2ra-1632/16 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-1632/16 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
prima instanță: A.Vrînceanu dosarul nr. 2ra-1632/16 instanța de apel: E.Ababei, G.Polivenco, Gh.Liulca Î N C H E I E R E 20 iulie 2016 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, Judecător: Tatiana Vieru Judecători: Oleg Sternioală și Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Teaca Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Nina Matveeva, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către societatea pe acțiuni ,,CET-NORD” împotriva Nataliei Teaca privind încasarea datoriei pentru pierderile normative, împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 15 martie 2016, prin care a fost respins apelul declarat de Teaca Natalia și menținută hotărîrea Judecătoriei Bălți din 22 decembrie 2015, c o n s t a t ă: La 19 decembrie 2014, SA ,,CET-NORD” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Nataliei Teaca privind încasarea datoriei pentru pierderile normative.
În motivarea acțiunii SA ,,CET-NORD” a indicat că, pîrîta Natalia Teaca deține cu drept de proprietate apartamentul nr. 48 de pe str. Hotin 10, mun. Bălți, iar la 12 octombrie 2005 apartamentul enunțat a fost complet deconectat de la rețelele termice a societății, cu respectarea tuturor condițiilor cerute de ultima, ceea ce se confirmă prin actul de deconectare № 5731 din 12.10.2005. Afirmă reclamanta că, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.707 din 20.09.11, anexa nr.7, p.8-2, în cazul deconectării integrale de la sistema centrală de încălzire, consumatorul achită plata pentru pierderile normative de energie termică. La fel, s-a indicat că, în perioada 01.12.2011-01.04.2014, pierderile normative pentru apartamentul sus-indicat au constituit suma de 3547,20 lei.
Totodată, a menționat reclamanta că, calcul a fost efectuat în mărime de 10% pentru sezonul 2011-2012, 15 %, pentru sezonul 2012-2013 și 20% pentru sezonul 2013-2014. 1 Conform p.18 din Hotărîrea Guvernului nr. 191 din 19.02.2002, consumatorul are obligația să achite integral plata pentru serviciul acordat în termenul stabilit pînă pe data 30 a lunii curente, condiție ce nu se atestă la caz. În această ordine de idei, indică reclamanta că, la 25 septembrie 2014 s-a adresat cu o pretenție în adresa pîrîtei, solicitînd achitarea datoriei create, însă pînă în prezent nu a primit răspuns, motiv pentru care a fost sesizată instanța de judecată cu prezenta acțiune, solicitînd încasarea din contul Nataliei Teaca în beneficiul SA ,,CET-NORD” a datoriei în sumă de 3547,20 lei și încasarea cheltuielilor judiciare sub formă de taxă de stat achitată la depunerea acțiunii în sumă de 270 lei.
Prin hotărârea hotărîrea Judecătoriei Bălți din 22 decembrie 2015, acțiunea înaintată de către SA ,,CET-NORD” a fost admisă integral, după cum urmează. S-a încasat din contul Nataliei Teaca în beneficiul SA ,,CET-NORD” datoria pentru pierderile normative în sumă de 3547,20 lei și cheltuielile de judecată sub formă de taxă de stat achitată la depunerea acțiunii în sumă de 270 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea enunțată, Natalia Teaca a declarat apel. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 15 martie 2016, a fost respins apelul declarat de Teaca Natalia și menținută hotărîrea Judecătoriei Bălți din 22 decembrie 2015. Invocînd ilegalitatea deciziei enunțate, la 24 mai 2016, Teaca Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Nina Matveeva a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea actelor judecătorești cu emiterea unei noi hotărîri, prin care acțiunea privind încasarea datoriei pentru pierderile normative, să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.
În susținerea recursului s-a indicat că, la examinarea pricinii instanțele de judecată au interpretat eronat normele de drept material, nefiind constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii. La fel s-a indicat că, la caz, decizia instanței de apel este ilegală și neîntemeiată și care urmează a fi casată, pe motiv că nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată și s-a interpretat în mod eronat legea. În rezultat, instanțele ierarhic inferioare s-au eschivat de la exercitarea obligației impusă prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, au examinat superficial circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțînd hotărîri ilegale și neîntemeiate de admitere a acțiunii, astfel fiindu-i încălcat în mod direct dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei (f.d.124-131).
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Din actele pricinii rezultă că, decizia recurată a fost pronunțată la 15 martie 2016 (f.d.113), iar recursul a fost depus la 24 mai 2016 (f.d.124), însă la dosar nu există date care ar confirma recepționarea de către recurenta Teaca Natalia a deciziei motivate a Curții de Apel Bălți din 15 martie 2016, motiv ce impune instanța de recurs prin prisma prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, să constate că recursul a fost declarat în termen. 2 Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către Teaca Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Nina Matveeva, urmează a fi declarat inadmisibil.
În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Totodată, conform art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Iar potrivit art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Alin. (4) al articolului enunțat prevede expres că, săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) și (4). Sub aspectul acestor prevederi legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Teaca Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Nina Matveeva, este declarativ, or, acesta nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmația de ilegalitate a deciziei instanței de apel.
Mai mult decît atît, călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC și anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Argumentele invocate în cererea de recurs depusă de Teaca Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Nina Matveeva, poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanței de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. 3 Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Cele relatate mai sus derivă și din dispoziția articolului 13 din Convenția Europeană, care reglementează expres că, recursul trebuie să fie unul ,,efectiv”, atît în practică, cît și în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretențiile care pot fi considerate ca fiind „serioase și legitime" conform Convenției (a se vedea c. Mitropolia Basarabiei și alții vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII, c. Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991 și c. Rebait și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, reieșind din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Teaca Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Nina Matveeva, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Recursul declarat de către Teaca Natalia prin intermediul reprezentantului, avocatul Nina Matveeva, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecător: Tatiana Vieru Judecători: Oleg Sternioală Valentina Clevadî 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.