2ra-1766/16 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-1766/16 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: M. Muruianu dosarul nr. 2ra-1766/16
instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol
Î N C H E I E R E
10 august 2016 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva
Judecătorii Iurie Bejenaru
Ion Druță
examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către
Katruk Valeri,
în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale
de Gestionare a Fondului Locativ nr. 14 împotriva lui Katruk Valeri, intervenient
accesoriu Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica” cu privire la încasarea datoriei,
împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2016, prin care a fost
respins apelul declarat de Katruk Valeri și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani
mun. Chișinău din 14 august 2015 prin care acțiunea a fost admisă,
c o n s t a t ă :
La data de 07 mai 2015, Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului
Locativ nr. 14 a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Katruk Valeri,
intervenient accesoriu Societatea pe Acțiuni „Centrala Electrică cu Termoficare nr.2”
cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acțiunii a invocat că Katruk Valeri este locatarul apartamentului
nr.7 din str. Țărnei 107/1, mun. Chișinău, ce se află la balanța Întreprinderii
Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 14.
Susține că în baza contului personal deschis la Întreprinderea Municipală de
Gestionare a Fondului Locativ nr. 14, SA „Centrala Electrică de Termoficare nr.2” a
livrat energie termică la locul de consum al lui Katruk Valeri care a achitat parțial
bonurile de plată, inclusiv și a celor de utilizare a energiei termice, fără al le contesta
acceptînd astfel serviciile prestate de Întreprinderea Municipală de Gestionare a
Fondului Locativ nr. 14 și fiind de acord în mod tăcit cu calitatea serviciilor
prestate.
Astfel, invocă reclamantul că au apărut relațiile dintre Katruk Valeri, care este
de fapt și consumator și Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ
nr. 14 cu calitatea de gestionar al fondului locativ potrivit Hotărîrii Guvernului nr.
434 din 09 aprilie 1998 și art. 8 alin. (2 lit. b) din Cod civil.
Totodată, invocînd prevederile art. 514 Cod civil, care reglementează
temeiurile nașterii obligațiilor, indică reclamantul că pîrîtul nu a achitat la timp și
integral serviciile prestate, iar datoria formată pentru perioada 01 februarie 2012 – 01
februarie2015 pentru energia termică constituie 2 291,27 lei, fapt ce se confirmă prin
informația despre calcularea și achitarea serviciilor locativ comunale respective.
Susține reclamantul, că, potrivit pct. pct.10, 17 și 18 din Hotărîrea Guvernului
nr.191 din 19 februarie 2002, proprietarii, chiriașii locuințelor sunt obligați să achite
la timp serviciile locativ-comunale, inclusiv consumul de energie termică, iar
conform prevederilor art. art. 530, 533 Cod civil creditorul poate pretinde executarea
obligației la latitudinea sa de la oarecare din debitori în parte sau în întregime.
Menționează reclamantul că prin prisma prevederilor art.617 alin.(2) lit. a) din
Codul civil, este în drept să înainteze cererea de chemare în judecată fără respectarea
procedurii de soluționare prealabilă a pricinii pe calea extrajudiciară, însă, cu toate
acestea, pârâții au fost informați prin intermediul facturii lunare și a reclamației să-și
execute obligațiile, însă, aceasta a rămas fără executare.
Solicită, încasarea din contul lui Katruk Valeri a datoriei în sumă de 2 291,27
lei și a cheltuielilor de judecată, inclusiv a taxei de stat în sumă de 270 lei.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 14 august 2015,
acțiunea a fost admisă integral, fiind încasat din contul lui Katruk Valeri în beneficiul
Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 14 datoria pentru
energia termică în sumă de 2 291,27 lei și suma de 270 cu titlu de cheltuieli pentru
achitarea taxei de stat.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2016, a fost respins apelul
declarat de Katruk Valeri și menținută hotărîrea primei instanțe.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că cerințele înaintate de
Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 14 sunt întemeiate,
concluzionînd că la judecarea cauzei s-a stabilit că SA „Centrala Electrică cu
Termoficare nr. 2” a livrat energie termică la locul de consum, al pîrîtului,
apartamentul nr. 7 din str. Țărnei 107/1, mun. Chișinău, însă ultimul nu a achitat
serviciile prestate, acumulînd o datorie în sumă totală de 2 291,27 lei, fapt ce se
confirmă prin informația despre calcularea și achitarea serviciilor locativ-comunale
respective (f.d. 8-13).
A mai reținut instanța de apel că careva probe pertinente și concludente care
ar demonstra că Katruk Valeri nu a consumat serviciile prestate de SA „Centrala
Electrică cu Termoficare nr. 2” s-au că a achitat serviciile respective nu au fost
prezentate, iar din pct. 8 al. Anexei nr. 7 la Regulamentul cu privire la modul de
prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul
locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării/reconectării acestora de
la sistemele de încălzire și alimentare cu apă aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
191 din 19 februarie 2002, rezultă expres obligația lui Katruk Valeri de achita plata
pentru tranzitul de căldură.
La 26 mai 2016, Katruk Valeri a declarat recurs împotriva deciziei instanțe de
apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii
primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie respinsă.
În motivarea recursului a invocat că decizia instanței de apel, la fel, ca și
hotărîrea primei instanțe este ilegală și neîntemeiată, deoarece instanța nu a aplicat
legea care trebuia să fie aplicată, a interpretat eronat legea și a aplicat în mod eronat
analogia legii.
Astfel, consideră recurentul că concluziile instanței de apel precum că
serviciile se prestează proprietarilor de apartamente încăperi locuibile în cămine sau
asociațiilor lor, chiriașilor și arendașilor în baza contractelor încheiate direct cu
furnizorul de servicii sau cu gestionarul, rezultă din interpretarea eronată a normelor
legale în vigoare și din neaplicarea prevederilor art. 24 din Legea privind drepturilor
consumatorilor la încheierea contractelor nr. 8 din 26 februarie 2016, potrivit căruia,
consumatorul este scutit de obligația de plată în caz de furnizare nesolicitată de
produse, de apă și servicii de canalizare, de gaze naturale, de energie electrică, de
energie termică sau de conținut digital sau în caz de prestare nesolicitată de servicii,
interzisă prin art.13 din Legea nr.105-XV din 13 martie 2003 privind protecția
consumatorilor, care stabilește norme privind combaterea practicilor comerciale
incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii. În asemenea cazuri, absența
unui răspuns din partea consumatorului în urma unei astfel de furnizări sau prestări
nesolicitate nu reprezintă un consimțămînt.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2
luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
După cum rezultă din materialele cauzei copia deciziei instanței de apel din 22
martie 2016, a fost expediată în adresa recurentului Katruk Valeri prin scrisoarea de
însoțire cu numărul de ieșire 17300-4 din 23 martie 201 (f.d. 134), însă date care ar
confirma recepționarea acesteia de către destinatar la materialele cauzei lipsesc.
Astfel, instanța de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor
legale și a declarat recursul la 26 mai 2016, în termen.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat
de către Katruk Valeri este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt
în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea
eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau
aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la
alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care
acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care
instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a
fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră
inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la
art.432 alin. (2), (3) și (4).
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Katruk Valeri nu se
încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC, or recurentul
nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel.
Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei,
constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel.
Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau
aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de
către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai
asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea
deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura
admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se
încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) și (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursurile
trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în
cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de
lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de
către Katruk Valeri asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul
declarat de către Katruk Valeri ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC,
completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție,
d i s p u n e :
Recursul declarat de către Katruk Valeri se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva
Judecătorii Iurie Bejenaru
Ion Druță