3ra-1026/16 — contestarea actului administrativ

prima instanță: V. Ciumac dosarul nr. 3ra-1026/16

instanța de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol

Î N C H E I E R E

21 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul -Valeriu Doagă

Judecătorii - Sveatoslav Moldovan, Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de administratorul

insolvabilității societății cu răspundere limitată “Andvecom”, Întreprinderea individuală

„Bulgaru Ala”,

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de administratorul

insolvabilității societății cu răspundere limitată “Andvecom”, Întreprinderea individuală

„Bulgaru Ala” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău cu privire la

contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2016

c o n s t a t ă:

La 19 august 2015 administratorul insolvabilității SRL “Andvecom”, ÎI „Bulgaru Ala” a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii a menționat că, prin decizia IFS pe mun. Chișinău nr. 540/2/8 din

31.03.2015 i-a fost aplicată SRL “Andvecom” amendă în sumă de 50000 de lei în baza art.

257 alin. (5) din Codul fiscal pentru neasigurarea păstrării și prezentării la control a dărilor

de seamă fiscale, a documentelor primare și de evidență, precum și amendă în mărime de

10000 de lei pentru împiedicarea controlului fiscal prin neprezentarea de informații și

documente necesare organului fiscal asupra problemelor care apar în timpul controlului

potrivit art. 253 alin. (1) din Codul fiscal.

Afirmă că, a contestat decizia IFS pe mun. Chișinău enunțată supra considerînd-o

ilegală și abuzivă, însă prin decizia nr. 168 din 16.07.2015 i-a fost respinsă contestația ca

neîntemeiată.

Solicită anularea deciziei IFS pe mun. Chișinău nr. 540/2/8 din 31.03.2015 ca fiind

ilegală și neîntemeiată.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 03 noiembrie 2015 s-a respins ca

nefondată cererea de chemare în judecată depusă de administratorul insolvabilității societății

1

cu răspundere limitată “Andvecom”, Întreprinderea individuală „Bulgaru Ala” împotriva

Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chișinău cu privire la contestarea actului

administrativ.

Prima instanță a reținut că, actul administrativ contestat a fost emis în conformitate cu

prevederile legale, iar premisa sancționării SRL “Andvecom” este justă și rezidă în lipsa

parțială a evidenței contabile și neprezentarea la prima cerere a informațiilor solicitate de

organele de control.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2016 s-a respins apelul declarat de

SRL “Andvecom” și s-a menținut hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 03

noiembrie 2015.

La data de 20 mai 2016 administratorul insolvabilității SRL “Andvecom”, ÎI „Bulgaru

Ala” a depus cerere de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2016

solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor instanțelor inferioare cu emiterea unei noi

hotărîri de admitere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că, instanțele au elucidat superficial circumstanțele

importante ale pricinii, au interpretat eronat art. 257 alin. (5) și art. 253 alin. (1) din Codul

fiscal, iar din momentul intentării procedurii de insolvabilitate față de SRL “Andvecom”

întreprinderea nu mai poartă răspundere pentru acțiunile fostei conduceri și culpa pentru

încălcarea legislației fiscale nu poate fi impusă debitorului insolvabil.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în

cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea

ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat

locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în

proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la

soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

2

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu și în

toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Completul consideră cererea de recurs ca fiind depusă în termen în condițiile în care

materialele dosarului nu atestă cu certitudine data recepționării de către recurent a deciziei

instanței de apel întru determinarea respectării termenului legal de demarare a căii de atac.

Argumentele invocate în recurs precum că, instanțele au elucidat superficial

circumstanțele importante ale pricinii și au interpretat eronat art. 257 alin. (5) și art. 253 alin.

(1) din Codul fiscal nu pot fi reținute deoarece la caz instanțele au constatat în sarcina

contribuabilului SRL “Andvecom” comiterea încălcărilor fiscale prevăzute de normele

precitate - neasigurarea păstrării și prezentării la control a dărilor de seamă fiscale, a

documentelor primare și de evidență, precum și neprezentarea de informații și documente

necesare organului fiscal asupra problemelor care apar în timpul controlului, iar, sancțiunile

fiscale au fost aplicate de organul fiscal în limitele dispozițiilor legale imputate, în acest

context nu are nicio relevanță starea de insolvabilitate a întreprinderii care beneficiază de

aceleași drepturi și obligații cu celelalte societăți comerciale și urmează să suporte sarcina

răspunderii pentru încălcările admise, indiferent de alternanța persoanelor care se fac

culpabile de administrarea defectuoasă a întreprinderii.

Astfel, instanța de recurs notează că, recurentul nu a invocat niciun argument plauzibil

în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta Comisie a

arătat că “... art. 6 parag.1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin

care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul

declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de

succes.” (cauza Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului,

25.02.1995, nr.26561/1995)

Colegiul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența unuia

din temeiurile legale de recurs.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a examinat

pricina sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele

invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de administratorul insolvabilității societății cu răspundere limitată “Andvecom”,

Întreprinderea individuală „Bulgaru Ala” ca fiind inadmisibil în baza art. 433 lit. a) din

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă, completul

3

Colegiului civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de administratorul insolvabilității societății cu răspundere limitată

“Andvecom”, Întreprinderea individuală „Bulgaru Ala” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Sveatoslav Moldovan

Iurie Bejenaru

4