tuturor celor îndreptăţiţi să consimtă la înfiere, autoritatea tutelară poate încuviinţa înfierea cu toate efectele unei filiaţii fireşti. De la data când această înfiere îşi produce efectele, înfiatul devine rudă cu rudele celor care înfiază, ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile şi îndatoririle izvorâte din filiaţie între cel înfiat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora încetează. Cu toate acestea, se aplică între cel înfiat şi rudele sale fireşti dispoziţiile art. 6. Dispoziţiile art. 78 alin. 1, 2 şi 4 sunt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în alineatele precedente. Serviciul de stare civilă va întocmi în registru un nou act de naştere al celui înfiat, în care cei care înfiază vor fi trecuţi ca părinţi fireşti. Vechiul act de naştere se va păstra, făcându-se pe el menţiune despre întocmirea celui nou.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Decizia nr. xxxx din 29.04.2022 autoritatea pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Arad a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, în considerarea persecuţiei politice la care a fost supus tatăl său biologic, având în vedere că reclamantul a fost înfiat cu toate efectele unei filiaţii fireşti, iar soţii adoptatori au devenit părinţii acestuia.

Prin urmare, s-a reţinut că reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, întrucât părinţii săi nu au suferit nicio persecuţie politică pentru ca solicitantul să poată fi încadrat în dispoziţiile art. 5 alin. (5)-(9) din Decretul-lege nr. 118/1990.

Din Hotărârea nr. xxxx din 14.02.1993 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990 rezultă că tatăl biologic al reclamantului a trebuit să execute o pedeapsă cu închisoarea în perioada 10.05.1948-4.05.1964 pentru comiterea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 209 pct. 3 din Codul penal din 1936, fiind condamnat prin Sentinţa penală nr. 351 din 21 martie 1949 a Tribunalului Militar Iaşi.

Reclamantul a fost înfiat la data de 5 martie 1959, conform „Certificatului de adopţiune” eliberat de Sfatul Popular al Oraşului Târgu Neamţ, cu toate efectele unei filiaţii fireşti, având în vedere că în anul 1954 a intrat în vigoare Codul familiei.

În condiţiile în care reclamantul nu mai are legătură de filiaţie cu părinţii săi biologici, ca o consecinţă a înfierii sale cu toate efectele unei filiaţii fireşti, instanţa de trimitere a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând dezlegarea chestiunii de drept arătate. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale este legal învestit cu soluţionarea unei cereri vizând acordarea drepturilor stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, care este reglementată prin art. 13 alin. (8) din acest act normativ, potrivit căruia „Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea tribunalului este definitivă (…)”. Ca atare, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se efectuează de un complet de judecată din cadrul Tribunalului Arad, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei este îndeplinită, faţă de obiectul litigiului, vizând solicitarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, în considerarea persecuţiei politice a tatălui biologic, de către reclamantul care a fost înfiat ulterior cu toate efectele unei filiaţii fireşti. Astfel, soluţionarea pe fond a cauzei depinde de interpretarea dată naturii juridice a noţiunii „copilul” în contextul art. 5 alin. (4)-(7) din Decretul-lege nr. 118/1990, precum şi al art. 79 din Codul familiei în vigoare la data înfierii reclamantului.

Problema de drept enunţată este nouă, întrucât nu a fost identificată practică judiciară în materie care să conducă la concluzia că această chestiune a fost dezlegată jurisprudenţial în mod unitar.

De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consultate la data sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Cât priveşte chestiunea de drept în discuţie, acesta a considerat că prevederile art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 se aplică şi copilului minor – fiu natural al celui condamnat pe criterii politice, chiar în situaţia în care a fost înfiat, aceasta cu atât mai mult cu cât copilul minor a suferit repercusiunile nefaste ale condamnării părintelui său biologic, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul reclamantului.

Autoritatea pârâtă a apreciat, de asemenea, că sunt îndeplinite condiţiile instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că tribunalul este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar chestiunea de drept supusă analizei are caracter de noutate, provenind dintr-un act normativ publicat în anul 2020, iar asupra prevederilor legale incidente instanţa supremă nu s-a mai pronunţat. De asemenea, chestiunea de drept a primit soluţionări diferite din partea instanţelor naţionale, astfel că se impune clarificarea acesteia printr-o hotărâre prealabilă.

Pe fond, a arătat că situaţia copilului adoptat ca urmare a exercitării unor presiuni decurgând dintr-o condamnare politică nu este reglementată de legiuitor (deşi actul normativ a suferit numeroase modificări în timp) şi, ca atare, acesta nu are vocaţie la acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, după părintele biologic.

Prin urmare, a susţinut că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de drepturile conferite de art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990, după tatăl biologic, întrucât acesta a fost înfiat cu toate efectele filiaţiei fireşti, în baza art. 79 din Codul familiei.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, reclamantul a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept, arătând că prevederile art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990 sunt aplicabile şi în situaţia sa, reiterând susţinerile făcute în faţa instanţei de trimitere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de sesizare a arătat că reclamantul a fost înfiat la 5 martie 1959, cu toate efectele unei filiaţii fireşti, iar în anul 1954 a intrat în vigoare Codul familiei, conform căruia existau două modalităţi de înfiere: înfierea cu efecte restrânse, în cadrul căruia copilul păstra legăturile de filiaţie şi de rudenie cu familia biologică, şi înfierea cu toate efectele unei filiaţii fireşti, prin care copilul pierdea legăturile de filiaţie şi de rudenie cu familia biologică şi dobândea legătura de filiaţie cu adoptatorii şi rudele acestora.

Or, art. 5 alin. (4)-(8) din Decretul-lege nr. 118/1990 reglementează doar situaţia copilului celor care au suferit una dintre formele de opresiune în considerarea cărora se acordă drepturile reglementate de acesta, nefiind prevăzute aceleaşi drepturi pentru situaţia copilului înfiat ulterior.

O primă interpretare ar fi aceea că, în aceste condiţii, noţiunea de „copil” ar trebui să aibă înţelesul celei reglementate juridic, respectiv acea persoană care are legătură juridică de filiaţie cu părintele, nu legătură biologică, aceasta fiind exclusă în cazul înfierii cu toate efectele unei filiaţii fireşti, în cazul căreia legătura biologică de filiaţie era înlăturată prin voinţa legiuitorului şi substituită cu cea juridică.

Ca şi în cazul instituţiei moştenirii, atunci când trebuie reglementată situaţia unor drepturi, prevalează legătura juridică în raport cu legătura biologică de filiaţie. În aceste condiţii, cum nici în cazul dreptului la moştenire legiuitorul nu a recunoscut drepturi copilului biologic în situaţia înfierii acestuia cu toate efectele unei filiaţii fireşti după părinţii naturali, nici în situaţia drepturilor reglementate de Decretul-lege nr. 118/1990 nu ar fi permis să se acorde drepturi acestui copil după părintele biologic, el putând pretinde atari drepturi doar, eventual, după părintele care l-a înfiat, cu acesta având o legătură juridică de filiaţie. A raţiona în sens contrar echivalează cu faptul că, prin analogie, ar trebui să i se recunoască reclamantului dreptul la moştenire şi după părintele natural în considerarea căruia a pretins drepturile în litigiu, şi după părintele adoptator, ceea ce nu ar fi acceptat din perspectiva juridică.

O a doua interpretare ar fi cea teleologică. Astfel, dacă se efectuează o raportare la art. 5 alin. (4)-(7) din Decretul-lege nr. 118/1990, este posibilă şi interpretarea că legiuitorul a intenţionat să acorde drepturile prevăzute de acest act normativ, respectiv indemnizaţia la care se referă textul legal, copilului celui decedat în considerarea privaţiunilor la care a fost supus implicit acest copil, datorită împrejurării că nu a mai beneficiat de aportul părintelui său persecutat la creşterea şi îngrijirea sa, cu consecinţa că o asemenea interpretare trimite la situaţia privării în atare manieră a copilului biologic şi la acea perioadă, neconstituind un impediment la acordarea drepturilor stabilite de decretul-lege realitatea că acesta a fost înfiat ulterior.

Date fiind considerentele care se pot extrage din legislaţia în vigoare şi practica judiciară contradictorie a instanţelor naţionale, fiind evidentă controversa în soluţionarea acestei chestiuni de drept, Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a apreciat că se impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dea o rezolvare de principiu. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au rezultat două opinii, după cum se va arăta în continuare.

Într-o opinie s-a apreciat că nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 copilul înfiat cu toate efectele unei filiaţii fireşti de alte persoane.

Argumentele care au susţinut această opinie au fost că art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 nu prevede aceleaşi drepturi pentru copilul înfiat ulterior şi că noţiunea de „copil” are înţelesul reglementat juridic, respectiv acea persoană care are legătură juridică de filiaţie cu părintele, iar nu o legătură biologică, aceasta fiind exclusă în cazul înfierii cu toate efectele filiaţiei fireşti, în cazul căreia legătura biologică de filiaţie este înlăturată prin voinţa legiuitorului şi substituită cu cea juridică.

Practică judiciară în acest sens a fost identificată la Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă şi Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Puncte de vedere teoretice în acelaşi sens au formulat judecătorii de la Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Ialomiţa.

Într-o altă opinie s-a considerat că beneficiază de drepturile stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi copilul înfiat cu toate efectele unei filiaţii fireşti de alte persoane, în considerarea persecuţiei părintelui biologic.

În sprijinul acestei opinii s-a reţinut că Legea nr. 232/2020 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Legea nr. 232/2020) a inclus în categoria beneficiarilor drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 şi copiii titularilor persecuţiei politice, iar din expunerea de motive a legii rezultă că nu prezintă relevanţă strict legătura de rudenie a beneficiarului cu cel aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ la momentul formulării cererii, ci şi legătura de rudenie a beneficiarului cu părintele biologic la data producerii situaţiilor menţionate, respectiv calitatea acestuia de victimă a regimului comunist.

Astfel, în speţele analizate s-a constatat că această înfiere a fost cauzată tocmai de condamnarea politică a părintelui biologic, reţinându-se că acest gen de adopţii erau unele pur formale, determinate de persecuţiile la care au fost supuse persoanele care au opus rezistenţă regimului comunist şi familiile acestora. S-a apreciat că soluţionarea acestor cereri într-o manieră rigidă nu ţine cont de contextul istoric şi este în contradicţie cu spiritul şi scopul legii.

Practică judiciară în sensul acestei opinii a fost identificată la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar puncte de vedere teoretice au formulat judecătorii de la Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Ilfov.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii ale Curţii Constituţionale care să vizeze excepţii de neconstituţionalitate a prevederilor legale incidente. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 27 noiembrie 2014, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, stabilindu-se că: ” 1. În interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege şi persoanele care făceau parte, în perioada de referinţă, din categorii sociale necompatibile cu orânduirea socială instaurată în România după data de 6 martie 1945, cum ar fi cazul chiaburilor, în măsura în care fac dovada că se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de lit. a)-e) ale aceluiaşi alineat şi îndeplinesc şi celelalte condiţii impuse de lege. 2. În interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare: a) noţiunea de «domiciliu obligatoriu» se referă numai la situaţia în care a fost instituită măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, cu consecinţa îngrădirii dreptului de alegere în mod liber a domiciliului, iar nu şi la cazurile în care persoana în cauză şi membrii familiei sale au avut limitată doar libertatea de circulaţie; b) pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege membrii familiei – soţul/soţia şi copiii – ai persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu şi care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referinţă, sub rezerva îndeplinirii aceloraşi condiţii ca şi persoana principal vizată de măsura administrativă.”

Prin Decizia nr. 60 din 20 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 8 noiembrie 2021, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: ” – Legea aplicabilă stabilirii dreptului copilului aflat în situaţia prevăzută de art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 130/2020, este cea în vigoare la momentul formulării cererii de către copil sau cea de la data soluţionării cererii de către agenţia judeţeană de plăţi şi inspecţie socială, respectiv forma modificată prin Legea nr. 232/2020? – Dispoziţiile art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, în forma modificată prin Legea nr. 232/2020, se interpretează în sensul că dreptul copilului se va stabili prin reanalizarea dreptului părintelui la data depunerii cererii de către copil, urmând a se analiza dacă părintele s-ar afla la data depunerii cererii de către copil în una dintre situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a)-f) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi dacă la acel moment ar întruni condiţiile prevăzute de acest act normativ pentru a beneficia de indemnizaţie sau se va ţine cont de încadrarea părintelui în una dintre situaţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a)-f) din Decretul-lege nr. 118/1990, stabilită printr-o hotărâre emisă anterior pe numele său, şi de faptul că hotărârile emise anterior datei de 31 iulie 1997 sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional, care nu pot fi revocate conform deciziilor Curţii Constituţionale nr. 55/2000 şi nr. 56/2000?”. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, iar asupra fondului au arătat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990, copilul înfiat cu efectele filiaţiei fireşti de alte persoane nu este exclus, pentru acest motiv, de la beneficiul drepturilor solicitate, în considerarea persecuţiei politice a părintelui său biologic. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Pornind de la conţinutul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, declanşarea procedurii de unificare jurisprudenţială pe calea hotărârii prealabile este subsumată întrunirii cumulative a următoarelor condiţii de admisibilitate: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a curţii de apel sau tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În cazul sesizării de faţă, toate aceste condiţii de admisibilitate sunt întrunite, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, învestit, în condiţiile art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei emise de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Arad, prin care s-a respins cererea persoanei interesate (reclamantul) de stabilire a drepturilor prevăzute de art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990, ce au fost solicitate în considerarea persecuţiei politice la care a fost supus tatăl biologic al acesteia.

Tribunalul judecă această cauză în ultimă instanţă deoarece, potrivit art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, hotărârea tribunalului este definitivă, iar, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului.

Este întrunită şi condiţia sesizării unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, cât timp, prin decizia sa, autoritatea administrativă pârâtă a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de art. 5 alin. (6) din Decretullege nr. 118/1990, solicitate în considerarea persecuţiei politice la care a fost supus tatăl său biologic (condamnat prin Sentinţa penală nr. 351 din 21 martie 1949 a Tribunalului Militar Iaşi pentru infracţiunea prevăzută de art. 209 pct. 3 din Codul penal din 1936 şi care a executat pedeapsa închisorii între 10.05.1948- 4.05.1964), reţinându-se că la data de 5 martie 1959 a fost înfiat cu efectele filiaţiei fireşti, astfel că în prezent acesta nu mai are o legătură de filiaţie cu părinţii săi.

Dificultatea chestiunii de drept – condiţie subînţeleasă din cuprinsul şi raţiunea reglementării conţinute în art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă – ce corespunde posibilităţii reale de a interpreta diferit sau contradictoriu norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare este atinsă în privinţa chestiunii de drept sesizate, părţile cu interese contrare susţinând cu argumente sensibil egal pertinente fiecare dintre soluţiile posibil de adoptat. Pe de o parte, reclamantul a pretins recunoaşterea drepturilor solicitate în temeiul art. 5 alin. (6) din Decretul-lege nr. 118/1990, independent de intervenirea actului juridic al adopţiei sale cu efectele filiaţiei fireşti, invocând persecuţia proprie pe care a îndurat-o de pe urma situaţiei tatălui său biologic, de condamnat politic, caracterul de drept propriu prevăzut în beneficiul celor ce se înscriu în ipoteza normei legale, iar nu de drepturi care decurg din raportul juridic de filiaţie, absenţa oricărei interdicţii legale în acordarea drepturilor minorilor ce au fost adoptaţi, faptul că însuşi actul juridic al adopţiei este consecinţa persecuţiilor de sorginte politică, motiv pentru care neacordarea drepturilor în astfel de cazuri nesocoteşte chiar voinţa legiuitorului care a stat la baza completării reglementării legale originare prin dispoziţiile noi cuprinse în Legea nr. 130/2020.

Pe de altă parte, fără a nega realitatea persecuţiei proprii suportate de persoanele aflate în situaţia reclamantului, autoritatea pârâtă arată că legiuitorul a prevăzut în mod expres în cuprinsul Decretului-lege nr. 118/1990 situaţiile de excepţie în care a acordat drepturi unor anumite categorii de persoane, respectiv situaţia prevăzută de art. 5 alin. (3) (soţul nevoit să divorţeze de cel persecutat), cea prevăzută de art. 5 alin. (5 1 ) (copilul crescut de părintele beneficiar), însă situaţia copilului dat spre adopţie nu este reglementată de legiuitor, astfel că acesta nu are vocaţie la acordarea drepturilor prevăzute de decretul-lege, după părintele biologic.

În forma iniţială a Decretului-lege nr. 118/1990 au fost recunoscute anumite drepturi persoanelor persecutate din motive politice. Ulterior, actul normativ a fost modificat, fiind acordate drepturi şi soţilor supravieţuitori ai celor persecutaţi politic. Prin Legea nr. 130/2020 a fost completat art. 5 din decretul-lege şi s-au introdus alineatele (5)-(9), prin care au fost conferite drepturi şi copilului celui persecutat politic, calitate pe care însă au pierdut-o cei care au fost adoptaţi cu efecte depline prin aplicarea dispoziţiilor art. 79 din Codul familiei.

Variantele de interpretare prezentate de instanţa de trimitere în încheierea de sesizare sunt, în egală măsură, reflectate şi în practica judiciară a instanţelor de judecată care au pronunţat hotărâri definitive conţinând ambele soluţii, împrejurare ce justifică intervenţia instanţei supreme pentru a preîntâmpina extinderea ori generalizarea divergenţei de jurisprudenţă. 53. Şi condiţia noutăţii este îndeplinită, chestiunea de drept a cărei lămurire se cere fiind determinată de dificultăţile de interpretare a unor norme relativ recent intrate în vigoare, respectiv cele introduse prin Legea nr. 130/2020 pentru completarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, norme a căror aplicare este una de dată recentă, soluţiile divergente ale instanţelor de judecată fiind pronunţate în cursul ultimilor doi ani (2021-2022).

De asemenea, se verifică şi cea din urmă condiţie de admisibilitate a sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nestatuând asupra chestiunii de drept sesizate în jurisprudenţa sa nici ca instanţă de recurs, date fiind regulile procedurale de judecată a unor astfel de cauze descrise în cuprinsul art. 13 din decretul-lege, dar nici ca autoritate jurisdicţională cu atribuţii de unificare jurisprudenţială, pe calea recursului în interesul legii. Asupra fondului sesizării

În forma sa iniţială, Decretul-lege nr. 118/1990 a recunoscut o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice, iar prin modificările ulterioare aduse acestuia a fost extinsă sfera beneficiarilor de drepturi şi în cazul soţilor supravieţuitori.

Modificările de dată recentă realizate prin Legea nr. 130/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 15 iulie 2020, au constat în completarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 cu alineatele (5)-(9), prin care au fost conferite drepturi inclusiv copiilor celor persecutaţi politic, conform celor patru ipoteze legale descrise în alineatele nou-introduse în corpul actului normativ de bază.

Raţiunea acestui act normativ completator al Decretuluilege nr. 118/1990, regăsită în expunerea de motive a legii, evocă ideea stabilirii unei echităţi de natură morală şi materială pentru cei care au suferit ororile regimului comunist, pentru cei care şi-au sacrificat viaţa în închisorile şi lagărele comuniste pentru apărarea libertăţii, demnităţii şi credinţei străbune ale poporului român, fiind necesar ca persoanele nevinovate, care au fost persecutate pentru fapte considerate legale într-o societate democratică, să fie reabilitate, să le fie restituite proprietăţile confiscate şi, cât timp mai sunt în viaţă (victimele regimului comunist şi familiile lor), să poată primi compensaţii pentru daunele morale suferite. S-a considerat fundamental necesar şi corect ca şi urmaşii celor care au fost victime dovedite ale regimului comunist să beneficieze de reparaţiile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece, în baza criteriilor aberante stabilite de regimul comunist, au fost consideraţi ca având „origine nesănătoasă”, suferind multe discriminări şi limitări profesionale.

Se înţelege deci că drepturile recunoscute în cuprinsul alin. (5)-(9) ale art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 sunt menite să atenueze pe cât posibil lipsurile/suferinţele de ordin material şi pe cele de ordin moral îndurate de destinatarii normei, în considerarea condiţiei lor sociale, de copii ai celor decedaţi în luptele cu organele de represiune comuniste, în răscoale ţărăneşti ori ai celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri, persoane cărora li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, respectiv de copii minori/copii născuţi la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) ori de copii născuţi după încetarea situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din acelaşi decret-lege.

Este neîndoielnic vorba despre drepturi proprii reglementate în beneficiul destinatarilor normei a căror recunoaştere este subordonată unei duble situaţii factuale: cea a părintelui/părinţilor de a fi participat la lupta împotriva regimului totalitar comunist, obiectivată în una sau mai multe din situaţiile descrise la art. 5 alin. (5) (prin decesul în luptele cu organele de represiune comunistă etc.) ori din cele menţionate la art. 1 alin. (1) şi (2), şi cea a destinatarului normei care trebuie să se încadreze, prin situaţia proprie, în una din tezele alin. 5, 6 sau 7 al art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990.

În pofida utilizării – în expunerea de motive ori în corpul legii – a unor termeni precum familie, urmaşi, copil, părinte, este clar însă că, potrivit fizionomiei textului legal, evaluarea noţiunii de familie, a raporturilor părinte-copil, împreună cu situaţia specifică în care aceştia trebuie să se fi aflat pentru a se încadra în ipoteza legală, se realizează la data evenimentelor avute în vedere în conţinutul normei, iar nu la data cererii ori a adoptării actului normativ completator.

Normele în discuţie nu îşi propun recompensarea victimelor fostului regim totalitar comunist, prin urmaşii lor, nefiind vorba despre drepturi care decurg din raportul juridic de filiaţie, pentru a fi relevantă apartenenţa juridică a titularului cererii, la data formulării acesteia, la familia biologică în raport cu situaţia de persecuţie politică pentru care se pretinde recunoaşterea dreptului.

De aceea este lipsită de consecinţe, sub aspectul recunoaşterii acestor drepturi, intervenirea actului juridic al adopţiei, chiar cu efecte depline, în statutul civil al unui astfel de copil/subiect, de vreme ce reglementarea unor atari drepturi a urmărit să atenueze suferinţele proprii de ordin material şi moral îndurate prin privaţiuni şi lipsuri, prin discriminarea, umilinţele, nedreptăţile, stigmatizarea constantă şi de lungă durată îndurate de aceştia în calitatea lor de copii ai titularilor persecuţiei politice, stări şi evenimente care s-au produs la o dată când cei în cauză aparţineau, în calitate de copii, familiei lor fireşti.

Este nejustificat deci argumentul că situaţia copiilor titularilor represiunii comuniste ce au fost adoptaţi nu ar fi fost avută în vedere, ca o categorie aparte de subiecte, similar celor reglementate în cuprinsul dispoziţiilor art. 5 alin. (3) (soţul nevoit să divorţeze de cel persecutat) ori art. 5 alin. (5 1 ) (copilul crescut de părintele beneficiar) ori că pentru acordarea unor drepturi în favoarea acestora ar trebui din nou amendat actul normativ de bază. Contrar opiniei enunţate, această categorie de subiecte nu poate fi văzută ca una rămasă în afara dispoziţiilor Decretului-lege nr. 118/1990, cu completările aduse prin Legea nr. 130/2020, ci, aşa cum s-a arătat, situaţia sa se regăseşte nu doar în ratio legis a actului normativ completator, dar şi în conţinutul propriu al normelor analizate, din cuprinsul cărora se înţelege că îndeplinirea condiţiilor din ipoteza reglementată trebuie să se verifice la data evenimentelor avute în vedere de textul de lege [spre exemplu, în art. 5 alin. (6), statutul de copil minor care trebuie să fi existat la data la care unul sau ambii părinţi s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2)], şi nu la data cererii de recunoaştere a dreptului ori la data intrării în vigoare a actului normativ.

Face deja parte din realitatea istorică faptul că instituţia juridică a adopţiei a fost deseori utilizată sub regimul comunist ca mijloc de evitare a represiunii pe criterii politice, pentru asigurarea accesului copiilor celor persecutaţi la forme superioare de învăţământ ori pentru continuarea acestor studii, la ocuparea anumitor locuri de muncă sau chiar pentru evitarea aplicării unor măsuri de alienare familială (cum ar fi măsurile administrative de plasare a copiilor minori ai condamnaţilor pe criterii politice în centre de îngrijire ale statului). Din punct de vedere temporal, adopţia acestor copii (care se realiza cu sprijinul rudelor ori cunoscuţilor) survenea ulterior măsurilor represive luate de statul comunist faţă de membrul familiei – tată/mamă – din care acesta făcea parte şi, în unele cazuri, chiar ulterior executării pedepsei cu închisoarea, fiind expresia nevoii de a şterge stigmatul social, cu consecinţe discriminatorii şi privative de drepturi pentru copiii celor vizaţi de acţiunile opresive ale aparatului de stat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 79 alin. (2) din Codul familiei [aprobat prin Legea nr. 4/1953, în prezent abrogat prin dispoziţiile art. 230 lit. m) ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare], adopţia cu efectele filiaţiei fireşti sau cu efecte depline producea consecinţa că adoptatul devenea rudă cu rudele celor care adoptă, ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile şi îndatoririle izvorâte din filiaţie între cel adoptat, părinţii săi fireşti şi rudele acestora încetau, continuând să se aplice între cel adoptat şi rudele fireşti doar dispoziţiile art. 6 din Codul familiei, relative la interdicţia de căsătorie.

Cu toate acestea, cazul de adopţie cu efecte depline regăsit în istoricul personal al destinatarilor normelor cuprinse în art. 5 alin. (5)-(9) din Decretul-lege nr. 118/1990, introduse prin Legea nr. 130/2020, nu se opune prin el însuşi recunoaşterii drepturilor reglementate în beneficiul acestora, cât timp se stabileşte pe baza circumstanţelor cauzei că, în situaţia lor concretă, se regăseşte cazul descris în ipoteza legală şi de aici, implicit, şi raţiunile avute în vedere de legiuitor la edictarea actului normativ.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Codul familiei, adopţia îşi producea efectele de la data încuviinţării ei, adică pentru viitor, şi, în mod evident, aceasta nu putea şterge nici lipsurile materiale, discriminările, limitările profesionale şi nici suferinţele morale îndurate în raport cu condiţia lor socială de copii ai opozanţilor regimului totalitar, adică acele consecinţe a căror atenuare ori ştergere s-a intenţionat prin adoptarea legii completatoare.

Doar în măsura în care, în raport cu datele particulare ale cauzei, ar rezulta, spre exemplu, că actul juridic al adopţiei copilului ar fi intervenit anterior persecuţiei pe motive politice la care a fost supus părintele biologic al adoptatului, s-ar justifica refuzul acordării dreptului solicitat, într-o astfel de ipoteză nefiind îndeplinite, de altfel, nici condiţiile legale, dar neregăsindu-se nici raţiunile care au justificat amendarea actului normativ de bază prin Legea nr. 130/2020.

A da o altă interpretare dispoziţiilor completatoare ale actului normativ menţionat înseamnă a nesocoti scopul Decretului-lege nr. 118/1990 – care a fost acela de a despăgubi persoanele care au fost persecutate sub diferite forme de regimul comunist – şi a refuza beneficiul drepturilor pe care le reglementează, pe temeiul unor acte emise (cele privind adopţia) tocmai ca urmare a persecuţiilor săvârşite de regimul comunist. S-ar ajunge, pe această cale, la o aplicare rigidă a legii, în detrimentul chiar al beneficiarilor săi, fără a ţine cont de contextul istoric în care s-au petrecut evenimentele şi fără ca scopul legii să fie atins pentru o categorie de subiecţi cu atât mai îndreptăţiţi la indemnizarea menită să le atenueze privaţiunile şi suferinţele de ordin moral.

Trebuie precizat că referirile de mai sus s-au raportat la Legea nr. 130/2020 ca act normativ prin care s-a introdus iniţial acest tip de drepturi, însă analiza şi concluziile îşi păstrează valabilitatea şi în forma actuală a actului normativ de bază, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1208 din 10 decembrie 2020, cu modificările şi completările ulterioare, căruia i-au mai fost aduse unele modificări şi completări în conţinutul art. 5 alin. (5)-(9), nesemnificative însă sub aspectul chestiunii de drept dezlegate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,