3ra-1058/16 — anularea deciziei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea deciziei
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
3ra-1058/16 — anularea deciziei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Prima instanță: Judecătoria Cahul Dosarul nr. 3ra-1058/16 Judecător: M. Bușuleac Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul Judecători: T. Dimitriadi, N. Veleva, E. Dvurecenschii Î N C H E I E R E 17 august 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecători Mariana Pitic, Ion Druță examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către Casa Națională de Asigurări Sociale, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bodlev Ala către Casa Teritorială de Asigurări Sociale Cahul, intervenient accesoriu Cerneanu Rodica și Casa Națională de Asigurări Sociale, privind anularea deciziei, împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 22 martie 2016, prin care a fost admis apelul declarat de Bodlev Ala, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Cahul din 20 august 2015 și emisă hotărîre nouă, c o n s t a t ă La 31 ianuarie 2014, Bodlev Ala s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Casa Teritorială de Asigurări Sociale Cahul cu privire la anularea deciziei CTAS Cahul nr. 32708 din 20.11.2013 cu restituirea sumelor reținute ilegal.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, la 06 iunie 2013, în temeiul ordinului nr. 01-181, emis de USCH Cahul, i-a fost acordat concediu pentru îngrijirea copilului minor, iar la 28.06.2013 a fost emisă decizia privind stabilirea indemnizației lunare. Susține reclamanta că, la 20.11.2013, prin decizia nr. 32708 a directorului CTAS Cahul a fost dispusă reținerea din indemnizația lunară de creștere a copilului pînă la 3 ani a fiului său Bodlev Cristian, în mărime de 20% din 01.11.2013, iar ca temei a fost utilizat extrasul din ordin „ ... cu privire la acordarea concediului de odihnă anual”. Indică reclamanta că, la sfîrșitul lunii decembrie 2013, cînd a solicitat extras din cont de la Banca de Economii a observat că nu i se transferă deplin suma indemnizației pentru creșterea copilului.
Menționează că, la 27.12.2013 a depus cerere către pîrît prin care și-a exprimat dezacordul, iar răspunsul din 02.01.2014 îl consideră ilegal, deoarece potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 1478 din 15.11.2002 prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la stabilirea și plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii, reclamanta întrunea toate condițiile legale de acordarea indemnizației pentru un termen de 12 luni. Solicită reclamanta, anularea deciziei CTAS Cahul nr. 32708 din 20.11.2013, restituirea sumelor reținute ilegal și achitarea prejudiciului cauzat. Ulterior reclamanta a renunțat de la capătul de cerere privind achitarea prejudiciului cauzat. Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 09 iunie 2014, a fost admisă cererea de chemare în judecată.
S-a anulat decizia cu privire la reținerea supraplății nr. 32708 emisă de directorul Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Cahul la data de 20.11.2013. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 21 octombrie 2014, a fost admis apelul casei Naționale de Asigurări Sociale, casată integral hotărîrea Judecătoriei Cahul din 09 iunie 2014, cu restituirea pricinii spre rejudecare, în alt complet de judecători. Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 07 aprilie 2015, a fost atrasă în proces Cerneanu Rodica în calitate de intervenient accesoriu. Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 20 august 2015, a fost atrasă în proces Casa Națională de Asigurări Sociale în calitate de intervenient accesoriu.
Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 20 august 2015, a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată, cererea de chemare în judecată înaintată de Bodlev Ala către Casa teritorială de Asigurări Sociale Cahul, intervenient accesoriu Cerneanu Rodica și casa Națională de Asigurări Sociale privind anularea deciziei. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 22 martie 2016, a fost admis apelul declarat de Bodlev Ala, a fost casată integral hotărîrea Judecătoriei Cahul din 20 august 2015 și s-a emis o nouă hotărîre prin care: -S-a admis acțiunea formulată de Bodlev Ala către Casa Teritorială de Asigurări Sociale Cahul; -S-a anulat decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Cahul privind reținerea supraplății nr. 32708 din 20.11.2013; -S-a obligat Casa Teritorială de Asigurări Sociale Cahul să restituie Alei Bodlev sumele reținute integral, în mărime de 4 439 (patru mii patru sute treizeci și nouă) lei și 78 bani.
Nefiind de acord cu decizia menționată, la 30 mai 2016, Casa Națională de Asigurări Sociale a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe parcursul examinări cauzei în instanțele inferioare, recurenta a indicat că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii, a interpretat eronat normele de drept. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Avînd în vedere că copia deciziei integrale a instanței de apel a fost expediată în adresa părților la 05.04.2016 (f.d.
173), cît și faptul că la materialele cauzei nu sunt careva probe privind recepționarea acesteia, recursul se consideră declarat în termen. La 15 iulie 2016, Bodlev Ala a prezentat referință pe marginea recursului declarat, solicitînd declararea acestuia inadmisibil. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a RM consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e Recursul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Mariana Pitic Ion Druță
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.