3rh-64/16 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- temeiurile declarării revizuirii
3rh-64/16 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2016)
Dosarul nr. 3rh-64/16 Instanța de fond: Judecătoria Hâncești – V. Sîrbu Instanța de apel: CA Chișinău – N. Vascan, Iu. Cotruță, V. Negru Instanța de recurs: CSJ – Sv. Filincova, Sv. Moldovan, Iu. Bejenaru, E. Covalenco, M. Ghervas Î N C H E I E R E 29 iunie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție În componență: Președintele ședinței Svetlana Filincova, Judecători Sveatoslav Moldovan, Iurie Bejenaru, Dumitru Mardari, Maria Ghervas examinând cererea de revizuire înaintată de către avocatul Victor Rusu în interesele Societății Comerciale „Valvitrans-Expediție” S.R.L în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea Comercială „Valvitrans- Expediție” S.R.L.
împotriva Biroului Vamal Leușeni privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 13 aprilie 2016, C O N S T A T Ă: La 20 iunie 2014 S.C. ”Valvitrans-Expediție” S.R.L. s-a adresat în instanța de judecată cu cerere împotriva Biroului Vamal Leușeni, solicitând anularea procesului- verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 32/02 din 25 aprilie 2014 și a deciziei de regularizare nr. 100 din 10 iunie 2014, prin care reclamanta a fost obligată la achitarea drepturilor de import în mărime de 1 019 558,92 lei. Totodată, reclamanta a solicitat scutirea de la achitarea obligațiilor vamale nejustificate în sumă de 1 019 558,98 lei aplicate de către Biroul Vamal Leușeni.
În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că la 25 aprilie 2014 organul vamal a efectuat un control ulterior prin audit post-vămuire, verificând mijloacele de transport plasate în circulație liberă cu acordarea facilităților vamale/fiscale pe motivul destinației lor finale, importate în baza declarațiilor vamale în perioada 2007-2014. Controlul efectuat la agentul economic s-a finisat prin întocmirea procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 32/02 din 25 aprilie 2014, în care s-a indicat că S.C. „Valvitrans-Expediție” S.R.L. a importat prin Biroul Vamal Leușeni în perioada anilor 2007-2014 mai multe unități de transport, care au fost introduse în capitalul social al agentului economic la vămuirea cărora s-a acordat anumite facilități vamale/fiscale.
În baza declarațiilor vamale nr. 4500I00080 și nr. 4500I000081 din 16 ianuarie 2007 au fost importate „autovehiculul pentru tracțiune uzat ”Draimler 1 Hrysler” 954.03, nr. caroseriei WDB9540331K704663/11946/2001D” și „semiremorcă uzată Trailor Syy3CX”, nr. caroseriei VFNSYY3CXWAL17053, anul fabricării 1998; autovehiculul pentru tracțiune uzat ”Daimler Chrysler 954.03”, WIN cod: WDB9540331K705734/11946/2001/D și semiremorca uzată METACOSTD 3341, WIN cod: VF9SD334101403029, anul fabricării 2001; declarației vamale nr. 3019I22184 din 04 decembrie 2007 au fost importate „autovehiculul pentru tracțiune uzat LKWSZM MB 1840 LS ACTROS”, WIN cod: WDB9540321K73659/11946/2002/D și „semiremorcă uzată FRUEHAUFTF34C1”, WIN cod: VFKTF34C1V3R82884/1997; declarației vamale nr. 3019I006708 din 07 aprilie 2008 au fost importate autovehiculul de tracțiune uzat „Daimler Chrysler 1840”, WIN cod: WDB9540321K459384/11946/2001/D și „semiremorca uzată TRAILOR Syy3CX”, nr. caroseriei VFNSYY3CXWAL16634, anul fabricării 1998; declarației vamale nr. 3019I013328 din 06 octombrie 2009 au fost importate autovehiculul pentru tracțiune uzat „Mercedes-Benz”, WIN cod: WDB9340621L071635/11946/2005/D și „semiremorcă pentru transportul mărfurilor uzate GEN TRAIL”, WIN cod: VFNTX34CW24FX0682/2003;
declarației vamale nr.3019I013890 din 17 noiembrie 2009 au fost informate autovehiculul pentru tracțiune uzat „Mercedes-Benz”, WIN cod: WDB9340621L077588/11946/2005/D și „semiremorcă pentru transportul mărfurilor uzate SCHMITZ S02”, WIN cod: WSMS6980000490743, anul fabricării 2001; declarației vamale nr.3027I041102 din 02 noiembrie 2010 a fost importat autovehiculul pentru tracțiune uzat „Daimler Chrysler 1840”, WIN cod: WDB9340321L087223/11946/2005/D, declarației vamale nr.3019I026955 din 16 decembrie 2011 au fost importate „autovehiculul pentru tracțiune uzat DAF, WIN cod: XLRTE47MSOE779574/12902/2007 și semiremorca pentru tracțiune uzată SCHMITZ S01, WIN cod:WSMS6980000502246/2002. Fiindcă reclamantul a încălcat prevederile art. 35 Cod vamal, organul vamal la 10 iunie 2014 în temeiul procesului-verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 32/02 din 25 aprilie 2014 a întocmit decizia de regularizare nr.100 și a pus în sarcina S.C.
„Valvitrans-Expediție” S.R.L. obligații vamale în mărime totală de 1 019 558,92 lei. În opinia reclamantului încălcarea admisă la înstrăinarea a zece mijloace de transport pretinsă de către organul vamal este apreciată incorect, întrucât tranzacțiile de înstrăinare contractate de către S.C. „Valvitrans-Expediție” S.R.L. sunt legale, nefiind afectate de ilegalitate sau contrare normelor imperative. Prin hotărârea Judecătoriei Hâncești din 20 martie 2015 cererea de chemare în judecată a S.C. „Valvitrans-Expediție” S.R.L. a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 2015 s-a admis apelul declarat de către S.C. „Valvitrans-Expediție” S.R.L., s-a casat hotărârea Judecătoriei Hâncești din 20 martie 2015 și s-a emis o nouă hotărâre, prin care s-a anulat procesul- verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 32/02 din 25 aprilie 2014 și decizia de regularizare vamală nr. 100 din 10 iunie 2014, prin care S.C.
„Valvitrans-Expediție” S.R.L. i-au fost calculate obligații vamale în valoare totală de 1 019 558,92 lei. S-a scutit S.C. „Valvitrans-Expediție” S.R.L. de la achitarea obligațiilor vamale în sumă de 1 019 558,92 lei, aplicate de către Biroul Vamal Leușeni. 2 Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 13 aprilie 2016 s-a admis recursul declarat de către Biroul Vamal Leușeni s-a casat decizia Curții de Apel Chișinău din 07 octombrie 2015 și hotărârea Judecătoriei Hâncești din 20 martie 2015 și s-a emis o nouă hotărâre, prin care s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de către SC „Valvitrans-Expediție” S.R.L..
S-a anulat parțial procesul verbal de reverificare a declarațiilor vamale nr. 32/02 din 25 aprilie 2014 și decizia de regularizare vamală nr. 100 din 10 iunie 2014 în partea includerii declarației vamale nr.30191013890 din 17 noiembrie 2009, prin care au fost importate autovehiculul pentru tracțiune uzat „Mercedes Benz” WIN cod:WDB9340621L077588/11946/2005/D și semiremorca pentru transportul mărfurilor uzat SCHMITZS 02, WIN cod: WSMS6980000490743, anul fabricării 2001 și calculate obligații vamale în valoare totală de 171 492,42 lei. S-a scutit SC „Valvitrans-Expediție” S.R.L. de la achitarea obligațiilor vamale în sumă de 171 492,42 lei, aplicate de către Biroul Vamal Leușeni. În rest pretențiile reclamantei au fost respinse.
La 17 mai 2016, avocatul Victor Rusu, acționând în interesele SC „Valvitrans- Expediție” S.R.L., a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 13 aprilie 2016, solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei în ordine de recurs cu emiterea unei noi decizii, prin care acțiunea reclamantei să fie admisă integral. În motivarea revizuirii revizuenta a invocat că instanța de recurs la emiterea deciziei a omis să ia în considerație faptul că obligațiile vamale apărute în legătură cu importul autovehiculului pentru tracțiune uzat „Mercedes-Benz”, WIN cod: WDB9340621L071635/11946/2005/D și „semiremorcă pentru transportul mărfurilor uzate GEN TRAIL”, WIN cod: VFNTX34CW24FX0682/2003 au fost stinse, or acestea au fost înstrăinate în luna ianuarie 2015, pentru care a achitat obligații vamale în sumă de 181 830,93 lei.
Prin urmare, instanța de recurs urma să scutească reclamanta și de la plata obligațiilor vamale respective, ceea ce de fapt nu a avut loc. Verificând argumentele revizuentului, examinând materialele cauzei în raport cu temeiurile de revizuire prevăzute de art. 449 CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire este inadmisibilă și urmează a fi respinsă din următoarele considerente. Revizuenta a invocat drept temei de revizuire prevederile art. 449 lit. b) CPC ”au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale pricinii, care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a pricinii”.
Totodată, revizuenta nu a indicat care sînt circumstanțele sau faptele esențiale ale pricinii, care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentei cu prezentarea probelor în acest sens. Colegiul lărgit precizează că hotărîrea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acestei hotărîri, dar numai în baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării. Pe calea revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente, ce au format obiectul judecății finalizată cu 3 pronunțarea hotărîrii, a cărei revizuire se solicită.
Pentru admiterea cererii de revizuire pe acest temei este important ca circumstanțele sau faptele date, existente obiectiv pînă la data pronunțării hotărîrii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente și pertinente, să aibă importanță esențială pentru justa soluționare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărîrii) instanței de judecată, să fie descoperite după ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă. Examinînd argumentele cererii de revizuire, Colegiul le apreciază drept irelevante și lipsite de contextul pertinent inițierii procedurii de revizuire. Coroborînd cele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție notează că argumentele susținute de revizuentă nu pot fi acceptate drept noi circumstanțe, care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuentei.
Colegiul lărgit constată că prin revizuirea în sensul declarat se pretinde nu corectarea erorilor judiciare și omisiunilor justiției, dar anularea unei hotărîri irevocabile, fapt care direct contravine atît dispozițiilor legii naționale, cît și celor internaționale. Astfel, admiterea revizuirii, în circumstanțele descrise ar contravine principiului securității raporturilor juridice, care presupune respectul față de principiul lucrului judecat și ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție menționează că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare a hotărîrii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice, care înseamnă că soluția definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sînt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.
În susținerea opiniei enunțate instanța de revizuire invocă și hotărîrea Curții Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia și Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii întru obținerea unei reexaminări și unei noi soluții în cauză. Competența de revizuire a instanțelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat.
O distanțare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanțe cu caracterele substanțiale și obligatorii. Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărîri irevocabile și obligatorii, doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci cînd este 4 necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Roșca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova).
Din considerentele menționate, Colegiul consideră că prezenta cerere de revizuire nu poate fi admisă. Totodată, chestiunile legate de restituirea de către Biroul Vamal a taxelor nejustificat încasate pentru autovehiculul pentru tracțiune uzat „Mercedes-Benz”, WIN cod: WDB9340621L071635/11946/2005/D și „semiremorcă pentru transportul mărfurilor uzate GEN TRAIL”, WIN cod: VFNTX34CW24FX0682/2003 poate fi soluționată într-un proces judiciar separat.
Reieșind din cele expuse, în baza art. 449, 453 CPC Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție D I S P U N E: Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către avocatul Victor Rusu în interesele Societății Comerciale „Valvitrans-Expediție” S.R.L împotriva deciziei Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 13 aprilie 2016 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea Comercială „Valvitrans-Expediție” S.R.L. împotriva Biroului Vamal Leușeni privind contestarea actului administrativ. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței Svetlana Filincova Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Maria Ghervas 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.